1,039 matches
-
și tati construise veranda cu ajutorul bunicului În zece zile. O cutie de sticlă cu acoperiș de tablă și cu ramele din aluminiu lucios care sclipeau la soare de parcă ar fi fost de aur. Era minunat să iei cina seara pe verandă, când totul Împrejur era cufundat În Întuneric, iar ei patru stăteau În jurul mesei pătrate, sub lumina becului - ca și cum ar fi fost singuri pe pământ, Îngrămădiți Într-o rachetă de lumină, o cutie de sticlă suspendată deasupra acoperișurilor Romei. Valentina ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cufundat În Întuneric, iar ei patru stăteau În jurul mesei pătrate, sub lumina becului - ca și cum ar fi fost singuri pe pământ, Îngrămădiți Într-o rachetă de lumină, o cutie de sticlă suspendată deasupra acoperișurilor Romei. Valentina ieși În balcon. După construirea verandei, din terasă mai rămăsese doar o fâșie lungă, lată de un metru. Dar oricum, dacă voiau să se joace, tati rezema scara de perete și Îi ducea sus pe terasa de deasupra blocului. Vara smoala se topea, iar ei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prin minte că ar fi vrut să meargă acolo de Crăciun Împreună cu soția, ea Își dorea atât de mult. Fotografiile de pe frigider sunt toate neclare, decolorate de soare, de praf și de timp: sunt vechi de ani de zile. În verandă, lumina e aprinsă. Cu pereții aceia transparenți pare o cutie de sticlă. Se gândește că trebuie să fie foarte intim și frumos să iei cina acolo. Agentul simplu e ghemuit sub masă. Vrea să-l Întrebe ce dracu’ face acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În timp ce el - persoana În care avea probabil cea mai mare Încredere pe lume - apăsa trăgaciul. Al treilea cartuș e Încă În ea: ultima lovitură În inimă, de la distanță mică. Zece centimetri, poate mai puțin. Poate că a fugărit-o - glasvandul verandei e deschis, pe balcon suportul pentru rufe e răsturnat -, poate a Încercat să se cațere pe terasa blocului, s-a urcat pe suportul de rufe, barele acelea de fier ruginite nu au putut susține greutatea, a căzut. Dar apoi ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
globul de sticlă cu Madona din Loreto, cel cu zăpadă. Cioburi ascuțite s-au Împrăștiat peste tot. Statueta spartă e Împrăștiată pe mocheta aspră. Zăpada s-a evaporat În mod misterios. Se Întoarce pentru a nu știu câta oară pe veranda de sticlă, și Încă nu observă prezența de sub masă. Este operatorul Îngenuncheat lângă Victima Numărul Doi - fata cu părul prins În coadă de cal. Filmează cadru larg și apoi focalizează, apoi strigă ceva cu frenezie - dar agentul principal nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
hol, un spectru catatonic smuls din somnul lui de pe bancheta ascunsă În spatele ghișeului de la panoul cu chei. — Ce s-a Întâmplat? A fost rănit cineva? Fata pare moartă - trebuie să fi fost moartă. I-a căutat pulsul acolo sus, În verandă, se aplecase să-i asculte inima. Nimic. Doar suflul sângelui care ieșea din rană. Chiar și acum pare moartă. Are ochii Închiși. E complet inertă. Dar pe gura ei, masca de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Poate simțise chemarea sângelui. Asta Îi oprise mâna? De ce nu trăsese și celelalte focuri? Era un pistol 7+1. Dar nu le folosise. Două cartușe rămăseseră În Încărcător. De ce? Buonocore se gândea la viața tenace a fiicei de sub masa din verandă, În timp ce Își punea costumul negru de mire? Viața aceea frântă și nouă pe care i-o dăruise. Brancardierul Închise portiera și, trecând prin fața agentului Împietrit, spune că da, Încă mai trăiește. Apoi urcă lângă șofer. Motorul ambulanței ambalează. Sirena urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-și facă lui însuși o casă, iar când o terminase, murise călcat de tramvaiul 14. Giulia trăia în casa pe care bunicul ei o ridicase în anul 1968, în strada Gelu Căpitanul. Era o casă cu doar trei camere, cu verandă mică, sprijinită într-un singur stâlp de ciment și cu boltă de viță-de-vie. Acolo copilărise mama ei și își trăise visele de tinerețe, ca multe fete și băieți de pe la mijlocul anilor ’70, care voiau să ajungă doctori și să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
