836 matches
-
de până la 90mm de armură, iar sala mașinilor de circa 76mm. În zonele mai puțin importante, armura scădea până la 50mm. Elementele suprastructurii Nava era înarmată cu 8 tunuri de 381mm, tip Mark I 1915 - 15". Ele erau grupate în 4 turele duble, montate două în prova și două în pupa navei. Rata nominală de tir era de 2 proiectile/minut/tun. Viteza inițială a proiectilului era de circa 780 m/s, iar traiectoria era puternic parabolică, fapt ce făcea aceste proiectile
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
rămas în urma celor 2 nave grele britanice, care la 5:45 au făcut primele observații asupra celor 2 nave germane. Navele britanice se apropiau pe direcția est-vest, în timp ce navele germane navigau spre sud-sud-est. Astfel, englezii nu își puteau folosi decât turelele prova (respectiv 4x381mm și 6x356mm), în vreme ce germanii puteau trage cu toată artileria principală (adică 8x380mm și 8x203mm). La 5:52, "Hood" a tras prima salvă a bătăliei, cu cele 4 tunuri de 381mm din provă. Distanța la acel moment era
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie într-o suprastructura de tip cazemata montată pe un sașiu de tanc. Fiindcă lipsea turela, tunul avea un câmp de tragere orizontal limitat, dar vehiculul era mai simplu de construit, mai ieftin și mai puțin predispus la avarii mecanice. Spațiul interior mai mare și greutatea redusă a construcției vehiculului permitea montarea unui tun de calibru
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
al Doilea Război Mondial de către forțele armate ale Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice. La începutul războiului, armata germană a început să construiască tunuri de asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul camioanelor sau pe sașiul țancurilor depășite, prin îndepărtarea turelei. Mai tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea un obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție nu s-a dovedit a fi de succes, fiind înlocuită cu o serie de tunuri de asalt mai performante: ȘU-76, ȘU-76i, ȘU-122, ȘU-152, ISU-122 și ISU-152. Principalul tun de asalt folosit de germani în timpul războiului a fost
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
III (abreviat StuG III). Înarmat cu un tun de calibru 75 mm, StuG III putea fi folosit atât că tun de asalt, cât și ca vânător de tancuri. Armata germană a folosit și alte modele de tunuri de asalt fără turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri din cadrul diviziilor Panzergrenadier. Batalioanele independente de tunuri de asalt StuG erau folosite adesea că întăriri pentru diviziile de infanterie
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
de infanterie pentru apărarea KSCB, întăririle artileriei au ținut pasul. Până la începutul lui ianuarie, apărătorii puteau conta pe susținerea a 46 de piese de artilerie de diferite calibre, cinci tancuri dotate cu tunuri de 90 mm și pe 92 de turele fără recul de 106 mm montate pe vehicule antitanc. Baza putea conta și pe susținerea tunurilor de ale Forțelor Terestre americane aflate la Camp Carrol, la est de Khe Sanh. De-a lungul bătăliei, artileriștii Marinei au tras 158.891
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
au la dispoziție aruncătorul de grenade Panzerfaust 3 și rachetele antitanc MILAN. Rachetele antitanc dirijate MILAN pot fi folosite de o trupă (șase soldați Panzergrenadier, numărul tipic transportat de un vehicul Marder sau Puma) sau pot fi montate direct pe turela vehiculelor blindate. Rachetele antitanc MILAN vor fi înlocuite de rachetele antitanc dirijate Spike când armata germană va trece la mașinile de luptă ale infanteriei Puma. O trupă din cadrul batalioanelor Panzergrenadier are de obicei la dispoziție o mitralieră MG3. Trupele Panzergrenadier
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
era capabil să perforeze majoritatea tancurilor folosite de către Aliați. Explozibilul era amplasat în spatele unui con metalic. În momentul impactului, la baza conul era concentrată toată puterea explozivă. Jetul de plasmă care rezulta în urma vaporizării conului metalic era capabil să perforeze turela unui tanc Sherman și să iasă prin partea cealaltă. După tragere, tubul de metal putea fi aruncat, arma fiind de unică folosință. Aruncătoarele de grenade Panzerfaust au fost folosite în număr mare începând cu luna august 1943. Deși propaganda germană
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]
-
are la bază șasiul autotunului sovietic SU-76, fabricat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. MLVM este un vehicul specializat, destinat formațiunilor de vânători de munte. Carcasa este asemănătoare mașinii sovietice de luptă a infanteriei BMP-1, însă este modificată substanțial. Turela montată pe MLVM este cea folosită și la transportorul blindat TAB-71. Vehiculul a fost proiectat special pentru a fi folosit în zonele muntoase ale țării. Armamentul constă într-o mitralieră grea KPVT, de calibru 14,5 mm, și o mitralieră
MLVM () [Corola-website/Science/321663_a_322992]
-
