1,736 matches
-
autori. În cartea sa Kant’s Philosophy of Science, Brittan critică în mod sistematic punctul de vedere formulat pentru prima dată de Hermann Cohen potrivit căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar fi fost așa-numitele principii metafizice ale științei naturii și că, prin ele, filosofia transcendentală ar fi legată de știința matematică a naturii din epocă. De unde și consecința că punerea în discuție și revizuirea acestor principii, prin evoluțiile pe care le-a cunoscut gândirea fizică, s-ar răsfrânge asupra metafizicii generale a lui Kant. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
afirmă Strawson. Autorul argumentează că teoria experienței a lui Kant a fost gândită drept un cadru valabil atât pentru cunoașterea comună, cât și pentru știința matematică a naturii în genere 20. Nucleul argumentării lui Brittan îl constituie caracterizarea principiilor filosofiei transcendentale drept principii ale posibilității reale. Pentru Kant, enunțurile sintetice a priori ale „Analiticii” determină ceea ce este în mod real posibil. Ele sunt valabile pentru toate obiectele în mod real posibile. Kant vedea în ele condiții ale posibilității experienței în genere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
genere, presupoziții ultime. El le-a gândit însă drept condiții necesare și nu suficiente ale experienței. Elaborarea principiilor „Analiticii” va trebui să fie înțeleasă, așadar, drept un proiect clar despărțit de cel al cercetării fundamentelor metafizice ale științei naturii. Filosofia transcendentală oferă doar cadrul general al unei asemenea cercetări, ea este independentă de teoria științei a lui Kant. Autorul admite că anumite exprimări ale lui Kant din Pmsn pot sugera o relație mai strânsă între filosofia transcendentală și teoria sa a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale științei naturii. Filosofia transcendentală oferă doar cadrul general al unei asemenea cercetări, ea este independentă de teoria științei a lui Kant. Autorul admite că anumite exprimări ale lui Kant din Pmsn pot sugera o relație mai strânsă între filosofia transcendentală și teoria sa a științei. Este vorba de exprimări ca aceea că prima lege a mecanicii („În toate schimbările naturii corporale cantitatea de materie rămâne aceeași, nesporită și nemicșorată”) este derivată din prima analogie a experienței, din principiul permanenței substanței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
schimbările naturii corporale cantitatea de materie rămâne aceeași, nesporită și nemicșorată”) este derivată din prima analogie a experienței, din principiul permanenței substanței. Este însă spiritul gândirii lui Kant, chiar dacă nu întotdeauna în litera exprimărilor sale, susține Brittan, ca principiile filosofiei transcendentale să fie înțelese doar drept condiții necesare de posibilitate pentru principiile metafizice ale științelor naturii, și cu atât mai mult pentru legi cum sunt cele formulate de Newton, în același sens în care ele sunt condiții ale posibilității cunoașterii comune
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu va putea fi trasată decât înăuntrul unui anumit orizont istoric al cunoașterii, Brittan se apropie de unele din concluziile formulate de Körner și Strawson. Ceea ce nu este în favoarea ideii centrale a interpretării sale. Căci dacă admitem că proiectul filosofiei transcendentale nu a reușit în intenția sa de a degaja presupozițiile ultime ale experienței, iar revoluțiile gândirii științifice par să indice că un asemenea proiect nu poate în genere să reușească, rezultă că teza potrivit căreia filosofia transcendentală și cercetarea principiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că proiectul filosofiei transcendentale nu a reușit în intenția sa de a degaja presupozițiile ultime ale experienței, iar revoluțiile gândirii științifice par să indice că un asemenea proiect nu poate în genere să reușească, rezultă că teza potrivit căreia filosofia transcendentală și cercetarea principiilor metafizice ale științei naturii constituie în opera lui Kant două întreprinderi clar despărțite pierde mult în plauzibilitate și putere de convingere. Înainte de a trage însă o asemenea concluzie va trebui să examinăm argumentele lui Buchdahl, care a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să examinăm argumentele lui Buchdahl, care a formulat în mai multe lucrări publicate în ultimele decenii ceea ce am putea califica drept versiunea cea mai elaborată și influentă a acestei teze interpretative. Buchdahl susține că există un spațiu gol între filosofia transcendentală și teoria științei a lui Kant, care indică existența a ceea ce el numește o louseness of fit, o slăbire a potrivirii între ele. Filosofia teoretică a lui Kant ar fi mai puțin sistematică decât poate ea apărea la prima vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
