KorAP: Find »[drukola/base=tresări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...207 >

5,174 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

apără și păzește, pe când la revoluție... Nu știm noi de ce trăim, darmite de ce murim, zise Dionisie oftând. Era mulțumit de ascuțișul cugetării sale pe care poștașul ăsta prostănac nu o putea pătrunde. Din păcate. Da, asta cam așa e... Dionisie tresări neplăcut surprins de Încuviințarea neașteptată a lui Gheretă. O fi având și el momentele lui de inspirație. Numai că Întrebarea rămâne, continuă imperturbabil Gheretă. Care? A fost sau n-a fost? Păi, acum vine interpretarea! zise Dionisie și izbi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
5. De atunci se văd În fiecare zi. Iolanda rămâne la el când vrea. Garsoniera ei o atrage tot mai puțin. Se simt bine Împreună fără să-și spună de ce. Din superstiție ocolesc orice explicație. Vino, te rog, la masă. Tresări. Nu-i era foame. Părăsi totuși fotoliul comod și se Îndreptă spre bucătărie atras de aroma cafelei. Din stradă se auzea clopoțelul sifonarului. Ochiurile străluceau În farfurii ca niște margarete glazurate. Iolanda purta o rochie de cașmir, siena-arsă, lungă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
bradul primului Crăciun petrecut În Siberia. A murit În '56, pe o stradă din Budapesta, Înainte de a termina traducerea În limba rusă a unei monumentale Înjurături ungurești. Aș fi putut să mă arunc pe geam și nici măcar n-ați fi tresărit, zise Andrei râzând. Marta se ridică și se lăsă sărutată pe frunte. Își simțea obrajii arzând. În schimb, la Înmormântare n-am fi lipsit. Și nu te-am fi făcut de rușine. Sora mea vorbește! Și nu e nici abulică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
așa-i. La bătrânețe ești mai slab... Păcat! Se auzea atât de bine, interveni din nou fata cu pistrui și nasul cârn. Parcă ar fi fost aici alături. Arătă spre ușa Înaltă, verde, pe care scria cu albastru: DIRIGINTE. Bătrânul tresări. În ochi i se aprinse o lumină stranie. Privi spre ușă. Ce-i acolo? Nu v-am spus? Canada, zise pistruiata pufnind În râs. Taci, proasto, interveni Sușu. Scrie pe ușă, zise cu țâfnă cea de la ghișeul poștal. Vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
se grăbesc să-i deschidă. Ce să vadă aici? Cum ce, domnule? izbucni o voce cunoscută parcă dinspre valiza mașinii de scris. A cui totuși? Obișnuit ca tot felul de voci venind din cele mai neașteptate direcții, Petru nici măcar nu tresări. Aceasta era părerea lui. Iritarea valizei i se părea de neînțeles. De-a dreptul provincială. Și, pe deasupra, trăda o anume ignoranță, greu totuși imputabilă unui cufăr: cu vremea, străzile cu case cu tot se mută În oameni, le sistematizează viscerele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Eustațiu: el a ajuns. Acum șoptește cu siguranță replici Îngerilor debutanți ori celor amnezici În vreun teatru de provincie din Raiul de Est. I se făcu frig. „Trebuie să pleci, dacă vrei să scapi de frig...” Nu se miră, nu tresări: cel ce Îi vorbea avusese Întotdeauna dreptate. Și iată-l Înaintea plecării. Fixă arătătorul mâinii drepte pe un geam apoi, respirând prudent, ca să nu tulbure linia, desenă un cerc. Ștearsă abia ieri, sticla adunase deja un strat subțire de praf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
să spună „Fais choix d'un grand chapeau dont on séduit le bord.” Seducția, promisiunea vieții ca Însuflețire, Înviere, renaștere. Tâmpenii! Când Începi să gândești așa e bine să o iei din loc. Se ridică În picioare. Ea nici nu tresări; doar Îl privea drept În ochi. Spuse totuși: Sper să ne mai vedem. Îi Întinse mâna pe care, cu puțin Înainte, afară, și-o strecurase cât se poate de natural Într-unul din buzunarele paltonului său cu croi militar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Flavius-Tiberius, Încântat În sinea lui că Iolanda Îl tutuia. Sunteți de aici? se miră Petru. Auch hier werden Menschen geboren. Nasc și aici oameni, veni pe loc răspunsul Iolandei, Însoțit de un zâmbet zeflemitor, care Îl făcu pe Flavius-Tiberius să tresară. Din partea ei te poți aștepta la orice, Își zise el. Apoi, cu glas tare: M-am născut și am crescut aici. Și acest lucru nu te Îngrijorează? Întrebă Iolanda, cu o maliție În glas ce nu mai mira pe nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
