6,807 matches
-
Mai bine citește ceva din cartea aia de care habar nu aveai până acum. A Început să citească un pasaj subliniat cu creionul: „Prințul era abătut. «Toate astea n-ar trebui să dureze; totuși, o să dureze veșnic; e vorba de veșnicia omenească, bineînțeles, un secol, două secole... și pe urmă va fi altfel, dar mai rău. Noi am fost gheparzii, leii. Cei care ne vor lua locul vor fi șacalii, hienele: și toți laolaltă, gheparzi, șacali și oi, vom continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se va desfășura În sufragerie și În hol. Pentru nevoi se va folosi toaleta de la capătul terasei. Bine luminată, dădea o oarecare senzație de căldură și minim confort. Și, la urma urmei, nu era cazul să se stea acolo o veșnicie. Nu se Îndoise o clipă de Îndrăzneala proiectului său pe care, iată, Îl socotea acum de un gust (Îndoielnic) frivol, chiar dacă dublat de grija de a feri Încăperile intime ale casei de priviri indiscrete. Ca să evite orice neplăcere, va Închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lumea În cămară, trăiești ca Într-un buncher. Ce ne-am fi făcut noi fără slănină pe vremea migrațiunilor? Ca să nu mai vorbesc de comunism. Mă Întreb și eu, zise Flavius-Tiberius zâmbind. Cu aceeași slănină, și tranziția poate dura o veșnicie, Își zise el Îngrețoșat că lucrurile s-ar petrece aievea. Puteți să-mi spuneți măcar Încotro a luat-o? Întrebă omulețul resemnat. Într-acolo, zise Flavius-Tiberius, arătând spre Steaua Polară. Așa sus? Omulețul părea plăcut surprins. Am știut eu că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fiecare dimineață, soarele se Întoarce punctual tot ca soare, paza de coastă e cu adevărat pază de coastă, surprizele rămân mereu aceleași, și ce n-a avut loc nu Încetează de a nu mai avea loc. mormintele Își schimbă morții, veșnicia durează două, trei decenii.” La un moment dat, pentru că nu se auzea nimic altceva decât un hohot sfâșietor de plâns, telefonul hotărî cu de la sine putere că e cazul să Întrerupă convorbirea. Era doar Anul Nou și câte mesaje și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Împlinire aveau să facă, vorba poetului, Totul. Totul! Nimic mai mult. 2. Evenimentul a trecut altfel neobservat, căci lumea era Încă frământată de soarta ochelarilor-minune, se zice, pe care mortul i-a purtat cu atâta naturalețe și har până aproape de veșnicie. Au dispărut odată cu sărutul neașteptat al unei sclifosite care Își târa prin zăpadă blugii ei albaștri tiviți cu țurțurei de gheață. Era frumoasă, nimic de zis, dar era Îmbrăcată cam aiurea. Cu furca, altfel spus. După ce că era șleampătă, părea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de șase săptămâni, puteam să mi-l cumpăr. Dar când ești copil și vrei cu tărie ceva, îl vrei mai mult ca orice pe lume și nu poți să dormi și nici să mănânci ca lumea, șase săptămâni sunt o veșnicie. Așa că l-am furat. — Ai fost prinsă? — Nnu, dar mi-a fost așa rușine că l-am furat, încât nu mai avea nici un farmec pentru mine. Nu m-am putut bucura de el nici măcar o secundă; îmi stârnea doar rușinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aceeași nuanță de galben ca înainte și ar fi putut fi oricât timp, secunde sau ore întregi după ce în sfârșit mă urcasem în pat. Zilele și nopțile nu aveau nici o însemnătate aici, era înlocuite de comutatoare și de-o constantă veșnicie electrică. M-am gândit la jeepul galben, la ploaie, la aer. — Ți-a scăpat ceva. M-am ridicat anevoie în coate, m-am uitat cu ochii mijiți peste marginea cuverturii pentru a observa că cineva era așezat la capătul patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ludovician. — Nu-ți face griji în privința asta. Am aparate care declanșează alarma imediat ce butoiul iese la suprafață. Odată ieșit, îl putem depista. — Rechinul stă sub apă de mult timp. — E un exemplar puternic, dar nu poate sta la fund o veșnicie. Nu te îngrijora, Eric, încă suntem în avantaj. Mă bucur că voi doi v-ați clarificat lucrurile. — Mda. M-am trezit că mă uit la nodurile din podeaua de lemn. — Mersi de pătură. — Păi, mi se părea că v-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fiecare trebuie sé sédeascé un copac, sé Înalte o casé, sé educe un om. Începutul acestei Înțelepte programe a activitéții omenești vé este accesibil voué chiar acum - sédind un copécel În curtea școlii. Faceți asta la primévaré, féré grabé, pentru veșnicie. Leonid Leonov”. Iac-așa! Puneți mîna pe greble și pe hîrleț și sé vé véd la treabé! CÎt de frumos scrie aici, dar voi nu citiți! Profir Matveevici Împéturi foaia și o puse Înapoi În buzunar. - Cé doar pentru voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