barcă, alunecând spre fereastra acoperită cu storuri lungi, s-au strecurat pe lângă Giulia, care privea acum știrile de la ora cinci, fericită și calmă, pregătită să trăiască o sută de ani. Apoi au plutit printre benzile mov, peste vița-de-vie, care acoperea veranda, și s-au înălțat spre cerul alburiu, de iulie, învârtindu-se din ce în ce mai repede, ca un titirez verde-gri. De la poarta Giuliei se vedeau, dacă ar fi fost cineva care să-i vadă, ca un glob compact. Dar nu-i vedea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
soare” Prin „Azurul” inimii mele pentru că: Cerul+ Marea=Raiul ecuația copilăriei mele Contu Sebastian, clasa a VIII-a Școala Gimnaziala Nr.6 " Nicolae Titulescu" Constanța profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 Pruni înfloriți bunicul bucuros spală damigenele... Haiku 2 pe verandă, joc cu mingea și cioburi din vaza cu crini... Haiku 3 plăcintă cu mere Bunii cu platoul prin livada înflorită... Haiku 4 albina dă târcoale... Ce bune-s clătitele! în zare: berze... Haiku 5 pe faleză, cu prietena... printre sălciile
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe bieți iezi. Sufletul caprei se sparse pe loc în mii de bucățele și furia și ura ce-o avea în dânsa s-a transformat într-un adevărat uragan și mai nu exploda de durere. S-au pitit toate pe veranda casei, iar tanti Aurica, vecina Mărioarei, a bătut la ușă cu gând să-i ceară o unealtă. Planul era ca atunci când netrebnicul va deschide ușa, ceata de capre să sară pe el, așa înarmate cu au venit, cu furci, coase
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
la ei. A răsturnat guvernul, a făcut naționalizare, i-au confiscat lui Tomnea tot ce agonisise, îl și expulzează. Vor să facă comunism la ei, în Sudica. Zici de strigoi și moroi?!“ Izbucni într-un râs nervos. Erau în lunga verandă a palatului, cu deschidere spre Dunăre. Goncea își petrecea mai toată ziua acolo. Stătea într-un fotoliu pe rotile și privea, ca într-o fascinație, apele fluviului ducându-se printre sălcii. Se vedea și șoseaua ducând spre fostul port. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
În primul rând, băiatul trecea pe lângă catedrală în fiecare dimineață la ora șapte. Era mereu grăbit și pedala cu înfrigurare pe bicicleta lui roșie cu abțibilduri. Scotea ziarele dintr-o cutie de lemn legată de ghidon și le arunca pe veranda caselor cu prispă colonială. În al doilea rând, datorită unei funcții retroactive, ceilalți rezidenți artificiali ai cartierului apăreau în prag numai după ce băiețelul se îndepărta, și îl înjurau de fiecare dată pentru că a aruncat, prea departe de ușă - așa i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe care am dat-o pe gât fără să-i simt gustul. Am strigat să-mi aducă felul doi. Felul doi nu era gata. Am așteptat câteva minute, m-am foit pe fotoliu, m-am ridicat, am început să străbat veranda însorită fluierând și gândindu-mă la diverse lucruri. Mă gândeam de ce-mi place mai mult să mănânc în oraș decât aici și de ce nu mă bărbierisem. Aveam o barbă enervantă de vreo trei zile. Trebuia s-o dau jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai strâmt și trase pe dreapta cu câteva sute de metri Înainte de-o casă albă din ciment amplasată mai În spate față de drum, Împrejmuită de-un gard de metal. Ușile duble de la intrarea casei semi-izolate se deschideau dintr-o verandă ridicată deasupra ușilor a două garaje gemene. Pe aleea din față se aflau două biciclete, una lângă cealaltă, inspirând abandonul absolut pe care numai bicicletele Îl pot inspira. — Spune-mi mai multe despre substanțele astea chimice, zise Ambrogiani când opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Interesant, nu-i așa? — Că nimeni nu pare răspunzător să Întărească legea? Dacă există legi? Întrebă Ambrogiani. — Da. Înainte să poată dezvolta subiectul acesta, ușa de la intrare de pe partea stângă a casei la care se uitau se deschise și În verandă păși un bărbat. Acesta coborî scările, trase de ușa de la garaj, apoi se aplecă să mute bicicletele pe iarba de lângă alee. Când dispăru În garaj, atât Brunetti, cât și Ambrogiani coborâră din mașină și porniră către casă. Tocmai când ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Barcis și Ambrogiani coti la stânga și-n josul unui drum abrupt de acces ce ducea către lac. Ambrogiani se opinti afară din mașină, evident zdruncinat de drum. — Hai să bem ceva, zise el, pornind spre o cafenea ce umplea enorma verandă din spatele