14,859 matches
-
puterile. Era un canal de scurgere săpat de localnici pentru colectarea apelor de primăvară de pe dealurile din jurul satului. După Întortocheli complicate prin care părea că se Întoarce de mai multe ori din drum ca să traverseze grădini și chiar curți, se vărsa În cele din urmă În Valea Măriei. În acel martie, auzeai sloiurile lovindu-se din cînd În cînd de picioarele podului. Tot În fața primăriei, dar puțin spre dreapta, mai precis, În dreptul casei lui Müller, se găsea o stație de autobuz
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
returna mai tîrziu, dacă-l va mai găsi În viață, un sfert din cîștig. În Sătmarul de atunci, cîrmuirea ungurească a ales un perimetru de case și străzi pe care l-a Împrejmuit cu sîrmă ghimpată și unde i-a vărsat pe toți evreii ridicați din Împrejurimi, grămadă peste alții strînși deja din oraș. Axa acelui ghetou era Strada numită astăzi a „Martirilor Deportați“. Printre spaimele și lacrimile celor Înghesuiți acolo În mai ’44, se auzea și glasul băiatului de treisprezece
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de acolo, tot sub pază, În sus pe rîulețul Repedea, la Havas Mezö. Se tălmăcește prin „CÎmpul Înzăpezit“, nume făurit de unguri pentru Poienile de sub Munte, În Maramureș, la granița de nord, Între munții Copilașu, Vinderelu și Popivan. I-au vărsat În niște barăci cu priciuri late, supraetajate de-a lungul pereților. Aici urmau să doarmă cu straița sub cap, cu cerga deasupra și cu picioarele obligatoriu spre centrul barăcii. De gătit, aveau să-și gătească singuri la cazan pe seama a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dar nici mult mai altminteri. Coborîndu-i din tren, i-au legat cu lanțuri unul de altul și i-au Îmbarcat pe niște șlepuri cărora le-au dat drumul În josul apei. Era la vreme de primăvară, apele se umflaseră și se vărsau vijelios unele Într-altele, rîuri din ce În ce mai late pînă cînd s-au topit toate Într-o singură curgere, aceea a marelui Obi. Vasul cu prizonieri străini și cu deținuți ruși plutea la vale escortat de sloiuri, lovindu-se de ele și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Betania”). Să luăm evangheliștii pe rând, dat fiind că între versiunile lor există diferențe capitale. Fragmentul din Matei (26,6-13) ne prezintă o femeie oarecare ținând în mâini un vas de alabastru plin cu parfum de mare preț. Ea îl varsă, atenție!, peste capul lui Isus, în timp ce Acesta șade la masă în casa lui Simon Leprosul, cum menționează și textul din Proloage. În urma gestului, ucenicii se enervează și-I cer socoteală, dar Isus, așa cum ne amintim, ia apărarea femeii, spunându-le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și înmormântări. Marcu (14,3-9) aduce câteva amănunte inedite. De la el aflăm că parfumul a fost obținut din nard, că este „de încredere” și costă „foarte scump”, trei sute de dinari, echivalând cu venitul unui țăran pe un an întreg. Femeia varsă parfumul peste capul lui Isus după ce sparge vasul de alabastru, gest care va declanșa brusc drama finală a predării Mântuitorului, a condamnării și crucificării Sale (scenariul va fi preluat genial de Dostoievski în Idiotul). Luca însă creează amalgamul despre care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Femeia intră în casa fariseului ca să-și plângă păcatele, ca să și le spele cu lacrimi și, în cele din urmă, să fie iertată și izbăvită. Ea se apleacă deasupra picioarelor lui Isus, pe când femeia din relatările lui Marcu și Matei varsă mir peste capul Acestuia. La Marcu și la Matei (ca și la Ioan, așa cum vom vedea), unctio Bethaniae stârnește mânia, fie a ucenicilor, fie a lui Iuda, care imediat pleacă să le propună arhiereilor predarea lui Isus. Nici vorbă de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și a lui Lazăr, păcătoasa pocăită. Scena care le apropie pe acestea până la identificare este așa-numita unctio Bethaniae. Matei și Marcu descriu o femeie oarecare (n-o caracterizează în nici un fel), care intră în casa lui Simon și-I varsă lui Isus parfum peste păr. Luca vorbește clar despre o „păcătoasă”, cunoscută ca atare de lumea din oraș, care intră în casa unui fariseu pe nume Simon și-I toarnă lui Isus parfum peste picioare, după ce I Le spală cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se număra printre noi și a fost ales pentru slujirea (diakonia) aceasta. Așadar el a dobândit o țarină din plata nedreptății/răutății și căzând cu fața în jos (sau cu capul înainte), a crăpat pe la mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele/viscerele (kaˆ prhn¾j genÒmenoj ™l£khsen mšsoj, kaˆ ™xecÚqh p£nta t¦ spl£gcna aÙtoà). și șlucrulț a ajuns la urechile (exact: a fost făcut cunoscut) tuturor locuitorilor din Ierusalim, așa încât țarina aceea a fost numită, în limba
