1,469 matches
-
noștri, din ce În ce mai rodnică și mai lămurită. O comparație cu realitățile din trecut, cu regimul oamenilor artei și culturii În orânduirea burgheză e izbitoare. Grija statului pentru ei era inexistentă, În viața culturală domnea cea mai deplină anarhie, „arta” aservită, Înfeudată, umilită, „cultura” oamenilor de casă, a lacheilor, „literatura” osanalelor fascisto-monarhice, erau singurele posibile, În timp ce scriitorul sau artistul care refuza situația de sclav era condamnat la foame și mizerie. Astăzi, dimpotrivă, creatorul de artă și cultură este considerat un factor activ În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
că filosoful a contestat cu energie afectivitatea drept sursă și temei a moralității îl determină pe autor să socotească îndreptățită concluzia că în acest fel rațiunea ar fi opusă „frontal exclusivist” afectelor bune9. În capitolul intitulat „Rigorismul etic și moralitatea umilită” se susține, cu referire la un pasaj din Crp că, afirmând supremația legii morale a rațiunii, Kant „nu poate ocoli cu totul o viziune înstrăinată asupra omului și a moralității”10. În sprijinul acestei aprecieri, bazate pe supoziția că filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este pozitivă. Dar pentru aceasta nu este îngăduit să se admită, sub numele de sentiment practic sau moral, nici o categorie aparte de sentimente drept cele care preced legea morală și îi stau la bază.11 În ce sens este omul „umilit” în conștiința lui de legea morală? Răspunsul lui Kant este că el se va simți „umilit” ca ființă sensibilă, care aparține lumii fenomenelor, ori de câte ori se va raporta la legea morală, care reprezintă absolutul, realitatea noumenală. „Umilința”, o stare opusă „îngâmfării
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sau moral, nici o categorie aparte de sentimente drept cele care preced legea morală și îi stau la bază.11 În ce sens este omul „umilit” în conștiința lui de legea morală? Răspunsul lui Kant este că el se va simți „umilit” ca ființă sensibilă, care aparține lumii fenomenelor, ori de câte ori se va raporta la legea morală, care reprezintă absolutul, realitatea noumenală. „Umilința”, o stare opusă „îngâmfării”, va fi consecința inevitabilă a comparării tuturor acelor sentimente din care se constituie și se hrănește
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
absolut necesare în obținerea performanțelor adecvate la școală și în grupul de prieteni; izolarea: copilul nu are posibilitatea să stabilească relații sociale; terorizarea: copilul este amenințat cu pedeapsa, părăsirea, alungarea, este intimidat și speriat; degradarea: copilul este tratat ca inferior, umilit, neapreciat, ridiculizat, deprivat de demnitate; coruperea: sfătuirea copilului sau neîmpiedicarea lui să se angajeze în activități ilegale sau nepotrivite vârstei sale; expunerea copilului la violență (violența folosită de părinte sau de pedagogul social asupra altor copii sau de către copiii mai
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
deseori necesară familiei, ci numai o adevărată cultură a femeii, datorită căreia prețuirea reciprocă a soților se va face după criterii mai serioase decât e acel al numărului și al gradelor de examene trecute. Atunci nu se vor mai simți umilite soțiile licențiate că soțul lor e numai bacalaureat. Adevărata intelectuală creează în jurul ei familia, în care raportul dintre soți, ca și cel dintre părinți și copii, nu e dictat nici de interese materiale, nici de ambițiuni sociale și nici de
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
călătorea incognito. Mircea Mihăieș: Așa ni se spune În O mie și una de nopți. Vladimir Tismăneanu: A rămas În memorie ideea că, În loc să meargă cu pompă, Harun ar-Rașid se ducea incognito să vadă ce se Întâmplă În lumea celor umiliți și obidiți! Existența acestei lumi care nu beneficiază nici de marile șanse ale globalizării, nici de vile la Snagov, Cumpătul sau Cheia este o mare problemă a României contemporane. A apărut, desigur, o nouă clasă de mijloc, dar și una
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
2002, În care forțele rusești nu au avut absolut nici o problemă să extermine 118 oameni În câteva minute. Nu țin minte să fi existat vreo reacție occidentală de durată, În nici un caz de nivelul și persistența celor privitoare la prizonierii „umiliți” din Guantanamo. Acest dublu standard este menținut și probabil că e prea devreme să discutăm de ce este posibil acest lucru, dar mă tem că e vorba de vechi complicități, datorii pe care mare parte din intelectualitatea occidentală le mai are
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
parte într-alta a „zonei” cu rapiditate și eficiență, iar rolul coordonator al rabinului este foarte bine înțeles de fiecare evreu și în cadrul fiecărei comunități. Mai vedem că acolo unde se întâmplă fărădelegi, evreul reacționează prompt, nicicând nu se lasă umilit, așezat într-o stare de inferioritate, știința lui de carte oferindu-i prilejul apărării intereselor particulare, dar și general umane. Pentru informații de detaliu din viața social-economică și culturală a unor comunități din Balcani, alături de sursele citate mai amintim: J.S.
