7,316 matches
-
pe seama ruinelor de pe dealul de lîngă sat. Dar, culmea-culmilor era că toți din grup le credeau. Absolut toți. Adică ce credeau și ce știau de fapt? Că, undeva, nimeni nu cunoștea exact locul, în ruinele unei vechi cetăți de pe Dealul Ursului, se află o comoară din vremea lui Dragoș-vodă, ori poate mai de demult. Pe cuvînt că este, a spus chiar Vlad, cel mai mare dintre toți; și Vlad nu avea nici un interes să mintă. Ei, aș! s-a trezit așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
În primul rînd, evitarea oricărui scandal; al doilea, trebuiau s-o caute și s-o găsească cu orice preț și, al treilea, domnul Nicanor nu trebuia să afle de planurile lor și nici să-i prindă cumva săpînd pe Dealul Ursului. Așa s-a făcut că, din atîtea cauze și în mijlocul unor astfel de frămîntări, Virgil Năsturel nu-și mai poate aduce aminte dacă era luni, marți, miercuri sau altă zi, atunci cînd s-a trecut cu adevărat la treabă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ceva, că ai să crapi de foame acolo! Măcar niște pere, de colo! Și-i făcu semn cu ochiul. Și, iacă așa, nici nu trecuse bine o jumătate de ceas, cînd, pe poteca ce urca spre ruinele cetății de pe Dealul Ursului, se zărea grupul căutătorilor de comori în marș neîntrerupt. Tomiță încă nu venise, așa că deocamdată nu erau decît Ilinca, Virgil, Vlad și Bărzăunul. În fruntea tuturor mergea vaca, pe care o mînau toți, din toate părțile. Nu reușea biata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se înfioră mai tare și dădu semnalul de alarmă fu Tomiță. Îl fugărește cineva! Cine să-l fugărească? izbucni fricoasă Ilinca. Păi... Și Tomiță nu mai avu putere să continue. Îl și vedea pe Napoleon fugărit de o namilă de urs... ori de Nicanor... ori de o haită de lupi... ori de niște mistreți înrăiți... ori... ce mai, Tomiță se răci de-a binelea. Ce-l poate fugări, bre, fricosule? se năpusti spre el Virgil. Dacă știi, spune! Tomiță nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ia tăceți, să ascultăm puțin, propuse Vlad. Țah, țah, țah, se auzi iar glasul lui Napoleon tot mai îndîrjit. Și, cu fiecare clipă, răsuna tot mai aproape. Hai să ne urcăm pe creasta zidului! dădu ideea salvatoare Virgil. Acolo nici ursul nu ne poate ajunge. Crezi tu? suspină Ilinca îngrozită. Hai! ziseră cu toții într-un glas și, cît ai bate din palme, pe cea mai înaltă coamă de zid se puteau vedea cinci capete înfricoșate, cu ochii holbați spre locul de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ar fi trezit dintr-un vis: A fost extraordinar de frumos!... Nu?... N-avea cum fi mai frumos... De aceea n-am putut să mă opresc să nu strig... * Nu se știe precis, dar se pare că săpăturile de pe Dealul Ursului, în scopul găsirii comorii, au fost reluate după aproximativ douăzeci de minute de la eliberarea iedului. Numai că de data aceasta echipele s-au schimbat fără a se mai trage la sorți. După ce Bărzăunul fusese făcut în toate felurile pentru marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că o să se repeadă el de-acasă pînă la poalele dealului să-i aducă o plăcintă. Chiar? întrebă Vlad cu ochii umezi. Pe-onoarea mea! Și fața lui Vlad se lumină ca un crin la răsăritul soarelui. Coborîșul de pe Dealul Ursului a fost mult mai greu decît urcușul, mai ales că fiecare trebuia să răspundă atît de apărarea propriului său spate, cît și de vacă. Și cum aceasta se ospătase din belșug cu iarbă proaspătă și făcuse un burdihan destul de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fie teamă. Așa aflară copiii că străinul care le dăduse ciocolată era Președintele Consiliului județean, iar ceilalți doi nu erau alții decît cei mai renumiți arheologi de la Iași, veniți în sat special pentru a face cercetări la cetatea de pe Dealul Ursului, în vederea restaurării. Cînd aflară că tăblița fusese găsită chiar în zidul cetății și că mai rămăseseră încă două acolo, săriră în sus. Să mergem imediat acolo! spuse repezit cel cu barbă. Nu cumva să dispară! Nu le ia nimeni! îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu știi cît îs de superstițioși moșnegii? Ori poate o fi știind el ce-o fi știind. Și tot el mi-a zis că apa lacului izvorăște din gropniță și, dacă mergi pe albia ei, ajungi la cetatea din Dealul Ursului. Na, că m-ai dat gata, făcu Virgil dezumflat. O fi poate vorba de Peștera Liliecilor, bă macaroană, ce-mi tot bați capul cu Gropnița?! Auzi tu, ce-a mai scornit; gropniță! Ptiu, că învechit mai poți fi! Nu rînji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
