852 matches
-
Asta până când, președintele colectivei, care se îmbătase, între timp( "s-a făcut, cum ți-e holțul!", interpretase Iuga), încetă să mai țină ședințe inutile în care urla, fără motiv, la oameni. Atunci, ciocănelele ornicului vechi din turnul înalt al bisericii trosniră răsunător în bronzuri, cântând a primăvară. O chemare de demult vibră în străvezii văzduhuri, plugurile toate începură să scurme negru de-a curmezișul pantelor ușoare și Lanz-Buldogul secundă boii porumbi, într-un du-te-vino tacticos, până în buza Baisei și înapoi. Beșica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
În biroul său de acasă, zile la rând, cu pipa stinsă între dinți, jucându-i absent, între degete, arabul de argint cu turban, de pe capacul lulelei, dormita lângă șemineul cu horn înalt, clădit din piatră în care din cauza zilelor ploioase trosneau, arzând permanent, despicături mari de arțar canadian. Prin repetiție continuă, acest tabiet neobișnuit se converti în cotidiană cutumă: la ore din cele mai matinale, Profesorul se așeza în aceeași poziție favorită, cu spatele la biblioteca înțesată de cărți, ca și cum s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-se lângă șemineu, Fernanda cu soțul ei, inginerul feroviar... De asemenea, o tânără hippy, adusă de îndepărtatul tău nepot. Ei! și directorul de la colegiu... Profesorul o fixă cu gândul aiurea peste lentilele rotunde ale ochelarilor. Întoarse privirea către focul ce trosnea în șemineu și murmură: Nu totdeauna magistrul are la dispoziție discipoli pe sprânceană... Pe urmă o anunță pe doamna: Ma biche, voi veni în salon să relatez celor ce sunt aici, la noi, rodul unei întregi aventuri a cunoașterii!... Albert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
noastre haotice ca niște flăcări își completau perfect ardoarea. În liniștea senină și-n țipetele nopții luna scânteia prin cameră, frângea acoperișuri. Eu fierbeam răscolit, nu mai aveam glas. Ochii săi verzi s-au încleștat în mine, sufletele se-nfiorau, trosneau la fiecare zvâcnitură. Nu mai auzeam decât gâfâielile noastre dezordonate căzute peste amândoi... fremătam, ne volatilizasem! Bluzița ei galbenă, cu un desen de Picasso abstract, dispăruse! Sânii săi minunați mă mângâiau dansând în așteptare... se-nghesuiau între noi, mă fixau
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
tot felul de sticluțe și cutiuțe cu alifii-prafuri-boieli-eteruri... Îl însemnasem cu carioca, unde naiba e pancreasul?, nu mai țin minte, am un fel de forceps, am tras, l-am desfăcut, șira spinării se clătina ca un cablu mai gros, acum trosnește, mi-au rămas picioarele... Tot mai vorbește, tâmpitul, așa că-i tai limba. Ochii i se scurg ca gălbenușul de ou de gâscă. Și încă nu-s mulțumit, tot îi mai aud glăsciorul, trag un șut în căpățână. Iau un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
așa. Căci nu te poți instala într-o irealitate decât pentru a muri. Înțelegeți, prin urmare, în ce hal eram. Odată, în tinerețe, am stat atârnat câteva secunde deasupra linei prăpăstii, prins numai de un smoc de iarbă. Auzeam cum trosnea fiecare fir și am leșinat. Dacă nu mă trăgea cineva, aș fi căzut în prăpastie. Așa eram și în gară: atârnați deasupra unui gol, împotriva căruia luptasem, cât te poți lupta într-o asemenea situație, până când ființa noastră a cedat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și am leșinat. Dacă nu mă trăgea cineva, aș fi căzut în prăpastie. Așa eram și în gară: atârnați deasupra unui gol, împotriva căruia luptasem, cât te poți lupta într-o asemenea situație, până când ființa noastră a cedat. Firele care trosneau și de care mă mai agățam erau, firește, amintirile. Se pare că și irealitatea este peticită din realități. Și eram sigur că în clipa când ultima amintire se va rupe, mă voi prăbuși în gol. Într-o seară, când se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