profesor de la Universitate, despre tablouri, parchet, candelabre, mobilă, veselă, tacâmuri, statui, bibelouri, covoare, perdele. Când nu mai avu ce spune tăcu gâfâind cum i se Întâmpla tot mai rar deasupra Zorelei. Ea făcu ochii mari, și Îl Întrebă fără să tresară: Ai terminat? Da, zise el Încurcat. Bine, atunci lasă-mă să merg la baie. Asta Însemna că hotărârea era luată și că Începeau pregătirile. Revelionul ăsta e de fapt un pretext pentru o licitație... Ideea nu e rea deloc. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
și plângeam. Așa m-au găsit ai mei... Flavius-Tiberius tăcu. Toată povestea Îl interesa doar pe el. Era mulțumit și nu aștepta nici o reacție din partea Iolandei. După o vreme, zise: Parcă vorbeam despre morți... Tu câți ai vegheat? Eu? Iolanda tresări. Ea Încă mai era În camera cu oglinzi În care Flavius-Tiberius cânta la vioara. Își simțea trupul moleșit de căldura din Încăpere În care ea Însăși plutea ca o amoeba uriașă În care tânărul intra cu vioară cu tot. Reală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
belit bolșevicii, cu familie cu tot. Păi, pe vremea mea, se Învăța mai multă istorie la film decât la școală. Se opri din sporovăială. Tânărul se strâmba În vitrină, iar el se simțea obosit și inutil ca o jucărie stricată. Tresări. Lângă sticlă dădea din coadă un cățel fără domiciliu fix. Părinții săi erau la lătrat În Spania, iar el profita de absența lor și hoinărea prin oraș liber și fericit. Bătrânul Închise hubloul și deschise sasul. Potaia năvăli Înăuntru și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
și rece ca o ghilotină. Cum de la abator? Fac o comandă de sânge pentru uz estetic, preciza Grațian, convins că ultimul cuvânt Însemna ceva pentru o fată care se pregătea pentru Istoria Artelor. Violeta Începu să râdă. Grațian nici măcar nu tresări. Părea chiar preocupat de soarta primului său film. Violeta continua să râdă În speranța că va atrage În acest fel atenția asupra ei. Abia când râsul său se apropie de strigăt sau de rugă, privirea ironică a lui Grațian se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

computerizate: „Ați fost sunat la... ora... opt... și... douăzeci și șase de minute... Apel cu număr ascuns“. Închisesem și mă întorceam în living când - bum bum bum bum bum - o palmă ce lovea în ușa de la intrare mă făcu se tresar și să simt furnicături în tot corpul din cauza șocului. Am întredeschis ușa și prin crăpătură dădu buzna înăuntru o pală umedă din aerul ploios al serii. Afară stătea un bătrân. Era subțirel, cu un nas și o bărbie proeminente. Părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
apoi să aflu că e adevărat. — Nu cred că merge așa. — Spune-mi doar că nu visez. — Poate că visezi, zise. Probabil că visezi. — Nu vreau să visez. Clio, nu vreau să fac asta singur. Se auzi un bubuit. Am tresărit amândoi, ne-am întors spre baia romană. O mână de frunze se mișcau pe suprafața apei într-o spirală lentă. — E ceva viu acolo? Clio încuviință. — Da. — Ce e? — Nu știu, zise ea, privind apa. Ceva din adâncuri, unde e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
piele pe braț și-am alergat spre rămășițele lui. Ce faci? Haide, aproape am scăpat aproape am scăpat aproape am scăpat... M-am lăsat la pământ și am început să arunc bucățile mai mari de dictafon în geanta de piele, tresărind din pricina țigării care încă-mi ardea în colțul gurii. Am împrăștiat fumul albastru și-am cercetat rapid semiîntunericul din jurul meu. Mi se păruse că văd ceva, ceva întâmplându-se cu dalele din celălalt capăt al secției, capătul din care veniserăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
vor trebui să aștepte până mâine. Îmi permiteam să mă prefac că sunt normal. Măcar pentru o noapte. Pierdut în gânduri, m-am apropiat foarte mult de jeepul galben înainte să văd silueta întunecată care stătea lângă el, fumând. Am tresărit și-am dat să mă las la pământ, dar chiar în timp ce-o făceam, era prea târziu. — E bine? M-am îndreptat de spate. — E bine, am răspuns. — Tocmai am terminat. Merge. Mușchii spatelui mi se relaxară puțin, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
timp, în sfârșit îl găsisem. Nu puteam decât să-l privesc pierdut. Doctorul scoase pixul din gură și mă privi la rândul lui. — Eric Sanderson. Era ceva dur în felul în care-mi rosti numele, ceva care mă făcu să tresar. — Ce cauți aici? — Nu-și amintește nimic, interveni Scout și mă cuprinse cu brațul, strecurându-și degetul mare pe sub talia pantalonilor mei și trăgându-mă spre ea. — Chiar așa? Serios? — L-am găsit încercând să urmeze Dâra de Text de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
