1,315 matches
-
zic așa, din tot sufletul, la aceste șotii ale brigadierului de salahori. Coronița de păun crescută În creștetul ei cenușiu se mișca Într-o parte și În alta, tresăltând parcă de râs. În sfârșit, ajungând la un pas de brigadier, vedenia Își băgă lăbuța stângă În marsupiu, de unde scoase un teanc de grive noi-nouțe, pe care le desfăcu În evantai, fluturându-le sub nasul proeminent al lui Subotin, care se uita la ea cu fața consternată. „Piei, ispită“, strigă Ippolit, făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atingă de pahar, scoase Înainte de a ieși pe ușă sticla de Royal ascunsă printre acte și Își turnă un borcănel. Și atunci Îi veni ideea nefastă, care avea să-l ducă la pierzanie: să se apropie de gaura unde dispăruse „vedenia“ pe care o avusese cu o noapte mai Înainte. Făcu de-abia un pas, când auzi hodorogind ceva pe sub podeaua de ciment, pe unde, presupunea el, trebuia să fi fost un șir de galerii. Nu se scurseră nici două clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atât de tăcut. Altădată, le povestea verzi și uscate, lăudându-se Întruna cu isprăvile-i din tinerețe... Lui Subotin nu-i ardea Însă de palavre. Intrase În bodegă nu atât mânat de dorul conversației, ci mai mult ca să probeze dacă vedenia din depozit va Îndrăzni să apară, după primul păhăruț băut, Într-un loc public. „Se vede, Își spuse el, că puterea sa de influență se limitează la un perimetru destul de restrâns, cuprinzând, probabil, depozitul de băuturi și coridoarele adiacente... În afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rost să mai lungesc povestea, spuse Extraterestrul. Elizei, după cum era de așteptat, Încurcă ițele și, În loc să pună În practică instrucțiunile lui Ippolit, se Îmbătă și acționă ca un neisprăvit. Instalându-se pe scaunul lui Ippolit, așteptă, după terminarea programului, apariția vedeniei. Spre surprinderea lui, șobolănița se ivi chiar după primul pahar de Royal dat peste cap. Apariția aceasta Îl ului În așa măsură, Încât salahorul stătea prostit În fața ei Întinzându-i batonul de salam. Creatura cenușie Îl cercetă din ochi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ochi și, după ce-i luă salamul din mână, dispăru În gaură fără să-i lase pe masă banii cuveniți. La un moment dat, Elizei vru să apuce teancul de grive pe care arătarea din fața sa Îl scosese din marsupiu, dar vedenia Îi smulse hârtiile din palmă, ba chiar bătu cu piciorul În podea, manifestându-și astfel nervozitatea. Gestul ei Îl umili pe salahor, care, având un caracter destul de parșiv, se gândi să se răzbune. Probabil, spuse Extraterestrul, șobolănița se atașase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
port, salahorul povesti ce se Întâmplase. „Și spui că i-ai venit de hac?!“, Îl Întrebă zâmbind brigadierul. În sinea lui Însă Ippolit fierbea. Nu era vorba la mijloc numai despre bani, șeful salahorilor se pare că se atașase de vedenie. „În fond, ar trebui să-mi fii recunoscător pentru ce-am făcut. De acum coșmarul tău a luat sfârșit“, spuse cu limba Împleticită de beție tovarășul de afaceri al lui Ippolit... „Nu zic că n-ai pierdut nimic, dar ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a doua lor perioadă de evoluție, „Toxinele Radioactive”, se deslănțuiră cu o violență greu de imaginat, Tony Pavone prăbușindu-se cu Întreaga lui ființă În neant, de unde din nou - numai o minune - a tuturor minunilor Îl mai putea salva...!! XI VEDENII APOCALIPTICE...! După un somn letargic În care viața abea mai pâlpâise În trupul său,Tony Pavone deschise ochii a doua zi către ora prânzului. Lengeria de corp, așternutul patului, În general totul În jurul bolnavului dovedea de fapt: zăcuse Într’o
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pat! De data aceasta fazele ucigașe Îl surprinse În apartamentul său, cu o dezarmantă exactitate. A patra duminecă În jurul orei două după amiaza. Dezlănțuirea fazelor atomice, undele radioactive de șoc, Îl obligă să zacă pierdut Într’o periculoasă letargie, În timp ce vedeniile apocaliptice se repetau numai În situația când se Încumeta să țină ochii deschiși. Ca de fiecare dată, după aproximativ patruzeci și opt de ore, dacă inima ori alte organe vitale suporta activitatea distructivă a undelor electro magnetice, atunci după această
