1,529 matches
-
nici o speranță. — Curaj, băiete! îi spuse, luându-i o mână. Vitalius făcu semn cu capul, apoi o mică grimasă, care spunea că înțelesese; pe urmă spuse ceva, dar cu o voce atât de stinsă și sugrumată, încât Sebastianus nu auzi. Tulburat, îl întrebă pe din ochi Maliban. Acesta ridică sprânceana într-o expresie nedeslușită, perplexă. — Vorbește de niște însemnări, mi se pare. însemnări? Ce însemnări? Sebastianus nu reușea să înțeleagă. Ochii lui Vitalius se mutară rapid de a unul la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi spuse doar atât: — Trebuie să-l omori pe catârul acela, Shudian-gun! Un cor de râsete încheie episodul, dar Balamber rămase adânc impresionat. Imediat ce se reluă marșul, se închise în sine și începu din nou să-și pună, și mai tulburat, întrebările ce adesea îi veneau în minte după ce la Campus Mauriacus Go-Bindan îi ieșise în întâmpinare la întoarcerea sa de la luptă, făcându-l să înțeleagă, prin forța brațelor sale, cât de important devenise pentru ea. Ce s-ar fi ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lucidității și experienței culturale, stilul critic, eseistic. Exprimarea sinonimică răspunde deliciului senzual, de parcă fiecare cuvânt în plus îl satisface mental: "Dar din atitudinea corpului, din reacția mâinii, din inflexiunile brațului îmi pare (acum, căci atunci nu gândeam nimic) ca era tulburată, încurcată, alarmată, moleșită, fără voință" (p. 157). Ca impresie de ansamblu, textul este, pe rând, mozaicat, sinuos și contradictoriu, efect al nehotărârii, precum personajul masculin, misterios și provocator precum Adela. Începutul și sfârșitul romanului punctează psihologic evoluția personajului: de la solitudinea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Făcând abstracție de orice alte considerente incidentale, mașina era oficial destinată să-și transporte ocupanții la casa părinților miresei. Nu exista nici un fel de informație directă sau indirectă, pe care s-o fi primit de la deznădăjduita mireasă necununată sau de la tulburații (și, probabil, furioșii) ei părinți, care să fi motivat stingheritoarea mea prezență în apartamentul lor. Atunci de ce continuam să rămân în mașină? De ce n-am coborât din ea când ne-am oprit, să zicem, la lumina roșie a unui semafor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ar putea cineva să detecteze sursa durerii, numai după sunet și calitate? Cu un asemenea echipament auditiv defectuos, cred că maximum ce poate fi detectat și, cumva, verificat, ar fi câteva tonuri răzlețe, firave - nici măcar contrapunctice - provenind dintr-o copilărie tulburată sau de la un libido dereglat. Dar de unde vine masa grea, încărcătura spitalicească a durerii adevărate? De unde ar trebui să vină? Oare poetul autentic sau pictorul nu e un vizionar? Nu e, de fapt, unicul vizionar de pe pământ? Aparent, nici omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
sughițuri de plâns. Băiatul străin n-a vrut o plimbare lungă și frumoasă pe bicicletă, ci a vrut chiar bicicleta. Nu avusese niciodată o bicicletă băiatul acela; și își dorise dintotdeauna să aibă. M-am uitat la Seymour. Era foarte tulburat. Arborase o mină plină de bunăvoință, dar incapabilă de a soluționa un litigiu dificil, de acel gen: iar eu știam, din experiență, că, prin nu știu ce mijloace miraculoase, pacea era pe cale să se reinstaureze în cameră. („Înțeleptul e întotdeauna temător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu puține speranțe de mai bine, căutându-l pe Maistrul de șantier. Îl văzu de departe, Însă cum fizionomia feței nu trăda nimic alarmant, Îl cuprinse o ușoară amețeală iar ochii i se umeziră de lacrimi. Îi strânse mâna vădit tulburat. „Poate fi mai rău...?” Oarecum stingher, Maistrul de șantier Îi făcu semn să-l urmrze În niște Încăperi mai ferite de ochii curioșilor, rostind. „Veste bună, domnule inginer. V-au redus din pedepsă, doi ani de zile...!” Tony Pavone Își
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
