1,021 matches
-
să alegem!” se încăpățână Alina. „V-am zis... sunt atât de multe, că nici nu știu pe care să vi le spun”, veni răspunsul. După care fetișcana s-a întors semeață pe călcâie și s-a îndepărtat repede de noi, unduind din poponețul bine reliefat - un poponeț notabil, de altfel. Într-o altă seară m-am întâlnit cu Alina și cu o prietenă de-a ei într-o cafenea turcească, una cum n-am văzut în Timișoara: cu muzică orientală, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
a sumețit și, în aprigul stil moldovenesc, m-a corectat iute: „Poate că nu știați, dar cafeaua arăbească se face numai cu hel”. „OK, eu o vreau fără.” „Nu facem fără”, mi-a aruncat ea disprețuitoare și s-a îndepărtat, unduind din poponețul bine reliefat - un poponeț notabil, de altfel. Știu că astea sunt doar două fapte diverse, mărunte, poate nesemnificative. Sunt însă întâmplări cotidiene, pe care în Iași le trăiești de câteva ori pe zi. Simți nevoia de afirmare, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
auzea o melodie murmurată. M-am oprit să mă dumiresac de unde vine... Nu era o cântare bisericească. Nici pe departe ci una lumească sadea... Și era cântată cu meșteșug nu șagă... „Șapte văi și-o vale-adâncă, văleu lupii mă mănâncăăă!” unduia prin frunzișul des al sălciilor... Am înaintat încet, să nu-l tulbur pe cântăreț... Când bătrânul a dat cu ochii de mine, o frântură de melodie a rămas să plutească în văzduh, în timp ce el mă pivea cu oarecare fereală... M-
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Uite că ți-am adus și oala cu apă. Eu merg la sfânta vecernie. Să nu mă aștepți. După plecarea călugărului, am ieșit în grădiniță și m-am așezat pe bancă. Când luna își rotunjea chipul pe boltă, dinspre mănăstire unduia cântec de strană... Am rămas acolo multă vreme, ascultând vrăjit armonia cântărilor sfinte. Târziu am intrat în chilie, m-am cuibărit în crivat și am început să citesc într-o carte în care se vorbea despre sfârșitul lui Miron Barnovschi
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
se Întîmplă aici ? Ce e cu ei aici ? Nu le-am spus nimic despre Ziua Angajaților În Familie. Știu sigur că nu le-am zis. Categoric. — Bună, Emma ! spune Kerry cînd ajunge lîngă mine. Ce zici de costumul meu? Se unduiește demonstrativ și-și pipăie ușor peruca blondă. — Tu cine ești, scumpo ? spune mama, privind nedumerită spre rochia mea de nailon. Heidi? — Eu... Mă frec pe față. Mamă... ce-i cu voi aici ? Fiindcă eu... adică, am uitat să vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
afectat al unui poponar: — E deschis. În cameră se strecură un băiat drăguț. Jack exclamă: — Căcat! Era Timmy Valburn, alias Moochie Mouse - „gagica“ lui Billy Dieterling. — Timmy, ce paștele mă-tii cauți aici? Valburn se suci moale pe o parte, unduindu-și șoldul, fără urmă de frică. — Bobby mi-e prieten. Nu consumă narcotice, dacă pentru asta ai venit. Și nu e puțin cam mult În afara jurisdicției tale? Jack Închise ușa: — Christine Bergeron, Daryl Bergeron, Sharon Kostenza. Și ei Îți sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
că e de acord Întru totul cu don Juan Lucas. — Minunat. Atunci asta-i tot. Mergi să-ți vezi de treburile dumitale și mîine așteptăm să vedem dacă ne pregătești o masă vrednică de faima dumitale. Abraham făcu o plecăciune unduindu-și tot trupul, se flamba de parcă un curent electric l-ar fi străbătut din cap pînă-n picioare. Fericit de complimentul lui Juan Lucas, rămase nemișcat, pe jumătate Întors, drept, cu fața-mbujorată și lingînd o Înghețată, așteptînd să mai primească laude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fiindcă intuise foarte bine un aspect al realității care nu-i făcea plăcere. Asta-i tot! porunci, dezgustat, fiindcă se simți stânjenit. Și tocmai acum, Înainte de masă. Tocmai cînd bea gin and ionic. Asta-i tot! Abraham dădu să se unduiască iar, dar se Îndreptă imediat. Rămase țeapăn, gata să Îndeplinească fără Întîrziere ordinele stăpînului, plecîndu-și ochii de parca aceste cuvinte atît de tăioase ar fi fost ca o mustrare severă pentru un școlar. Rămase cîteva secunde În poziția asta, apoi corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
