KorAP: Find »[drukola/base=vânăt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...81 >

2,023 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

ideea fu primită și părintele veni într-o dimineață, însoțit de un dascăl și de popa Țuică. Acest popă Țuică fuse preot mai înainte la biserica părintelui, și acum bătrânul rămăsese supranumerar. Avea șaptezeci de ani, o barbă ascuțită și vânătă, ca o bidinea, și bea multă țuică, de unde și porecla. Ocăra, pronunțând foarte des numele necuratului, se văieta chiar în biserică, la lume, de bătrânețe și dureri prin încheieturi și spovedea copiii, care-i râdeau sub patrafir, întrebîndu-i dacă au

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Un copil îndrăzneț alergă strigând după ei, agățîndu-se din când în când de platforma dindărăt. Muscalul îl plesni cu biciul pe de lături, înjurîndu-l cu sete. Înveseliți de clopoței, îmbrăcați într-o rețea albă și satisfăcuți de ușurătatea saniei, caii vineți alergau, jucând din picioare și luând pozițiile academice ale cailor în spume din compozițiile lui Géricault. Un câine mare, mops alerga înaintea lor, lătrând îndărătnic și apucând cu necaz, când putea, un ciucure al valtrapului. Înfășurați până aproape de gât în

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

focului jucau în unda ei verde. Spre margini, acolo unde rămânea numai un noroi pierdut, subțire, cu o iarbă deasă și întunecată, fiartă în dogorile verii, alunecau într-o parte și-o alta cutii de tablă ruginite, scufundate în clisa vânătă. Peste capul lor trecură muștele, o pânză de bîzani, albaștri și grași cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. 50 - Cu suriul știi să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răgușit, și o clipă cercelul de argint, legat cu ață

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
piatră. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu mai multe etaje. Bucureștiul era plin de schele și el știa lucrurile de preț din 87 fiecare odaie, urcase pe scări tăinuite, umblase, bătuse la uși, uneori fațadele înnegrite de vreme, cu urme vinete de ploaie, ascundeau camere cu covoare moi și perdele de pluș în desene curioase, în care leneveau femei frumoase și câini, unde se benchetuia și se zvârleau banii. Toate aceste lucruri la un loc îl stârneau și îi făceau o

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
controlul. În ferestrele mari, închise înr stinghii murdare de nuc, cu drugi ruginiți, împletiți peste geamurile oarbe ale abatorului, ardeau lumini puternice. Parlagiul intră în hala încăpătoare, cu șine de fier pe jos. Deasupra, pe pietre, rămăsese un zoi lipicios, vânăt, adunat din scursorile sângelui și resturile de vite. Vagoane lungi, pe rotile, scârțâind, treceau mormănite cu jumătăți însîngerate, aruncate la întîmplare, una peste alta, împinse de oameni cu fețe dușmănoase, bărboși și crunți, având șorțuri de piele dinainte și cuțite

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
vișinei... Oacă tăcuse. Nicu-Piele s-a ridicat cu greutate și 1-a privit. Pe pieptul hoțului se vedea o pată întunecată de sânge. - Mă, ce-i cu tine, mă? a strigat. S-au ridicat și ăilalți. Ciupitul avea un obraz vânăt, înghețat. - -La mâncat fript oftica! a zis Sandu. Trebuie să-l ducem undeva de aici. Oacă nu se mai mișca. Pomana lui Mielu Dincolo de Podul Basarab, unde începea o ulicioară a lăutarilor, trecătorul putea zări o casă galbenă cu două

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
tăcea. Se scărpina în cap cu tocul de lemn pe care-l avea în mână. Penița de oțel scotea un sunet limpede. Pungașii îl priviră mai bine. Nu era nici tânăr, nici bătrân. Părea nedormit. Sub ochi avea două pungi vinete de grăsime. Sub pielița lor subțire se zbătea sângele în niște vinișoare albastre. Vorbi târziu, cu gura pe jumătate: - Ia zi, mă, unul din voi, care știe ce-i cu caii ălora? Paraschiv își mușcă limba. Trase cu coada ochiului

