1,870 matches
-
la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei Fragmentul cu care se deschide dosarul Anticristului face parte din 2Tes. (2,3‑4) și se referă la trufia nemăsurată a personajului: qui aduersatur et extollit se super omne quod dicitur Deus aut colitur, ita ut in
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aplica expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™瀀< ƒΔ0:φΦγΤ< lui Antiochos al IV‑lea Epiphanes. Irineu o aplică, printr‑o contrametaforă, Anticristului‑rege iudeu. Singurele roluri atribuite iudeilor sunt foarte puțin de dorit: cel al poporului inexistent și cel al poporului‑tiran ilegitim. Refuzând parusia, iudeii, ca entitate etnică, se văd eliminați definitiv și irevocabil din istoria mântuirii. Timp de trei ani și jumătate, cultul tradițional va înceta. Tatăl‑Creator „se va ascunde”, îngăduind Răului să se manifeste până la epuizarea energiei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lor” (V, 24, 2‑3). În consecință, oamenii politici, magistrații (magistratus) nu vor avea de ce să se teamă de Judecata de Apoi, câtă vreme vor lua hotărâri drepte. Ei vor fi pedepsiți în cazul în care se vor transforma în tirani; regnum terrenum a fost instituit de Dumnezeu însuși, spre folosul păgânilor. Nu întâmplător teologia lui Irineu a fost caracterizată drept o „teologie optimistă”, spre deosebire de concepția gnostică marcată de un pesimism radical. Într‑adevăr, pentru gnostici, istoria se află sub dominația
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
datele „biografice” ale Anticristului, este identificarea numelui său. După cum știm, atât grecii, cât și romanii foloseau literele pentru a calcula, fapt care permitea diferiților interpreți să stabilească corespondențe între numărul 666, transmis de Apoc. 13,18 și numele posibil al tiranului eshatologic. Înainte de a aborda acest subiect delicat, Irineu dorește să elimine opinia - falsă, în ochii săi, dar foarte răspândită, se pare - potrivit căreia numărul Anticristului nu ar fi 666, ci 616. El pare să acorde o importanță deosebită acestei dezbateri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
romanii numeau astfel zeul Soare); - face aluzie la ideea de răzbunare, a evreilor, bineînțeles, împotriva creștinilor; Irineu aplică etimologia substantivului Teitanos verbului ϑ∴<<Λ:4 , „a pedepsi”, „a răzbuna”; - „Titan” este predestinat, într‑o oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul creștin, cu revolta îngerilor corupți de Satan. Prin urmare, „numele de Teitan pare atât de convingător și de verosimil (tantam habet uerisimilitudinem
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
666; fărâmițarea Imperiului (Roman) în zece regate mici; apariția unui uzurpator; Anticristul este originar din tribul lui Dan. Cel de‑al patrulea punct reprezintă un element cu totul nou în raport cu tradiția anterioară. Irineu face, încă o dată primul, sinteza între figura tiranului eshatologic și figura falsului mesia evreu. Anticristul zugrăvit de el va cuceri Ierusalimul, simulând, într‑o primă fază, protejarea coreligionarilor săi, după care va pustii lumea. Exegetul invocă, drept unică mărturie scripturistică, Ier. 8,16, făcând aluzie la omiterea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ultimii apostați, ereticii. Aducând ca temei principal capitolele 2 și 7 din Daniel (coroborate cu alte mărturii ale Vechiului Testament), Irineu precizează mai întâi caracterul violent și tiranic al Anticristului. El va fi un rege iudeu - dar inspirat de modelul tiranului păgân - a cărui legitimitate va fi contestabilă și care va pune stăpânire asupra templului; va pune capăt cultului tradițional, instaurând propriul cult (influență de la Dan. 8,11‑12; 9,27); va deveni stăpân al lumii cu spijinul complicilor săi. Remarcăm
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Monografia pe care ne‑o propune Irineu se încheie prin același paradox prezent în capitolul 17 din Apocalipsă: „Ea era și nu este și va să se ridice din adânc și să meargă spre pieire” (17,8). Capitolul III Anticristul tiran și katechon în scrierile lui Hipolit I. Enigma Hipolit Prima monografie consacrată integral Anticristului aparține lui Hipolit, autor enigmatic, multă vreme identificat - atât de tradiția apuseană, cât și de cea răsăriteană - cu unul dintre episcopii Romei. În Istoria bisericească VI