că-i ultima dată? Da. Și nu te mint: fără senzația că-i ultimul tablou din viața mea, n-aș putea face nimic. A și început o schiță, cu mișcări rapide. Prezența ta o să mă zgîlțîie și-o să-i rad veșniciei o bucurință de n-o s-o poată duce. Știi ce? Am convingerea că măcar noi doi ne vom regenera imediat după-după, într-o singură dihanie destulă sieși. Par deja un cadavru? Aș fi fericită să renunț la lutul ăsta. Sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
niște catarame zornăitoare, ce zdrăngăne sub pasul lui de gâscă. Îl urmez tăcut și inima mi se zbate în piept să se spargă. Nu am decât un singur gând, dar drumul spre ieșirea din labirintul furnicesc pare să ia o veșnicie. La un moment dat, cavalerul meu dispare și mă trezesc dintr-o dată singur, căutând ieșirea. Alerg dintr-un culoar în altul și, la fiecare intersecție, mă opresc să-mi trag sufletul și aleg mereu galeria cea mai îngustă. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
îndoliat al umbrelor. Mama le privea cu nesaț din spatele ușii zăvorâte dincolo de care Mioara Alimentară aplica pe dos scriptura familiei. Un șuvoi subțire de timp se strecura pe sub ușă, atât cât Mama să nu simtă trecerea. Un fals sentiment de veșnicie înnobilat de universul cărților și al muzicii. Cu Mama bine ferecată, Mioara gusta din plin libertatea. Primul vizitator care a stârnit râsul materiei a fost o fetiță de 14 ani. Copila râdea calin, pe când în Universul paralel țâșnea în andante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din tinerețile ei, făcuse plăpumi pentru recruții din Oastea Domnului, prin cazărmile îndepărtate din spațiu, acolo fiind tot timpul frig, pentru că soarele era mutat în locurile unde trebuiau să se nască oameni. Sigur, aceasta a durat puțin, câteva zdrențe de veșnicie dacă ne luăm după spusele ei -, dar sigur șapte eternități, dacă nu șapte și jumătate, până la limpezirea strategiei Domnului în lupta cu perfidul său dușman, Diavolul. Acum era altceva. Sorii se puteau lua cu împrumut, așa că recruții de atunci, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
văd! Mi-o fi și mie, maică!" Și, trântindu-se îmbufnată, adormi, sprijinită în genunchi cu dosul în sus, cu capul frânt și mâinile dislocate, 37 de zile. Vestea că bătrâna plăpumăreasă avea să meargă la doctor zgudui lumea. Simbolul veșniciei fiind bolnav, scurtă oamenilor speranța de viață. Îngrijorarea nu a durat mai mult de trei zile. Ziua întâi de după hibernare se sfârși după o îndelungă anticameră la renumitul medic oftalmolog al vremii, Eliza Gabrovescu, la fel de matusalemică și uscată ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adversari -, la fel și doctorul Talancă fusese învins de teleconferință. Când, după 28 de ore de convorbiri înfocate, bietul ministru epuizat avea să se refacă timp de 6 luni într-un sărman bungalow din Insulele Canare, deja plăpumăreasa dispăruse. Bolnavă de veșnicie, plăpumăreasa muri prin implozie, devenind o gaură neagră septică. "Cum, a murit?!" se miră întrebând doctorul. Asistentele, bucătăresele, femeile de serviciu, brancardierii (adevărata bancă de date a tuturor spitalelor) arătau spre crematoriu. Numai că aici intervenise Mioara Alimentară. DVD-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
silaba născătoare de silabe, sincopele, contrapunctele, alte urlete în andante, allegro sau staccato, urlete cu personalitate de legătură precum diezul într-o partitură, a liniei melodice care crea universul spațial al urletelor, simfonia reverberată în multisimfonism atemporal cu cea a veșniciei prin conștiența valorii ei de creator suprem, al frângerii cuvântului în gunoi-urlet. Urletele onomatopeice ale gunoierilor turbau prin mușcătura lor câinii, oamenii, cerul era injectat cu viperin, era mai mortal decât veninul, era mușcătura de destin, pentru că poseda interjecție, semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cameră și în cealaltă, ce deșertăciune uriașă,dacă fericirea nu se știe pe al cărui taler se află, în imaginația Mamei sau în cea a Mioarei Mireasă. Și au oprit timpul. Atât cât mai trecea sărmanul, rarefiat, prin Brăila. Chiar dacă veșnicia era impresionată de ea însăși și pentru Mama și pentru Mioara, nu se simțeau întru totul fericite. Ce să le mai dau? se plângea Iisus Mioarei. Nu știu, altceva. Ce altceva, copilă? M-am dat pe Mine însumi și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