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Dacă nu eram noi... 259 A grăbit pasul. Capul u ardea de spaimă și de bucurie. începea de la gardul scund al oltenilor. În grădină se vedeau pepenii de mai rămăseseră, neculeși, galbeni, cu flori pălite, uitați între răsaduri, și verze vinete, cu foile scorțoase. Peste maidan, tinichelele ruginite luceau domolit în soarele de octombrie. Pe jos licăreau sticlele colorate, albastre și albe ale sifoanelor fărîrm'tate. Pe urmă, începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
un nepoțel... - Să-ți trăiască! - Să-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul vânăt și înțepenit. Barba suna ca oțelul și, când termină, văduva fl ajută să-l spele și să-l pudreze. - Ce ți-e și omu, zicea Aglaia, legând degetele lui Gogu cu amici roșu, să nu i se descleșteze mâinile împreunate

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și și-a desfăcut cureaua de la nădragi. A pus lăutarii să-i cânte. Țiganii nu prea se îndemnau. Le-a arătat cuțitul. N-au avut ce face. Cântau și plângeau de mila gagicii. O lovea Bozoncea, pornit. Pielea se făcuse vânătă, vânătă. Starostele o apucase de păr și o îngenunchease între picioarele lui. Îi răsucise coadele bogate, s-o țină mai bine și-o plesnea pe spate și pe față: - Na! Na! striga. Na, să-ți ajungă! Ți-a trebuit corditor

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și-a desfăcut cureaua de la nădragi. A pus lăutarii să-i cânte. Țiganii nu prea se îndemnau. Le-a arătat cuțitul. N-au avut ce face. Cântau și plângeau de mila gagicii. O lovea Bozoncea, pornit. Pielea se făcuse vânătă, vânătă. Starostele o apucase de păr și o îngenunchease între picioarele lui. Îi răsucise coadele bogate, s-o țină mai bine și-o plesnea pe spate și pe față: - Na! Na! striga. Na, să-ți ajungă! Ți-a trebuit corditor, ai

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
casa ibovnicei, să spună lăutarilor să nu mai cânte, că s-a spart petrecerea, și furaseră pungașii mireasa, si-l tăiaseră pe ginere. Într-o trăsură, Praporgicu îl desfăcuse pe staroste la cămașă și-i căuta rana. Bozoncea avea obrazul vânăt. N-a mai trăit decât până la poarta gagicii. A mai apucat să bolborosească: - Să mă duceți cu lăutarii la locul meu, că mi-a plăcut... Sângele curgea din el și ochii i s-au împăienjenit. A mai văzut cerul ca

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mult la înghesuială, când să plece, să-i ție pe drum, bătea cu palma în cutia contrabasului, nepăsător la frigul ascuțit. Nenea Mitică Ciolan, apucat de bătrânețe, moțăia cu capul în piept, dărunat de osteneală. Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă și îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera Bucureștiului, omul a tras de hățuri: - Hooo! Eu aici vă las! Lăutarii s-au scuturat din amorțiri și-au privit norii de deasupra

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ciudat, care nu semăna cu nici un cântec știut și spus vreodată, nu se mai isprăvea. Lupii fugiseră la câțiva pași, și după câtăva vreme, obișnuindu-se cu zgomotul instrumentelor, se apropiaseră din nou. Ședeau pe labele dinapoi și așteptau. Lumina vânătă a începutului de zi îi făcea și mai înfricoșători. Erau cât niște viței, cu capetele mari și coame înspicate de gheață, dârji în așteptarea lor nedumerită. Câte unul mai flămând se ridica și se repezea spre lăutari, și când ajungea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

nordice... Dintr-o crâșmă deschisă s-auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite și razele pătrunseră prin ușă și-i loviră fața. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Fața era de acea dulceață vânătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin și cu toate

