745 matches
-
ar fi putut, desigur, să o aleagă pe cea de prețuitor și protector al artelor. De această cale l-a îndepărtat, mai întâi, dorința afirmării printr-o activitate creatoare independentă și, apoi, începând cu anii Primului Război Mondial, un sentiment acut al tragismului vieții, care nu putea fi armonizat cu acea existență senină ce i se potrivește unui mecena. Wittgenstein a fost astfel împins spre rupturi radicale, înfăptuite prin renunțări care au conferit vieții sale o aură de mister și de dramatism: participarea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în acea vară în Norvegia și nu ar fi trăit mai mult de patru ani ca soldat. Ar fi fost el un alt om, și-ar fi dus viața mai departe altfel? E posibil, ba chiar probabil. Acea conștiință a tragismului vieții, pe care i-au imprimat-o experiențele războiului, a lăsat o pecete de neșters asupra sensibilității sale morale. Încă din primele zile ale războiului, Wittgenstein a trebuit să ia o decizie. Fusese scutit medical de serviciul militar cu un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
are propriul lui fel de a-și rata viața”. Trebuie Însă observat că, dacă În cazul lui Cioran limitele destinului său existențial au fost date de „luciditatea cronică” de care a suferit și care l-a făcut să simtă acut tragismul transparenței tuturor lucrurilor, alții, dimpotrivă, Își datorează eșecul existențial unei incapacități accentuate de conștientizare a esenței lucrurilor și a situației lor În lume. * „Toată drama ființei umane se explică prin confruntarea cotidiană dintre conștient și subconștient.” (S. Freud) Pentru că, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ar fi putut, desigur, să o aleagă pe cea de prețuitor și protector al artelor. De această cale l-a îndepărtat, mai întâi, dorința afirmării printr-o activitate creatoare independentă și, apoi, începând cu anii Primului Război Mondial, un sentiment acut al tragismului vieții, care nu putea fi armonizat cu acea existență senină ce i se potrivește unui mecena. Wittgenstein a fost astfel împins spre rupturi radicale, înfăptuite prin renunțări care au conferit vieții sale o aură de mister și de dramatism: participarea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în acea vară în Norvegia și nu ar fi trăit mai mult de patru ani ca soldat. Ar fi fost el un alt om, și-ar fi dus viața mai departe altfel? E posibil, ba chiar probabil. Acea conștiință a tragismului vieții, pe care i-au imprimat-o experiențele războiului, a lăsat o pecete de neșters asupra sensibilității sale morale. Încă din primele zile ale războiului, Wittgenstein a trebuit să ia o decizie. Fusese scutit medical de serviciul militar cu un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fel, dintre ziduri, pe femeia care își va găsi, până la urmă, menirea și își va spune povestea, peste veacuri, transformând tristețea în frumos și în nostalgic. Îmi vin în minte zidurile Anei noastre și faptul că ea rămâne închisă în tragismul care a făcut posibilă creația bărbatului și, ca străbunică a noastră, parcă ne-a transmis și nouă calea asta. Nu mi-a plăcut niciodată povestea și până când am avut anii la care simbolurile au căpatat înțeles, mă gândeam, totdeauna, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
ultimatumul sovietic se împletește cu revolta împotriva celor care le-au acceptat, a lipsei de eroism și de spirit de sacrificiu. La extrema opusă se plasează Carte cu eroi și Spre zăpezi. Autorul e și aici sincer, pe alocuri surprinde tragismul războiului, însă multe pasaje sunt copleșite de versificări encomiastice și declamații bombastice. Experiența dublă, de poet și dascăl, se relevă în versurile din placheta Din Țara lui April. În schimb, culegerea Scrisori de primăvară e mai curând un eșec, deoarece
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
o „legendă” privind viața „aristocratică” de aici, pe care literatura nu a încetat să o transpună. „Marii scriitori ai Sudului american - spune S. - au avut meritul de a pătrunde dincolo de legendă, de a desprinde fantezia de adevăr, de a intui tragismul vieții trăite în iluzie și, confruntată mereu cu o realitate contradictorie, de a defini și explora sentimentul de culpabilitate care face din sudist un potențial erou de tragedie”. Criticul urmărește cum s-a format conștiința unei structuri de clasă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289865_a_291194]
-
Islamului, datorată unui asemenea eveniment neașteptat. Deși o parte a armatei germane se retrage, o mică parte dintre feudalii germani au rămas alături de Frederic, fiul împăratului, în așteptarea francezilor, alături de care vor participa la asediul orașului Acra185. Memoria cruciadelor reține tragismul morții unui mare număr din cei înrolați în rândul mulțimii, a multor cavaleri, dar unul din cele mai triste episoade este cel marcat de cea de-a patra cruciadă, numită și "cruciada copiilor" (1213). Originea acestei cruciade se află în