extazele à la Spinoza - a te bucura pe cît posibil de ce Îți oferă viața -, comunicarea directă cu Viața universală, avea să vadă mai tîrziu, În cursul zilei. I-ar fi plăcut să descopere, cînd deschidea ochii, un grup de fete unduindu-și șoldurile În sunet de ukulele, cu bustul gol și doar cu un pareo peste coapse. Ele i-ar fi pregătit deja baia și l-ar Întreba dacă preferă tartine cu miere sau cu dulceață. Două dintre cele mai dezghețate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o s-o găsesc așteptîndu-mă de partea cealaltă, fumînd lîngă balcon, cu picioarele strînse, rezemată de perete, ancorată În același loc În care o lăsasem. Încetișor, temîndu-mă să nu deranjez, am deschis ușa și am intrat În apartament. Perdelele de la balcon unduiau În Încăpere. Silueta stătea așezată lîngă fereastră, cu chipul estompat contra luminii, nemișcată, cu o lumînare aprinsă În mînă. O perlă sclipitoare Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
citit? am Întrebat. Fermín se mărgini să Încuviințeze. — Trebuie s-o găsesc pe Bea Înainte de a fi prea tîrziu. Cred că știu unde e. M-am așezat pe pat, Îndepărtînd brațele lui Fermín. M-am uitat În jur. Pereții se unduiau ca niște alge Într-un lac. Tavanul se Îndepărta dintr-o suflare. Abia m-am mai putut ține. Fermín, fără nici un efort, mă culcă la loc pe laviță. — Nu te duci nicăieri, Daniel. Ce erau pastilele alea? — Alifia lui Morfeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
doi țepi la fel avea pe capătul cozii și pe capătul fiecărei labe, deci avea opt țepi în total. Animalul fugea prin cameră foarte repede, sprijinindu-se pe labe și pe coadă și, când fugea, trunchiul și labele i se unduiau ca niște șerpișori, cu o iuțeală neobișnuită, în pofida pielii scorțoase, și priveliștea asta era cât se poate de dezgustătoare. Îmi era o frică teribilă că mă va mușca; îmi spusese cineva că e veninos, dar cel mai mult mă chinuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din spate un foșnet uniform aproape de capul meu; m-am întors și am văzut că reptila se cațără pe perete și că-i deja la înălțimea capului meu și chiar îmi atinge părul cu coada, care se rotea și se unduia cu o iuțeală extraordinară. Am sărit în picioare, a dispărut și animalul. Mi-era frică să mă întind în pat, ca nu cumva să mi se vâre sub pernă. În cameră au intrat mama mea și cineva cunoscut. Au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de rasă terre-neuve, mare, neagră și flocoasă; a murit acum cinci ani. Aceasta s-a repezit în cameră și s-a oprit în fața reptilei, ca și cum ar fi prins rădăcini în pământ. S-a oprit și lighioana, dar tot se mai unduia și mai lovea ușor dușumeaua cu labele și coada. Animalele nu pot resimți frica mistică, dacă nu mă înșel cumva; dar în acest moment mi s-a părut că în spaima Normei exista ceva foarte neobișnuit, parcă aproape mistic, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel printre oameni, și mai cu seamă când te stânjenește și privirea unei păsări, este unul din secretele cele mai ciudate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și poate terfeli reputația trândăvind în pat. Apucă de șnurul clopotului și trage cu putere. Pe loc, Seianus îndepărtează draperia suspendată prin inele și o leagă cu o panglică la mijloc. Pe locul de trecere lăsat în dreapta apare eunucul Lygdus. Unduindu-și mlădios șoldurile ca o femeie, își salută stăpânul și așază lângă pat un lighean de argint plin cu apă caldă. Vederea lui îi smulge un suspin disperat lui Tiberius. Calvarul bărbieritului începe. O tiranie de care nu-i chip