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ori din limba sa de metal, spre a da lumei, ce nu-l asculta, samă că se scursese a 12-a oară a nopții. Dionis se porni spre casă. Afară ploaia încetase și, prin mrejele și valurile de nouri negri - vineți, luna trecea palidă și rece. În mijlocul unei grădini pustii, unde lobodele și buruienele crescuse mari în tufe negre - verzi, se înalțau ochii de fereastă spartă a unei case veche a cărei streșină de șindrilă era putredă și acoperită c-un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
plini de o superstițioasă nerozie, el șopti încet și cu glasul înecat de lacrimi: "Bună sară, papa! ", umbra părea că-i surâde din cadrul ei de lemn - el s-apropie și sărută mâinile portretului, apoi fața, gura, ochii cei de foc vânăt. Înecat de iubire pentru o ființă ce nu mai esista, ar fi dorit ca etern să ție astă noapte cu aerul răcoare limpezit de lumina lunei, vecinic ar fi dorit să ție dulcea, neînțeleasa, dar atât de fericita lui nebunie

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-l, își ștergea într-ascuns lacrimele ei. - Ochii? nu-i așa Dionis - ochii! - Da, mamă! - Acești ochi!... O dacă i-ai fi văzut tu acești ochi vrodată în viața ta ți s-ar fi părut că-i revezi în fiecare vânătă stea a dimineței, în fiecare undă albastră, prin fiecare geană de nori. cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit! Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămănea prin nouri, pe bolta întunecoasă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fiecare undă albastră, prin fiecare geană de nori. cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit! Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămănea prin nouri, pe bolta întunecoasă, două, numai două stele vinete... Ș-apoi îl lua în brațele ei, îl dezmierda, îl săruta. Afară de ochii negri, care erau ai ei, era el întreg, el, copilul din portret. Ea îl crescu rău - dar cum se putea altfel - îl iubea așa de mult! Singura

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și coaste-n risipă, stanuri negre și trunchete despicau pe ici pe colo negurile și un brad se înalța singur și detunat pe-un vârf de munte în fața soarelui ce apunea. Când soarele intră în nouri, ei părură roșii și vineți, tiviți cu aur ce lumina dinapoia lor. îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, și numai din când în când, sfîșiindu-se, se revărsa prin negrele lor ruine lacuri de purpură. Apoi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dinapoia lor. îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, și numai din când în când, sfîșiindu-se, se revărsa prin negrele lor ruine lacuri de purpură. Apoi, încet, se risipiră în creți vineți, soarele cădea la vale și părea pe vârful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri, apoi coborî pintre crengi de păru un cuib de rubin între ramuri, apoi, după trunchiul gros, aruncă dungi rumene pe stanurile munților

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu iar a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea naltă, palidă, pleșuvă, cu buze vinete, cu părul de câteva fire sure, cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra cărții deschise înaintea lui Dan. Umbra lui îi șoptea în gânduri lungi tocmai ceea ce voia el să i se răspundă. - Tu știi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lui Ieronim, din sus în jos, formă cu formă până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... ședința era lungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal drept, nemișcat, mândru ca un antic Apoll în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse anume pentru a nimeri tonul fundamental al figurei. - Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se spărie la aceste sunete. Îi veni ideea ciudată că pictorul are de gând să deie

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
începu să-i frece mînele, pleoapele - nimic, nici un semn de viață... "D-zeul meu, nu cumva e moartă", gîndi? și tot sângele i se strânse în inimă... - Cezara, șopti el, scumpa mea Cezara... Ea era cu gura-ntredeschisă, buzele-i vinete și supte, dinții-i străluceau, pleoapele erau deschise și ochii erau ca sticla brumată... El [o] duse repede la țărm, în peșteră, aprinse foc, o înveli, îi frecă corpul? nimic, ea era și rămase moartă. El nu putea s-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]