KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...113 >

2,808 matches

Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257

utilizată va fi în funcție de forma dorsalgiei, rigidă sau suplă. În dorsalgia rigidă, orientarea tratamentului este spre asuplizarea zonei rigide, în timp ce în dorsalgia suplă se evită asuplizarea, accentul fiind pus pe antrenamentul muscular. DOZARE (de la doza < fr. doser) - Procedeu prin care terapeutul eșalonează cantitatea acțiunilor ce urmează a fi efectuate de către pacient într-un anumit interval de timp. Este necesar să se asigure condiții optime de lucru pentru a-i oferi pacientului posibilități de adaptare a capacităților energetice și psiho-fiziologice pe care

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
glota se deschide, fapt ce conduce la o expirație bruscă, în care aerul comprimat este expulzat, antrenând parțial - sau în totalitate - secrețiile pe care le întâlnește. În funcție de particularitățile de vârstă, de localizarea secrețiilor, de posibilitățile de cooperare a bolnavului cu terapeutul, se stabilește durata pauzelor și numărul de reprize. Un rol important în antrenarea secrețiilor bronșice îl au unele manevre de masaj, aplicate pe torace, în dreptul zonelor încărcate, bolnavul fiind în faza expiratorie. Manevrele cu cea mai largă utilizare și eficacitate

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
aspecte legate de nivelul atins, poziția antalgică pe care o adoptă (poziția utilizată pentru tracțiune), vârsta și în special gradul de mineralizare a scheletului, problemele de respirație care ar putea influența utilizarea corsetului toracal, intensitatea durerii și a contracturilor musculare. Terapeutul are obligația de a-l informa pe pacient asupra modului de desfășurare a acțiunii, pentru a înțelege că exercițiul este utilizat în vederea diminuării durerilor articulare și discale și calmarea acestora, fapt ce impune semnalarea oricărei dureri ce apare în timpul tracțiunii

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
de mișcări utilizat, poziția finală. Prezentarea exercițiului să fie succintă; să cuprindă elementele esențiale care să fie înțelese de pacient, să-i stimuleze participarea conștientă și activă (în cazul acțiunilor dinamice) sau să-și orienteze atenția asupra acțiunilor efectuate de către terapeut (în cazul mobilizărilor pasive). Efectuarea exercițiului vizează: captarea atenției prin comanda pregătitoare; efectuarea acțiunii, cu sau fără ajutorul terapeutului (prin indicarea timpilor de execuție sau prin dirijarea mișcărilor). Corectarea execuției vizează modul în care mișcările sunt situate spațial și temporal

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
cea a conceptelor implicate în actul explicativ. În prezent sunt utilizate diferite tipuri de explicații: cauzale, funcționale, strucutrale, probabilistice. În procesul de reeducare motrică și psihomotrică, explicația are un rol determinant pentru cunoașterea și aplicarea sistemului de mijloace pe care terapeutul le selecționează în funcție de nivelul de înțelegere al pacientului. EXPRESIE MOTRICĂ (engl. motrical expression) - Reprezintă totalitatea reacțiilor sau manifestărilor motrice realizate de corpul uman în raport cu diversitatea stimulilor din mediu. După Soubiran și Coste (1975), corpul este teatrul expresiei motrice prin excelență

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
b) de informare, cu scopul de a aprecia factorii care au determinat această stare; c) de diagnosticare, efectuată de către medic și psiholog, iar kinetoterapeutul, pe baza unor teste specifice, pune în evidență componentele motrice și psihomotrice afectate; d) de prognostic - terapeutul are posibilitatea să elaboreze unele elemente de prognoză prin care să informeze familia asupra posibilităților și limitelor procesului de recuperare. Funcțiile sunt (Popescu-Neveanu, 1978): de înregistrare, de reglare și de elaborare la nivelul cortexului, desfășurate în plan mintal - discriminări și

