1,760 matches
-
loc între vechile instituții ale țării, districte și cnezate, care n-au putut fi înlocuite cu totul, în anumite regiuni. Rezistența vechilor instituții teritorial-administrative este dovedită de faptul că a fost nevoie de un secol și jumătate pentru organizarea comitatelor transilvane. Conform unei practici a lumii medievale, teritoriile fără stăpân sau neorganizate sub aspect social-politic, mai ales cele împădurite, deveneau proprietatea personală a regelui, la fel ca și teritoriile ocupate prin luptă. Acestea erau împărțite în "districte" delimitate teritorial, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autonomia voievodatului, dar acțiunea sa n-a reușit. Puterea centrală a regatului ungar se fărâmițează în tranziția de la Arpadieni la Angevini, la sfârșitul secolului al XIII-lea, când închegarea nobilimii ca factor politic instituționalizat era încheiată și ireversibilă.39 Societatea transilvană a cunoscut în aceste secole unele prefaceri social-economice. După obiceiurile juridice feudale, teritoriile cucerite erau declarate proprietate a puterii centrale, în cazul Transilvaniei, a regelui Ungariei. Astfel, prin ocuparea pământurilor aparținând obștilor, a domeniilor cetăților și ale fruntașilor populației locale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
obștilor, folosințe comune (pășuni, păduri, ape), relații între membrii obșei, abateri de la legea străbună (loviri, furturi, omoruri). În toate situațiile menționate, erau respectate legile îndătinate, legile vechi, obiceiul pământului.40 În aceeași vreme, asistăm la o accentuată stratificare a țărănimii transilvane. Formarea proprietății funciare feudale a jucat un rol hotărâtor în viața populației rurale, a trasat un hotar vizibil între stăpânii de moșii și țărani. Stăpânii domeniilor feudale au ocupat întinderi însemnate din pământul obștilor și au aservit țărănimea așezată pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
agonisirea traiului-țăranii își desfășurau munca la câmp în mod independent și în industria casnică. Ca situație juridică, țăranii pot fi agricultori liberi și dependenți, în diferite grade și forme de stăpânire feudală. Tendința generală în perioada de feudalizare a societății transilvane este transformarea țăranului din om liber într-unul dependent, plătind dijmă sau făcând clacă, ba chiar devenind iobag. Dar atât țăranii liberi cât și cei dependenți își păstrau caracteristicile economice: ei rămân mereu plugari și au mijloace proprii de subzistență
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În acest timp, locuitorii obștilor erau oameni liberi, ca statut juridic, dar această libertate se diminuează pe măsura ofensivei feudale, iar obligațiile în muncă sau în natură aveau să-i transforme în țărani dependenți.41 Răspândirea și însemnătatea obștilor sătești transilvane sunt adeverite de numeroase documente ale vremii. Așa este actul de confirmare pentru pământul bisericii din Arad, din 1202-1203, în care sunt amintite mai multe obști sătești, unde țărănimea ducea o existență libreră, iar fiecare familie avea o gospodărie proprie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Robii puteau fi domestici și beneficiari-ei trăiau în sălașe proprii pe moșiile stăpânilor lor. Robia a dispărut, treptat, prin transformarea ei în șerbie: toți robii au fost declarați șerbi.42 Așezarea coloniștilor străini în Transilvania În decursul secolelor, pe pământul transilvan, s-au așezat, din inițiativa regalitățiii, unele grupuri etnice. Secuii Problema originii secuilor este complexă. În această privință, s-au conturat două tabere: una susține că secuii sunt de origine maghiară, numele lor (Szekely) însemna apărător (păzitor) de graniță, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și un primar ales periodic. Sistemul agricol amintit, ca și dările repartizate în mod egal pe curți, i-au ferit multă vreme pe locuitorii din satele scaunelor săsești de o diferențiere