2,089 matches
-
b.) Kallipolis Înțelepciunea curajul cumpătarea Ardoare Soldat Omul timocrat L.(o.b.) Timocrație Onoarea Dorință Generală Producător Omul oligarh B.(o.l.) Oligarhie Averea Concretă Omul democrat Capul domestic al bestiei Democrație Neînfrânarea Ireală Omul tiranic Capul sălbatic al bestiei Tiranie Demența II. Morfologia politică a lui Aristotel Aristotel prezintă o morfologie a politicului conform căreia există șase forme de guvernare: regalitatea, aristocrația, politeia, tirania, oligarhia și democrația. De fapt, afirmația lui Aristotel este că există doar trei forme de guvernare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Concretă Omul democrat Capul domestic al bestiei Democrație Neînfrânarea Ireală Omul tiranic Capul sălbatic al bestiei Tiranie Demența II. Morfologia politică a lui Aristotel Aristotel prezintă o morfologie a politicului conform căreia există șase forme de guvernare: regalitatea, aristocrația, politeia, tirania, oligarhia și democrația. De fapt, afirmația lui Aristotel este că există doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă își are corespondentul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
că există doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă își are corespondentul ei negativ într-o formă decăzută sau coruptă. Regalitatea Tirania Aristocrația Oligarhia Politeia sau timocrația Democrația Așezarea polară (3-3) a formelor politice nu are în concepția sa o conotație care să fie nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are ca
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Politeia sau timocrația Democrația Așezarea polară (3-3) a formelor politice nu are în concepția sa o conotație care să fie nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are ca formă decăzută tirania, în sensul în care, datorită timpului, o regalitate decade și ajunge să se corupă în mod necesar numai în tiranie. Dimpotrivă, în ciuda opiniei lui Platon, el constată faptul că nu există un mecanism dialectic care să determine schimbarea direcționată a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are ca formă decăzută tirania, în sensul în care, datorită timpului, o regalitate decade și ajunge să se corupă în mod necesar numai în tiranie. Dimpotrivă, în ciuda opiniei lui Platon, el constată faptul că nu există un mecanism dialectic care să determine schimbarea direcționată a formelor politice. Acest lucru trebuie înțeles în două sensuri. Pe de o parte, nu există nimic de genul unei necesități
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
trebui discutat dacă cele șase forme se constituie într-un sistem vertical care să stabilească că gradul cel mai mare de dezirabilitate și de plenitudine îl deține regalitatea, iar apoi, în ordine regresivă, aristocrația, politeia, democrația, oligarhia și, supremul rău, tirania, sau, dimpotrivă, că o ordonare de la supremul bine, la supremul rău nu este avută în vedere de către Aristotel. Oricum, un lucru este cert: Aristotel nu-și imaginează nici un moment că o comunitate umană în genere ar trebui, o dată mecanismul schimbării
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fapt, luate câte două, o structură comună. Ne dăm seama de acest lucru din remarcile sale de genul: „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau, în mod simetric, politeia este un fel de democrație sau, în fine, regalitatea, un fel de tiranie. Structura lor comună este dată de asemănarea lor bazată pe criteriul numărului celor care conduc; de aici, putem vedea că, structural vorbind, nu avem de a face cu șase forme constituționale separate, ci fiecare pereche de câte două corelate reprezintă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
celor șase forme, alături de criteriul numărului celor ce conduc, ar completa tabelul inițial în felul următor: Numărul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Cei puțini Oligarhia Aristocrație Oligarhie Cei mulți Democrația ca și pletoarhie Politeia/Timocrație Democrație Precizarea care trebuie făcută este însă următoarea: o formă pozitivă înclină înspre identicul ei, conform structurii comune; însă în schimbarea ei, deși aceasta din urmă este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ca și pletoarhie Politeia/Timocrație Democrație Precizarea care trebuie făcută este însă următoarea: o formă pozitivă înclină înspre identicul ei, conform structurii comune; însă în schimbarea ei, deși aceasta din urmă este echivalentă unei creșteri, trăsătura definitorie se modifică fundamental. Tirania, de pildă, este o formă de excrescență atât de mare a regalității, încât ajunge să fie o altă specie; cu toate acestea, ea este încă de același gen cu regalitatea. Faptul că Aristotel nu menționează explicit existența celor două genuri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
