1,003 matches
-
bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici soluția după care cel rău trece de la fericire la nefericire. Chiar dacă satisface sensul omenescului, nici ea nu trezește cele două emoții ale tragicului. Aristotel ignoră voit cea de-a patra posibilitate, cea a omului de bine care trece de la nefericire la fericire. Fără îndoială o consideră lipsită de potențialități tragice. Odată respinse aceste cazuri extreme, el are în vedere formula "intermediară" a omului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Eroul, care cunoaște identitatea celui pe care vrea să-l lovească, renunță la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle, care îl amenință pe Creon, pentru ca imediat să abandoneze ideea paricidului. Atunci, tragicul nu se poate produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea, căci ea trezește repulsia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea, căci ea trezește repulsia fără să producă tragicul din lipsa efectului violent." (cap. 14) Eroul acționează, deși știe contra cui. Este cazul Medeei, eroina lui Euripide, care-și sacrifică propriii copii. Un asemenea act de violență generează tragicul. Eroul nu descoperă identitatea victimei decât după înfăptuirea actului. În
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cea mai rea, căci ea trezește repulsia fără să producă tragicul din lipsa efectului violent." (cap. 14) Eroul acționează, deși știe contra cui. Este cazul Medeei, eroina lui Euripide, care-și sacrifică propriii copii. Un asemenea act de violență generează tragicul. Eroul nu descoperă identitatea victimei decât după înfăptuirea actului. În Oedip Rege, protagonistul nu înțelege natura incestuoasă a actelor sale (omorârea lui Laius, căsătoria cu Iocasta), decât după aceea, când îi sunt dezvăluite originile. O astfel de situație, și mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu vină nicidecum de la un dușman, nici de la cineva indiferent, ci de la o persoană care trebuie să-l iubească pe cel ce suferă și să fie iubită de el." Cu Horace, Corneille creează de asemenea o situație perfectă în planul tragicului. Eroul, ajuns în culmea gloriei, comite, omorându-și sora, o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la sfârșitul secolului al XVI-lea, genul este la modă. Lipsit de regularitate prin natura lui, el scapă unei definiții riguroase. Este considerat când o tragedie care se termină cu bine, când o tragedie în care comicul se amestecă cu tragicul. Deși aceste două trăsături distinctive sunt foarte diferite, una caracterizând deznodământul, cealaltă tonalitățile, unii teoreticieni le confundă în cuvintele lor6. În ceea ce-l privește pe Lope, el reia definiția dată de Guarini, cu câțiva ani mai înainte, în Compendiu de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-l aprob, căci Plutarh, despre Menandru vorbind, dezaprobă comedia antică; dar fiindcă iată-ne atât de departe de artă, iar în Spania mii de ofense cauzei ei se fac, cred eu că docții de data aceasta mai bine tac. Tragicul și comicul amestecate, Ca și Terențiu cu Seneca, măcar pentru a pune pe picioare al lui Pasifae un alt Minotaur, unul va da porțiunea gravă, iar celălalt o alta ce amuză, căci nimic nu încântă mai mult ca varietatea: Ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după exemplul lui Diderot, căci ea reunește în mod artificial două genuri prea diferite. El citează, în Dramaturgia de la Hamburg, sfaturile oferite de Lope de Vega în Noua artă de a face comedii pentru a-l contesta. Amestecând comicul și tragicul, și pe Terențiu cu Seneca, veți obține o parte a piesei serioasă, iar cealaltă bufă. Însă această varietate place mult. Însăși natura ne dă asemenea exemple, și din astfel de contraste își trage ea frumusețea." Lessing obiectează că dacă natura
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
supralicitare și ironie. La rândul său, Valentin Silvestru interpretează drept elemente de caragialeologie cinci motive ale operei, deopotrivă "chei spectacologice": scrisoarea, presa, semidoctismul, personajul care nu apare.26 Într-un articol pătrunzător, Alexandru George reafirmă 27 importanța coexistenței comicului cu tragicul în opera scriitorului român: "una din marile realizări ale prozatorului și dramaturgului Caragiale este varietatea și profunzimea acestei lumi, greu de întâlnit la alți autori comici, îngemănarea, împletirea și suprapunerea situațiilor celor mai bufe cu tragediile cele mai zguduitoare. Aceasta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
