762 matches
-
Satul Stănești face parte din comuna Lunca județul Botoșani, aflat la 40 km de Municipiul Botoșani. Este cel mai vechi sat al comunei, toponimia satului luând denumirea de la Jupăneasa Stana care a trăit în sec. al XVI- lea. Satul este așezat pe o vale între păduri, fiind ferită de invazia hoardelor tătare și mongole, sat pur moldovenesc și în totalitate ortodox. În anul 1796
Stănești, Botoșani () [Corola-website/Science/312021_a_313350]
-
aceștia se remarcă ostrogoții lui Teodoric, sosiți în Italia la sfârșitul secolului al V-lea. Longobarzii pătrund în nordul Italiei în secolul al VII-lea. După câteva generații, mai ales după creștinare, longobarzii au fost romanizați, lăsând însă urme în toponimie: partea de nord a Italiei s-a numit în continuare Lombardia. În sudul Italiei și în Sicilia, ca și la Veneția, precum și în teritoriile rămase sub stăpânirea bizantină, s-au menținut limba greacă și elemente ale civilizației bizantine până târziu
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
fost piciorul Sfintei Mese din altarul fostei bisericii. Deși distrusă din temelie, în amintirea localnicilor nu s-a putut stinge existența acelei vetre monahale care, ca orice alt sfințit așezămînt, este o binecuvîntare pentru folosul celor din împrejurimile lui. În toponimia acestor plaiuri chiar s-a păstrat un luminiș, la buza pădurii, cunoscut sub numele „La mănăstire”, nume parcă predestinat să brăzdeze veacurile tulburi spre zorii unei renașteri. Cei care poposeau fie și pentru cîteva clipe în acest loc, (ciobani, pădurari
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
Român. Racovița s-a remarcat în Primul Război Mondial prin activitatea ostașilor trimiși pe frontul „Poloniei rusești”, ale Galiției, Albaniei, Italiei, Serbiei și chiar ale Franței. Din cauza puținelor descoperiri arheologice făcute în zona localității Racovița, cercetătorii au recurs la studierea toponimiei și folclorului local pentru a putea stabili vechimea așezării. Astfel, se menționează în literatura de specialitate că denumirea locală „La Cetățuică”, dat ipoteticei întărituri de pe vârful de deal aflat la cumpăna apelor „Valea Lupului” și „Valea Mârșa”, ar fi făcut
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
istoricul Florin Constantiniu , caracterul său multinațional este negat de tradiția academică astăzi predominantă în toata lumea, care afirmă că acest regat a fost „bulgăresc” în sensul național actual al cuvântului, în ciuda surselor primare ale epocii (bizantine sau occidentale) și a toponimiei. Slavii au pătruns în bazinul Dunării de jos , amestecându-se cu populațiile trace romanizate din Balcani, menționate de Theofilact din Simocatta, în "Istoriile" sale din 587, și de Teofan Mărturisitorul în "Cronografia" sa din jurul anului 800. Ulterior, proto-Bulgarii, de origine
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
care se întindea pe ambele maluri ale Dunării, slavii și „vlahii” (care apar cu acest etnonim în izvoare, cel mai frecvent în cele bizantine, începând cu cronica lui Ioan Skylitzes în 976) au evoluat împreună, fapt demonstrat de lingvistică, de toponimie și de istoria bisericii. Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) înfățișează în "De administrando imperio" deosebit de bine întrepătrunderea lumii paleo-slave cu cea proto-românească . Vorbind de „vlahii”, populație romanică pentru perioada narată, dar deja protoromână în momentul redactării scrierii, Constantin al
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
și bulgar. Asta nu înseamnă că valahii (aromânii și românii) i-au cucerit pe bulgari sau că bulgarii au cucerit principatele dunărene, ci înseamnă că în cadrul acestui stat au conlocuit două populații, una romanofonă, celalată slavofonă, pe ansamblul teritoriului său, toponimia veche aratând o predominanță a slavilor la șes, și a romanicilor în zonele peri-montane, deluroase și mai păduroase; țărmurile aveau o populație preponderent grecească. Ulterior, despărțirea proto-românilor de către populațiile slave așezate printre ei, a creat cele patru grupuri lingvistice : daco-român
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
meglenoromân și istro-român ; dacoromânii absorbind treptat slavii din nordul Dunării, în timp ce slavii au absorbit treptat majoritatea aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor din sudul Dunării. Așadar, etnogeneza bulgarilor și românilor are rădăcini în parte comune, încă vizibile în limbile actuale și în toponimie, chiar dacă istoricii actuali naționaliști, atât bulgari cât și români, încearcă să demonstreze ca cele două popoare au evoluat separat și fără contacte încă din Antichitate... În istoria modernă și contemporană, Țaratul vlaho-bulgar este puțin studiat și cunoscut, pe de o
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
