KorAP: Find »[drukola/base=ușurel & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...40 >

999 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

uite că a dat peste el o altă nenorocire, mult mai mare, incomparabil mai mare. Pangratty ar fi fost în stare să tulbure liniștea Vladiei prin însuși faptul că exista, că trăia în aceeași lume cu ei. L-a expediat ușurel, a fost o operație de maestru, și și-a luat toate măsurile ca să nu mai vină. Și n-a mai venit! În schimb, și-a trimis emisarii, cu sau fără voia lui, știind sau neștiind cine sînt și ce vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
știut-o cu precizie, toți cei care au semnat adeziunile la programul celor doi ofițeri cu vise bonapartice. Nici n-ar fi fost mare lucru să semneze și el, o va face dacă asta îl va ajuta să-i ducă ușurel, ușurel pînă la culmea dealului și să le dea drumul la vale către Comuna. Dar pînă atunci începuse să devină sincer interesat, curios de ce aveau de gînd să facă domniile lor în Vladia. Chiar în Vladia lui, nici măcar aceea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-o cu precizie, toți cei care au semnat adeziunile la programul celor doi ofițeri cu vise bonapartice. Nici n-ar fi fost mare lucru să semneze și el, o va face dacă asta îl va ajuta să-i ducă ușurel, ușurel pînă la culmea dealului și să le dea drumul la vale către Comuna. Dar pînă atunci începuse să devină sincer interesat, curios de ce aveau de gînd să facă domniile lor în Vladia. Chiar în Vladia lui, nici măcar aceea a domnișoarei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
aceea... Ușa era deschisă, putea crede că domnișoara K. F. într-adevăr îl aștepta. Și de ce să nu creadă, dovadă era ușa deschisă. A urcat în fug scările, cînd a ajuns sus gîfîia. Putea fi numai din cauza emoției. A deschis ușurel ușa de un alb orbitor, salonul era luminat ca în zilele de altădată cînd prințul Pangratty se afla în vilă. Domnișoara K. F. stătea ca întotdeauna într-un balansoar, cu spatele către intrare, privind în întuneric. Ca militar știa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ceea ce-l privea, Mihail se dovedea a fi inteligent într-adevăr, nu putea merge mai departe. O dată ce a ajuns pînă la el, la prințul Basarab Cantacuzino, mai departe nu avea unde merge, aici ere capătul, sfîrșitul cercetării sale. A zîmbit ușurel, atît cît să-i dea de înțeles că este este acord cu propunerea lui de a discuta deschis. "Deci..." Mihail s-a aplecat peste masă înspre el, ca pentru a se face auzit cît se poate de bine și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537

tristă de dragoste... V.D.N.: Îngrozitor de plictisit, pui jos, între chiuvetă și mașina de spălat rufe, sticloanța cu Mr. Proper. Din izbitura de podea, pojghița fină formată în gura sticlei se umflă și se desprinde. Ființa asta nouă, balonul, se ridică ușurel până în dreptul ochilor tăi uluiți. Și, da, nu e cu nimic diferit de cele din copilărie, cu infinite sclipiri colorate. Și pocnetul mic, autodistrugător, ca de inimă de căprioară speriată, e la fel de încântător. Iată ce nu s-a spus în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

sculat cu noaptea-n cap; de-abia trecuse miezul nopții. Dragomir, care de când cu rătăcirile mele, mă îngrijea ca pe ochii din cap, dăduse porunci de cu sară, și calul era gata la scară. Când mă simți, prin întuneric, necheză ușurel, dulce, și-mi atinse cu botul umed mâna întinsă. Grăjdarul strânse chinga. Îmi pipăii torba, cercai oțelele puștii și mă avântai în șa. Noaptea era caldă. Pete mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă, Iezerul nemărginit înainte-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel al ploii în stufuri abia-abia răzbătea până la urechile mele, și eu nu știam ce să fac, cu aceleași întrebări și prepusuri copilărești. Deodată întorcându-mă, zării o lumină lucind pe mal. Tremura ca o stea roșie. Acolo-i casa lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