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
gambei pe coapsă. Tulburările asociate pe care le determină hemiplegia și care conduc la pierderea motilități sunt: reducerea vederii pe partea de corp afectată (hemianopsia laterală); înțelegerea și exprimarea cuvintelor este afectată (afazia); nu pot fi executate mișcările indicate de terapeut (apraxia); nu poate recunoaște obiectele uzuale (agnozia). Albert (1969) clasifică această afecțiune în funcție de evoluția ei: hemiplegia profundă, de gravitate intermediară și hemiplegia frustă. Tratamentul este orientat pe două direcții: 1) după instalarea hemiplegiei flasce, când bolnavul nu participă activ, se

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
poate fi între 5 și 45 de minute. Se recomandă două ședințe pe săptămână sau una la două zile. După duș, pacientul trebuie să se odihnească într-o sală la temperatura de 32-33 °C. Înainte de a introduce pacientul în apă, terapeutul trebuie să aibă în vedere: prevenirea căderii pacientului atât în apă, cât și în afara ei; să apeleze la personal specializat pentru a asigura transportul, introducerea și scoaterea pacientului din apă; să verifice temperatura apei; să avertizeze pacientul asupra problemelor de

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
psihic, având caracteristici aparte și exercitând un rol important în determinarea/reglarea conduitelor; c) ca mod specific și de existență a sinelui și ca latură a eului și supraeului. INDICAȚII METODICE (engl. methodical indications) - Sistemul de sugestii metodice pe care terapeutul le utilizează în procesul de recuperare, având rolul de a particulariza principalele momente ale execuției unei acțiuni motrice și de a crește interesul pacientului asupra acțiunilor în curs de desfășurare. Cauzele care determină selecționarea sistemului respectiv de mijloace sunt motivate

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
a unui organ sau a unei articulații; mobilitate crescută la nivelul unei articulații (Rusu, 1983). LECȚIE (< germ. Lektion, cf. lat. lectio, -onis) - Proces psihopedagogic organizat prin care kinetoterapeutul urmărește să recupereze tulburările motrice sau psihomotrice ale unui subiect. Relațiile dintre terapeut și pacient trebuie să se situeze la un nivel de strânsă cooperare. Pacientul trebuie să-și concentreze atenția asupra acțiunilor, pasive sau active, pe care terapeutul le aplică. Durata unei lecții este în funcție de capacitatea de adaptare și de reacțiile pacientului

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
care kinetoterapeutul urmărește să recupereze tulburările motrice sau psihomotrice ale unui subiect. Relațiile dintre terapeut și pacient trebuie să se situeze la un nivel de strânsă cooperare. Pacientul trebuie să-și concentreze atenția asupra acțiunilor, pasive sau active, pe care terapeutul le aplică. Durata unei lecții este în funcție de capacitatea de adaptare și de reacțiile pacientului în raport cu nivelul solicitărilor, dar și de vârsta sa. Se impune ca la începutul activității recuperatorii durata unei lecții să fie mai scurtă, motivat de faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
mișcarea până la limita senzației de durere, fără a o depăși); să se realizeze un acord între ritmul respirator și cel al mișcărilor; se evită oboseala musculară, în condițiile în care se alternează părțile de corp implicate în tratament; comunicarea dintre terapeut și pacient urmărește influențarea rezultatului. Considerăm că noțiunea de lecție este cea mai potrivită, întrucât sunt prezente cele trei laturi ale unui proces de instruire: educator, educat și cadrul de lucru specific (spațiul și echipamentele necesare). LEGĂNARE (< lat. liginare < ligare

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
sale normale, recurgerea la mișcările de substituție devine obligatorie pentru kinetoterapeut (Baciu et al., 1981). LE MÉTAYER (nume propriu) - Procedeu tehnic de relaxare a membrului superior afectat, care constă în următoarele (vezi fig. 56 a-m): a) pacientul în așezat, terapeutul, plasat în spatele său, apucă brațul afectat și-l duce în adducție și rotație internă și cu extensia cotului; se execută relaxare prin scuturarea bicepsului; b) relaxarea flexorilor mâinii; c) cu mâna în flexie, se execută supinația și abducția policelui; d