Transilvania este menționată ca voievodat autonom, vasal al Ungariei, începând cu secolul XII. Banatul și Transilvania apar ce formații urmașe ale unor cnezate mai mici : Neaga, Kean, Ahtum și Chanadinus. În Evul Mediu nu existau statistici pe naționalități și numai toponimia și numele de persoane ne pot aduce informații despre originea populațiilor, care par de la bun început amestecate, alături de Români (pe atunci denumiți "Vlahi" de celelalte popoare) trăind și Slavi (pe atunci denumiți "Șchei'), Pecinegi, Comani și Maghiari. În zona Moldovei
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
vine la "divan" și alcătuiește un "Oğuzname" („faptele oguzilor”), nararea faptelor eroilor. În povestirile din Dede Korkut, denumirile de "neam, trib, comunitate", de care ține fiecare dintre eroi, cât și numele pe care-l poartă eroii principali, se regăsesc în toponimia Azerbaidjanului, îndeosebi în partea de nord a acestei regiuni întinse, și anume pe teritoriul fostului ținut Aran-Albaniya. În dastan, familia este consolidată; bărbatul are o singură soție. Onoarea familiei, a părinților, este strict apărată. La oguzi, unul din patru viteji
Kitabi Dede Qorqud () [Corola-website/Science/309180_a_310509]
-
cercetări dialectale", în 1960 și, respectiv, în 1983. Continuând cercetările de onomastică pornite, în trecut, de Nicolae Drăganu, Ștefan Pașca, Vasile Bogrea, George Giuglea, Gustav Kisch și alții, au fost efectuate, încă din deceniul șase, anchete directe de antroponimie și toponimie în diferite zone, precum Valea Bistriței (Bicaz), Valea Sebeșului, Porțile de Fier, Maramureș, Valea Jiului etc., publicându-se un bogat material. Ulterior, au fost demarate lucrările la "Dicționarul toponimic al României. Transilvania", anchetându-se un mare număr de puncte în județele
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” () [Corola-website/Science/309177_a_310506]
-
chiar și în actele de stare civilă, transmițându-se din tată în fiu până în zilele noastre. Alte porecle au dispărut o dată cu cei ce le-au purtat, amintirea lor dăinuind totuși până în zilele noastre atât în tradiția orală cât și în toponimie. Poreclele s-au dat după:
Graiul comunei Racovița () [Corola-website/Science/309771_a_311100]
-
din partea centrală a Republicii Moldova. Orașul este situat în partea centrală a țării, pe malul drept al râului Ciulucul Mic, la 93 km de Chișinău, pe traseul Chișinău-Bălți și la 30 km de calea ferată Călărași. Există mai multe versiuni despre toponimia localității. În conformitate cu una dintre ele, la originea Teleneștilor se află satul Inești. Mai tîrziu a fost construit un orășel. Încă din vremuri antice împreună cu grecii și romanii pe teritoriul Daciei au intrat evreii "sefarzi". Dar mai ales în evul mediu
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
poposit în lungul lor marș spre Camenița. Referindu-se la la toponimele menționate în această veche scriere musulmană, alcătuitorul volumului de cronici, basarabeanul Mihail Guboglu a consemnat în partea introductivă: „Nu se poate trece cu vederea importanța acestor cronici pentru toponimia istorică medievală a Dobrogei și chiar a Moldovei, deși unele toponime nu se pot identifica”. Însă aceste determinări sunt incorecte, precum și altele similare, referitoare la toponimele din cadrul cronicii consultate, permit a trage concluzia că identificările lui M.Gubolu sunt într-
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
aflați sub administrația unor pristavi speciali și cea a consilierilor de stat activ Koronelli”. Sadâcul este menționat în cele două liste din ținutul Codru, așadar, satul fiind menționat documentar pentru prima oară în 1808. Anatol Eremia afirmă în „NOTE DE TOPONIMIE BASARABEANĂ” că toponimul Sadâc, „corespunde antroponimului de origine turco-tătară "Sadâc"”. Savantul propune în continuare să se compare cuvintele turco-tătărești" sadâc", "sadic", precum și cuvîntul turcic "sadik", cu sensul de „credincios, sincer, cinstit”. Astfel denumirea satului provine de la numele unei căpetenii a
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
Țipala. Poziția fizico-geografică a comunei Puhoi este foarte avantajoasă, relieful de câmpie, clima temperat continentală blândă, solurile fertile de cernoziom au favorizat din cele mai vechi timpuri popularea și valorificarea acestui teritoriu. Poziția economico-geografică a comunei Puhoi are următoarele particularități: Toponimia cuvântului Puhoi înseamnă torent mare de apă, format din rezultatul ploilor sau al topirii zăpezilor. Conform datelor teritoriul satului reprezintă o regiune de deal. Sunt cunoscute denumirile acestor dealuri: Hârtopul Lupuil, Grădina Baltag, Valea Tighiaiei, Stoian, Bârihoi care indică diferite
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
stația Iargora din raionul Leova care se află la o distanță de aproximativ 50 km. Moșia satului Pogănești constituie 2041 ha dintre care terenuri agricole 1267.56 ha (arabile 1267.63 ha, multianuale 191,93 ha). Numele de localități, însuși toponimia nu sunt de loc întâmplătoare, ele fiind generate de anumite cauze. Cât privește numele de Pogănești încă nu s-a ajuns la o unică versiune. Versiuni sunt mai multe. Una dintre ele ar fi că denumirea ar proveni de la numele
