980 matches
-
Chiar atunci când ai reacția imediată și exclami: „Nu se poate, așa ceva e imposibil!“, chiar felul acesta de exprimare mărturisește o fracțiune de înțelegere logică, să-i spunem partea de „rest logic“ care se exprimă dedesubtul oricărei tragedii. De aceea, expunerea tragicului, transpunerea lui în operă, cere o construcție a evenimentului tragic, expresia unei evoluții care este condusă și se lasă condusă de un sens logic. Să ne imaginăm o răsturnare radicală de perspectivă: anume că tot ceea ce denumim și simțim ca
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Limbi Clasice (1968-1973). Doctoratul în filozofie la Universitatea București (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) și Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității București din 1992. Scrieri - Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii (Univers, 1975; ed.revăzută Humanitas, 1994); Încercare în politropia omului și a culturii (Cartea Românească, 1981); Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă (Cartea Românească, 1983; Humanitas, 1991); Apel către lichele (Humanitas
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rămâne o constantă în universul spiritualității eline, pe care o vom regăsi deopotrivă în gândirea cosmologică a presocraticilor, în conceptul aristotelic de prudență (phronesis), ca modalitate comportamentală care face din cunoașterea limitelor proprii un reper existențial suprem 1, sau în tragicul elin, pe care vom încerca să-l explicăm printr-un exces în cultivarea limitei și nu în contestarea ei2. Oare greșim cu ceva sau exagerăm în vreun fel dacă afirmăm că se poate ajunge la intimitatea ființei eline pornind de la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe care Heidegger o dă limitei - ca limită benefică, ce împlinește și dă statut de ființă - se poate lesne vedea evocând exemplul tragediei eline. Într-adevăr, pentru greci nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. Tragicul elin se explică printr-un exces în cultivarea limitei, și nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sânt sublimi prin persistența în limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici în fața unei limite înfruntate și ea nu experimentează propria ei înălțare ca o consecință a acestei înfruntări și a căderii care o însoțește. Tragicul nu se naște aici din persistența cu care o conștiință ireductibilă încearcă să depășească o limită insurmontabilă. "Depășirea limitei" este un concept modern de tip romantic, care se naște în contextul unor înțelegeri insurecționale ale libertății, desprinse deci de ideologia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
antic, existența unei limite insurmontabile nu constituie o provocare. Dimpotrivă. Destinul tragic se realizează aici în măsura în care eroul avansează imperturbabil către propriile lui limite (prescrise prin destin) și se împlinește înăuntrul lor. Tocmai "conștiinciozitatea" față de limita care îl determină este premisa tragicului, și nu contestarea lui. Creon, de pildă, este tiranul perfect, care și-a interiorizat legea cetății (aceea care-i cere să refuze dreptul la îngropăciune unui trădător al cetății). Antigona, la rândul ei, este sora perfectă, care și-a interiorizat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ființa pe care au dobîndit-o înscriindu-se întocmai în limitele ce le revin. Dacă unul dintre cei doi nu s-ar împlini în cadrul limitelor care-l determină, care îi dau un statut și o identitate (deci ca Tiran și Soră), tragicul nu ar putea apărea. Așa, el apare prin coliziunea a două personaje care își ating limita fără rest și care elimină orice spațiu al compromisului sau al acomodării reciproce. Eroul grec nu suferă deci de un exces de mobilitate, el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în orizontul unui destin. Determinant apare imobilismul lui, ființa lui turnată perfect în propriul ei contur. Tocmai de aceea, el nu cade de la o înălțime situată mai presus de sine, ci se surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de la Universitate. În studiile și cărțile pe care am început să le publicăm - Pitoresc și melancolie a lui Andrei Pleșu (actualul ministru al culturii), în 1977, studiile de filozofia logicii și eseurile lui Sorin Vieru, lucrarea mea, publicată în 1975, Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, studiile de iconologie și filozofia artei ale lui Victor Stoichiță (actualmente profesor universitar la Fribourg, în Elveția) - nu mai exista nici o urmă din gândirea standardizată a culturilor staliniste. Învățaserăm să gândim și să scriem