slăbire a potrivirii între ele. Filosofia teoretică a lui Kant ar fi mai puțin sistematică decât poate ea apărea la prima vedere. Consecința acceptării unei asemenea concluzii nu este greu de întrevăzut. Dacă nu există o relație esențială între filosofia transcendentală și cercetarea principiilor metafizice ale științei naturii urmează că răsfrângerea inevitabilă a noilor evoluții științifice asupra celei din urmă nu o va afecta pe cea dintâi. Cu referire directă la demonstrațiile date de Kant legilor mișcării în capitolul al treilea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
De aici concluzia că știința postnewtoniană nu poate să afecteze în nici un fel metafizica generală a lui Kant24. Teza lui Buchdahl este că obiectivul urmărit de Kant în Pmsn ar fi fost să arate, prin raportare la categoriile și principiile transcendentale, posibilitatea acelor concepte și legi care constituie „partea pură” a științei naturii, și nu să ofere o întemeiere a acestora. Altfel spus, Kant și-ar fi propus să integreze aceste concepte și legi în „structura generală a experienței”. În discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
toți cercetătorii preocupați să integreze cât mai strâns opera lui Kant în contextul gândirii epocii sale. Buchdahl califică drept „absurdă” tendința de a califica mutațiile care au survenit în fundamentele gândirii fizice după Kant drept o infirmare a filosofiei sale transcendentale. Alternativa pe care o propune este exprimată printr-o formulare destul de prudentă și de vagă anume că, odată ce s-au produs asemenea mutații, aplicarea principiilor filosofiei transcendentale la analiza fundamentelor conceptuale ale fizicii nu va mai putea avea loc „în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
survenit în fundamentele gândirii fizice după Kant drept o infirmare a filosofiei sale transcendentale. Alternativa pe care o propune este exprimată printr-o formulare destul de prudentă și de vagă anume că, odată ce s-au produs asemenea mutații, aplicarea principiilor filosofiei transcendentale la analiza fundamentelor conceptuale ale fizicii nu va mai putea avea loc „în modul preconizat de Kant”26. În susținerea tezei unei legături slabe sau relativ imprecise între metafizica generală și metafizica specială un loc deosebit îl ocupă distincția propusă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tipuri de cerințe metodologice, Buchdahl propune să distingem în filosofia teoretică a lui Kant considerații „ontologice” structurate pe trei niveluri: nivelul naturii în genere, care constituie obiectul „Analiticii”, al naturii ca sistem, despre care se tratează în „Suplimentul la Dialectica transcendentală” și în cele două „Introduceri” ale Criticii facultății de judecare, și al naturii corporale, care este obiectul Pmsn. Este vorba de condiții de posibilitate ale cunoașterii obiectelor în genere, a obiectelor ca elemente ale unui sistem și a obiectelor specifice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
doua a mișcării a lui Kant. Buchdahl conchide că nu există o demonstrație deductivă a acestei legi. „Astfel, în general, argumentele din Principiile metafizice încearcă într-un mod imprecis și exploratoriu să stabilească o anumită conexiune cu relevanță între structura transcendentală profundă (ontologia generală) și structura fizicii newtoniene.”28 Iată de ce, crede Buchdahl, ar fi greșit să comparăm demonstrațiile date de Kant pentru cele trei legi ale mișcării cu întemeierea pe care o dă Newton legilor mecanicii. Căci primele nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
doar „posibilitatea lor reală”, arătând cum se integrează ele atât în infrastructura metafizică a fizicii newtoniene cât și în structura experienței în general. Buchdahl nu uită să sublinieze că un avantaj al unei asemenea analize este acela că principiile filosofiei transcendentale nu vor mai fi puse în discuție odată cu prefacerile care au loc în fundamentele fizicii 29. Se operează astfel o distincție netă între condițiile care fac posibilă experiența în genere și condițiile posibilității experienței științifice. Mai mult decât atât, se
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
științei naturii. Este punctul de vedere conform căruia principiile metafizice ar fi rezultatul aplicării materiei a principiilor formulate în „Analitică”, și anume prin substituirea termenului materie termenilor care se referă la natură în genere. În acest sens, relația dintre partea transcendental și cea specială a metafizicii naturii nu este una deductivă. Watkins lasă să se înțeleagă faptul că existența unei asemenea relații ar fi fost afirmată de comentatori contemporani, de exemplu, de Robert Butts și Philip Kitcher, ceea ce este discutabil 32