25. Într-adevăr, în stare pură, comicul nu poate fi separat decât printr-o minuțioasă analiză, întreprinsă din necesități strict didactice, întrucât existența sa literară este foarte instabilă datorită unei evoluții în dublu sens: căderea comicului în tragic și convertirea tragicului în comic. Absurdul, fatalitatea existenței, nonsensul, rutinarea exasperantă pot converti comicul în tragic, pot face cu ușurință translația de la veselie la disperare și durere amară. Conceptul modern de ,,farsă tragică" pus în circulație de Eugen Ionescu, dar identificabil în opera
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-o stare de criză a valorilor, de derută și dezordine, nu este o ,,formulă estetică hibridă și aberantă"26, ci ,,una din modalitățile fundamentale prin care dramaturgii contemporani își propun să reprezinte condiția umană."27 Pe de altă parte, tragicul poate fi minimalizat, relativizat, parodiat, caricaturizat, luat în râs, într-o formă apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie, de obiect insignifiant, situat la periferia unei lumi absurde. În eseul Probleme de teatru, Fr.Dürrenmatt observa această depreciere a umanului și această pervertire a tragicului în comic:,,Tragedia implică eroarea, aprecierea justă, necesitatea, responsabilitatea. Dar într-o lume haotică, nu mai există vinovați și responsabili. Nimeni nu poate face nimic și nimeni nu a dorit ceea ce se întâmplă. Într-adevăr totul se desfășoară fără intervenția
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înverșunarea exprimării în forme aforistice acide sau în revărsări sufocante, delirante și agresive, prin asimilarea invectivei, a imprecației, a obscenității în discursuri, tirade, diatribe, pamflete, eseuri în care duritatea atacurilor și condamnarea definitivă a realității adverse provoacă glisarea în spațiul tragicului sau al extraesteticului. Posibilitatea ameliorării obiectului scrutat, presupusă de echivocitatea discursului ironic sau de optimismul și înțelegerea care moderează tonul umoristic, este respinsă tranșant de sarcasmul decis să exorcizeze răul prin confruntare brutală: "Acolo unde ironia observă un nas puțin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin remarca unei prostituate care nu înțelesese nimic din conversația emigranților:"am stat la masă cu niște tipi grozavi. Străini, mi se pare, Onulieni, dacă am reținut eu bine"66. Astfel de scurte derapaje înspre comic nu izbutesc să edulcoreze tragicul problematicii de fond, axată pe umilitorul până la absurd statut al exilaților, care, din profesori universitari, medici etc. în țara lor transformată într-o "lume concentraționară fără sârmă ghimpată"67, au devenit apatrizi "fără profesie"68 și tratați ca "prizonieri ai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
despre care am amintit în partea introductivă. Pe axa înnegurării comicului dinspre formele vesele, bonome înspre cele amare, triste sau subsumate esteticii urâtului, grotescul, îndeaproape înrudit cu umorul negru și cu cel absurd, se află în zona de frontieră cu tragicul pe care îl găzduiește adeseori, atunci când îl parodiază, îl caricaturizează sau îl minimalizează, și la care găsește refugiu atunci când devine cauchemardesque, iar spaima anulării existențiale anihilează impulsul contrastului comic. "Grotescul este un comic tensionat prin oroare, silă, dezgust, trăsăturile sale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deliberat evidente, ajungându-se la grotescul profund, la caricaturi, dincolo de ironia spirituală a comedienilor de salon"180. Imperativul teatrului absurdului, redat în această celebră formulare ionesciană, viza chiar această funcție catartică a plonjării prin grotesc în paroxismul care marchează sursele tragicului. Putem spune, așadar, că grotescul profund, echivalat cu extrema caricatură, exhibat deliberat ca într-un exercițiu terapeutic de exorcizare și stăpânire a temerilor, provine din mezalianța subversivă a comicului cu tragicul. Această paradoxală combinație va fi pusă în evidență în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a plonjării prin grotesc în paroxismul care marchează sursele tragicului. Putem spune, așadar, că grotescul profund, echivalat cu extrema caricatură, exhibat deliberat ca într-un exercițiu terapeutic de exorcizare și stăpânire a temerilor, provine din mezalianța subversivă a comicului cu tragicul. Această paradoxală combinație va fi pusă în evidență în mod exemplar, așa cum vom încerca să demonstrăm în continuare, prin dramaturgia și proza lui I. L. Caragiale. 3.10. "Simt enorm și văz monstruos" Aflat la granița dintre tragic și comic, grotescul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
calificabil și prin atribute desemnând categorii comice specifice, în afara celor care tautologic marchează specificul său, cum ar fi: umor nostim, mucalit, duios. În plus, aflat în această superioară și privilegiată poziție în paradigma comicului, umorul se întreține cordial și cu tragicul, în teritoriile căruia pășește adesea. Simbioza umorului cu formele noncomicului, cu melancolia, cu transcendentul, cu tragicul și cu poezia a fost pusă în lumină îndeosebi de romantismul german. K. W. F. Solger (Vier Gespräche über das Schöne und die Kunst