fi ridicat pentru a cerceta țintele aflate la distanță mare. Comandantul are la dispoziție și un sistem de vedere pe timp de noapte (cu infraroșii). Ochitorul, care este și comandantul grupei de vânători de munte, stă la mijlocul vehiculului, în zona turelei. În camera desantului stau câte trei soldați în ambele părți. Aceștia au la dispoziție câte un periscop de vizare pe timp de zi cu ajutorul căruia pot executa trageri prin ambrazurile din părțile laterale ale vehiculului. În spate este ușa de
MLVM () [Corola-website/Science/321663_a_322992]
-
care poate fi folosită și ca rezervor suplimentar. Ușa are două ambrazuri și două periscoape pentru ca vânătorii de munte să poată executa foc în spatele vehiculului. Un pachet de modernizare similar modelului MLI-84M a fost propus și pentru MLVM. Acesta includea turela OWS 25R (cu tunul automat Oerlikon KBA-07 de calibru 25 mm, mitraliera coaxială PKT și posibilitatea dotării cu un lansator de rachete antitanc dirijate Spike), sistem de avertizare la iluminarea laser, lansatoare de grenade fumigene, sistem optic mai performant, transmisie
MLVM () [Corola-website/Science/321663_a_322992]
-
бронетранспортер, adică "transportor blindat"), care la rândul său este o îmbunătățire a modelului BTR-70. În comparație cu majoritatea transportoarelor blindate ale Armatei Române, B33 Zimbru este un vehicul relativ modern, compatibil cu standardele NATO. Vehiculul transportă 10 persoane: mecanicul conductor, trăgătorul din turelă, comandantul vehiculului și cei 7 soldați echipați de luptă. La coborâre, comandantul transportorului blindat devine comandantul grupei de infanterie. Vehiculul are trei compartimente: camera de conducere și comandă (în față, ocupată de mecanicul conductor și comandant), camera desantului (care include
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
vehiculului și cei 7 soldați echipați de luptă. La coborâre, comandantul transportorului blindat devine comandantul grupei de infanterie. Vehiculul are trei compartimente: camera de conducere și comandă (în față, ocupată de mecanicul conductor și comandant), camera desantului (care include și turela) și camera energetică (în spatele vehiculului blindat). Camera de comandă și control se află în partea din față a transportorului blindat. Mecanicul conductor și comandantul au la dispoziție două obloane de acces în plafon: oblonul comandantului se deschide în față, iar
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
Camera de comandă și control este prevăzută cu câte patru periscoape dreptunghiulare fixe (de observare pe timp de zi) atât pentru comandant, cât și pentru mecanicul conductor. Soldații din camera desantului folosesc fie cele două obloane din plafon (aflate în spatele turelei, prevăzute cu ambrazuri pentru executarea focului), fie cele două uși etanșe de acces din lateralul cutiei blindate. Trapele de acces din lateral se deschid în două părți: partea superioară se deschide în față (pentru a asigura o anumită protecție în timpul
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
pompe de cală pentru evacuarea apei infiltrate în cazul perforării blindajului. B33 Zimbru dispune de un sistem de protecție NBC (nuclear, biologic și chimic). Vehiculul este echipat cu un sistem de lansare a grenadelor fumigene de calibru 81 mm în spatele turelei (îndreptate spre partea frontală a transportorului blindat) și un sistem automat de stingere a incendiilor. Roțile sunt rezistente la gloanțe și sunt proiectate pentru a funcționa câteva sute de kilometri după ce au fost perforate în mod repetat de cartușe (chiar
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
auto-scoatere. B33 Zimbru poate fi transportat cu avioanele Antonov An-22, Iliușin Il-76 și Lockheed Hercules C-130. Armamentul constă într-o mitralieră grea, model KPVT de calibrul 14,5 mm, și o mitralieră jumelată PKT, de calibrul 7,62 mm. Turela transportorului blindat este o variantă îmbunătățită a celei folosite la BTR-70 (TAB-77). În plan orizontal, turela poate fi rotită (manual) 360°, iar în plan vertical are o mișcare de +60° până la -4°. Câmpul de tragere vertical permite folosirea mitralierei grele
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
130. Armamentul constă într-o mitralieră grea, model KPVT de calibrul 14,5 mm, și o mitralieră jumelată PKT, de calibrul 7,62 mm. Turela transportorului blindat este o variantă îmbunătățită a celei folosite la BTR-70 (TAB-77). În plan orizontal, turela poate fi rotită (manual) 360°, iar în plan vertical are o mișcare de +60° până la -4°. Câmpul de tragere vertical permite folosirea mitralierei grele împotriva țintelor aeriene aflate la joasă înălțime. Deasupra mitralierelor se află proiectorul infraroșu, pentru vedere pe
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
precum tunurile automate fabricate de Nexter Systems (Franța), Rheinmetall (Germania) și Oto Melara (Italia), acestea nu au fost testate pe transportorul blindat. Singurul prototip testat a fost Zimbru 2000. Acesta este bazat pe modelul original, însă este dotat cu o turelă OWS proiectată de firma israeliană de armament Rafael, motorul diesel Deutz BF 6M 1013 și transmisia automată Allison MD 3060 PR. Varianta Zimbru 2000 a rămas la stadiul de prototip, din lipsa comenzilor.