La ce-ți folosește lumina?" Duhoare de alcool și tutun. Ochii, flăcări roșii, albastre, galbene, pâlpâiau a topire de seu. Mască de tăciune, cleioasă, hâdă, vișinie, țepoasă. Transpirație și bale curgeau a descompunere. Mâinile clește strâns în jurul gâtului, dinții menghină trosnind fierul. Roșu fier însemna sufletul: Doamne, dacă în fața ta nu pot sta doi oameni la egală distanță, cum îți încape sub pleoapă un om și o fiară? Doamne, înlătură-mă ca pe o bârnă din ochii tăi! La 15 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îngenunchează și pupă ulucul! Pupă, în pizda mă-ti, arma, apleacă-te, arcuiește-ți șalele, ca o vioară te vreau, soldat, ca o vioară. Pluton? Ce pluton sunteți, bă? Un braț de vreascuri uscate, asta sunteți, un braț de vreascuri, trosniți din toate încheieturile, partidul vă îmbracă, partidul vă educă, partidul vă hrănește, iar voi vă mișcați ca niște babe căcăcioase! Scot eu untul din voi, ia te uită ce guri de vădane au! Eu o să vă înverzesc, mă! Cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a băgat piciorul în roata norocului, osia a trosnit, oiștea s-a rupt, cerul s-a crăpat, peste creștetul lui Petru, nisipul număra din doi în doi ca o amăgire. Petru privea cenușa. La marginea vieții este ca într-o sală de spectacol, poți închide ochii ori de câte ori pelicula îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stare de creștere sub un alt cer sau de abandon, de înec, de desfacere în propriul albastru. Spre care răsărit să-ți îndrepți rugăciunea? Imunitatea șinei de cale ferată inundă traversele; față de cine să-ți întorci obrazul? Locomotiva urlă, fierul trosnește, oasele pe ambele părți au culoarea lutului crud; izbești ulcica de zid, casa se umple de amintiri: pe funia de rufe, în pod, sub pragul ușii, amintirile se extind ca o pecingine. Imunitatea șinei de cale ferată nu justifică intențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
luat pistolul? Dați-mi pistolul! Vă împușc pe toți, scârbelor! Un pomelnic întreg de înjurături în ușa stăreției; de pe acoperiș s-a desprins o șindilă aprinsă; starețul încercă să se ferească, s-a împiedicat, s-a rostogolit pe scări: oasele trosneau ca vreascurile putrede, s-a julit la coate, la frunte, sângera fața parcă poleită cu sare. Doi frați au sărit să-l ajute; nervos, a lovit în stânga, în dreapta, s-a ridicat și a început, disperat, să cerceteze cu privirea siluetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pierdut răbdarea, așa-i? Atunci ascultă ici și ține minte! (Lovește dintr-o parte pe Codârlic. Efect sonor puternic.) CODÂRLIC (se sprijină de buturugă cu un cot): Aaaa-leu! Destul, am înțeles! Așa legat la urechi cum sunt, tot mi-a trosnit măduva capului... DĂNILĂ (îi strigă la ureche): Apoi nu, frumușelule, nu așa. Pe tine nu te-am lăsat să chiui de două ori? Ia mai ascultă-mă și din partea astalaltă, că abia mi-am dres glasul! (lovește din partea cealaltă. Efect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
altul într-o țesătură tăioasă ca o lamă. Mai încolo, la colțul lui Kurfürstendamm, am dat de o oglindă enormă care zăcea pe jos spartă într-o sută de bucăți, oferind imagini împrăștiate cu mine însumi, care se sfărâmau și trosneau sub picior pe măsură ce îmi continuam drumul pe stradă. Pentru cei precum Weisthor și Rahn, care credeau într-o legătură simbolică între cristal și un Hristos german străvechi din care îi deriva numele, priveliștea trebuie să fi părut foarte incitantă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
climei, importanța afacerilor care se tratează, insignifianța decorului, rapiditatea crepusculului și calitatea plăcerilor, totul cere sănătate zdravănă. Un bolnav se simte foarte singur aici. Gândiți-vă atunci la cel care trage să moară, prins în cursă, îndărătul sutelor de pereți trosnind de căldură, în timp ce în același minut chiar, o întreagă populație, la telefon sau în cafenele, vorbește de polițe, de conosamente și de scont. Veți înțelege atunci ce poate fi inconfortabil în această moarte, chiar modernă, când apare deci într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