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kitcher, ceea ce este discutabil 32. Este plauzibil că o asemenea relație a fost presupusă în mod tacit de toți acei cercetători ai operei lui Kant care credeau că metafizica specială nu ar fi decât un produs secundar al filosofiei sale transcendentale. Acestui punct de vedere Watkins îi opune propria sa interpretare. În ciuda aparențelor create de unele afirmații ale lui Kant, în primul rând de asocierea celor trei legi ale mișcării cu cele trei analogii ale experienței, Watkins apreciază că în elaborarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-i drept, că principiile metafizice ale științei naturii, formulate de Kant, nu constituie un cadru adecvat pentru teorii fizice ca relativitatea sau teoria cuantică. El susține, totodată că, dacă aceste principii nu sunt într-o relație deductivă cu principiile filosofiei transcendentale, evidențierea inadecvării lor, drept condiții de posibilitate ale științei exacte a naturii în genere, nu s-ar resfrânge în nici un fel asupra celor din urmă34. Contribuții importante la cercetarea filosofiei științei a lui Kant, în relație cu știința vremii sale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și înțelegerea kantiană a condițiilor de posibilitate ale științei exacte va fi pusă în umbră, așa cum se întâmplă de altfel în interpretarea lui Buchdahl. De fapt, ea va trebui să fie pusă în umbră pentru a putea susține că filosofia transcendentală a lui Kant nu ar fi fost câtuși de puțin afectată de evoluții științifice mai recente 35. Friedman subliniază că acea linie interpretativă care prezintă principiile filosofiei transcendentale prin raportare la cunoaștere în genere, în primul rând la cunoașterea comună
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
trebui să fie pusă în umbră pentru a putea susține că filosofia transcendentală a lui Kant nu ar fi fost câtuși de puțin afectată de evoluții științifice mai recente 35. Friedman subliniază că acea linie interpretativă care prezintă principiile filosofiei transcendentale prin raportare la cunoaștere în genere, în primul rând la cunoașterea comună, nu va putea da socoteală de locul pe care îl ocupă elaborările din Pmsn în sistemul filosofiei teoretice a lui Kant. El conchide că încercarea de a contesta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în genere, în primul rând la cunoașterea comună, nu va putea da socoteală de locul pe care îl ocupă elaborările din Pmsn în sistemul filosofiei teoretice a lui Kant. El conchide că încercarea de a contesta „strânsa asociere” dintre filosofia transcendentală și principiile metafizice ale științei naturii „este profund greșită, atât ca interpretare a doctrinelor lui Kant, cât și drept cale de a articula semnificația filosofiei kantiene pentru situația din secolul XX”36. O bună înțelegere a proiectului kantian al filosofiei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și principiile metafizice ale științei naturii „este profund greșită, atât ca interpretare a doctrinelor lui Kant, cât și drept cale de a articula semnificația filosofiei kantiene pentru situația din secolul XX”36. O bună înțelegere a proiectului kantian al filosofiei transcendentale nu va fi favorizată dacă acest proiect va fi considerat separat de intenția lui Kant de a oferit o întemeiere a științei matematice a naturii din epoca sa prin cercetarea fundamentelor ei metafizice. Asocierea strânsă dintre metafizica generală și metafizica
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
corp și substanță materială - concepte centrale ale metafizicii științei naturii - sunt caracterizate de Friedman drept rezultatul aplicării conceptelor pure ale intelectului unor noțiuni empirice, cum sunt impenetrabilitatea, greutatea, forțele de respingere și de atracție. Prin aplicarea analogiilor experienței, a principiilor transcendentale ale substanțialității, cauzalității și comunității substanțelor materiale vor putea fi obținut de asemenea cele trei legi ale mișcării formulate de Kant, pe care Friedman le caracterizează drept „specificări” ale principiilor transcendentale 37. Principiile filosofiei transcendentale, prin urmare, întrețin cu legile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și de atracție. Prin aplicarea analogiilor experienței, a principiilor transcendentale ale substanțialității, cauzalității și comunității substanțelor materiale vor putea fi obținut de asemenea cele trei legi ale mișcării formulate de Kant, pe care Friedman le caracterizează drept „specificări” ale principiilor transcendentale 37. Principiile filosofiei transcendentale, prin urmare, întrețin cu legile mișcării o relație asemănătoare cu cea dintre conceptele intelectului pur și concepte cum sunt mișcarea, forțele de respingere și de atracție, impenetrabilitatea, greutatea, concepte care au fost elaborate în Pmsn pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]