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai mare dragul!... ― Tocmai am trecut pe la triaj. Știți că astăzi suntem spital de gardă. Și, minune! Un grup de țigănci din cele cu fuste lungi și Înflorate se văitau - cum au obiceiul - “cine Îl salvează pe tatăl lor, că varsă sânge de asară?” Dar nu asta e problema. Ci faptul că m-am trezit În fața aceluiași grup de țigănci ca atunci când eram medic la dispensarul din satul meu și când au adus-o pe mama lor, cu un abdomen chirurgical
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o figură abătută și, după ce schimbă cu sora sa câteva cuvinte de complezență, Virgil vru să afle ce se întâmplase. Norica, de felul ei o persoană care știa să-și țină cumpătul în aproape orice fel de împrejurare, fără să verse lacrimi ca alte femei, începu de astă dată să lăcrimeze și să-i spună fratelui ei că peste familia lor dăduse un mare și neașteptat necaz. Ce necaz?! se miră Virgil, remarcând în acel moment absența lui Sever. Norica își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
caldă, pe lângă bucata de pâine. O supă limpede în care pluteau câteva foi de varză ; ar fi fost bună și ea numai că nu aveau nici un fel de castroane sau gamele în care să ne toarne porția pe care o vărsau în cele câteva cutii goale de conserve la care făceam coadă și din care trebuia să sorbim repede fiertura căci alți flămânzi așteptau. Din fericire, apa nu a mai fost drămuită așa că am reușit să spălăm și să mâncăm heringii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ajunse la ai săi, că urgia a și început ca un semn de revărsare a mărinimiei creștinești asupra celor din cetate. Bubuiturile și răcnetele de durere se auzeau până către Târg, la Humulești, Sacalușești, Vânători și Târzia. Din ceruri noiemvri vărsa ploi cu găleata și înmuia pravul de pușci. Vântul dinspre miazănoapte pătrundea până la oase. Sângele albastru al leșilor a devenit vâscos, încât nici nu se mai scurgea din leșurile rămase pe câmpul de bătaie... Și tocmai când cei câțiva plăieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
căpătâiul lui Roibu, l-a cuprins într-o îmbrățișare părintească și l-a sărutat pe botul rece ca de gheață. Te-au omorât până la urmă vrăjmașii purtători de pizmă, băietanul lui tata cel fălos și credincios. În aceeași poziție, a vărsat mai multe rânduri de lacrimi amare, apoi i-a închis ochii după care s-a ridicat și s-a adresat celor din preajmă: Și de-amu, luați-i și duceți-i pe amândoi la țintirimul dobitoacelor! Pentru Roibu voi tocmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
C-ale voastre-s cucoane mari și nu vreau să facă puradei câte 5-6 că să lărgesc prea tare, zic, și le doare cucușoru... Dă-i romu, Toadere, odată și să dispară în încăperea lor, c-o început să-și verse căldarea cu zoaie printre noi și prinde a puți că ne scoate afară! Vezi că nici înțelegerea noastră cu bulibașa nu o respectă... ca la cârciumă să vie spălați și bărbieriți ca la biserică... Șî când s-îmbată să sî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
în dobitoace, că va fi ceva mare și cu moț prin minister... Da' el, după ce se ospătează cum scrie la carte, râde până la lacrimi cu alte podoabe de teapa lui pentru potlogăriile săvârșite... Îi dau eu lacrimi, părinte!.. Să le verse cu găleata! Vangheau! Și grijania! Și vascrisu! Ptiu, Doamne iartă-mă! Și și-a strâns pumnii sub formă de măciuci și buzdugane, și a plecat în mare grabă către casă, punându-și pentru prima dată întrebarea: De ce oare școala de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
bunul simț, o ninetistă mai înlăcrimată, cred că era madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule!" Eram pe drumul cel bun, carevasăzică: mă mențineam în piscul topului. Numai Nineta, fumând ca de obicei, calmă, nu vărsa lacrimi și se întreba care dintre purtătorii de sicriu îi va lua locul mortului, că doar n-o fac ei pe groparii televizați doar de amorul artei. Eu nu pricepeam nici în ruptul capului cum Dumnezeu poți lua locul unui mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