fi ieșit bine. Doctorul îndepărtă grămezile mari de hârtii și se curăță de praf. — De obicei, însă, nu găsesc. Am strâns degetele lui Scout. — Doctore, zise ea, putem să... Undeva deasupra noastră se auzi țipătul înfundat al unei alarme. Fidorous tresări, uitându-se la tavan cu ochi mari. I-am urmărit privirea, uitându-mă în treacăt la Scout. — Ce-i asta? — Fry. Bătrânul intră brusc în alertă maximă, ca o pisică înfoiată. — Fry în sistem. Scout, ai închis intrarea în tunel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am oprit, m-am aplecat, cu mâinile pe genunchi și trăgându-mi răsuflarea. Trecu un moment. Două momente. — Dacă toaleta o cauți, ai trecut de ea. Întoarce-te la ultima răspântie și ia-o la dreapta. Surpriza mă făcu să tresar, dar vocea îmi era cunoscută. Încă răsuflând din greu, m-am îndreptat de spate și-am pornit spre arcadă. — Scuze. Am făcut jumătate de pas înăuntru. — M-am rătăcit și-am auzit, cred, un clopot sau ceva de genul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
dungă pe podea și-n sus, pe cotoarele cărților de pe peretele din față. Am auzit sunetele scoase de un ibric, o linguriță de cafea zăngănind într-o cană. M-am aplecat pe după cadrul ușii. Scout. Ceva - nervii mei, sângele meu - tresări și încremeni la vederea ei, o fântână transformându-se în gheață și electricitate statică înlăuntrul meu. Ea mă văzu înainte să-mi pot trage capul înapoi, ridicând degetul mare și ștergându-și ochii pe când se întorcea cu spatele. — Nu te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
departe de treabă. — Vino, vino, spuse doctorul, conducându-mă spre grămada de lucruri de pe jos. Uită-te mai de-aproape. Am ezitat. — În capătul ăsta sunt locuri goale, zise Scout, îndreptându-se de spate. Auzind-o vorbind, ceva viu îmi tresări în gât, însă ea părea calmă, imperturbabilă, ca și când noaptea trecută nu s-ar fi întâmplat nimic. Doctore, crezi c-o să ne mai trebuiască lemn pentru spate? Fidorous probabil că era complet absorbit de ideea montajului, pentru că părea prins absolut pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
țipau. Soarele săpa brazde pestrițe în jurul meu și am dat din picioare, urcând spre lumina ce venea de undeva de deasupra. Am ieșit cu capul la suprafață și am inspirat sacadat. Aerul cald îmi umplu plămânii dureroși și eu am tresărit pe creasta unui val mic. Lumea ideilor și sensurilor și conceptelor pe care o simțisem sub apă își pierdu claritatea acum, că scosesem capul la suprafață; acum nu era decât apă, toată rece, sărată și adâncă. M-am scufundată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
dacă marea asta era infinită. Existau oare ape mici, falii oceanice, locuri reci cu aisberguri, recifuri de corali mișunând de pești feluriți și alte animale conceptuale? M-am întrebat dacă războaiele, invențiile revoluționare sau asasinările nășteau furtuni aici. Oare marea tresărea vreodată? Devenea oare nemișcată ca un iaz în toiul unei ierni albe și sumbre? — Eric, zise doctorul, am ceva pentru tine. M-am întors și l-am văzut mânuind o suliță lungă de lemn, echilibrând-o sus deasupra umărului, încercându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
umărul lui Fidorous. Un piron negru, trăgând după el un cablu zbură peste valuri și străpunse rechinul chiar în spatele înotătoarei dorsale în timp ce doctorul făcu un salt în spate din pricina reculului. Un harpon. Un zgomot aproape de stânga mea mă făcu să tresar și să mă întorc surprins. Unul dintre butoaiele cu cărți de telefon și aparate de apelare rapidă sări, zbură peste punte, se răsturnă peste bord și goni în patinaj peste ocean, după ludovicianul în retragere. — L-am nimerit! Fidorous își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
zis. Încă întins peste bord, Fidorous se întoarse să se uite la mine și fu pe cale să spună ceva, când butoiul prinse brusc viață, aruncând în aer o trâmbă neașteptată de apă și luând-o la goană pe mare. Doctorul tresări, pierzând cârligul și aproape pierzându-și și echilibrul. Eu am aruncat sulița și am sărit să-l apuc și să-l trag în spate de la marginea navei. — Aia a fost..., am zis. Iisuse, se prefăcea mort? Fidorous se desprinse din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]