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
axă perfectă, și soare, imens de mult soare, matinal și tomnatic, izbindu-ne în față și amețindu-ne. Este 930. Ne întoarcem, și pe drum facem mici bilanțuri, cântărim proiecte. Mă plâng că nu-mi văd încă prima carte după Tragicul. "De unde obligația de a merge cu tramvaiul, din stație în stație, cum spunea Heidegger despre Hartmann? Există perioade de splendidă primenire; mie îmi place când văd anunțul " primim marfă". Către 1956 începusem să simt că am scris prea mult și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
douăzeci, cu gândul să mă tragă din impas. Paginile pe care i le-am dat conțin, în mare, o analiză a complexului semantic per, o justificare a "peratologiei" ca aură metafizică a acestui complex semantic, o localizare a teoriei din Tragicul în cadrul peratologiei, o redefinire a libertății în raport cu limitele postulate ("voința de limitare" - forma) și limitele date sau impuse ("voința de depășire" - problema peisajului și problematica lui "dincolo"), în sfârșit, o ilustrare la voința de limitare pe mitul Genezei și pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
asemenea bruște luminări semantice este un arhipelag de probleme, pe când tu ameninți să obții un continent. Al doilea lucru important este că ai reușit să te ridici deasupra primei cărți integrînd-o. Exista pericolul să bați pasul pe loc în marginea tragicului sau să sari la ceva care n-ar mai fi avut nici o legătură cu el. E greu să faci ca lucrurile să urce și să se lege dintr-o singură idee. Andrei, pe care îl invoci mereu, va scrie poate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
posibilitatea peratologiei, unde totul se bazează pe o reală experimentare a limitei, și nu pe spulberarea ei în câte trei timpi reiterați la nesfârșit. Hegel nu ia niciodată în serios finitudinea (fapt vizibil și din felul în care se rezolvă tragicul la el), care, ca orice limită, apare - în fața marșului triumfal al Spiritului - ca derizorie și relativă. Hegel nu mizează pe limită; în cazul lui, trebuie să-ți pui problema cum să dai și să menții un statut limitei, nu cum
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ahileic, model mai degrabă pentru antichitate și culturile primare, mult mai unitare și nesofisticate. Iar astfel justificată și gândită, cartea ta intră în silogism - căci acesta e al doilea lucru despre care mi-am propus să vă vorbesc - și cu Tragicul, și cu Simbolismul limitei. Știți că, în logică, gândirea este privită la trei niveluri: concept, judecată, raționament. Ei bine, și cultura stă sub aceleași trei modalități, numai că aici ordinea lor crescătoare e alta: judecată, raționament, concept. Cel mai greu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aflat acest lucru; poți deveni adică un harnic multiplicator al propriei tale scheme mentale pe care o muți, mai mult sau mai puțin arbitrar, de pe un material pe altul. Am fost tentat de pildă, urmând această exterioritate, ca imediat după Tragicul să scriu o carte pe tema simbolului. Cărțile s-ar fi putut aduna astfel ca mărgelele pe ață și aș fi putut chiar trăi cu senzația că sânt harnic. Mi s-a părut însă mai interesant să scormonesc la rădăcina
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ta, cu atât doliul este mai mare. Doinaș a jucat un rol în debutul meu cultural: este primul care, în urmă cu aproape 30 de ani, când eram un necunoscut în lumea literară, a scris entuziast despre mine. Tocmai apăruse Tragicul. Aparținea ultimei generații de literați ("Cercul de la Sibiu") din formația cărora filozofia făcea parte în mod obligatoriu. Scriind el despre mine îmi făcea, fără să știe, un imens cadou: mă conecta la o tradiție culturală antebelică căreia îi aparțineam obiectiv
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la esențe, desprinsă de orice elemente ale contingentului. În eseul Spiritul dramei din volumul Limite (1936), el descifrează principiile închegării și organizării tragediei : într-un spațiu încărcat de energii latente intervine ca factor decisiv spiritul dramei care structurează și dinamizează tragicul, accentuează și limpezește conflictele și mai ales produce revelația destinului. Dat fiind interesul său constant pentru Antichitate, nu este deloc surprinzător că Dan Botta se inspiră din surse eline în creația teatrală proprie. În drama Alkestis (1939), el pornește de la
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