masculin. Rar clar că era, dar nu și celălalt lucru. Îl avea drept de la mama lui Sammler, o femeie isterică, desigur, dar orice altceva decât masculină. Dar cine știe câte dificultăți sexuale și complicații se asociau cu părul Shulei? Și, de la unghiul tulburat al părului din mijlocul frunții, urmând o linie imaginară de iluminare peste nas, la origine de finețe, dar distorsionată de mișcări neliniștite, peste comentariul ridicol al buzelor (pline, date cu roșu-Închis) și În jos printre sâni spre mijlocul trupului - ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spunem lucrurilor pe nume. Elya e un om bun. E la un pas de sfârșit. Tu ești fiul lui. Ai fost crescut să crezi că pentru sănătatea ta trebuie să dai pe jos cu tatăl tău. Ai avut o viață tulburată, știu. Dar lupta asta de modă veche capitalisto-familisto-psihologică trebuie să se termine, În cele din urmă. Îți spun toate astea pentru că la bază ești inteligent. Ai făcut o mulțime de lucruri aparte. Nimeni nu poate spune că ești plicticos. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lunii se așterneau blânde, strălucind ademenitor. Și când aveam să părăsim toate astea și să ducem viața umană În spațiu? Domnul Sammler era gata să creadă că ar putea avea un efect de dezmeticire asupra speciei, În acel moment extrem de tulburată. Violența putea să scadă, ideile mărețe puteau să-și recapete importanța. O dată ridicați deasupra condițiilor telurice. Rolls-ul avea un bar arătos; luminat de un mic bec În interiorul decorat cu oglinzi. Wallace Îi oferi bătrânului alcool sau un Seven-Up, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
conștiinței sunt Întreținute prin organizare, În stări de pierzanie dementă agățându-se de forme de administrare a afacerilor. Transformând-o În „muncă la guvern“. Toate acelea! Dar pe această lume, el, el acum, Dumnezeule! trebuia să-i ofere fiicei lui tulburate, cu o inteligență oscilantă, țeluri Înalte. Și desigur În viziunea Shulei devenise prea delicat pentru viața lumească, prea absorbit de universalii neîmpărtășite, excluzând-o pe ea. Și prin extravaganță, prin teatralitate animală, prin documente șterpelite, prin șmecherii cu sacoșe, nevroze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
întotdeauna credibilă. Chiar și acum, ea are tendința să romanțeze relația și să subestimeze lipsa de responsabilitate - greșeala majoră - din acțiunile ei. Regretul pe care îl exprimă ea este acela de a se fi aflat. Dar, chiar așa confuză și tulburată cum este Sheba în continuare, nu-i poate fi tăgăduită onestitatea. Chiar dacă pot să nu fiu de acord cu felul în care interpretează ea anumite evenimente, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de amănuntele concrete ale poveștii ei. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
evident că în aceste prime zile, Sheba n-a fost tocmai sinceră cu ea însăși în ceea ce privește sentimentele ei față de acest băiat. Episodul cu mângâiatul pe păr stă mărturie pentru asta. Pe drum spre casă în acea seară, s-a simțit tulburată, povestește ea. Neliniștită. Se tot gândea la ce se întâmplase în atelier și își spunea că n-are de ce să-și facă griji. Pentru numele lui Dumnezeu, îl ciufulise un pic pe cap. Așa cum ar face o mătușă. Și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Cum să lași destinul țării și tot sufletul din ea În răspunderea acestor parveniți de mahala?! Să nu ne-amăgim cu gândul că doar ei sunt vinovați, Ci tot neamul ce trăiește de la Istru la Carpați; De la Bărăganul negru până-n tulburata mare, Suntem victime-ale unei tehnici de manipulare. Pașii noștri-nceți și siguri ne îndreaptă spre uitare, Viciați de incultură, de-analfabetismu-n floare. Cum să mai clădim destinul, viitorul țării ntregi Cu aceste mutre acre, adormite prin bodegi, Ce răsar de prin
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Jurnalul? — Se pare că n-are nici o valoare. Am privit-o foarte atent, Încercînd să remarc orice schimbare cît de mică În expresia feței cînd am adus vorba de fratele ei. Buzele ușor Întredeschise denotau Încordare, sprîncenele Încruntate... Oare era tulburată, uluită... sau Îi dădeau tîrcoale niște presimțiri... se aștepta la ceva neprevăzut din partea fratelui... Își mușcă Însă buza de jos și zîmbi răutăcios. — Fratelui meu tare-i mai place să ia lumea prin surprindere. Așa a fost dintotdeauna... — Dacă citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
două și i l-am strecurat ușor sub cot. Se dădu Înapoi mirată și-mi aruncă o privire, dar m-am prefăcut că n-o văd și am Început să-mi strîng lucrurile. Desfăcu bilețelul și Începu să-l citească, tulburată. Nasul bont și obrajii durdulii prinseră culoare imediat. Nu mai mișca deloc, părea că a Încetat și să respire. Așteptam nerăbdător răspunsul, savurînd clipa ca pe niște mirodenii frumos mirositoare. Îmi aruncă o privire de probă, parcă. Umerii i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ojă roșie arăta ca un sîmbure de umeboshi. Își mișca buzele cu un aer afectat. Își introdusese vîrful unghiei Între dinți și rodea neîncetat. Dacă a uitat cumva de ea, În mod sigur a uitat, și de mine. Mă simțeam tulburat. Dacă mă uitase complet, oare nu va deveni strada un peisaj la fel de pustiu ca și mai Înainte? Trebuie s-o opresc imediat! Ca s-o fac să iasă din starea de absență totală, i-am pus nota pe care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
