1,109 matches
-
în vârtejul măștilor... ... calea acelui castel... ajung la lac... începuse a însera... eu mă sui în luntre și-ncep a trece încet, încet prin papura și stuful lacului spre mijloc, luna răsărea din pădurile seculare și dura * o cărare de văpaie * pe valurile ***. Era vară, o noapte de vară îmbătătoare, și-n mijlocul apei adormii în luntre... Părea însă că pleoapele mele sunt deschise, că nu dormeam. Deodată văz ca din vârful unui copac din zare până la luntrea mea se țese
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trase apoi pe Nenea alături, luă capul care acum părea că zâmbește hâtru și îl puse la locul său în continuarea trupului. Se așeză pe marginea șanțului cu capul între palme. Caii nu se vedeau nicăieri, doar soarele arunca aceleași văpăi spre pământul secătuit. ............................................................................................. - Ce s-a întâmplat aici? V-au bombardat? Insul slab, deșirat, cu mărul lui Adam proeminent pe un gât care parcă nu se mai termina, cu ochi obosiți, se oprise la spatele lui întrebând cu voce spartă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
o hartă a zonei, dar Nieve îi spuse că nu, era doar obosită și voia să se odihnească. Așa că se întinsese pe patul extrem de confortabil și, spre mirarea ei, adormi. După-amiaza șezu în grădina din spate, cu picioarele întinse în văpaia soarelui și privi la oile de pe pajiște și la câmpurile de dincolo de ele. Se întreba dacă Lorelei făcuse rost de oi pentru castelul Rathfinan. Se întreba ce făceau acum oamenii, dacă se duseseră oricum la castel, dacă Aidan le dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
un decor fantastic, ca din 1001 de nopți. Smulse parcă din inimi și din morminte, săgeți de foc aprinse se înfigeau în bolta cerească ca un mesaj trimis întregii lumi, vestind bucuria de a trăi a oamenilor. Cerul ardea în văpăi multicolore iar pământul clocotea de chiotele dezlănțuite din piepturile zecilor de mii de oameni scăpați cu viața din coșmarul îndelung al anilor de război. Nimănui nu i-a trecut prin minte, nimeni nu îndrăznea să oprească acea gigantică explozie de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93056]
-
de el și tot din cauza ei Îl părĂsisem. Ea era ceea ce Îl făcea imperfect, intere- sant, posibil de salvat. Salvându-l pe el, m-aș fi salvat pe mine. Adina Dabija 176 Acum, tot ce rămĂsese era un fel de văpaie roșie care se rostogolea Înspre mine, Împroșcând scântei usturătoare. Dar ea avea să se stingă Încet În zilele, săptămânile, lunile care urmau. Nu avea rost să mai Întreprind nimic. Jean-Claude și cu mine aveam să rămânem cu ce era mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Vasile Homei) ori în române, cum se întâmplă în Inima pădurii (1986). Dar mai la îndemână îi este povestirea, exersata cu succes în culegerile Întâlniri cu animale (1960), Întâlniri neașteptate (1970), De la urs la pănțăruș (1972), Poienița ielelor (1974) și Văpaia (1984) sau în paginile memorialistice întitulate Îmi aduc aminte (1972), unde este evocat și Mihail Sadoveanu, căruia P. i-a împărtășit multe din cunoștințele sale cinegetice. Cărțile sunt constituite nu doar din descrieri, mărturisind devoțiune și nesfârșita încântare, nu doar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288889_a_290218]
-
aduc aminte, Cluj, 1972; Vânători - oameni și câini, pref. Șerban Cioculescu, București, 1972; Poienița ielelor, București, 1974; O palmă de rău și niște istorii vânătorești, București, 1978; Un ochi râde, altul plânge, București, 1981; Priviri în atelierul naturii, București, 1982; Văpaia, București, 1984; Povestiri vânătorești, București, 1986; Inima pădurii, București, 1986. Repere bibliografice: Eugeniu Sperantia, „Vânătorul și natura”, ST, 1969, 11; Barbu Solacolu, „Îmi aduc aminte”, VR, 1972, 12; Cioculescu, Itinerar, ÎI, 342-344, III, 218-222, IV, 280-284; Doina Uricariu, Actualitate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288889_a_290218]
-
Altarului Atsuta, Nobunaga sări de pe cal și intră În sanctuar, pe când ofițerii și soldații se Înghesuiră până la poarta centrală, unde se prosternară la pământ. Undeva, În depărtare, suna un clopot, iar focuri de tabără ardeau prin toată pădurea altarului, răspândind văpăi roșii. Nobunaga dărui un cal sfințit pentru grajdul altarului. După aceea, fu gata să pornească din nou la drum, grăbit. Armura Îi devenise tot mai grea și era extenuat. Cu toate acestea, lăsând calea luminată de lună În seama calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