chemau de pe vârfuri de nuielușe mlădioase; erau stigleți cu pete de sânge, pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. Se priveau cu ochișori sticliți ca vârfuri de ace, deschideau pliscuri și fărâmau melodios chemările, fâlfâiau apoi ușurel și-n urmă-le nuielușele se clătinau, tremurându-și frunzele lucii. Înfiorarea vieții mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau, fluturi jucau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
într-un sul de raze. Ascultă puțin. Apoi își plecă botul și atinse de două ori apa de lângă picioarele subțiri. Își ridicară iar ochii. În undele limpezite, apoi, deodată căzu o picătură de sânge. Piciorul de dinainte, din stânga, se zgârci ușurel și prinse a tremura. De la umăr, se prelingea sânge. Acuma picătură după picătură cădea mai des, tulburând apa pârăului. Căprioara își plecă domol capul, ca și cum voia să-și privească în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului, în mișcare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se prelingea sânge. Acuma picătură după picătură cădea mai des, tulburând apa pârăului. Căprioara își plecă domol capul, ca și cum voia să-și privească în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului, în mișcare de oprire. Apoi avu parcă un gemăt ușurel și-și întoarse botișorul negru spre pata de sânge. Sta așa. Din când în când se pleca spre apă. Din când în când își tremura pielea cenușie. Iar departe, în urmă, vuia cornul, și stâns, slăbit, răzbătea chefnitul copoilor. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îs de bătrân. O chiamă judele pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
furtunii. Un zvon greu creștea între nourii negri și poiana frământată ca de spaimă - creștea ca o buciumărie prelungă chemând spaima din zarea mohorâtă, înăbușită de pulberi răsculate. Așa crescu bubuind buciumăria pădurii, învăluiri dese de stropi se abătură, duruiră ușurel și la geamurile mici, se depărtară - și deodată, ca o mânie care ostenește, cu oftări de ușurare, se alinară adâncurile, și soarele străluci deodată orbitor în toată poiana. Ieșii afară, pe prispă, cu nevasta pădurarului. Împrejurimile, neclintite, râdeau în lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și buzele ei pline și roșii aveau un tremur ușurel. Maică-sa umbla prin casă după treabă; din când în când se oprea și o privea cu grijă. Ce ai tu, Haie? Spune, poate te doare ceva? poate-ți trebuie ceva... Nu-mi trebuie nimic!... strigă fata cu hotărâre. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-sa se trăgea de cap, ieșea după dânsa în uliță; apoi se întorcea spre vecine, tânguindu-se în gura mare: Un blăstăm a căzut peste noi... Asta-i blăstăm și pedeapsă... Iar Bucșan aștepta în capătul mahalalei pe Haia, fluierând ușurel. O primea fără nici un cuvânt, și ea se lipea de dânsul cu strecurări de uncrop prin vine. Apoi, strângându-se lângă el, răcită de vântul nopții, îi vorbea cu dragoste, supusă se înălța spre ochii lui frumoși, îi apuca tâmplele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
erai o dușmancă... Doar te duci la dânsa, și ea îți vrea binele... —Ei, nu-i nimic... așa mi-a venit mie atuncea. Nu m-am dus și putea să se supere... Da’ am crezut că cine știe ce-i... Fata râse ușurel și-și aplecă fruntea în pieptul flăcăului. Dacă s-a supărat, i-a fi trecut... Las-o pe călugăriță-n pace... Lepădatu se gândea, ducându-se spre vitele lui: „Mare șerpoaică și mare zmeoaică îi și fata asta a moșneagului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