clipi din ochi. La uși se formează foarte repede mici grupuri care n-au găsit loc. Cerul începe să-și piardă lumina datorită excesului de căldură. La umbra storurilor mari, candidații la hrană își așteaptă rândul pe marginea străzii care trosnește din cauza soarelui. Dacă restaurantele sunt invadate, se întâmplă doar pentru că astfel se simplifică pentru mulți problema aprovizionării. Dar teama de contagiune rămâne neștirbită. Consumatorii petrec minute lungi ștergându-și cu răbdare tacâmurile. Nu de mult, unele restaurante afișau: Aici tacâmurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se ridică, privi în jur cu ochi inexpresivi. După cât de însuflețită-i era fața, părea să fie încă adâncit în hipersomn. ― Parcă sunt mort, zise măsurându-l pe Kane. Ofițerul secund, nu tocmai întors din lumea cealaltă, căsca de-i trosneau fălcile. Ash, ca profesionist călit, își zicea că lui Kane îi plăcea hipersomnul și că acesta și-ar petrece toată viața în cuvă, dacă i s-ar da voie. Neluând în seamă părerea ofițerului științific despre "exec", Parker îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea aceeași, fără sfârșit. Învârte din nou cheia de contact, motorul pornește, lumina pornește. Hodoroaga pornește, șoferul își freacă, nervos, sprânceana, negul de la coada sprâncenei. Trosnesc pârghii gheare șuruburi, pocnesc bășici alămuri arcuri. Dinozaurul se târăște îndărăt, apoi spre dreapta, până în bordură, reușește întoarcerea. Reintră pe ulița moartă. Ușa larg deschisă. In rama de lemn vechi, nimeni! Șoferul privește încordat, prin geamul murdar al cabinei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
era deja aici, palid, tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-o parte în alta, „ca în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-o parte în alta, „ca în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Poate așa-i voia Lui. Goncea ridică din umeri. Îl privi iar pe acela. Sta acum pe prichiciul ferestrei. Picior peste picior, se juca cu lanțul gherdanului. Din când în când strângea între degete fălcile craniului acela mititel și ele trosneau ca vreascurile rupte. Nervos îi făcea semne maiorului să-i scoată pe cei doi din încăpere. Goncea se ridică, ajutat de Nisip. Apăsă pe un alt buton, undeva la colțul mesei. Sergentul Pungă apăru pe altă ușă. Goncea îi făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin ferestre
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pod, în beci, în tunelurile de pe vremea turcilor, de sub strada care traversa orașul de la nord la sud, iar ultimele mărunțișuri în clopotnița Bisericii "Sfinții Constantin și Elena". Baba se culcă pe pământ, își pocni genunchii uscați, iar încheieturile degetelor le trosni unul câte unul. Se întinse, se destinse, se crăci, se răsuci, devenind parcă mai lungă, dar și mai vioaie. Intră în casă ca o atletă și după ce cără singură afară șifonierul de 4 tone, plin cu haine de la strămoșii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
coliba improvizată din coceni uriași la lumina de ziuă a Lunii, de pe care Căpcăunu, profesorul nostru de matematică, ne culegea parașutele din batistă și zmeiele din coală albastră, pentru că Globul plutea atât de aproape de Pământ, încât se auzeau crăcile copacilor trosnind, din liziera din partea de nord a cătunului, ba chiar și acoperișurile caselor sufereau, nu de atingere, ci de magnetism, pentru că țiglele zburau spre astrul nopților copilăriei noastre da, satul ăsta era în Siberia la vreo 8.000 de km de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]