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
slăbiciune interioară și ce neputință se ascund în spatele acestor gesturi trufașe, lipsite de orice conținut. Ea nu e decît rezultatul unei blazări extrem de meschine și superficiale în ce privește rostul activității umane în genere și al unei atitudini complet străine de cunoașterea tragismului cu care e întrețesută orice acțiune umană, și mai ales cea politică". Citam și comentam în numerele 2, 3, 4/ 2012 din "Convorbiri literare", sub genericul O inițiere în politică sau renașterea filosofiei politice, cartea Făgăduința politicii (Humanitas, 2012) scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
întunericul. Antiroman de dragoste, dinamitează metodic - prin deriziune și ridicol - poncifele romanțioase ale genului. Julieta lui T. viețuiește în lumea cu orizontul obturat a blocurilor-dormitor din ghetoul socialist, redusă la stereotip de farsa adevărată și lipsită de măreție sau de tragism în care e distribuită din oficiu într-un rol de figurație: cartierul uriaș, nou, sutele de blocuri uniforme îngroapă imaginația. Jocul de-a personajele dispare. Ele întâlnesc același chip, multiplicat parcă de un xerox secret. Viața lor se depopulează, natura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
textele lui Pavel Dan, dar aici scriu și Victor Papilian, Olga Caba, Gabriel Pamfil. Compartimentul publicisticii este ilustrat de N. Tatu, Gelu Mărculescu, Emil Cioran (Sensibilitatea tragică în România, 13-14/1933), căruia îi răspund, într-un articol ponderat, Grigore Popa (Tragism autohton), Mihai Beniuc ș.a. La rubrica intitulată „Cărți”, Silviu Bardeș se ocupă de Răscoala lui Liviu Rebreanu și de Adela lui G. Ibrăileanu. Grigore Popa recenzează Mitul utilului de D. D. Roșca, Mihai Beniuc analizează lirica barbiană, în timp ce Romul Demetrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285143_a_286472]
-
oroare metafizică, fără explicații și fără a accepta vreo nuanțare. Iluminarea avută Încă de la șapte ani Îi furnizează, poate, cel mai puternic alibi pentru a Împiedica orice modificare a deznodământului funest. Notațiile sale se Încarcă, desigur, cu o aură de tragism, validând retrospectiv ceea ce, la cei mai mulți dintre scriitori, e simplă vorbărie neurmată de transpunere practică. Jurnalul lui Pierre Drieu la Rochelle, acoperind un segment extrem de dramatic din existența europeană și, firește, din aceea a autorului Însuși (Journal 1939-1945, Éditions Gallimard, 1992
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
resentimentele și nici o secretă admirație pentru delicatețea feminină. Privită dinspre punctul ei final, biografia lui Drieu nu pare a conduce acolo unde, În Idele lui Marte 1945, va sfârși implacabil. Încă tânăr (deși Își percepe vârsta cu un fel de tragism teatral, plângându-se de boli și necazuri pe care le va avea doar mult mai târziu), el trăiește cu un acut presentiment al dezastrului. Recapitulând, constată că nimic În viață nu i-a ieșit cum trebuie. Cinismul și răceala spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
confesiunii, notațiile pline de disperare ale Virginiei Woolf și ariditatea unor note cvasi-contabilicești, din Jurnalul lui Liviu Rebreanu? Dar emfaza aproape adolescentină din notele lui Henri BeyleStendhal și patetismul rece al frazelor fără șir Înscrise În jurnalele lui Tolstoi? Dar tragismul cutremurător din Însemnările lui Kafka și scriitura albă, impasibilă, a lui Camus? Firește, asemănările nu sunt de suprafață. Mai mult, ele sunt irelevante atâta vreme cât vrem să comparăm cantitatea sau calitatea informației oferite. Toate acestea rămân lipsite de semnificație chiar dacă ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
este un tragic livresc, un neoexpresionist și un neosuprarealist, un metafizic evaziv, uneori teatral. Este, în primul rând, o voce dedublată, prinsă într-un iremediabil conflict între irealitate și realitate, livresc și autentic, între moarte (cuvinte) și viață (iubire), între tragismul, prozaicul și absurdul existenței, explorând, asumând și refuzând oricare dintre ipostazele eului său: „Eu sunt viu eu sunt mort eu rămân” (Aurel Dumitrașcu citit de o zână). Deopotrivă liric și lucid, colocvial și ceremonios, vizionar și livresc, D. este actor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
mari sălcii, sugerând miniatural misterioasele lacuri meridionale, și pe marginea cărora cade în extatica lui solară. În poezia populară poetul a găsit un corespondent al firii sale amabile. Poezia folclorică, în latura erotică în care a folosit-o, e fără tragism, ușor oftătoare, elementar sensuală, diminutivală și în fond glumeață. Alecsandri, care s-a căsătorit foarte târziu din rațiuni de pur confort casnic, a avut multe iubiri ce n-au zdruncinat firea lui calmă. Vestita Niniță (Elena Negri, sora lui C.