uneia dintre clădirile de lângă lac. Trase un scaun la una dintre mesele dotate cu umbrele și se lăsă să cadă În el. Înaintea lor se Întindea lacul, cu o apă straniu de albastră; În spatele ei se ridicau munții. Veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Andreea Floricu, clasa a V-a Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Techirghiol, județul Constanța profesor coordonator Ciobanu Claudia-Veronica Stau uneori pe veranda casei și mă gândesc oare de ce doar primăvara albinuțele sunt mai harnice decât vara, fluturașii sunt mai vioi ca niciodată, pădurile pline de cântul păsărilor și câmpul în mii de culori? Și cum stăteam așa, a venit bunicul meu, s-
Misterul primăverii. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea Floricu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_676]
-
în vasta și frumoasa grădină a părinților ei, care era încărcată de caprifoi și alte flori de vară. Plus o slujbă la superba biserică medievală din piatră cenușie de pe dealul de deasupra sătucului lor din Cornwall, acolo unde, ieșind pe verandă, te bucurai de priveliștea răpitoare a dealurilor care se pierdeau în marea cea îndepărtată. Alice știa că mama ei nutrise speranța că într-o zi și ea se va mărita acolo. Speranță pe care acum o transferase, legând-o de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și induce frisoane. Nici nu mai știa de câte zile ploua, se plictisise să asculte buletinul meteo și se mulțumea să tragă din când în când draperia pentru a privi cum mustea pământul de apă. Își imagina că iese pe verandă, strângând din dinți și coborând cele patru trepte - una dintre ele scârțâia îngrozitor, a bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ieșit un pic la aer, în felul acesta, această ploaie insistentă ne-a trimis pe toți în domiciliu forțat. Se dorise un simulacru de glumă, pentru eventuala destindere a atmosferei. Vizitatorul slobozi un oftat, iar chiștocul de țigară zbură pe verandă. Ar trebui să te pun să dai cu mătura, gândi... Apoi mișcă din cap întrebător, privind ostentativ către încheietura mâinii stângi, acolo unde ar fi trebuit să se afle un ceas. Nu purta niciodată ceas, dar îi plăcea ideea de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să pornească, fiecare, într-o cu totul altă direcție -, apoi luă o curbă largă și se propti în pomul din fața casei în care locuia un profesor de engleză pensionat pe caz de boală. Acesta citea ziarul la acea oră, pe verandă, fiindcă îi plăceau știrile sportive și muzica naturii în zilele cu ploaie... Auzi șocul, smulse ochii din pagina ziarului și văzu/înregistră un manechin (aceasta a fost prima senzație vizuală) care plutea prin aer. Abia pe urmă, după câteva fracțiuni
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
care se aflau doi indivizi luați la mișto de un ghinion teribil. În urma sa, ploaia lovi cu și mai mare putere în ferestrele secției, ca și cum ar fi dorit să-l oprească... 13 Ieși din casă și rămase câteva minute pe verandă. Luase și paharul cu el, îl simțea lipit de degete, parte integrantă a trupului său măcinat de îndoieli și gânduri. Trăia o senzație de amețeală continuă, de câteva ore - dar dacă limbile ceasului dau doar senzația că se mișcă atunci
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Nu te găsesc atunci când îmi este dor de tine, de ce? Femeia roti ochii prin curtea plină de apă. De data asta a exagerat, chiar că a băut prea mult... Îl ajută să se ridice și îl spijini în timp ce mergeau către verandă. Ploaia îi lovea pe amândoi cu furie, iar greutatea bărbatului o făcu să icnească. După ce îl depuse în balansoar, alergă pe alee și își recuperă geanta. În spatele ei, legănându-se, scriitorul împunse aerul cu degetul arătător:Te-ai ascuns, Magicianule
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de păr negru îi brăzdară fața. Îl văzu pe scriitor cum vorbește de unul singur și cum gesticulează, ca și cum ar fi avut în față un interlocutor pe care numai el îl putea vedea. Clătină din cap și se îndreptă către verandă, urcă treptele și intră în casă. Sticla goală de J&B îi confirmă ipoteza referitoare la o beție crâncenă, iar dozele de bere din coșul de gunoi o făcură să strângă din dinți. Văzu laptopul și apăsă înciudată butonul de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]