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
bordeiele rămaseră tăcute, mai triste parcă, în liniștea iernii. Vătaful porni la trebile lui, Niță se întoarse la vite cu Sărmanu. Dar spre sară toți bordeienii adunați la vetre începură a vorbi iar despre întâmplarea așa de deosebită, și despre vedenia din alte lumi, care trecuse prin viața lor. Iarna urmă domoală; oamenii și vitele o duceau bine. Nimic nu mai tulbura așezarea singuratică. Numai c-o zi înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o parte din timp, pe care nu știe cum l-a întrebuințat. Ornicul cu lanțuguri din părete, între ferestre, arată ceasul al doilea după miezul nopții. Limba lui bate grăbit: toc-tic. Privește toate câte sunt împrejurul lui ca pe niște vedenii și închide ochii. Jarul i-a scânteiat în coada pleoapei. Așa a clipit ursul din râpă, cătră el, numai c-un ochi. L-a clătinat de umăr nana Floarea. L-a clătinat de două ori; era căzut cu pieptul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întorci acasă oricând vrei și o să avem grijă de tine. Îți scriu în legătură cu femeia și câinele care „își făcea treaba“ în fața porții noastre de la intrare. Oh, drace, ce cuib de viespi stârnisem? Recunosc că noi toți am crezut că ai vedenii, din cauza pastilelor pe care le iei. Dar nu mi-e rușine să „pun totul pe tavă“ (ce mai înseamnă și asta? E o expresie legată de barbecue?) și să recunosc că m-am înșelat. Eu și Helen am urmărit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ocolit, este că limitele pe care le impunem lumii sunt impuse mai degrabă de noi decât de lume. Și dacă se-ntâmplă să întâlnim lucruri care nu se conformează structurii realității noastre, le plasăm în afara ei. Fantome. Obiecte zburătoare neidentificate. Vedenii. Punem la îndoială sănătatea mintală a celor care pretind că le văd sau le simt. Uite un lucru interesant: un om e zdravăn la cap doar în măsura în care subscrie unei structuri dinainte stabilite a realității. — Mmă făcu Vultur-în-Zbor. — „Du-te, du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vocii mele. O să vorbesc tot drumul până acolo. Lumina zilei ajută. Alungă monștrii. — Monștrii... spuse pierdut Vultur-în-Zbor. — Vin dinăuntrul tău, zise Virgil Jones. Dinăuntrul tău... îVocea i se stingea, i se pierdea.) Pe Vultur-în-Zbor îl cuprinse iarăși nedumerirea. Avu iar vedenii deformate. — Nu-ți pot explica! urla Virgil de la capătul unui tunel lung. Să treci prin asta înseamnă s-o înțelegi. Ascultă vocea mea. Ascultă doar vocea mea. Pe Vultur-în-Zbor îl copleșea frica, frica omului sănătos în fața unei boli inexplicabile. Simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nivelul ochilor și cu zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă era bărbat sau femeie și simți un fior de spaimă în timp ce se ruga tăcut să fie orice altceva, numai nu o a treia vedenie a Prepelicarului. Apoi silueta îi vorbi iar el se mai liniști puțin. Vocea era una de femeie, joasă și monotonă, și cu siguranță nu era cea a surorii lui. — Cine ești? l-a întrebat ea. El s-a prezentat, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mă pregăteam să trag clopotul. Mi-a trecut doar prin minte gândul că aș putea să mă spânzur cu acea funie de clopot, în acel chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în acele clipe, tot adevărul meu. Mai adevărată chiar și decât zăpada aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noi doi și altceva ce ne-a mai rămas... A zâmbit. M-a privit lung, cântărind parcă dacă meritam sau nu întrebarea lui. Clătina doar din când în când din cap, nedumerit, nehotărât, ca și cum ar fi vrut să alunge cine știe ce vedenie. Într-un târziu a oftat. — Știm, Mion efendi, și Kerim tânăr fost. Tânăr și lume multă vrut cuprindem, mare cât mare de cuprinde la zare larga, cadâne formos iubit, cadâna estem minunea de la Allah, Subhanallah, Alhamdu lillah, și dar profet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Lăsară În urmă biblioteca și se Îndreptară spre intrarea principală, mergînd Înspre grădini. CÎnd traversară sala aflată la baza scărilor, Julián Își ridică privirea și Întrezări o siluetă care urca ținîndu-și mîna pe balustradă. Simți că se pierde Într-o vedenie. Fata trebuie că avea doisprezece sau treisprezece ani și era escortată de o femeie