te pierd. Partea a III-a -Fantezie în fantezie Mijlocul florilor se înflorește, și mijlocul lor dulceag mă năpădește, pe când luminițe mici, zglobii, sprintene și neîncetat fug prin întunecat. Viața vibrează și se încolăcește pe veninul însângerat, pe când Miorița-i varsă lacrimi iubite, lacrimi din sângele-mi beat. Îmbătate îs colțurile neîntinate, deci curtea în care vântul bate. Luminițe se apără neîncetat. Nectarul încolăcindu-se, ori nectarul ce se încolăcește este chiar dulcele nectar prin care gâzele zboară. Cumințile bâzâiri prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și văzând frumos aranjată, în acel loc frumos aranjat, masculin dar dulce, o sabie. Și acea sabie străluci tăios, și o stinsei. Atunci veni în spatele meu el și îi pusei sabia la gât. Poate tăiai, subțire și delicat, și se vărsă sânge. Confuză, mă dusei în baie și mă străduii să îmi revin. Un singur lucru era cert și nu vroia să plece: acel parfum. Scăpai și de el, chiar dacă cu greu. Și câteva zile rămasei în ceață. Începui să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
puteam ține pe picioare, tremuram, mi-era foarte greu să respir, eram transpirată, dar nu aveam o stare de disconfort, chiar dacă mă simțeam sfârșită, ci mai mult o greutate binevenită care mă apăsa, aproape strivindu-mă, îmi venea înfiorător să vărs. El veni în fața ușii, și, întinzând o mână, blând, spuse: Nu pleca în starea în care te afli. Mi-ar face plăcere să rămâi. Spre plăcerea mea cea mai sinceră, îmi plăcu felul în care îmi vorbi, atitudinea sa respectuoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe pod la fiecare cinci minute după miezul nopții. "Aș fi vrut să te fac fericit", o lacrimă i se scurge în apă. Acea lacrimă se evaporă și se ridică la cer. Celelalte scot sunete ca de cristal și se varsă una câte una. Coboară și se ascund în fundul mării, vrând să își îngroape durerea. Ele cântă de acolo, ciocnindu-se de valuri. În urma ei, Veneția petrece, cântând. · · · · Cupele de șampanie sunt așezate pe vârful muntelui cel mai înalt și stâncos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Nu vezi că se bucură mai mult decât tine. —Dă-ți cu puțin ruj din tubul acela de la Avon că este de calitate ca să nu-i lași urmă când vă sărutați. Cu rimel să nu-ți dai că poate mai verși vreo lacrimă și oricât ar fi de bun, ți se întinde pe obraz și vei arăta caraghios. —Doamne, Leni, câte îți mai trec prin capul acela prostuț! Fiind aranjată, un rol având și ideile Elenei, Cecilia urma să-și ia
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
noi? Dacă vreți să știți, am vorbit despre serviciile noastre. — Și nimic de noaptea nunții noastre? — Puțin, zâmbește Cecilia. Îmi place de soția mea scumpă că este sinceră, o sărută Matei, în timp ce Cecilia lasă ibricul cu cafea. Stai să nu vărs cafeaua. O îmbrățișează și o sărută șoptindu-i la ureche: I-ai spus Leontinei cât de fericiți am fost în momentul apogeului dragostei noastre împlinite? —Obraznicule! — Dar eu n-am fost sinceră? se așează Leontina lângă Gelu. Cum nu, iubito
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
posedă. Audiența este de prisos aici, fiindcă ea, uitâdu-se asupra sufletului tău, ca asupra unei răni deschise, te va asculta atentă, îți va mărturisi că te înțelege, poate că se va și înfiora un pic, dacă are aptitudini teatrale, va vărsa și câteva lacrimi pentru tine, însă nu multe, ca să nu-și strice fardul bine aplicat, după care te va părăsi pe nesimțite și, până să prinzi de veste, te va și uita. Aceasta este societatea: caută pretutindeni prilejuri de a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
doi stăpâni deodată. Așadar, din lupta dintre ceea ce dorea el și ceea ce dorea religia de la el, se trăgeau la Eugen toate rădăcinile și vinișoarele, ce urcau tot acest clocot de idei și i-l treceau prin sita fină a rațiunii, vărsându-i-l apoi în suflet și formând în el acea aprigă furtună, pe care o simți în permanență cum te roade și te necăjește, mai ales când știi că nu posezi nicio putere, pentru a-i pune capăt. În acest
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]