înlocuia destinul cu hazardul, Radu Stanca conferă destinului o notă de arbitrar ce înlocuiește fatalitatea (cu tot ce are întunecat și misterios cuvântul) cu jocul : Piere astfel acea ordine enigmatică tăinuită în dezordinea absurdului. Piere sensul și de fapt piere tragicul. Destinul decade la o farsă perversă și încetează de a fi o lipsă de sens a lumii (care e sensul acestei lipse ?), o imoralitate, un Rău fundamental, metafizic, împlântat în ordinea universală. Nesatisfăcut de un deznodământ care dizolvă tragicul, criticul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
piere tragicul. Destinul decade la o farsă perversă și încetează de a fi o lipsă de sens a lumii (care e sensul acestei lipse ?), o imoralitate, un Rău fundamental, metafizic, împlântat în ordinea universală. Nesatisfăcut de un deznodământ care dizolvă tragicul, criticul propune o altă desfășurare a evenimentelor. După părerea lui, cererea zeilor ca Oedip să ucidă din nou ar trebui să fie motivată, iar nu arbitrară : ar fi de dorit ca eroul să acționeze drept unealtă a celor de sus
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în timpul agoniei și-ar face apariția oracolul care ar filosofa asupra destinului și a salvării eroului : refu zând crima, el a învins de fapt destinul, formal împlinit. Indiferent de viabilitatea sa estetică, rezolvarea sugerată de critic corespunde accepției consacrate a tragicului pe care Radu Stanca o refuză. Nu s-a păstrat vreo scrisoare în care dramaturgul să fi răspuns comentariilor și sugestiilor formulate de prietenul său. Un articol teoretic al lui Radu Stanca din 1960, Tra gedia și modalitatea ei scenică
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
teatrală în care eroul este angajat total, de vreme ce actele lui sunt definitive și angrenează un univers întreg. Radu Stanca proclamă superioritatea tragediei asupra celorlalte genuri dramatice. Între tragic și comic există, potrivit autorului, o diferență de sferă noțională, prin care tragicul stăpânește un domeniu mult mai larg decât comicul. Tragicul angajează personalitatea umană în întregul ei și devine, astfel, o atitudine față de lume și de viață, pe când comicul angajează numai anumite sectoare ale personalității. Tragicul reprezintă o atitudine, un fapt ce
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lui sunt definitive și angrenează un univers întreg. Radu Stanca proclamă superioritatea tragediei asupra celorlalte genuri dramatice. Între tragic și comic există, potrivit autorului, o diferență de sferă noțională, prin care tragicul stăpânește un domeniu mult mai larg decât comicul. Tragicul angajează personalitatea umană în întregul ei și devine, astfel, o atitudine față de lume și de viață, pe când comicul angajează numai anumite sectoare ale personalității. Tragicul reprezintă o atitudine, un fapt ce provoacă reacțiunea, în timp ce comicul este o reacțiune față de un
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
diferență de sferă noțională, prin care tragicul stăpânește un domeniu mult mai larg decât comicul. Tragicul angajează personalitatea umană în întregul ei și devine, astfel, o atitudine față de lume și de viață, pe când comicul angajează numai anumite sectoare ale personalității. Tragicul reprezintă o atitudine, un fapt ce provoacă reacțiunea, în timp ce comicul este o reacțiune față de un obiect sau o ființă exterioară. Pe de altă parte, între dramă și tragedie există o diferență de natură : Natura dramei rezidă în procesul de individualizare
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
natură : Natura dramei rezidă în procesul de individualizare a personalității umane, pe când natura tragediei în acela de socializare a individului. Spre deosebire de dramă, axată pe „cazul” personalității umane, tragedia ar fi umanistă pentru că vizează „cauza umanității”. În concepția lui Radu Stanca, tragicul are o valoare etică, întrucât determină o concepție despre viață, despre rostul și sensul ei moral. Această valoare a spiritului uman fiind compatibilă cu contemporaneitatea, se impune nu doar reluarea tragediilor clasice cu o eventuală scenografie modernă, ci adaptarea genului
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
concepție despre viață, despre rostul și sensul ei moral. Această valoare a spiritului uman fiind compatibilă cu contemporaneitatea, se impune nu doar reluarea tragediilor clasice cu o eventuală scenografie modernă, ci adaptarea genului vechi la spiritul nou. În accepția modernă, tragicul se asociază în chip necesar cu puterile rațiunii ca stare care angajează ființa umană în totalitatea ei : în afara rațiunii ar fi posibilă doar o stare traumatică specifică dramei. Aflat în directă legătură cu conștiința de sine, tragicul se dezvoltă doar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]