socială accentuată, precum în mediul urban. În alte comitate transilvane (Alba, Târnava, Cluj), datorită prezenței unor domenii feudale, obștile sătești săsești au evoluat în sensul constituirii relațiilor feudale tipice, iar țăranii sași au ajuns iobagi, ca și românii și ungurii. Dacă lăsăm deoparte acțiunile Ordinului teutonic (vezi mai jos), nobilii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor economică meșteșugărească și comercială, așezări cu funcții urbane. În Transilvania, așezări urbane erau Oradea, Cenad, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, centre politice, administrative și bisericești; după 1241, apar noi târguri și orașe (oppida et civitates) ca urmare a progresului societății transilvane. Unele orașe precum Sighișoara, Mediaș, Brașov, Bistrița își leagă întemeierea și dezvoltarea de colonizarea săsească desfășurată după invazia din 1241, așadar, a doua jumătate a secolului al XIII-lea. O categorie aparte de așezări urbane o reprezentau localitățile miniere: Rodna
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la est de Carpați sașii ar fi construit Cetatea Neamțului și fortificația de la Siret, dar cercetările arheologice au infirmat aceste susțineri. Coloniștii germani stabiliți în nordul Moldovei, la începutul secolului al XIV-lea, proveneau mai ales din Transilvania. Originea lor transilvană este probată de toponime moldave ca Sasca, Săsciori, Săsani, Săsești. Cei stabiliți în Moldova veneau din Rodna și Bistrița, unde sașii erau mai numeroși, dar o parte din coloniștii germani puteau să provină și din Rusia haliciană. Toponimele și hidronimele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
descălecatului lui Negru Vodă", este o realitate ce limpezește procesul intern de organizare a statului. Este vorba despre cooperarea a doi factori: autoritatea centralizatoare a întemeierii și elementele aristocratice din fruntea voievodatelor mici care i s-au închinat. 2. Originea transilvană a întemeierii statelor medievale românești este un fapt istoric, confirmat de documente, în cazul descălecatului Moldovei, amintit numai de tradiție, în ceea ce privește Țara Românească. Faptul istoric se află pe linia logică a unei dezvoltări ce include atât procesul intern cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se aflau în conflict cu negustorii italieni de la Marea Neagră și erau angajați în război cu Polonia, regele ungur a organizat o mare expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară transilvană, comite al secuilor, ajutat de oști din Țara Românească. El a atacat pe tătari "în țara lor" (sălașele lor), probabil în Bugeac, principele mongol Othlam, "al doilea după han", a fost capturat, apoi decapitat, a fost luată o pradă bogată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și îndelungi voiajuri, lui C.-D. îi place să ironizeze și mai îngăduitor, și mai sarcastic, ceea ce nu-l împiedică, din când în când, să gesticuleze ca și cum ar fi însuflețit de emanația unor sublimități. Volubil și familiar, ușuratic uneori, „peregrinul transilvan” își dezvăluie, cu fiecare epistolă trimisă din țări străine, o fizionomie care, dincolo de expresia de încântătoare dezinvoltură, își are complexitatea ei. SCRIERI: Rudimentele gramaticii române, București, 1848; Peregrinul transelvan sau Epistole scrise den tiere straine unui amic in patria, de la
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
gramaticii române, București, 1848; Peregrinul transelvan sau Epistole scrise den tiere straine unui amic in patria, de la anul 1835 pana inchisive 1848, I, îngr. S. Filtsch, Sibiu, 1865; ed. (Călătoriile unui român ardelean în țară și în străinătate. 1835-1844. Peregrinul transilvan), îngr. Constantin Onciul, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1910; ed. (Peregrinul transilvan), îngr. Șerban Cioculescu, București, 1942; ed. îngr. și pref. Romul Munteanu, București, 1956; ed. (Peregrinul transilvan. 1835-1848), îngr. și pref. Corneliu Albu, București, 1980. Traduceri: [Autor neidentificat
