436,616 matches
-
adevărat că uneori întâlnim o persoană pentru toată viața, dar mai este adevărat și că iubim multe persoane diferite într-un mod diferit în momente diferite. Același lucru se întâmplă și cu cărțile. Există cărți care m-au însoțit toată viața de când le-am descoperit: Alice în Țara Minunilor, Don Quijote, Divina Comedie, câteva romane de Chesterton. Dar există și cărți care au fost - sau sunt - fundamentale pentru mine la un moment dat. De exemplu, mă interesez acum din nou de opera
Alberto Manguel: Profesia, cititor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14807_a_16132]
-
nostalgie în acest moment, când Argentina a fost distrusă. Pot astfel să recuperez, prin literatură, o anume noțiune despre cum era această țară magnifică, acum în ruine. Î.: Acolo v-ați născut, astăzi trăiți în Franța și aveți naționalitatea canadiană. Viața dumneavoastră personală este, și ea, într-un fel, un veritabil Babel. Asta a influențat modul dumneavoastră de a citi? R.: Cred că suntem toți, într-un fel, cosmopoliți. Noțiunea de a avea o naționalitate impusă de un pașaport mi se
Alberto Manguel: Profesia, cititor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14807_a_16132]
-
care trebuia să o scriu sau prin oferte ori prin impulsuri de moment. Cred că orice bibliotecă personală e un soi de autobiografie, un portret al persoanei care a adunat-o. Cred că mă recunosc sau recunosc unele aspecte din viața mea pe aceste rafturi. Î.: Niciodată n-ați simțit că aveți prea multe cărți, că ar trebui să vă debarasați de unele volume? R.: Nu, deoarece cărțile au ceva miraculos: niciodată nu putem ști când vor deveni ale noastre. Poate
Alberto Manguel: Profesia, cititor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14807_a_16132]
-
o dorință ascunsă pentru un amuzament malițios, am constatat că efectul se lăsa așteptat. Textul nu mai părea atât de absurd: "Adepții ciberneticii o definesc ca pe o știință universală despre legăturile și comunicațiile în tehnică, despre ființele vii și viața socială, despre "organizarea generală"... Prin aceasta, cibernetica consideră ca fiind identice legăturile reciproce mecanice, biologice și sociale...". Dacă punem în paranteze adjectivele caracteristice luptei de clasă obținem un text care, cu ușurință, ne aduce amine de Spengler și Toynbee ori
Dubla pledoarie by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/14813_a_16138]
-
Dacă stăpânul ignoră consecvent aceste semnale, animalul-robot va muri iremediabil după un timp, creând posesorului aceleași emoții și remușcări ca în cazul unei ființe autentice. No comment! Oamenii care fetișizează robotul, crezându-l înzestrat cu inteligență umană, uită că în privința vieții și atributelor ei (judecată, conștiință, intuiție) ne aflăm cam în aceeași situație ca acum 5000 de ani: nu le putem nici măcar defini. Ori, după cum inspirat a remarcat simpaticul american Will Rogers, " Nimic din ceea ce nu poți să exprimi, nu va
Dubla pledoarie by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/14813_a_16138]
-
Să te învețe un singur adevăr din istoria amurgului măcar/ Iar toamnelor sterpe ucide-le/ Cînd o să pricepi - fercheșul vierme de dar" (Viermele). Nu mai puțin caracteristică se prezintă apocalipsa cotidianului, insinuare a absurdului în cutele cele mai familiare ale vieții, între micile gesturi și întîmplări, magnetic atrase de caricatură: "Pe drum se aude trecînd căruța/ cu pepeni/ ca o groapă comună a capetelor" (Încăperea). Ori: "Prin sertar îmi căutam ideile/ Piticii îmi furaseră cheile/ Cu care desfăceam, ascuns, cîte-un nor
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
să mori aiurînd" (Îndemn). Dar - atenție! - sacralitatea negativă înscrisă în discursul blasfemator poate reveni în matca fertilității grație instrumentului poetic. Analizînd poezia descompunerii propusă de autorul Florilor Răului, Jean-Pierre Richard afirma că bardul francez "ne prezintă moartea ca pe o viață la superlativ, ca o viață dezlănțuită". Ceea ce s-a numit poezia decadentă a cultivat această putreziciune somptuoasă, triumfală prin reorientarea ei secundă, "formală", către rodnicie. Estetizarea declinului, a morbidului, a degenerescenței nu e oare o absolvire a lor sui generis