democrația nu mai au pentru Aristotel sensul de constituții degenerate. Ele au aici exact sensul de gen structural, în virtutea căruia „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau politeia este oarecum o democrație, adică exact același sens în care, în virtutea caracterului monarhic, tirania este oarecum regalitate. Pentru a distinge această folosire a termenilor democrație și oligarhie de semnificația lor specifică (aceea de constituții degenerate) am apelat la calchieri ale criteriului de distincție stabilit de el. Inițial, luând în considerare criteriul numeric, aceste genuri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fi însă ca, după analiza aporiilor legate de criteriu, să rebotezăm ultimele două dintre aceste genuri: Criteriul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Bogăție plou=toj Accidental, cei puțini Oligarhia ca plutoarhie Aristocrație Oligarhie Sărăcie peni/a Accidental, cei mulți Democrația ca penioarhie Politeia/Timocrație Democrație O ultimă observație: dacă genurile structurale au parte de o reinterpretare a criteriului taxonomic inițial, înseamnă oare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
suficient și nu induce nici o confuzie. Bogat sau sărac, dacă la cârma statului se află un singur individ, atunci, conform folosului în vederea căruia conduce, genul formei politice este monarhia, iar specia sa este fie regalitatea, când folosul este comun, fie tirania, dacă folosul este propriu. 2. Deși Aristotel se referă la formele deviante cu termenul său consacrat eroziunii naturale (phtora) de care au parte toate formele fizice care au o geneză, o creștere și o decădere, registrul de discuție a „declinului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
orice întrebuințare a semnificației binelui este ilicită: „noi susținem că acestea sunt în totalitate exprimări eronate și că nu este corect să se spună că o oligarhie este mai bună decât alta”. Conform acestei exigențe, ierarhia constituțiilor rele este următoarea: „tirania, care este cea mai rea, este cea mai îndepărtată de politeia; pe al doilea loc vine oligarhia (căci aristocrația a vădit în mare măsură diferențe față de această constituție), iar, în maniera cea mai moderată <în îndepărtarea ei față de politeia>, vine
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai mare îi corespunde în pervertire răul cel mai mare. Să aranjăm cele șase forme, în mod succesiv, pe o axă verticală, conform raportului bine maxim - rău maxim. Regalitate B I N E Aristocrație Politeia Democrație R Ă U Oligarhie Tiranie În acest caz, dacă ne imaginăm posibilitatea ca o cetate să existe în forma politică maximală care este regalitatea și să execute o „declinare” pe verticală, parcurgând fiecare casus în parte, figura descrisă de aceasta va fi cea a unei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dacă ne imaginăm posibilitatea ca o cetate să existe în forma politică maximală care este regalitatea și să execute o „declinare” pe verticală, parcurgând fiecare casus în parte, figura descrisă de aceasta va fi cea a unei decăderi continue până la tiranie. Faptul că binelui cel mic îi corespunde răul cel mic, nu înseamnă, după cum am arătat, că o cetate politeică se va declina neapărat într-una democratică și, apoi, mai departe, în mod liniar, într-una oligarhică și, în sfârșit, într-
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
formele politice. 1279 a 25-30 Criteriu După numărul celor care dețin conducerea ↓ constituții veritabile ai( o)rqaˆ politei/ai ↓ constituții degenerate ai( parekba/seij politei/ai ↓ proiecții ale formelor constituționale. o(moiw/mata Unu ei(=j Monarhie Regalitate basilei/a Tirania turanni/j în folosul celui ce deține puterea de unul singur pro/j to/ sumfe/ron tou= monarcou=ntoj Tată-fiu Atașament necondiționat Drept bazat pe superioritate naturală Puțini câțiva oi( o)li/goi Oligarhie sau plutocrație Aristocrație a)ristokrati/a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Cei mulți oi( polloˆ Pletocrație / peniocrație Politeia - Timocrație politei/a -timokrati/a (E. Nicom., 1160 b) Democrația dhmokrati/a în folosul celor săraci pro/j to/ sumfe/ron tw=n a)porw=n Frate-frate Atașament caramadereasc Drept egalitar III. După tiranie... încotro? Așa cum există o complicație de început a morfologiei politice ca istorie (văzută bine de Constantin Despotopoulos în faptul că propriu-zis Platon nu vorbește niciodată despre condițiile istorice obiective ale fuziunii dintre puterea politică și filosofie), mai apare una la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