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Texte ample din Fiul risipitor dezvăluie gravitatea rostirii și o înclinație spre filosofare, fiind totodată semnul „ieșirii” din spațiul natal și al migrării către alte meleaguri. Turnul Babel pe Main sintetizează poetic dificultățile de adaptare pe care le resimte exilatul. Tragismul trăirii este însă camuflat de o ironie amară, adesea mușcătoare. Registrul ironic și alegoria încearcă să traducă stări sufletești de o tristețe profundă, în care își fac loc crize existențiale. Occidentul, superficial și banal, nu oferă nici o compensație celui plecat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
atât în prima, cât și în a doua parte a baladei este urmărit destinul meșterului, fără a se diminua rolul ființei sacrificate. De altfel, soarta lui Manole se împletește cu cea a Caplei într-un tot din care se degajă tragismul și duioșia. Sentimentele ce îi animă pe cei doi amintesc de marile iubiri din literatura universală. Implicațiile adânci ale dramei cuprinse în baladă au constituit punctul de plecare al mai multor creații culte. În poezia Meșterul Manole, C. Bolliac prelucrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
e" "singura realitate și valoare pozitivă i se părea moartea, al cărei simț nu izvora dintr-o infirmitate, dintr-un conflict cu viața, dintr-o deziluzie", ci se manifesta "ca o simplă constatare ineluctabilă", vădind "un simț resemnat și fără tragism". Mai mult decât "lirismul propriu-zis", Bizu aprecia la Horațiu "prezența efectivă și eficace a morții, cu toate limitările aduse normelor unei vieți trăite fără iluziile voinței de putere". Evident că în personalitatea poetului tiburtin, asumată bovaric drept model ideal, studentul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fusese niciodată nenorocit în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu voise să fie fericit în același înțeles" și "își trăsese substanța vieții din toate virtuțile negative ce-l apărase de ravagiile furtunilor". Concluzia e că viața lui Bizu (lipsită de tragism, "banală și fără interes") nici nu trebuie, de fapt, "povestită". Într-adevăr, biografia omului fără însușiri nu poate inspira un povestitor (de tipul "moldovenilor" Creangă, Sadoveanu sau Dragoslav), dar poate face foarte bine obiectul unui roman ceea ce Lovinescu, ambițiosul romancier
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
explica mai bine "pe omul controversat și puțin cunoscut care era el însuși"64. Și tot consemnările cu caracter intim explică motivele pentru care scrisul lui Lovinescu devine "testamentar", lucru vădit în "relaxarea cenzurii sobrietății" manifestată "și în direcția pateticului, tragismului și confesiunii sentimentale, dar și în cea a condimentelor de limbaj caricatural, grotesc sau sarcastic"65. În plus, Lovinescu însuși a încurajat în repetate rânduri, după cum am văzut, procedeul confruntării textului literar cu subtextul său biografic. Nu mă voi angaja
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
puțin incitantă la lectură. Schimbând registrul și trecând de la proză la poezie, publică placheta Cu tango înainte (1982), o versificație patetică facilă, în mare măsură narativă, scrisă sub influența lui Eugen Jebeleanu și a lui Adrian Păunescu. Tema centrală este tragismul conștiinței umane, perceput ca un sentiment de cutremurare față de ororile lagărului de la Auschwitz. Simbolurile tradiționale („pasărea neagră”), utilizate în exces și golite de sens, precum și o paletă de figuri de stil de asemenea convențională și destul de sărăcăcioasă, abundența interogațiilor retorice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287443_a_288772]
-
roman (Pânda, 1981, Câinele de piatră, 1985, Umbra șoimului pe zăpadă, 1988). Aici el dovedește priză la real, un realism adesea crud, chiar un anume naturalism, în virtutea căruia destinele personajelor (în genere oameni obișnuiți) se dezvăluie în toată goliciunea și tragismul lor, un tragism care s-ar fi cuvenit susținut prin personaje de anvergură. Câinele de piatră este totuși un roman izbutit. Defilează aici un mare număr de „eroi”, făcând parte din două generații („părinți și copii”), cu viața lor ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287643_a_288972]
-
Câinele de piatră, 1985, Umbra șoimului pe zăpadă, 1988). Aici el dovedește priză la real, un realism adesea crud, chiar un anume naturalism, în virtutea căruia destinele personajelor (în genere oameni obișnuiți) se dezvăluie în toată goliciunea și tragismul lor, un tragism care s-ar fi cuvenit susținut prin personaje de anvergură. Câinele de piatră este totuși un roman izbutit. Defilează aici un mare număr de „eroi”, făcând parte din două generații („părinți și copii”), cu viața lor ce se desfășoară fie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287643_a_288972]