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să‑și tragă sufletul, să recapituleze pe scurt, dar cu claritate, etapele parcurse deja și să anunțe totodată tema etapei ulterioare: „Despre încercările prin care va trece Babilonul și despre judecata parțială pe care i‑o vor face, la sfârșit, tiranii de atunci, s‑a vorbit cât se poate de limpede în cele de mai sus. Acum, trebuie să expunem, cercetând amănunțit, când anume se vor întâmpla acestea și cum va răsări cornul cel mic printre tirani”. Iată câteva elemente care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor face, la sfârșit, tiranii de atunci, s‑a vorbit cât se poate de limpede în cele de mai sus. Acum, trebuie să expunem, cercetând amănunțit, când anume se vor întâmpla acestea și cum va răsări cornul cel mic printre tirani”. Iată câteva elemente care ne vor fi utile în desfășurarea comentariului nostru. Structura tratatului a fost prezentată, în „Introducerea” pe care E. Norelli o face traducerii acestuia. Reluăm această prezentare căreia îi adăugăm două mici modificări: 1-4 ΒΔ≅≅∴:4≅< 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prin contrast cu portretul moral și metafizic al lui Cristos (nouă opoziții); 7‑14 prima opoziție: leul ca simbol; 7‑13, al lui Cristos (Gen. 49,8‑12; Iuda); 14, al Anticristului (Deut. 33,22; Dan); 15‑18 Anticristul ca tiran eshatologic; dosar de mărturii scripturistice (în special Ier. 8,16); 19‑28 profeția din Iezechiel; introducere la comentariul celor două capitole (2 și 7) din Daniel; 29‑33 paranteză teoretică: despre primejdia de a revela ceea ce profeții au transmis în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a spus: «Dan, pui de leu, care se va avânta din Basan»”. Indiciul care face posibilă afirmația că „puiul de leu” se referă la Anticrist și nu la Cristos este menționarea tribului lui Dan. Așadar, Hipolit cunoaște tradiția potrivit căreia tiranul eshatologic se va naște în acest trib (tradiție care apare și la Irineu). Al doilea citat provine din „testamentul lui Iacob” (Gen. 49,17): „Dan să se facă șarpe în drum, mușcând glezna calului”. Hipolit își îngăduie să omită aici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profeție lui Samson. Este adevărat, exclamă Hipolit, că profeția se referă și la Samson, dar nu în mod exclusiv. Samson a împlinit profeția doar pe jumătate, Anticristul o va împlini integral. În opinia exegetului nostru, Samson este un tÚpoj al tiranului eshatologic, este în același timp un pre‑ și un semi‑Anticrist. În fine, cel de‑al patrulea fragment al dosarului este de la Ier. 8,16: „De la Dan se aude ropotul cailor și de nechezatul puternic al armăsarilor lui se cutremură
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cărui extremă violență este denunțată de ultimul verset. Fragmentul de origine necunoscută face legătura între două teme majore ale mitului. Secțiunea principală (cap. 16‑42) Comentariul la Cartea lui Daniel și la Apocalipsă O dată cu capitolul următor, Hipolit introduce tema Anticristului‑tiran, fundamentală pentru discursul său și pentru viziunea sa anticristologică. Este vorba de o „temă cu variațiuni” care va domina aproape întreg tratatul (de la cap. 18 până la 42). În desfășurarea comentariului se disting trei momente: 1. (16‑18) mărturii despre Anticristul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fundamentală pentru discursul său și pentru viziunea sa anticristologică. Este vorba de o „temă cu variațiuni” care va domina aproape întreg tratatul (de la cap. 18 până la 42). În desfășurarea comentariului se disting trei momente: 1. (16‑18) mărturii despre Anticristul‑tiran (Is. 10,12‑17; 14,4‑22; Iez. 28,2‑10); 2. (19‑33) interpretarea capitolelor 2 și 7 din Daniel; 3. (34‑42) tema judecății cetății Babilonului/Roma. Capitolele 16 și 17 sunt, în realitate, două ample citate din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iez. 28,2‑10); 2. (19‑33) interpretarea capitolelor 2 și 7 din Daniel; 3. (34‑42) tema judecății cetății Babilonului/Roma. Capitolele 16 și 17 sunt, în realitate, două ample citate din Isaia, referitoare la ◊∃Δ4Η‑ul a doi tirani, odinioară mari conducători ai imperiilor. Primul citat vorbește despre regele Asiriei, Senacherib, după invazia în Iudeea, în 701 î.Cr. Corespondentul personajului din cel de‑al doilea text nu ar putea fi identificat cu exactitate. Hipolit vede aici profeții clare despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și va ridica împărăția iudeilor. 3 Cele trei coarne despre care se spune că vor fi smulse de el se referă la regii Egiptului, Libiei și Etiopiei. Pe aceștia îi va învinge în război. Stăpânind peste toți și fiind un tiran crud și înfricoșător va porni strâmtoare și prigoană împotriva sfinților[...]. După care va veni din ceruri piatra care a lovit statuia (cf. Dan. 2,34) și a sfărâmat‑o, schimbând împărățiile și dând domnia sfinților Celui de Sus (cf. Dan