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
era protejată de contaminare radioactivă prin intermediul unui sistem PAZ de protecție. Acesta consta într-un sistem de detecție, filtrare și suprapresiune atmosferică. În cazul unui război convențional, soldații părăseau vehiculul folosind cele două uși din spatele vehiculului sau obloanele din plafon. Turela era dotată cu un tun 2A28 Grom de calibrul 73 mm (cu țeavă lisă, semiautomat), o mitralieră coaxială PKT de calibrul 7,62 mm și o șină de lansare a unei rachete antitanc dirijate 9M14 Malyutka (alte patru rachete fiind
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
și trei soldați). BMD-1 a fost înlocuit în producție din 1985 de o variantă îmbunătățită, BMD-2. Aceasta era dotată cu armamentul mașinii de luptă a infanteriei BMP-2. Ultimul model al seriei BMD este BMD-3, un vehicul complet diferit care folosește turela vehiculului BMP-2. O variantă a BMD-3, denumită BMD-4, folosește armamentul mașinii de luptă a infanteriei BMP-3. Deși mașinile de luptă ale infanteriei aeropurtate au fost folosite în mai multe conflicte, precum Războiul din Afghanistan, armatele NATO nu au introdus în
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
(în ) a fost numele unei serii de prototipuri ale unui tanc greu fabricat de Germania nazistă pentru Wehrmacht după venirea lui Adolf Hitler la putere. Tancurile aveau mai multe turele, o greutate mare și o viteză redusă, nefiind potrivite pentru tactica Blitzkrieg utilizată de armata germană. Aceste prototipuri au fost folosite mai mult pentru propagandă, deși 3 exemplare au fost trimise în Norvegia în timpul campaniei din 1940. Dezvoltarea acestui proiect
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]
-
folosit pentru proiectarea unui tanc greu, fiindcă Germaniei îi era interzis să dezvolte tancuri conform Tratatului de la Versailles. Cele două prototipuri semănau foarte mult între ele, singurele diferențe fiind legate de modul de amplasare al armamentului. Fiecare vehicul avea o turelă principală echipată cu un tun KwK L/24 de calibru 75 mm și unul mai mic KwK L/45 de 37 mm. La modelul fabricat de Rheinmetall, tunul mai mic era montat deasupra tunului mai mare, iar la modelul Krupp
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]
-
L/45 de 37 mm. La modelul fabricat de Rheinmetall, tunul mai mic era montat deasupra tunului mai mare, iar la modelul Krupp tunul mai mic era coaxial. Ambele prototipuri aveau turele secundare amplasate în partea frontală și posterioară. Aceste turele erau preluate de la tancul Panzer I, fiind dotate cu mitraliere, și erau ușor modificate pentru a fi folosite pe "Großtraktor". Prototipul Rheinmetall a fost denumit PzKpfw NbFz V ('PanzerKampfwagen NeubauFahrzeug V'), iar cel propus de Krupp a fost denumit PzKpfw
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]
-
dovedit a fi mult prea complexe și predispuse avariilor mecanice pentru a îndeplini cu succes acest rol. Dezvoltarea acestui tip de tanc a continuat totuși pentru ca industria și armata Germaniei naziste să capete experiență legată de tancurile cu mai multe turele. În 1934, Rheinmetall a construit două prototipuri din oțel moale, cu turela specifică modelului propus de această firmă. Alte trei prototipuri au fost construite de către Krupp în 1935 și 1936, cu blindaj corespunzător și tunul de 37 mm jumelat. Deși
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]