blănuri și se coborî sprinten cuconu Jorj, cu fața-i smeadă plină de un zâmbet fericit. Pe urmă se dădu jos, trăgându-și încheieturile, boierul cel bătrân, gros și greoi, cu mustăți albe și sprâncene negre. Și sări la urmă ușurică, ajutată de brațele lui Avrămeanu, și subțirica cea balaie, cu căciuliță albă pe-o sprânceană, și c-o blăniță ca puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din șele și cuviincioasă. Oamenii stăteau în loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
foarte frumoasă și gingașă domnița lui Avrămeanu, și bordeienii o observau cu uimire, grăindu-și încet la ureche: „Vorbesc franțuzește...“ mormăi Faliboga, cătră Iana. Cred că nici vara nu-i mai frumos aici... ciripi cuconița iar, surâzând și întorcându-se ușurel în loc... — Pentru mine lanurile de grâu sunt tot ce poate fi mai frumos... zise Avrămeanu... Iaca și Faliboga, urmă el zărind pe vătaf. Ia vină-ncoace, Sandule... Faliboga se înfățișă, drept, și căută să-și îndulcească pe cât putea asprimea obrazului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fumeze în stuh și paie și să nu cadă între vite. La așa zile mari e îngăduit oricui să se amețească; dar amețeala poate fi și cu primejdie uneori. Într-o sară, pe după Bobotează, prinse iar a juca un vânt ușurel dinspre miazănoapte, și Lepădatu cu Faliboga stăteau la vorbă în bordeiul moșnegilor. Pân-acu am trecut cu bine jumătate de iarnă, zicea Faliboga, om vedea și pe cealaltă jumătate cum a mai fi. — Apoi datoria ș-a face-o și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și vânturi, în care obicei este a purta fustă înfoiată și ciuboțele galbene. Găinărița cea desculță n-a știut să găsească vorbe de mulțămire, numai s-a făcut roșie și și-a plecat ochii spre degetele picioarelor; iar boierul, râzând ușurel, a apucat-o de gușă ș-a lovit-o încetinel cu palma peste obraji... Când s-a arătat prin odăile de dindos, Cristina, fata pândarului, cu fusta ei înfoiată și cu ciuboțele galbene, a băgat-o numaidecât în samă Alexa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
noapte... stârnește vorbe... face farmece împotriva noastră... —Umblă să-mi ieie barbatul... șopti în sfârșit, cu disperare și hotărâre, Natalița. —Așa! grăi cucoana și-și plecă nasul fin întăi în jos, apoi și-l ridică în sus, c-un zâmbet ușurel. Am înțeles!... Și începu să asculte mai liniștită toate durerile și tânguirile femeilor, privind pe gânduri trupurile și fețele lor ruinate de vreme. Ea, să ne facă nouă asemenea nacaz și asemenea afront! sfârși Natalița. Ea, o țărancă crescută la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine, fără cuvinte. Îi desfăcu șleaurile pripit, urni sania la o parte. Nana Floarea se desprinse numaidecât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a temut poate să nu cugete prea mult asupra unor împrejurări nouă, pe care mai curând dorea să le lase nedeslușite. S-a abătut pe la grajd și a văzut pe Șarg liniștit: a întors spre el botul și a făcut ușurel: Hn-Hn! Atunci a ocolit colțul casei celei mari, la pridvor. În pridvor, în bătaia soarelui, ședea la pământ un copil străin. Era bălănel și cu ochii căprii. Ochii lui mari, cu gene cârligate, păreau ceva cunoscut, ca o amintire scufundată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ei luă o expresie blândă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat absolut nimic. Se aplecă alene între spinii grindului, căutând o floare. Găsi un fir de ovăs sălbatic; îl culese și, îndreptându-și linia trupului, îl mușcă cu grație, scuipând ușurel într-o parte. — Vă duceți în colo? Ne întrebase privindu-ne puțin pieziș. Agreabil surprinsă și încurcată își mișca brațele și sânii și avea o undoire a trupului. Ne întreba ca să nu tacă și să înțelegem că ne acordă atenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]