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
a teritoriului a mai constat și în colonizarea cu alte etnii aduse de pe cuprinsul Rusiei, din țările de limbă germană și din Imperiul Otoman: ruși și ucraineni, germani, evrei, bulgari și găgăuzi. Un al treilea mijloc de desnaționalizare a fost toponimia: ori de câte ori autoritățile ruse aveau de ales între o denumire moldoveană și alta tătară sau turcă, au ales-o sistematic, ca nume oficial, pe cea de-a doua (de exemplu Кагул de la tătărescul Cahul în loc de Frumoasa, Измаил din turcescul Ismail în loc de
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
spre Calafat), drumul Bucureștilor, drumul Dunării (spre Bechet), drumul Tismanei. În perimetrul orașului (care era mai întins decît în prezent) intrau și satele din jur. În jurul Craiovei exista o mare concentrare de sate, din care 53 își păstrează și azi toponimia. Unele au devenit, în timp, cartiere ale Craiovei, altele ( Ișalnița, Malu Mare, Breasta ș.a.) sînt considerate azi localități distincte, deși linia de demarcație între localități este greu de sesizat. Hotarul și totodată zidurile de apărare îl constituiau dealurile Craiovei (Bucovățului
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
văilor și, ulterior, o parte din locuitori au coborît către Țara Oltului. Din această cauză se întîlnesc sate duble - Lupșa-Cuciulata, Comăna de Sus - Comăna de Jos, Veneția de Sus-Veneția de Jos. Intensa despădurire a culmilor accesibile își găsește reflectarea în toponimie. Toponimia Pleașa și Pleșița, adesea întîlnite, au semnificația unor culmi pleșuvite de arboret. Depresiunea Vlădeni, caracterizată prin cîmpuri largi, terase și piemonturi datorate Homorodului și numeroșilor lui afluenți se deschide ca un golf spre Țara Bîrsei. Climatul de adapost, relieful
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
și, ulterior, o parte din locuitori au coborît către Țara Oltului. Din această cauză se întîlnesc sate duble - Lupșa-Cuciulata, Comăna de Sus - Comăna de Jos, Veneția de Sus-Veneția de Jos. Intensa despădurire a culmilor accesibile își găsește reflectarea în toponimie. Toponimia Pleașa și Pleșița, adesea întîlnite, au semnificația unor culmi pleșuvite de arboret. Depresiunea Vlădeni, caracterizată prin cîmpuri largi, terase și piemonturi datorate Homorodului și numeroșilor lui afluenți se deschide ca un golf spre Țara Bîrsei. Climatul de adapost, relieful domol
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
văii Dornei superioare către Căliman. Limita sudică este greu de trasat datorită întrepătrunderii și suprapunerii zonei sedimentare a Bîrgăului cu masa eruptivă a Călimanului. Ca urmare, apreciem că limita este marcată - cu mici depășiri - de Bistrița și afluentul său Colbul. Toponimia și terminologia orografică (oronime, nume de munți) reflectă caracterelc reliefului, constituția geologică, vegetația, fauna, numele foștilor proprietari etc. Heniul Mare (vîrful cel mai înalt din Bîrgău) are semnificație în antroponimie, deoarece muntele s-a găsit în stăpînirea lui Ioan zis
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
subunitatea numită Masivul Negru (în așa-numiții Carpați Păduroși), și este situat la granița regiunilor Transcarpatia și Ivano-Frankivsk, la 17 km nord de frontiera cu România. Cele mai înalte puncte de pe teritoriul Ucrainei, în mare parte au rămas să poarte toponimia românească, după cum se poate vedea:
Vârful Hovârla () [Corola-website/Science/306405_a_307734]
-
putere după moartea lui Ogodai. În 1242, mongolii s-au retras din Ungaria și Transilvania, însă stăpâneau încă teritoriul românesc. Mărturiile martorilor oculari sunt înfiorătoare în privința năvălirii mongole, descriind masacre. Urme ale treceri lor pe meleagurile române se văd în toponimie: Munții Tătaru Mare și Tătarul Mic, localități că Tătarcă, Tătărași, Bug, sau antroponime - Tătărescu, Mârza, Mârzac. Termenul de „bir” provine din turanică datorită prezenței tătarilor, ce i-au supus pe români la plata unor dări grele. Călugărul Rogero de Puglia
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
este la fel de controversată ca și cea a poporului român, din două motive principale, unul științific, celălalt politic. Din punct de vedere științific, penuria izvoarelor istorice, în special a celor scrise, permite numeroase interpretări, pe care numai lingvistica comparată, lexicologia și toponimia le pot confirma sau infirma, rareori definitiv. Interesele politice, care exprimă revendicările odinioară teritoriale, astăzi mai mult regionale, culturale, identitare ale statelor vecine, ale României însăși și ale minorităților conlocuitoare, au creat mai multe variante de istorie a limbii române
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]