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
amic in patria, de la anul 1835 pana inchisive 1848, I, îngr. S. Filtsch, Sibiu, 1865; ed. (Călătoriile unui român ardelean în țară și în străinătate. 1835-1844. Peregrinul transilvan), îngr. Constantin Onciul, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1910; ed. (Peregrinul transilvan), îngr. Șerban Cioculescu, București, 1942; ed. îngr. și pref. Romul Munteanu, București, 1956; ed. (Peregrinul transilvan. 1835-1848), îngr. și pref. Corneliu Albu, București, 1980. Traduceri: [Autor neidentificat], Banditul fără voie, Graz, f.a. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 169; N. Iorga
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
Călătoriile unui român ardelean în țară și în străinătate. 1835-1844. Peregrinul transilvan), îngr. Constantin Onciul, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1910; ed. (Peregrinul transilvan), îngr. Șerban Cioculescu, București, 1942; ed. îngr. și pref. Romul Munteanu, București, 1956; ed. (Peregrinul transilvan. 1835-1848), îngr. și pref. Corneliu Albu, București, 1980. Traduceri: [Autor neidentificat], Banditul fără voie, Graz, f.a. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 169; N. Iorga, Un scriitor țăran: Ion Codru Drăgușanu, RI, 1918, 4-7; Claudiu Isopesco, Il viaggiatore transilvano Ion Codru
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
scriitor țăran: Ion Codru Drăgușanu, RI, 1918, 4-7; Claudiu Isopesco, Il viaggiatore transilvano Ion Codru Drăgușanu e l’Italia, Roma, 1930; Vianu, Opere, V, 65-70; Perpessicius, Opere, X, 7-22, XI, 74-75, 346-347; Călinescu, Ist. lit. (1982), 393-394; Corneliu Albu, Peregrinul transilvan. Un nedreptățit: Ion Codru Drăgușanu, București, 1943; Cioculescu-Streinu-Vianu, Ist. lit., 123-127; Ist. lit., II, 572-579; Ivașcu, Ist. lit., I, 517-520; Cioculescu, Itinerar, II, 132-147, V, 112-161; Zalis, Scriitori, 68-89; Mircea Popa, Biografie și creație la Ion Codru-Drăgușanu, RITL, 1978, 1
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
și Paul Zarifopol. 1905-1912, București,1935; Opere, I-IV, introd. Silvian Iosifescu, București, 1959-1964 (în colaborare cu Al. Rosetti și Liviu Călin), Scrisori și acte, pref. edit., București, 1963; St. O. Iosif, Poezii, pref. edit., București, 1939; Ion Codru-Drăgușanu, Peregrinul transilvan, București, 1942. Traduceri: Stendhal, Lucien Leuwen. Roșu și alb, București, 1962; Sainte-Beuve, Portrete literare, introd. Savin Bratu, București, 1967 (în colaborare cu Pompiliu Constantinescu). Repere bibliografice: Lovinescu, Scrieri, VII, 58-59, VIII, 237-238; E. Lovinescu, Memorii. Aqua forte, îngr. Gabriela Omăt
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
rom., 171-172; Letiția Guran, Realitatea iluziei, VR, 1994, 3-4; Sanda Cordoș, Cartea de identitate G. ’80, ST, 1994, 12; Dicț. scriit. rom., I, 701-702; Cornel Regman, Fantezie și gospodărie, JL, 1996, 1-4; Perian, Scriitori, 187-190; Borbély, Xenograme, 154-157; Petrescu, Studii transilvane, 210-216; Glodeanu, Dimensiuni, 194-195; Dicț. analitic, I, 12-14, II, 94-96; Luminița Marcu, Pe scările lui Gheorghe Crăciun, RL, 1999, 21; Geo Vasile, În căutarea referinței, TMS, 1999, 11; Mihaela Ursa, Gheorghe Crăciun, Brașov, 2000; Bârna, Comentarii, 36-48; Manolescu, Lista, III
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
și editează ziarul „Observatoriul” (1878-1885), unde publică mai ales studii istorice și sociologice. Participă, în 1881, la înființarea Partidului Național Român, ajungând în 1884 președinte al partidului. Cărturarul era unul dintre cei care contribuiseră la constituirea, în 1861, a Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român (Astra), ales de la început secretar al societății, apoi redactor al revistei „Transilvania” (1868-1893), președinte al secției istorice (1877) și președinte al Astrei (1888). Prezent, în 1866, la București, ca membru fondator al Societății
BARIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
un peisagist elegiac, discret caligraf de reverii alpine, de nostalgii „brumate” și de feerii glaciale. Pasteluri, cântece sau balade, poemele sale sunt proiecții ale sensibilității în peisaje spiritualizate sau incantații melancolice. Stilizate în sensul abstractizării, geografia natală, atmosfera și amintirile transilvane sunt invocate/evocate fie în tablouri fumurii, grave, dominate de simbolicele turnuri ale reveriilor gotice, fie în peisaje delicat irizate de „brume” luminoase. „Brumate” (B. a impus „poezia brumei” în lirica românească) sau ninse, înălțimile alpestre figurează „scena fermecată a
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
tentativele demiurgice din Cântece de pierzanie sunt convertite în jubilație revoluționară. Chivără Roșie reprezintă alegoria-cheie a primei epoci de entuziasm, când duhul revoluției „Umbla fără hodină / Prin zloată, prin ploaie, prin tină, / prin munții sâlhui / În casa orișicui / Văzut-nevăzut...” Istoria transilvană își află întruparea în epopeea răscoalei lui Horea. Abstract vorbind, el poate fi și ipostaza ideală a poetului, ce se regăsește solidar cu istoria („La mine-n sânge / Istoria contemporană plânge”) și cu aspirațiile cele mai adânc înrădăcinate ale mulțimilor
BENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
mai vechi și noue românești, tipărite și manuscrise, începând de la secolul XVI până la al XIX - cu notiță literară, Blaj, 1858; Elemente de poetică, metrică și versificațiune, Blaj, 1860; Elemente de filosofie, I-II, Blaj, 1861-1863; Cuvânt la inaugurarea Asociațiunei române transilvane, Blaj, 1862; Principia de limbă și de scriptură, ed. 2, Blaj, 1864; Gramatica limbei române, I-II, București, 1869-1877; Început de autobiografie, îngr. și pref. Ștefan Manciulea, Blaj, f.a.; Jurnal, îngr. și pref. Maria Protase, Cluj, 1972; Poezii, îngr. și
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
asculte cele mai nouă discursuri și rezoluțiuni ale meetingurilor și oricine se va convinge că pretinsa pasivitate politică are în fond ținte foarte active. Înainte de toate e vorba de restabilirea uniunii personale între Transilvania și Ungaria sau de recâștigarea autonomiei transilvane; apoi stabilirea acelei egale îndreptățiri pentru români ca, în toate regiunile locuite de ei, numai limba română să fie legal permisă în administrație și jurisdicțiune (N. B. Aci "Pester Lloyd" se cam întrece. Nu numai, ci și limba română. Nu nur
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
și Petrescu, Paul (coord.) Mărginenii Sibiului. Civilizație și cultură populară românească. București: Editura Științifică și Enciclopedică. Bucur, Corneliu. 2003. Civilizația Mărginimii Sibiului. Istorie-patrimoniu-valorizare muzeală. Sibiu: Editura "Astra Museum". Bucur, Corneliu. 2004. Eucronie, catacronie și sincronie culturală europeană în istoria civilizației transilvane semnificații majore ale progresului tehnic (I și II) în Transilvania, nr. 7-8 și respectiv nr. 12. Bucur, Corneliu. 2006. Identitate etnoculturală. Conștiință națională și afirmare universală. Sibiu: Editura "Astra Museum". Budiș, Monica. 1992. Tipuri și structuri de gospodării, în Anuarul
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
din Mare Principatul Ardealului” (1795), Societatea literară (1822) din Brașov, continuată de Societatea literară (București, 1827), Societatea medicilor și naturaliștilor din Iași (1834), Societatea literară (1836), transformată apoi în Asociația literară a României (1845), Societatea Ateneului Român (Iași, 1860), Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român (Astra) (Sibiu, 1861), Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina (1865) etc. Ideea înființării unei societăți academice sau a unei „academii” a fost susținută de cei mai de seamă cărturari ai vremii
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]