În puterea vîrstei, scundă și trandafirie, ce avea toate trăsăturile unei dădace. Purta o rochie albastră de satin. Părul ei avea culoarea migdalei, iar pielea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu putință. Odată, cu cîteva luni Înainte de intrarea lui Julián la colegiu, feciorul portarului tocmai strîngea frunzele uscate din curtea interioară cînd sosi fastuosul automobil al lui don Ricardo Aldaya. În după-amiaza aceea, industriașul nu era singur. Îl Însoțea o vedenie, un Înger de lumină Înveșmîntat În mătase, ce părea că plutește pe deasupra pămîntului. Îngerul, care nu era altcineva decît fiica sa Penélope, coborî din Mercedes și se duse pînă la fîntînă, fluturîndu-și umbreluța de soare și oprindu-se să lovească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
atentă la cel mai mic gest al copilei. O Întreagă oaste de servitori care s-o escorteze n-ar fi fost de nici un folos: Jacinta n-avea ochi decît pentru fată. Se temu că, dacă ar fi clipit din ochi, vedenia s-ar fi destrămat. Rămase pironit În loc și se uită la miraj ținîndu-și răsuflarea. La puțin timp, ca și cînd i-ar fi intuit prezența și privirile furișe, Penélope Își ridică ochii spre el. Frumusețea acelui chip Îi apăru dureroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ridicat privirea și m-a contemplat, deconcertat. — Am murit? — Nu. Ești În viață. Nu-ți amintești de mine? — De dumneata Îmi amintesc ca de primii mei pantofi, tinere, Însă cînd te-am văzut așa, cadaveric, am crezut că ești o vedenie din lumea de dincolo. Să nu-ți fie cu supărare. Aici Îți cam pierzi ceea ce voi, cei de-afară, numiți discernămînt. Prin urmare, dumneata nu ești o vedenie? — Nu. Vedenia ți-am adus-o eu și te așteaptă jos, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Însă cînd te-am văzut așa, cadaveric, am crezut că ești o vedenie din lumea de dincolo. Să nu-ți fie cu supărare. Aici Îți cam pierzi ceea ce voi, cei de-afară, numiți discernămînt. Prin urmare, dumneata nu ești o vedenie? — Nu. Vedenia ți-am adus-o eu și te așteaptă jos, dacă ești bun. L-am condus pe bătrînel Într-o celulă lugubră pe care Fermín și Rociíto o Împodobiseră de sărbătoare, cu cîteva lumînări și cu cîțiva stropi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
te-am văzut așa, cadaveric, am crezut că ești o vedenie din lumea de dincolo. Să nu-ți fie cu supărare. Aici Îți cam pierzi ceea ce voi, cei de-afară, numiți discernămînt. Prin urmare, dumneata nu ești o vedenie? — Nu. Vedenia ți-am adus-o eu și te așteaptă jos, dacă ești bun. L-am condus pe bătrînel Într-o celulă lugubră pe care Fermín și Rociíto o Împodobiseră de sărbătoare, cu cîteva lumînări și cu cîțiva stropi de parfum. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lung cât zilele de post, Îi făcu complice din ochi lui Bikinski. Pe moment, pictorul se pierdu cu firea. Nu cumva trebuia să se prezinte la secție pentru un „interogatoriu de rutină”? Colonelul Geană Îl suprinse de mai multe ori Vedenia nu dură decât o clipă; spectrul colonelului se pierdu, topindu-se În mulțime. Curând larma Începu să se mai potolească. Glasurile ce cântau la unison pierdură din avânt. Fiecare cânta acum În legea lui. Unii măcăiau ca rațele, alții sâsîiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Și rănile din noi tresar si cântă, Se fac medalii si zâmbesc în soare... Dar de-or veni, cândva, cu pași ușarnici, La groapa ta, mișeii și viclenii, Și se vor bate-n piept cu pumni fățarnici, Slăvind lumina sfintelor vedenii, Mormântul tău, gemând, să se ridice Și duhul tău, țâșnind din veșnicie, Într-un năpraznic fulger să despice Pângăritoarea lor nimicnicie!” (Radu Gyr Mormântul Căpitanului) Cea mai dureroasă rană e cea primită de la proprii guvernanți care au condus și conduc
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
putea respira de valul nebun al dorinței de a o avea, care îi ferecase sufletul și orice alt gând! Nu a putut face un pas până când lampa nu a fost stinsă... În acea seară, lotrul nu s-a trezit din vedeniile nebune decât atunci când a ajuns la bordeiul lui... A ațipit abia către ziuă. La primul licăr de lumină, l-a trezit galopul unui cal... Și-a pus pistoalele și durda la îndemână... După câteva clipe, galopul s-a oprit. Nu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]