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
este angajat la Teatrul de Stat din Reșița, de unde se și pensionează. B. a debutat ca poet în „Epoca” (1922), cu versuri de factură vag minulesciană. Cel dintâi volum, Florile roșii (1934), incluzând câteva poeme în proză, glosează despre soarta umiliților. Înduioșarea melodramatică tinde să dea suport unor structuri contrastante, apropiate adesea de pilda religioasă. B. folosește, frecvent retoric, o imagistică de sursă biblică pentru a sugera paragina spirituală a veacului, condamnată în numele unui creștinism indignat - substratul celei de a doua
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
față de evenimentele periculoase sau obstacole. P. Janet o consideră „o boală a conduitei sociale”. Timidul este o persoană ștearsă ca prezență, suspicioasă și temătoare. Umilința este forma de autodepreciere, de „aplecare la pământ” (lat. humilis = care este la pământ, Înjosit, umilit, slab, neînsemnată. Ea arată o stare de slăbire a Eului personal, autoacceptată sau impusă către de alții. Sentimentele morale egoiste, mai sus menționate, stau la baza situațiilor Închise ale vieții, care frământă, torturează fizic, sufletește și moral individul, făcând ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
se uită în ograda primarului printre ostrețe. îi tremura bărbia ca unei capre care behăie. în aceeași parte privea cu sprâncenele posomorâte un bărbățel care părea strivit de căciula mițoasă. Un țigan, cu potcoavă vânătă de păr în jurul gurii, ședea umilit în ciubotele ferfenițite. Altul, cu ochii melancolici și capul aplecat pe-un umăr, își încălzea urechea părând, în straiul jerpelit, o ghionoaie ninsă. Amândoi erau bătrâni, cu plămânii copți de tutun. Din când în când, din adunare, câte unul se
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ușor. Era frig, căci îmi vedeam aburii respirației mele, dar eu nu îl simțeam. Alături de mine era o colegă de care eram îndrăgostit lulea, Ana-Maria, dar nu îndrăzneam să îi mărturisesc sentimentele de teama de a nu fi refuzat sau umilit. Era îmbrăcată într-o ținută neagră, sobră, cu o croială interesantă și deosebit de elegantă. Se uita în depărtare, pierdută în gânduri. Părul îi flutura în vântul domol. Deodată a întors capul spre mine: Aici se termină pentru noi, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
când nu va avea la ce trăi. .......................................... Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cesarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gîndirea-i n-o înșală; Poporul loc îi face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută, Privirea-i ce citește în suflete-omenești, Și mîna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă sdrențuită în cale-i o salută. Mărirea-i e în taină legată de acești. {EminescuOpI 62} Convins ca voi el
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la barbarul sub streșina-i de cetini? Cu glasul plin de lacrimi, de-nduioșare cald, Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer, Mi-ai zis: " Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela, ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul sburdalnic - pe Arald". Și întorcîndu-mi fața, eu spada ți-am întins. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul, Arald, copilul rege, uitat-a Universul, Urechea-i fu menită ca să-ți asculte viersul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
când pământul acesta al nostru avea parte de-o mare urgie, au venit și aici, în sat, hoardele năvălitorilor, care au adus cu ele numai jale, nenorocire și lacrimi: ogrăzi și acareturi distruse, animale luate cu forța, bătrâni și femei umiliți sau chiar omorâți, tineri și copii - fete și băieți - luați în robie și duși hăt! La capătul pământului. Bărbații satului unde erau, bunică? De ce nu-l apărau? întreabă Sorin. Erau plecați la oaste, căci vodă, măria sa, îi chemase la el