uită din nou în toate părțile... Nici urmă de Vlad și nici de Virgil. Drept e că erau și multe garduri și chiar niște copaci groși, cu ramuri stufoase, în umbra cărora s-ar fi putut ascunde chiar și un urs, darmite niște "feciori" ca ei?... Dar, la urma urmei, de ce s-ar ascunde de lume? Ce, nu s-au mai văzut oameni așteptînd pe alți oameni?... Păi nu?... Vii în stație, stai ș-aștepți... Stai cît vrei, că doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
marmeladă, zise ea hohotind. Zău că da. Cum o să meargă el atîta loc? Merge el, n-avea tu grija asta. Dacă-l chem eu... Ilinca tăcu cîteva clipe devenind deodată serioasă. Aruncă o privire fugară spre pădurile care acopereau Dealul Ursului și spre crestele ascuțite de piatră, apoi se întoarse spre Virgil privindu-l drept în lumina ochilor: Ce naiba ai cu Vlad?... De ce v-ați certat? Virgil rămase de lemn, fără să mai poată măcar să-și miște buzele... Însemna că Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pentru prima dată de ea. Ilinca ridică din umeri și se uită la Vlad. Iaca, na, ce întrebare și la tine! răspunse Vlad plin de sine. Cum, de ce-i spune așa?... Pentru că așa-i spune. Mare greu de priceput? Dealului Ursului de ce-i zice Dealul Ursului? Ție de ce-ți zice Virgil? Lui Ticu de ce-i zice Bărzăun? Hă, hă, hă, ce răspuns formidabil! rîse cu răutate Bărzăunul, găsind momentul potrivit pentru a-i plăti lui Vlad o poliță mai veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilinca ridică din umeri și se uită la Vlad. Iaca, na, ce întrebare și la tine! răspunse Vlad plin de sine. Cum, de ce-i spune așa?... Pentru că așa-i spune. Mare greu de priceput? Dealului Ursului de ce-i zice Dealul Ursului? Ție de ce-ți zice Virgil? Lui Ticu de ce-i zice Bărzăun? Hă, hă, hă, ce răspuns formidabil! rîse cu răutate Bărzăunul, găsind momentul potrivit pentru a-i plăti lui Vlad o poliță mai veche. Dacă nu cumva ai glumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Nuțu, s-a dus în vizită la Iancu Răgălie, cumnatul Bărzăunului, care era și arheolog pe deasupra, autor al unor lucrări de specialitate considerate foarte importante mai ales de către Pompiliu Stănescu. Tot Iancu Răgălie începuse săpăturile și la cetatea de pe Dealul Ursului și, într-o conferință pe care o ținuse îndată după aceea la căminul cultural, tunase și fulgerase împotriva "mucoșilor" care umblă după comori ca niște bezmetici și produc mari pagube în patrimoniul arheologic național. Tot în aceeași zi Bărzăunul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
sufletul la tristețea lui și i-am promis că mă voi opri, deocamdată, aici cu povestirea. CUPRINS Ioan HOLBAN Pistrui, expediții, aventuri și întîiul freamăt al dragostei..................................5 Pistrui, expediții, aventuri și întîiul freamăt al dragostei 5 Comoara din Dealul Ursului 11 Unde se vede că nu toate întâmplările se petrec din întîmplare 52 Unde se vede că, pentru a lua o hotărîre, este nevoie ca, mai întîi, să te hotărăști 60 Ilinca, Bărzăunul și... tristețea 70 Unde se vede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
douăzeci de ore pe zi, își pierduse pofta de mâncare, încărunțise cu totul și, celor care arareori îl vedeau, greoi în ciuda trupului nespus de slab, criogenat într un timp care i se citea undeva, în spatele ochilor, le aducea cu un urs mare și alb, mereu cu ochii la linia orizontului, mereu dornic să se retragă în bârlogul lui, de unde ieșea din ce în ce mai rar și mai somnoros. 40. Schismă Știu cum se termină povestea. E oribil. Nu vreau să-mi spui mai departe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
asta lumea lor? ...Și atunci au pornit lupii la luptă. Și-au unit forțele și au hotărît să treacă împreună prin marea încercare. Au ales fără ezitare: aveau să lupte pînă la capăt. Așa au înfruntat forța de nestăvilit a urșilor, agerimea rîșilor, istețimea vulpilor. Așa au băgat spaima, pentru totdeauna, în căprioare și cerbi, în viezuri și bursuci, în iepuri și veverițe. Să nu credeți că au pierdut ușor războiul acesta. S-au bătut lupii cu invadatorii pămînturilor lor pînă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