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puțin timp înainte. În De Christo..., Hipolit nu își dezvăluie prea mult sentimentele față de puterea romană. Preocupare sa esențială rămâne cea a prezentării și a interpretării, cât de succint posibil, a unui dosar de fragmente scripturistice legate de figura ultimului tiran. Deși mai politizat decât cel al lui Irineu, discursul său anticristologic vădește încă o anumită reținere. El devine evident și declarat antiroman în Com. Dan., unde Hipolit aplică profețiile, pe care se mulțumește doar să le descrie în De Christo
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să fie uciși. Vindecarea miraculoasă a fiarei este interpretată politic ca o recompunere artificială și de scurtă durată a imperiului fondat de Augustus. Există, așadar, un raport de tip cauză‑efect între dezintegrarea imperiului prezent (roman) și cel al Anticristului. Tiranul eshatologic va fi un Β∀<≅¬Δ(≅ Η (un „viclean”, un „răufăcător”, dar foarte abil), care va da o nouă viață imperiului apus (verbul <∀<γφΦγ4< este foarte semnificativ; Anticrist va „revigora” vechiul sistem). „La Hipolit”, scrie Norelli, „activitatea Anticristului este zugrăvită
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a Imperiului Roman, care conținea potențial, la rândul său, activitatea Anticristului: cele două fiare sunt aproximativ cele două fețe ale aceleiași realități”. În consecință, comportamentul Anticristului eshatologic ar putea fi dedus încă de pe acum din comportamentul împăraților romani. Și invers: tiranul eshatologic va relua principiile și stilul de guvernare al predecesorilor săi. În acest sens, trebuie menționat că suflarea care dă viață statuii și care o face să vorbească se identifică cu nomoi (legile) Statului. Deși insistă mult asupra analogiei dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
identifică cu nomoi (legile) Statului. Deși insistă mult asupra analogiei dintre regimul actual și cel de la sfârșitul veacurilor, Hipolit nu merge până la identificare. Roma nu este regatul Anticristului, după cum nici acesta din urmă nu va fi simpla copie a Romei. Tiranul eshatologic își va clădi pseudoimperiul pe ruinele și după modelul legislativ al imperiului fondat de Augustus, el însă va fi un rege de origine iudaică (din tribul lui Dan: cap. 14-15). Pentru explicarea „semnului de pe mâna dreaptă și de pe frunte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipolit (51), „fiii lui Esau” (Gen. 36), Ammon și Moab, „născuți de cele două fiice ale lui Lot, al căror neam există încă și astăzi” (Gen. 19,37; Is. 11,14; Dan. 11,41), sunt cei care vor acorda susținere tiranului eshatologic încă din primele momente ale domniei sale. Cele trei popoare menționate sunt dușmanii tradiționali ai Israelului. De altfel, ei l‑au sprijinit pe regele Antiochos al IV‑lea în campania sa împotriva Ierusalimului. Așadar, vechii dușmani ai Israelului vor deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trei popoare menționate sunt dușmanii tradiționali ai Israelului. De altfel, ei l‑au sprijinit pe regele Antiochos al IV‑lea în campania sa împotriva Ierusalimului. Așadar, vechii dușmani ai Israelului vor deveni, la sfârșitul veacurilor, cei mai apropiați aliați ai tiranului. Puternic prin această susținere, tiranul va scoate din rădăcină alte trei coarne: Egiptul, Siria și Etiopia, care, într‑un prim moment, vor încerca să i se împotrivească. Apoi se va năpusti asupra cetăților Tyrului și Sidonului (cf. Is. 23,4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiționali ai Israelului. De altfel, ei l‑au sprijinit pe regele Antiochos al IV‑lea în campania sa împotriva Ierusalimului. Așadar, vechii dușmani ai Israelului vor deveni, la sfârșitul veacurilor, cei mai apropiați aliați ai tiranului. Puternic prin această susținere, tiranul va scoate din rădăcină alte trei coarne: Egiptul, Siria și Etiopia, care, într‑un prim moment, vor încerca să i se împotrivească. Apoi se va năpusti asupra cetăților Tyrului și Sidonului (cf. Is. 23,4.5), precum și asupra regiunilor învecinate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a vorbi, de fapt, despre Anticrist, care cheamă la el întreaga omenire, socotindu‑i ai săi pe niște străini și făgăduind tuturora o eliberare deșartă, el, care nu e în stare să se mântuiască pe sine. În al doilea rând, tiranul eshatologic, instigat de evrei, va persecuta sfinții. Hipolit (57, 1) adoptă interpretarea parabolei „judecătorului nedrept și văduvei stăruitoare” de la Lc. 18,2‑5, propusă pentru prima dată de Irineu. Judecătorul este simbolul Anticristului, în timp ce văduva închipuie cetatea Ierusalimului, părăsită de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]