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mișcă, ba chiar cu o anumită hotărâre. Primul șir se desfăcu și apărură tulumbele cu apă. Din avanposturile coloanei porniră primele bile, primele pietre, un grup de polițiști o luă hotărât Înainte, lovind cu violență, iar coloana Începu să se unduie. În acel moment, departe, către fundul străzii Laghetto, se auzi o detunătură. Poate că era doar o explozie de cauciuc, poate o petardă, poate un foc adevărat de pistolet tras ca avertisment de grupurile acelea care, câțiva ani de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe cele mai delicioase!” Se duse, clătinându-se ușor, Într-un colț unde ședea o fată Îmbrăcată În negru, cu ochii foarte Înnegriți cu creion dermatograf, cu carnație palidă. O trase după ea În centrul sălii și Începu să se unduiască Împreună cu ea. Stăteau cu pântecele aproape lipite una de alta și cu brațele atârnând pe lângă corp. „Eu pot să te iubesc și pe tine”, zise. Și o sărută pe gură. Ceilalți se așezaseră În jur În semicerc, cam excitați, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o mică fântână de cristal, din care curgea un lichid de culoarea sângelui. Deasupra fântânii era probabil un craniu, din ale cărui găvane ieșea un șarpe alb... Lorenza Îmi gâfâia cuvinte În ureche, dar nu-i auzeam vocea. Șarpele se unduia În ritmul unei muzici triste și lente. Bătrânii monarhi erau acum Îmbrăcați În veșminte negre și În fața lor stăteau șase sicrie acoperite. Se auziră niște sunete surde de trâmbiță joasă și apăru un om cu o glugă neagră. Avu loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se păruse că erau chiar deasupra ierbii pentru că rariștea era În vârful unei movile, iar de departe zărisem În Întuneric druidesele care, urcând dinspre vale, apăreau pe marginea de sus a micului platou. Erau Îmbrăcate cu tunici largi, albe, care unduiau În vântul ușor. Ele se aranjară În cerc, iar În centru se plasară trei oficiante. „Sunt cele trei hallouines, din Lisieux, din Clonmacnois și din Pino Torinese”, spuse Agliè. Belbo o Întrebă de ce tocmai acestea, iar Agliè dădu din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
treacă peste ultima parte a dezastrului; cînd se apropie de el, observă ceva la picioarele lui. La Început crezu că e o grămadă de perdele și lenjerie de pat; dar acum, cînd se uită, lenjeria de pat părea că se unduie și se bombează, de parcă ar fi fost umflată de undeva de jos; și apăru un braț și o față albă... la fel de palidă ca toaleta dizlocată. Era fata care fusese prinsă acolo. Era acoperită de un strat de tencuială și Îngropată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lume! Iar acum, venea potopul. Pământul va fi înecat de apă, dar Amrita, ca și Manu, primul om de pe lume, va pluti zile întregi, reușind să se salveze. Își face palmele căuș și vede în ele un peștișor sărind și unduindu-se în apa de ploaie. Îl va ocroti pentru că e forma sub care i se arată Dumnezeu și, chiar dacă i-au înghețat și oasele de frig, peștișorul năzdrăvan e un semn că va supraviețui. N-au venit după ea. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și frumoase. În cele din urmă, noaptea lasă loc dimineții și un soare portocaliu, răsare vag peste câmpurile aurii. Pran se ridică să se uite la băieții așezați pe câmpuri, la femeile care-și spală părul la fântână sau își unduiesc trupurile, purtând pe cap vasele de alamă, la bărbații care merg în urma plugului, lovind bivolii îndărătnici pentru a o lua prin lanurile de orez, înalte până la fluierul piciorului; toți se opresc un moment să urmărească trecerea supranaturală a trenului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Întâlnirea a început. Au întârziat. Se aude cum se trage zăvorul și Mabel, fiica doamnei Pereira, îi poftește înăuntru. Mama ei, enormă, palidă, înfășurată într-o rochie galbenă de mătase decolorată conduce cântul în care și-au unit glasurile participanții. Unduindu-și degetele grăsune în aer, ca un dirijor, capătă o mină acră la vederea întârziaților, poftind-o pe Elspeth în cerc. Bobby se întoarce să plece, s-o aștepte afară, dar spre uimirea lui, Elspeth cere permisiunea gazdei și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în Peru, pe lună. Imensitatea acestora era o consolare. Această oroare a culminat într-un singur contact cu fii ei. Se întâlniseră înainte și se vor mai întâlni, vor avea sute de întâlniri, vor fi sute de figuri în retragere, unduind peste timp. Cu cele două telegrame în față, ea descoperi că nu-i mai era teamă și-i spuse lui Andrew ce credea, expunându-i totul cu calm, ca pe un covor roșu întins pe trepte pentru vizita unui demnitar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]