schimbarea formelor politice (metabol¾) ca istorie. În sens platonician, istoria ca fenomenologie a formelor politice echivalează cu o continuă abdicare de la principiul realului. Mișcarea istoriei este atunci de la ființă la neant, de la rațiune la dorință. Dar ce se întâmplă dincolo de tiranie? Există un sfârșit al istoriei? C. Despotopoulos remarcă existența unui „grave malentendu sur la doctrine politique de Platon”. Există o interpretare bine înrădăcinată, conform căreia regimurile deficitare constituie un parcurs circular, iar monografiile politice consacrate (Barker, Luccioni și Popper) o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sur la doctrine politique de Platon”. Există o interpretare bine înrădăcinată, conform căreia regimurile deficitare constituie un parcurs circular, iar monografiile politice consacrate (Barker, Luccioni și Popper) o expun ca atare: istoria merge de la constituția perfectă, la timocrație, oligarhie, democrație, tiranie și ... înapoi la constituția perfectă. O primă eroare ar fi că această ciclicitate încalcă o premisă de principiu a lui Platon: între constituția perfectă și celelalte regimuri există o diferență ontologică. O a doua: nu există nicăieri o asemenea pretenție
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
perfectă și celelalte regimuri există o diferență ontologică. O a doua: nu există nicăieri o asemenea pretenție din partea lui Platon însuși. Dimpotrivă, cel care transmite o atare idee relativă la morfologia politică platoniciană este Aristotel: „Apoi, el nu spune despre tiranie nici dacă are parte de schimbare, nici dacă nu are, și nici sub ce influență sau spre ce tip de constituție; pricina stă în faptul că nu este lesne de exprimat o opinie: iar acel lucru <rămâne> nedeterminat, de vreme ce potrivit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
parte de schimbare, nici dacă nu are, și nici sub ce influență sau spre ce tip de constituție; pricina stă în faptul că nu este lesne de exprimat o opinie: iar acel lucru <rămâne> nedeterminat, de vreme ce potrivit aceluia trebuie <ca tirania să se preschimbe> în constituția primă și cea mai bună; căci astfel <ea> ar lua ființă continuu și ciclic”. Opinia lui Aristotel ar trebui analizată însă mai detaliat. El nu spune propriu-zis că ar exista o schimbare circulară istorică, ci
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
despre istorie putem spune doar mituri, în sensul că forma unei filosofii a istoriei nu poate lua decât înfățișarea unui discurs mitic. Și poate că tocmai în imaginea mitului din Omul politic s-ar găsi un răspuns la întrebarea „după tiranie, încotro?”. Căci aici sensul istoriei este expus ca parcurs eshatologic al cosmosului, atunci când divinitatea se retrage de la cârma lui. De aceea, mi-e greu să văd un Platon bântuind euforic prin cetatea Syracusei din cauză că a aflat formula magică a coborârii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
absolută și nefalsificabilă este existența lor. Poeții excluși sunt singurii care au un comportament odiseic față de zei, căci ei mint sau spun adevărul voluntar și reflexiv despre ei. Pe de altă parte, în ordinea tipurilor de guvernare posibile (dacă reținem tirania drept forma cea mai josnică și oarecum exclusă din ierarhia constituțiilor), cea mai rea formulă o prezintă democrația și, implicit, omul democratic. Unul dintre motive este faptul că cetățenii pot supune reflecției lor orice, adică pot aborda politropic fiecare aspect
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un regim în care suveranul preia conștiința celorlalți poate deveni un regim abuziv, pe de altă parte, acceptăm ca un instinct natural dorința de a gândi printr-un altul. Nu putem să îl așezăm, triumfători, pe Platon, în seria surselor tiraniei, nici nu putem reține modelul său ca pe cea mai reflexivă societate posibilă. Dar nici șansa unei reditio completa nu pare a sta cert la dispoziția naturii umane. Ultima soluție este, probabil, una deloc definitivă și ea se reconstituie ori de câte ori
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al unei judecăți - care face manifestă ruptura dintre destinul gânditorului și viața cetății; e vorba de procesul lui Socrate. Dreptul este condamnat ca nedrept, trimisul lui Apollo e acuzat de necredință, competența e apanajul mulțimii, libertatea e un deghizaj al tiraniei - aceasta e Cetatea în care, după moartea lui Socrate, filosoful devine străin (în sensul în care intervenția lui riscă să fie oricând amendată asemenea celei a lui Socrate). De acum înainte Cetatea filosofului nu se mai identifică cu vreuna dintre
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]