parcă întâia dată, poate chiar întâia dată, drumul, în parte dezvelit, în parte ghicit, al coapselor, cu linii perfecte, că fără să vreau îmi ridicai ochii către ea, întrebând-o: „Cine ești?”, dar fără să audă, vorbeam în mine, ușor tulburat. „De ce ai venit să mă feliciți, schimbându-ți programul de școală și încă pe timpul acesta geros, de ce cu atâta grabă, și de unde bucuria acestei întâmpinări Poate că...” M-am oprit speriat ca dintr-o amețeală, mintea începea să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vorbim...Mă întrerupse: - Să uitați c-am venit... sau mai bine să v-aduceți aminte, să nu uitați niciodată această după-amiază când nu mi-ați putut spune dacă ați iubit vreodată ori nu. Îmi veni să zâmbesc dar mă simții tulburat. Ea se ridică din fotoliu, îmi întinse mâna: „Asta e viața, domnule judecător: o lungă tăcere asupra substanței”. Apoi plecă, iar eu încheiai în urma ei ușa cu grile înflorate în fier forjat și sculpturi în nuc de la intrare. Pașii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
erau surprinderi mari vorbele ei întretăiate, întunecate, sfioase, cu care-mi spunea acestea și mă făcea să înțeleg că n-aștepta nimic de la mine. Într-un rând, în zori, în ascunzișul pădurii de trestii și verdeață, îmi zise cu glas tulburat: Taica poate să și afle tot - parcă nu mă tem de nimic... Eu am să-i spun atunci, că altfel nu se putea... Când atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar atunci poate n-o să mă mai tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trăsese în întunericul lui. Iar în bătătură, sub plopii subțiri, la focurile care se zbăteau în întuneric, oamenii tăcură. Stăteau pe coaste și focul le rumenea fețele. Erau oameni nelămuriți, și fețe nelămurite; și Petrișor Damian, privindu-i cu ochi tulburați, se simțea mai tare și mai cu curaj decât toți - deși din umbra neagră a hanului poate pândea bărbatul hangiței... — Eu nu mă tem de nimica! zise el cu tărie. Și spre încredințare parcă, se așeză grecește, se trase mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi rămase cu ochii ațintiți în sus, în bagdadie. Obrazul pământiu, ochii triști, i se cufundară ca într-o fumegare: ziua se întuneca încet-încet. —Iertați-mă... șopti el și oftă o dată adânc. De lângă foc, palid, boierul avu o întrebare înceată, tulburată: —Ce-i de făcut? Lumina din mâna întinsă se plecă spre pământ, căzu și se stânse. Nimeni nu răspunse. Omul, în umbra-i dureroasă, tăcu pentru totdeauna. Cântecul amintirii, 1909 Hoțul a apărut, inițial, sub titlul Hoțul de lemne, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A omorât-o pentru că o temea... A pârât-o un om ticălos... Ș-atunci maurul a omorât-o... Scrie foarte frumos... — Da’ era vinovată? — Nu, nu era vinovată... răspunse zâmbind Tudorița. Iar Haia se uita cu luare-aminte pe păreți, gânditoare, tulburată. Dar dincolo, ce-arată? —Acolo-i Romeo și Julieta... amanții nenorociți... Și cartea asta o am... Spune cum erau dușmane familiile lor, și cum ei s-au văzut și s-au iubit... Amândoi erau frumoși... Și pe urmă n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lângă sobă, pe când Rifca scărmăna pene de gâscă în mijlocul casei, Haia se gândea la descoperirea pe care o făcuse. Căuta să-și aducă aminte de înfățișarea lui Ștefan Bucșan, de șoaptele Tudoriței, de mărturisirea primită - și se gândea, tot așa tulburată ca și-n vremea când prietina ei îi cetea istoriile cele jalnice de dragoste. „Trebuie să fie fericită Tudorița...“ se gândea ea închizând ochii pe jumătate. Ce dai așa din cap? întrebă deodată Sanis, cu glas gros. Fata tresări, spăriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dumitale nu ți-a spus? nu ți-a spus niciodată? Nu! — Cine știe! poate acu e în primejdie să piardă... A bătut-o tatu-său și o întreba... Dar ea n-a spus nimic... Bucșan își plecă în piept capul, tulburat, și începu să se gândească. Apoi se întoarse spre Haia și se uită la ea cu luare-aminte. Acu ce să fac? întrebă el încet. Fata nu răspunse, numai îi luceau ochii prin umbră. Ce pot să fac? întrebă el iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]