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar fi: umor nostim, mucalit, duios. În plus, aflat în această superioară și privilegiată poziție în paradigma comicului, umorul se întreține cordial și cu tragicul, în teritoriile căruia pășește adesea. Simbioza umorului cu formele noncomicului, cu melancolia, cu transcendentul, cu tragicul și cu poezia a fost pusă în lumină îndeosebi de romantismul german. K. W. F. Solger (Vier Gespräche über das Schöne und die Kunst, 1815) și Fr. Schlegel (Athenäum, 1798), justifică umorul ca Weltangschauung prin contemplarea infinitului derizoriu al lumii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sens și fără rost. Revelația absurdului suspendă sau deturnează plăcerea prin comic pentru că suntem plonjați în zona angoaselor, prin desprinderea de contingent și vizarea în ansamblu a condiției umane clownești. Acest comic al absurdului sub specia deriziunii a luat locul tragicului într-o lume pervertită, a valorilor degradate, a omniprezentei mediocrități pentru care nu tragedia clasică, ci farsa tragică modernă este potrivită. În Teaterprobleme, Dürrenmatt opina că lumea modernă este compatibilă cu comedia grotescă deoarece "tragedia, ca cea mai riguroasă specie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comedia grotescă deoarece "tragedia, ca cea mai riguroasă specie a artei, presupune o lume structurată [...]. Comedia [...] una diformă, în devenire, pe cale de a fi răsturnată"13. De altfel, dureroasa conștientizare a absurdului n-ar putea fi evidențiată mai bine prin intermediul tragicului, care presupune anularea conflictului prin soluționarea care restabilește echilibrul, ci prin intermediul comicului care este chiar "mai deznădăjduitor decât tragicul" pentru că "nu oferă nici o ieșire", oglindind perfect chiar insolubilitatea antagonismelor existenței. Suntem îndreptățiți, așadar, să vedem în raportul dintre absurd și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
devenire, pe cale de a fi răsturnată"13. De altfel, dureroasa conștientizare a absurdului n-ar putea fi evidențiată mai bine prin intermediul tragicului, care presupune anularea conflictului prin soluționarea care restabilește echilibrul, ci prin intermediul comicului care este chiar "mai deznădăjduitor decât tragicul" pentru că "nu oferă nici o ieșire", oglindind perfect chiar insolubilitatea antagonismelor existenței. Suntem îndreptățiți, așadar, să vedem în raportul dintre absurd și comic unul de natură simbiotică, de revelare a unuia prin celălalt. Deși există și situații în care se ignoră
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
replicile și situațiile personajelor se sustrag adesea relației cauză-efect, circumscriindu-se absurdului. Situațiile aberante care domină peisajul monden caragialian capătă atributul normalității într-o "lume răsturnată", încadrabilă regimului nocturn al imaginarului, detașabil prin convertirea polilor, inversiune valorică și eufemizare. Transformarea tragicului în comic, a seriosului în glumă, a falsului în adevăr, a nonvalorii în valoare, a straniului în obișnuit, etc, e perfect plauzibilă în lumea caragialiană, imagine răsturnată a lumii ideale. Esențialmente ironic, întrucât este asociat inversiunii și disimulării, motivul "lumii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
antipersonajul ionescian, văzut în esență drept un "clown supralucid care ia în derâdere propria tragedie"52. 5.7. În lipsa comicului Prin cazul lui Anghelache pășim deja în domeniul absurdului care nu mai are nevoie de veșmântul comicului pentru a revela tragicul. O zonă intermediară în care melanjul dintre comic și tragic ia forma absurdului, este cea a nuvelelor de tipul Două loturi și Ion. În ipostaza sa serioasă, nedisimulată prin comic, putem spune că absurdul se întrevede la Caragiale îndeosebi în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dramatică tradițională și acceptarea ipotezei unei alte forme dramatice intenționate, apropiată prin câteva elemente de "farsa tragică" din secolul trecut. Am depistat astfel în interiorul edificiului caragialian și elemente care trimit la absurd, nu prin filiera comicului, ci prin cea a tragicului pe cale de fi substituit prin deriziune. Printr-o analiză de tip pragmatic am demonstrat că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd definește corespunzător numeroase texte caragialiene și am descoperit în carnavalescul asociat motivului "lumii răsturnate", încadrabil regimului nocturn
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]