poată pălmui sau să rupă bucăți din hainele Tale, să le fii clovn, animal pe care-L pot oricând pune în lanțuri, se vor lăuda chiar cu acest lucru o generație, două sau mai multe. Ce contează o bucățică de veșnicie pentru Tine! Lasă-i, așa se vor simți bine, vei fi printre ei. Nu vor mai striga unde Ești, pentru că Ești, nu vor mai muri cu îndoiala că nu Ești, pentru că Ești, nu Te vor aștepta să Te întorci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tot ce fusese în toate treptele sale ierarhice. Și am văzut orașul de sus, dublat de altul și de altul, pe aceleași structuri, dar mereu altfel, mai moderne, mai conștiente că există, mai frumoase prin ceea ce transmiteau, trecerea Ființei în veșnicie și apoi din Neființă în altă Neființă, pentru ca, în cele din urmă, șarpele să-și înghită coada și să devină un balon rotitor cu toate treptele într-o deplină ordine, disciplinate valoric, după vârste și crez, după culoarea lor, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un Univers. Așteptând ca noi să ne trezim, să știm cine suntem, deja infinitul se dilată. E înspăimântător de puternic. Și atunci ce face? Așteaptă. Așa se menține echilibrul și infinitul nu dă pe afară ca șampania. Închis între pereții veșniciei, meditează. Și eu am înțeles atunci, Mitică, bunele intenții ale mamei. Grija raportării ei mă ținea și pe mine liberă în închisoarea mea, putând să mă scufund sau să mă ridic relativitatea sensului e acceptată având în vedere mulțimile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fier hitleristă. Copiii uită să-și șteargă nasul, femeile stau cu mâinile în poale și se uită golite de idei la ecranul cu femei îmbrăcate în valută. La patru stații de autobuz în afara cartierului, urlă sfinx-ul brăilean, așteptându-și veșnicia pe care orășenii o clădesc de pe acum cu fervoare. Mă simt goală, privită insistent și vreau să plec. Până nu le guști mâncarea, până nu le lauzi gospodăria, pe cele două fete, eleve la gimnaziu, nu te lasă să pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
moarte, așa cum tata lui Grasu, în timp ce înălța zmeul, a făcut infarct și, ignorând gravitația, s-a ridicat la cer, iar când Dumnezeu i-a întins o mână, datorită diferenței de fus orar, tata lui Grasu trecu pe lângă Creator, într-altă veșnicie, cu degetele încleștate pe sfoara zmeului, care pentru prima dată în istorie nu se agățase de crengile castanilor de pe bulevardul Karl Marx. Nici eu n-am avut niciodată bicicletă. Nea Costică frizerul era singurul om cu care eu, Șepcarul, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mort, ai șansa să trăiești, da, cititorul e stăpânul de drept, noi, preotesele sau vampirii lui. Obedientelor! Nicidecum! Suntem creștine până în măduva oaselor. De când e Cuvântul. Templul nostru e cartea și zeul pe care îl slujim, cititorul. Noi am creat veșnicia lumii cu vorbe, am făcut-o să sune. Noi suntem libretul vieții și al morții. Lumea ne vorbește, chiar dacă nu ne scrie. Nu cumva și eu sunt un cuvânt? O derivație a mai multor cuvinte? Personalitatea ta îți este controlată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lumea care se întindea până la gardul din sârmă ghimpată și de la școală până la foișorul din nord, cu santinela fioroasă sau până la păduricea de salcâmi cu coroanele frânte de Globul lunar. Și, cum vă spuneam, continua Satelitu, ar încăpea vreo două veșnicii și ceva cât ne-am suportat suferința, de parcă am fi avut mai multe vieți și morți deodată. Și noi trebuia să îi respectăm amintirea duhnind a usturoi de spion român printre românii deportați în '42 în mama lor, Rusia, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
profesorul nostru fusese dirigintele lui Eminescu din a cărui operă, în momentele migrenelor lunare, recita și cu atât mai mult cu cât catastifele Primăriei îl aveau înregistrat pe Căpcăunu, născut, nu făcut, de pe vremea voievozilor Glad, Gelu și Menumorut. Nu veșnicia lui ne speria, ci puterea cu care ne domina și, da, pentru aceasta, spunea Ministrul grâului, era nevoie de o mână de fier în bătălia grâului și războiul porumbului ce avea să vină, întru supraviețuirea lumii care aștepta flămândă, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]