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
extensia mâinii și a degetelor, abducția policelui; e) abducția brațului, extensia și supinația mâinii, poziție în care se execută mișcări de rotație și scuturări ale brațului; f)poziționarea brațului în abducție și cu menținerea mâinii în extensie; din această poziție, terapeutul execută mișcări de rotație și ușoare scuturări ale brațului; g) în condițiile în care mușchiul nu se relaxează, se continuă acțiunea prin următoarele mișcări: brațul este dus în retroducție, menținând mâna în extensie; h) pacientul este plasat în decubit dorsal

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
o alimentație nepotrivită. Poate determina sindroame carențiale, dependență, toxicitate sau obezitate. Atunci când aportul de alimente este crescut, efectele supranutriției au drept cauze: efortul fizic redus, consumul exagerat de vitamine și de oligoelemente. MANEVRAREA PACIENTULUI (engl. patient manipulation) - Acțiuni efectuate de terapeut prin care se urmărește plasarea pacientului într-o poziție corespunzătoare, pentru a putea fi prelucrate segmentele corporale, în acord cu planul terapeutic specific afecțiunii respective. În acțiunile de manevrare a unui pacient trebuie să se aibă în vedere trei reguli

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
tehnicile bazate pe persuasiune, care se exercită direct asupra atitudinilor sau personalității oamenilor, și tehnologiile comportamentale, pe care nu le-ar fi avut spontan. În practica kinetoterapeutică, manipularea este reprezentată - după Sbenghe (1987) - de mișcarea pasivă aplicată cu mâna de către terapeut, cu scopul de a mobiliza articulația afectată. Tehnica unei manipulări are momente precise, cum ar fi: segmentul de manipulat trebuie poziționat la început în așa fel încât să permită utilizarea manipulării; din acest moment, cu musculatura relaxată, segmentul este mișcat

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
moment, cu musculatura relaxată, segmentul este mișcat de către kinetoterapeut până la limita maximă permisă de direcția de mișcare. Manipularea are trei momente precise: punerea în poziție, punerea în tensiune și impulsul manipulativ. Sunt utilizate două procedee de manipulare: manevrele prin care terapeutul execută îndoiri și întinderi la nivelul unei articulații cu scopul de a menține mobilitatea, având în vedere acționarea doar până la pragul dureros și presiunile aplicate cu podul palmei de către terapeut pe suprafețele corporale. Aplicarea acestui procedeu are la bază două

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
manipulativ. Sunt utilizate două procedee de manipulare: manevrele prin care terapeutul execută îndoiri și întinderi la nivelul unei articulații cu scopul de a menține mobilitatea, având în vedere acționarea doar până la pragul dureros și presiunile aplicate cu podul palmei de către terapeut pe suprafețele corporale. Aplicarea acestui procedeu are la bază două reguli: „non-durerea” și „mișcările contrare”; sensul mișcării este opus direcției blocate și dureroase. La nivelul rahisului, din punct de vedere tehnic, manipulările sunt de trei feluri: manipulări directe - pacientului aflat

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
pot efectua cu sau fără cooperarea acestuia. Pentru realizarea obiectivelor recuperatorii, vor fi utilizate diferite tipuri de contracții musculare, cum ar fi: izotonice (concentrice sau excentrice) sau izometrice. Tehnicile pe baza cărora se acționează au următoarele componente: prizele prin intermediul cărora terapeutul realizează contactul manual cu pacientul; comenzile și comunicarea asigură legătura senzorială cu pacientul; întinderea este utilizată ca stimul facilitator; tracțiunea și compresiunea sunt efectuate ca urmare a comenzilor de „împingere” și „tragere”; întărirea se constituie în mijloc de creștere a