trecătorilor, În drum spre vârful muntelui. Valea era plină de fum negru, iar flăcările urlau peste tot muntele. Privind În sus de la poale, peste tot, pe Muntele Hiei, se vedeau coloane imense de flăcări. Până și lacul ardea ca o văpaie. Poziția celui mai mare foc arăta că se aprinsese templul principal, precum și cele șapte capele, marea sală de lectură, clopotnița, biblioteca, mănăstirile, pagoda tezaurului, marea pagodă și toate templele auxiliare. În zorii zilei, nici un templu nu mai stătea În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dintre străjeri mormăi. — Ce este? Întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer, spuse unul dintre ei, arătând spre sud-est. — Unde? — Din dreapta chiparosului ăluia mare, până la miazăzi. Ce crezi că e? Râseră cu toții. — Probabil fermierii de lângă Otsu sau Kuroda, or fi dat foc la ceva. N-ar trebui să mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În timp ce oamenii se apropiau de trecătoarea Tochinoki, văzură la apus Marea Tsuruga, În timp ce munții din Echizen se deschideau la miazănoapte, părând să se afle drept sub copitele cailor. Soarele Începea deja să asfințească, iar cerul și pământul ardeau Într-o văpaie a amurgului care avea culorile curcubeului. Chipul lui Hideyoshi era intens Înroșit. Totuși, nu arăta ca un om nedormit de mai multe zile. Uitase că oamenii aveau nevoie de somn. Înaintând permanent, Încă nu ordonase un popas. În acea perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mit. Astfel, Dragoș, eroul baladei alegorice cu același nume, pornește în căutarea tricoliciului Vronța, care i-a răpit-o pe frumoasa Dochia (întruchipând „scumpa noastră țară Daco-România”). Prin noaptea și furtuna potrivnice, el ajunge la poarta unei cetăți luminate de văpăi vinete, rău prevestitoare, asistă la sarabanda duhurilor - sugerată auditiv cu o artă superioară chiar lui D. Bolintineanu - și îl înfruntă pe Vronța, apariție de un relief teratologic deosebit, obținut printr-un fel de confuzie voită a regnurilor („A lui cătătură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
Meu, și noaptea Mea, pe care pretinzîndu-l Coroana-mi ai pretins? Rămîne-voi întocmai că și ține, și-aici cu mîini de sînge 505 În cortul sau pe-ntunecatul adormit lovi-l-voi, apoi puterea cerca-mi-o-voi cu tine". În vreme ce astfél vorbea văpăile-i se-mpurpurară peste sfîntul cort. Întunecime-adîncă aruncắ Urizen în juru-i, tăcută tristă moarte, Veșnică moarte pentru Lúvah; furibund, Luváh zvîrli-n puhoaie Sulițele lui Urizen din carele de luptă în jurul cortului cel sfînt. 510 Începu vrajba, si țipete și strigate
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
tăcută măreție căile ce fostu-le-au fixate În linii drepte ce nu se măsoară 89 prin proporții de număr, greutate Și măsúră, uimitoare mișcare matematică de-a lungul adîncului, 275 În piramidă-nvăpăiată, sau in Cub90, ori în coloana de văpaie-n Patru colțuri, fără podoabe 91, departe strălucind, călătorind nainte spre însuși hărăzitu-i capăt 92; Apoi căzînd într-un grozavnic spațiu, recăpătîndu-și în cumplită iarnă Puterea-i risipita, ea înapoi se-ntoarce pe-o traiectorie mai joasă 93, Pînă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
si Nările în jos Vi le-apleca-voi, si Ochii-nlăcrimați, cuprinși în globuri, înfricoșați vi s-or rostogoli; Uscîndu-vi-se, Buzele și Limba se strînge-vor într-un cerc strimt, Pîna ce-n strîmte-nfățișări va strecura-veți. Duceți-vă pe calea voastră de văpaie 90 Și învățați ce-nseamnă să-l absorbi pe Om, voi Spirite-ale Milei și Iubirii". O Urizen, de ce pălești la viziunile Ahaniei? Ascult-o pe aceea care te iubește, că nu cumva și noi să fim departe alungați. Glasul îl
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ce-asfințește. Și-acum spre nalturi spumegắ Sîngele Omului. Văzut-am că Luváh și Vala 95 Se coborîră-n Omenească Inima, acolo unde Paradisul și ale sale bucurii sînt din belșug, Înspăimîntați de gelozie, tunînd și fulgerînd, și-n juru-nflăcăratelor picioare văpăi li se rostogoliră, Si vasta-alcătuire a Naturii că un Șarpe jucatu-s-a în fața lor; Și cum mergeau ei astfel, în focuri învăluitoare și tunete-ale-adîncului, Vala se strînse-n sine că marea-ntunecată ce-și lasă malurile noroioase, 100 Și-atunci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
nări, Si o a cincea vîrstă se-ncheié și-o groaznică durere. Bolnavă-n cruntă suferință, năuntrul coastelor umplute-n jur cu aer, 240 O peșteră flămînda, rîvnitoare. De-aici gîtleju-i se nalta Croit aidoma unui canal; apoi, precum o roșie văpaie, o limbă-a foamei Și a setei se ivi, si o a șasea vîrstă se-ncheié, de groaznică durere. Turbat și-înăbușit de chin, el brațul drept și-l aruncắ spre miazănoapte, Si brațul stîng spre miazăzi, țîșnind afar' adînc îndurerat