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
atenție! - sacralitatea negativă înscrisă în discursul blasfemator poate reveni în matca fertilității grație instrumentului poetic. Analizînd poezia descompunerii propusă de autorul Florilor Răului, Jean-Pierre Richard afirma că bardul francez "ne prezintă moartea ca pe o viață la superlativ, ca o viață dezlănțuită". Ceea ce s-a numit poezia decadentă a cultivat această putreziciune somptuoasă, triumfală prin reorientarea ei secundă, "formală", către rodnicie. Estetizarea declinului, a morbidului, a degenerescenței nu e oare o absolvire a lor sui generis? Viața în accepția ei rodnică
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
la superlativ, ca o viață dezlănțuită". Ceea ce s-a numit poezia decadentă a cultivat această putreziciune somptuoasă, triumfală prin reorientarea ei secundă, "formală", către rodnicie. Estetizarea declinului, a morbidului, a degenerescenței nu e oare o absolvire a lor sui generis? Viața în accepția ei rodnică (sacrală) se reîntoarce în planul creației ce-o restructurează (reabilitează) în ficțiunea lirică, potrivit cerințelor, acesteia. Să ne reamintim, ca avînd un caracter de generalitate, celebra proclamație a lui Arghezi: Din mucigaiuri, bube și noroi,/ Iscat
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
rață care plutește moartă pe apa unui lac de agrement, după ce s-a înfundat cu o pîine de casă, aruncată de un puști de pe margine; de la acea zi, botezată în film "", începe totul. De la acea zi, un om care toată viața n-a făcut nimic, decît să se distreze în felul lui, egoist și cinic, începe să se schimbe și să-și schimbe și viața; omul descoperă că cel mai euforizant "drog natural" posibil e să faci bine cuiva! Filmul sugerează
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
margine; de la acea zi, botezată în film "", începe totul. De la acea zi, un om care toată viața n-a făcut nimic, decît să se distreze în felul lui, egoist și cinic, începe să se schimbe și să-și schimbe și viața; omul descoperă că cel mai euforizant "drog natural" posibil e să faci bine cuiva! Filmul sugerează că în scenariul oricărei vieți există o posibilă "zi a Raței moarte", o zi de la care orice viață fără sens poate să capete un
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
decît să se distreze în felul lui, egoist și cinic, începe să se schimbe și să-și schimbe și viața; omul descoperă că cel mai euforizant "drog natural" posibil e să faci bine cuiva! Filmul sugerează că în scenariul oricărei vieți există o posibilă "zi a Raței moarte", o zi de la care orice viață fără sens poate să capete un sens... Sigur, e veche rețeta, dar cînd ea capătă prospețime, rezultatul merită să fie degustat cu plăcere, și nu expediat snob
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
schimbe și să-și schimbe și viața; omul descoperă că cel mai euforizant "drog natural" posibil e să faci bine cuiva! Filmul sugerează că în scenariul oricărei vieți există o posibilă "zi a Raței moarte", o zi de la care orice viață fără sens poate să capete un sens... Sigur, e veche rețeta, dar cînd ea capătă prospețime, rezultatul merită să fie degustat cu plăcere, și nu expediat snob pe raftul "comediilor de consum fără prea mare originalitate". Filmul știe să fie
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
însele, pe o insulă a uitării și a alinării... Un fel de telenovelă de autor și de artă! Obsesii, vise, coșmaruri, luxuriant, torid, prolix... Ideea leit-motiv e că există un punct în care, aflîndu-te, poți să schimbi întreaga poveste, întreaga viață. În stilul lui, Medem vorbește tot despre "ziua Raței moarte", ziua renașterii posibile și imposibile. Post Scriptum. În altă ordine de idei, semnalăm apariția unui Dicționar universal de filme, de Tudor Caranfil; în semideșertul binecunoscut, orice carte de cinema autohtonă