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
ce se opun unei forțe externe (gravitației), echilibrând segmentele și corpul și asigurând verticalitatea; dinamică - asigură deplasarea segmentelor și a corpului în funcție de necesități. În procesul de reeducare funcțională, mișcarea este utilizată sub formă de: a) mișcare pasivă - executată manual de către terapeut, prin imobilizarea cu o mână a segmentului superior al articulației implicate, iar cu cealaltă mână este executată mișcarea corespunzătoare. Atenția terapeutului trebuie să fie orientată asupra modului în care utilizează priza. Mișcarea pasivă poate fi efectuată și prin intermediul unor aparate

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
se prelucrează un segment ce prezintă impotență funcțională sau atrofie musculară; mișcare activă liberă - este utilizată în condițiile în care subiectul are forța necesară pentru a învinge gravitația (așadar, poate menține segmentul fără ajutor); mișcarea activă cu rezistență - opusă de terapeut sau de aparate ajutătoare. În funcție de tipul de contracție și de modul în care poate influența tonusul și lungimea mușchiului, mișcarea activă cu rezistență poate fi utilizată sub trei forme: concentrică și excentrică; în interiorul și în afara segmentului de contracție; contracții și

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
MOBILIZARE (de la mobiliza < fr. mobiliser; engl. mobilization)- Comportă punerea în mișcare a unuia sau mai multor mușchi, membre sau articulații. Efectele mobilizărilor pasive sunt evidente, în condițiile în care și pacientul are atenția orientată asupra acțiunilor pe care la efectuează terapeutul (Sbenghe, 1996). Mobilizarea pasivă a mușchiului este utilă, întrucât alungirea lui este direct proporțională cu amplitudinea mișcării. Efectele mobilizărilor pasive asupra articulațiilor sunt, în principal, de natură mecanică, concretizată prin mobilizarea structurilor capsuloligamentare, dar și de înlăturare a aderențelor intraarticulare

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
În acest context, mobilizările pasive sunt direcționate asupra sistemului endocrin, asupra viscerelor, asupra funcțiilor de eliminare, asupra schimburilor nutritive și gazoase, asupra unor organe de simț (vedere, auz și alte organe senzoriale). Regulile de aplicare a mobilizărilor pasive impun ca terapeutul să analizeze cu multă atenție boala și bolnavul, să dobândească încrederea celui pe care îl tratează. Să poziționeze corect bolnavul înainte de aplicarea procedeelor de lucru, să nu depășească pragul durerii. Atenție deosebită se acordă implicării pe planul conștientizării de către bolnav

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
musculară, efortul trebuie să se mențină la un nivel înalt, întrucât o rezistență prea slabă nu este de natură să dezvolte forța. Pacientul trebuie să conștientizeze cursa musculară ce trebuie realizată, executând într-o primă etapă mișcarea în absența aparatului. Terapeutul îi va explica modul de desfășurare a exercițiului, precizând timpul exact alocat contracției și odihnei, precum și durata globală a exercițiului. MOBILIZARE MANUALĂ (engl. manually mobilization) - Efectuată de către terapeut, pornind de la stabilirea capacității funcționale a articulației ce urmează a fi mobilizată

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
ce trebuie realizată, executând într-o primă etapă mișcarea în absența aparatului. Terapeutul îi va explica modul de desfășurare a exercițiului, precizând timpul exact alocat contracției și odihnei, precum și durata globală a exercițiului. MOBILIZARE MANUALĂ (engl. manually mobilization) - Efectuată de către terapeut, pornind de la stabilirea capacității funcționale a articulației ce urmează a fi mobilizată. Parametrii de care trebuie să se țină seama sunt: a) poziția corpului - să permită starea de relaxare și să ofere posibilitatea de prelucrare fără a solicita efort din partea

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]