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
jos o conduse în adîncuri și-n labirintul sau, Dînd Spectrului porunca aspră ca să vegheze-asupra dúșmanului ce urlă, Rotindu-se concentric în Dragostea Părintelui, Afectuoasa Pofta 138, Jinduire. Puse în fiare, mădularele-i de lanțuri își bat joc, fiindcă o văpaie 115 De foc învîrtitor deasupră-le se joacă ne-ncetat; cu viața pentru-a le hrăni și pentru a aduce Virtuțile Veșnicelor lumi, zece mii de mii de spirite-ale Vieții în jurul Demonului se jelesc, plecînd și revenind. La groaznica-i chemare ele în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
stare! cele pe care din suflet le-am iubit, Și peste care-am revărsat ale luminii mele frumuseți, împodobindu-le Cu giuvaeruri și cu podoabe prețioase ce fost-au măiestrite cu divină artă, Straie din radioasele culori cerești, coroane de văpaie daurită. Le-am dat dulci crini la sîni și trandafiri în plete, 30 Cînturi le-am învățat, de dulce încîntare, si fragedele glasuri datu-le-am Intru albastra-ntindere, și-am născocit cu arta și cu truda Dulci instrumente de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Afară trasă dintr-un adînc în altul, țesuta de dihanii cu șolzi 120 Și mari spinări sau înzeuate-n coji de fier, sau de arama, Ori de aur; un chin scînteietor ce strălucește, șúieră cu veșnică durere; Altele162-aveau coloane de văpaie ori de apă, întinse-n înălțime, Și uneori în lung, iar alteori strîngîndu-se-ntr-un glob, zadarnic rătăcind căutînd tihna. Glasu-i pentru ele era doar tunet dezarticulat, căci surde 125 Le erau Urechile și grele, și ochii, nările închise le erau. Stătea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
neaua răsfirat, pielea i se usca sfrijita, Și Patru Peșteri prinsu-și-au temeliile în rădăcini în jos, nainte împingînd Metalul, stîncă, piatra în veșnice dureri sfîșietoare de naștere a vegetației. 265 Peșteră lui Orc stătea spre Miazăzi, cuptor înalt de groaznice văpăi, Neîncetate, de nestins. La apus, peșteră lui Urizen; Căci Urizen căzut-a, cum soarele de-Amiază cade jos, înspre Apus. La Miazănoapte se află tronul neclintit al lui Urthona, o Lume de Solidă beznă Închisă-n înăbușitoare-ncremenire, cu rădăcini în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ard; tigrii săi hoinăresc în fumurile revărsînde 10 Prin codri-ai suferinței; și a dreptății cumpănă de diamant Arzînd într-ale indurării cándele ce-s mînioase, se varsă-n rîuri. Sfîntul ulei190 se mînie prin toate hrubele de stîncă; sălbatice văpăi Pe rîuri și pe stînci dansează; vuind și beți de furie Plugul vremurilor și grapa cea de aur191 cu greu drum își croiesc prin cîmpuri 15 De sînge închegat; sămînță cea nemuritoare pentru măcel este hrănita. Taurii lui Lúvah, foc
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
copac ce-i doborît, Căci Urizen încremenit în Pizma ședea în tristă cugetare cufundat și-acoperit cu nea, Cartea-i de fier193 ținînd-o pe genunchi, scrise grozavnicele litere 30 În vreme ce zăpezile-i cădeau și vijeliile-i vuiau pentru a ostoi văpăile lui Orc Veac după Veac, pînă ce sub călcîiul sau mortală rădăcina Prin stîncă răzbătu, rădăcina Tainei blestemate dînd Ramuri în cerul lui Los: acestea, precum niște canale întocmite, jos aplecîndu-se Prind iarăși rădăcina oriunde ar atinge, dînd iarăși ramuri
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
fi răscumpărări pentru-ale noastre Suflete ca să putem trăi". Așa vorbit-a Enitharmon, si Los, mîinile-i divine fiind de inspirație pătrunse, începu [De stîncă hrubele lui Dranthon să le cioplească-n chipuri ale frumuseții] Focurile să-și strunească; cu multă chibzuința văpăile care mugeau Le-nfrînse prin puterea Artei, încovoindu-le crestele de fier, 460 Trăgîndu-le nainte peste vînturile Golgonoozei 216 Afară din rîndurile războiului lui Urizen și din iazul de foc Al lui Orc, plecîndu-se așa cum cel ce leagă snopii secerătorului Urmează
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Artei, încovoindu-le crestele de fier, 460 Trăgîndu-le nainte peste vînturile Golgonoozei 216 Afară din rîndurile războiului lui Urizen și din iazul de foc Al lui Orc, plecîndu-se așa cum cel ce leagă snopii secerătorului Urmează, în brațele-i strîngînd înfuriatele văpăi dezlănțuite. Nainte Los le trase, afară din adîncuri, piciorul drept punîndu-și hotărît 465 Pe piscul cel de Fier al lui Urizen, sărind înalt de-acolo Într-o măreață volta în cerurile lui Enitharmon. Și-ntîi el trase-o linie pe zidurile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]