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ajutor de șomaj dacă ești concediat. — Eu voi da mai mult, spuse Bennie. Toată lumea protestă. Bennie adăugă jenat: — Păi, cam e vina mea că am ales-o. Nimeni nu se grăbi să-l contrazică, remarcă el, și atunci se simți umilit și respins, ceea ce-l tulbură profund. Dacă știm că o să fie dată afară, de ce nu semnăm o petiție? zise Wendy. Dwight pufni. Unde te crezi, În Berkeley? Plus că ea chiar e un ghid prost... Brusc, domnișoara Rong era din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare, între două ștergare de cânepă, lângă icoane. Numărul borcanelor cu trofee din colecția lui Rufus era egal cu cel al
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care întotdeauna a fost mândria și nădejdea noastră. A reușit să-i umilească așa cum nu i-a umilit nimeni vreodată de la înființarea armatei române de pe timpul lui Cuza până în zilele noastre. Având conștiința că armata niciodată nu s-a lăsat umilită, mă așteptam la niște riposte ferme din partea celor care pot purta uniforma toată viața. Dar ceea ce am auzit aseară la televizor într-o emisiune în care fuseseră chemați pensionari militari în majoritate generali m-a bulversat cu totul. Credeam că
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
imprudențe. În case străine, în camere necunoscute, în mijlocul naturii sau profitând de întuneric, în preajma cunoștințelor. N-a avut amorul nici o practică pe care Irina să n-o cunoască și la care să nu se preteze. N-am văzut-o numai umilită, ci tremurând, plîn-gînd. În vreun tren, alături de mine, în noapte, tresărea când îmi lune-ca mâna pe toată pielea caldă. Dar cu toate momentele aceste ascuțite, n-aș fi renunțat pentru ele la vreun bilet de concert. Dânsa mărturisea că nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă arăta nenorocit, de a blestema sau de a-i face reproșuri cu glas molatec și impresionant, de a o sili să se întoarcă plină de remușcări, de a o simți deznădăjduită, de a o chema fără să mă simt umilit, chiar de nu voi ști să limpezesc dacă durerea ei sub ploaia vorbelor mele e tot așa de mare ca și aceea pe care o simte în lipsa mea, și când se crede datoare să facă un gest tragic. De nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
primite. Dialogul a început cu inevitabilul: - Te vei mulțumi cu târgul nostru mic, cu obiceiurile noastre vechi? - Da, desigur, mie îmi place singurătatea, și apoi, nu departe e marea. Singurul răspuns pe care poți să-l dai, și mă simțeam umilit, căci aceste vorbe corespundeau unor adevăruri profunde ale temperamentului meu, pe care le port tot timpul cu tragedie și cu voluptate, și mă supără că trebuie să fac în clipele neserioase, unor oameni străini și din altă lume, mărturisiri esențiale
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se preface, cu care primea anumite reflecții ce puteau fi cu dublu înțeles, dar eu le atenuam imediat, de frică să nu priceapă ceva, și apoi își produseseră efectul, neliniștindu-l), eu - crispat, gelos la culme, înfiorat în toată ființa, umilit, căci îmi închipuiam că celălalt mi se preferase fiindu-mi superior, dar satisfăcut că mă puteam juca în voie cu el, că în jocul acesta, cel puțin, nu era nici o îndoială de superioritatea mea, și, în același timp, cu speranța
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o prinde admirabil negrul, și căreia i s-ar potrivi rochiile unei regine. Aparițiile Ioanei sunt uneori uimitoare (dar eu o prefer altminteri, căci de prima imagine, a Ioanei nenorocită, mi-e milă cumplită, iar de a doua mă simt umilit, îndepărtat; când o găsesc fără să se fi așteptat, și atunci se bucură toată, se grăbește spre mine, o incomodează amuzant vreun pachet pe care îl are în mână, mă sărută fără să-și dea seama dacă e cineva de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fără să-mi ceară nimeni socoteală. Am anumite secrete, preocupări, în care nu-mi place să intre nimeni. - Egoism bărbătesc. - Cu puțină șiretenie, ai fi izbutit orișice! Dar tu nu poți să-ți tacitriumful tocmai în clipa când mă simt umilit. - Eu nu pot să ascund nimic! Imensul merit al Ioanei, care o face așa de diferită de toate femeile, e în același timp motivul prim al dezastrelor noastre. Sunt extrem de bănuitor și nu știu dacă aș putea fi mințit. Sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]