haita să se fi trezit. Urma să întîmpine dificultăți încă de la plecare. Pădurea nu se scuturase de amorțeala iernii. E adevărat, peste zi, soarele prinsese putere și încălzea timid pămînturile încă acoperite de zăpadă, dar noaptea frigul era stăpîn. Nici măcar urșii nu se treziseră de-a binelea din hibernare pur și simplu nu sosise momentul. N-ar fi avut nici un motiv să-și scoată nasul din căldura bîrlogului pînă cînd zăpada nu se topea de tot și, oricum, nu mai era
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Din toate greșelile înveți", mormăi Lupino consolîndu-se, nu prea satisfăcut că nu se gîndise la asta de la început. Fie că ar fi fost vorba de cerbi, mistreți, căprioare, vulpi animale de care nu avea a se teme, fie că întîlnea urși sau rîși redutabili adversari, Lupino trebuia să le facă față. Nu căuta să provoace necazuri nimănui; nu urmărea să înfrunte pe nimeni; și de cîtă diplomație era nevoie pentru a-și atinge scopul! Adulmecă cu insistență. Dinspre stînga venea miros
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
comunitate de șerpi asemenea lui ar fi fost fericită să-l cunoască. Spre munte, vulturii pleșuvi întîlniseră acvilele, la hotarul dintre teritorii, și schimbaseră saluturi protocolare. Vulpile făceau, ca întotdeauna, glume fără sare, la auzul cărora, în sfîrșit!, se găsiră urși cu simțul umorului hiperdezvoltat care să le guste. Și, dincolo de amănuntele acestea care-i priveau personal, pe buzele tuturor se afla o singură întrebare: "Ați auzit ceva?". Dar informații cu adevărat valoroase întîrziau să apară. Lupino nu disperă. Era conștient
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Acesta era Omul? O creatură păroasă și bipedă, care înainta într-o poziție caraghioasă, de bună seamă deloc stabilă, cu picioare subțiri și brațe asemenea, puțin mai mare, probabil, decît un lup solid, dar nici pe departe de dimensiunea unui urs, așa cum își imaginase că arată?! Se grăbi să-și ajungă din urmă tatăl și să-i ghideze înaintarea. Oare părintele său avea idee în ce fel putea să arate vietatea care le tulburase existența? Era tentat să-i minimalizeze forțele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
acoperea intrarea adăpostului. Înaintară, precaut. Era beznă acolo, înăuntru. Le trebui cîteva secunde să descifreze umbrele. Și ceea ce văzură îi șocă. Încăperea le păru, la început, goală. Apoi observară că, în cel mai întunecat colț, așezate pe o blană de urs, stăteau ghemuite două făpturi. Una era un lup. O femelă mărunțică și slăbită, respirînd sacadat, care-i privea cu ochi mari, calzi și iscoditori. Cealaltă? Un pui de Om, de bună seamă, o mogîldeață culcată pe spate care-și agita
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
decât expresia unei atitudini raționate și raționabile? Ceea ce îl aseamănă cu piatra, apa, metalele, iarba și norii a fost în întregime decodat, explicat și depus în tezaurul științei? Ai putea să-mi descrii imaginea luceafărului de seară în ochii unui urs? Cum ar suna cântecul de șoapte ale pădurii, amplificat în urechea („ receptorul”!) iepurelui? Cine ar putea ghici ultimul gând al lui Odobescu înainte de a apăsa pe trăgaci? (Nu știu dacă ai aflat în școală, s-a sinucis din dragoste, și
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și le bandajă cu grijă pe toate. Ar fi avut nevoie și de un bandaj pentru cele de pe suflet, dar... „- Dacă am scăpat doar cu atât din aventura mea, nu-i rău. Bine că nu m-am întâlnit cu vreun urs, sau un alt animal sălbatic. Ar fi putut ieși mult mai sângeroasă vizita mea în pădure. Dacă o simplă plimbare prin natură îți oferă astfel de întâlniri neprevăzute, atunci îi înțeleg pe cei care și-au construit case în apropierea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
părerile de rău, „de ce” -urile, „dacă”, „de-ar fi fost”, ș.a.m.d., adică „prea-târziul”! Nu te-ntreba de ce nu te iubește lumea, dacă nici tu nu o iubești pe ea! Vânător ar fi o persoană care vânează animale (lupi, urși,iepuri, vulpi,lei, tigri ș.a.m.d.)! Când însă un ins cu patima vânătoriei, vânează oameni, cum s-ar putea numi?! Când pe pământ te arde flacăra acestei lumi, te refugiezi în stele, de parcă acolo focul ar fi mai puțin
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]