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
cît două pîini și între pîine și ziar trebuie să fii masochist ca să alegi ziarul, care te anunță că n-ai pîine. În lumea bucureștenilor de rînd să dai banii pe ziare e un semn că ai un nivel de viață care îți îngăduie acest lux. Apariția vînzătorilor de ziare de la intersecții e o încercare de a corecta criza de cumpărători de la chioșc. Aici mai funcționează însă o observație remarcabilă. Cine are mașină nu se mai oprește dimineața la chioșcul de
Avortonii mediatici by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14837_a_16162]
-
îl părăseam și eu. Știam că după ce se trezește, își pune vasele murdare în pungi, încuie cele cîteva unelte în magazia din spate, își ia bicicleta și pleacă." Cam asta ar fi motivația exterioară. Că bătrînul simbolizează platitudinea și monotonia vieții însăși, asta e ceva ce doar cititorul trebuie să înțeleagă. Autoarea nu explică, nu moralizează, nu metaforizează, cu o stăpînire și o economie de mare scriitor. Satul e cu totul părăsit, mai sînt doar cîțiva bătrîni (dar ce bătrîni memorabili
Felicia Mihali - romanele scrise în România by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14818_a_16143]
-
și la fel de greu de uitat. Următorul roman, Mica istorie, are un subiect cu totul inedit: o comunitate veche, preistorică din perspectivă europeană, în care se succed cîteva generații de preoți-conducători. Istoria mică înseamnă de fapt istoria neînsemnată, istoria neconsemnată, a vieții private. De cîteva ori se fac referiri la ceea ce a fost consemnat de istoria mare: cîteva nume, cîteva fapte schițate, adică suprafața indiferentă și opacă. Scriitoarea face o muncă de reconstituire istorică, nu neapărat atentă, nu riguroasă, ci capricioasă și
Felicia Mihali - romanele scrise în România by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14818_a_16143]
-
prin felul în care e scrisă premiza. Pentru că amănuntele sînt mai degrabă întîmplătoare și reconstrucția pare stîngace, nu e nimic pitoresc în aceste cetăți rivale înșirate de-a lungul unui rîu. Numele personajelor sînt ciudate și se amestecă între ele, viața nu are nimic strălucitor pentru că e vorba de o civilizație abia ieșită din grotă, în care domnește întunericul, mîncarea nerafinată și schematismul gesturilor. Culoarea decorului seamănă cîteodată cu aceea din desenele animate cu The Flinstones, altădată cu satul românesc abrutizat
Felicia Mihali - romanele scrise în România by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14818_a_16143]
-
captiv. Or, un P.S.D. fără Iliescu e o pradă sigură pentru extremiști, dacă nu chiar pentru momentan adormita opoziție. Un nou mandat de președinte n-ar mai însemna pentru Ion Iliescu nimic. Din punct de vedere financiar, este asigurat pe viață, din punct de vedere politic va găsi oricând o formulă de supraviețuire. Singurul lucru de care se temea Ion Iliescu - scormonirea dosarelor privind evenimentele din decembrie și mineriadele - nu mai interesează astăzi decât câțiva marginali obsedați de principii etice. Iar
Șiștarul cu lapte al dictaturii sau Ceaușescu al XI-lea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14840_a_16165]
-
vor da în lături chiar de la o lovitură de stat, numai să păstreze puterea. Anticipam chiar (martoră mi-e colecția României literare!) lansarea propunerii ca Ion Iliescu să preia șefia statului pentru încă și încă un mandat - ba chiar pe viață! Pe ce mă bazam? Mai întâi, pe totala lipsă de rușine și pe cinismul partidului de guvernământ. Am simțit că se coace o porcărie din momentul în care am observat obstinația de a păstra, în sondajele de opinie, numele lui
Șiștarul cu lapte al dictaturii sau Ceaușescu al XI-lea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14840_a_16165]
-
dintre noi care nu se bucură de această favoare, care nu știu unde se află mormântul taților, mamelor, fraților, surorilor, fiilor și fiicelor lor este o calamitate suplimentară. Contemporaneitatea tragediei grecești constă din prezentarea în cuprinsul ei a atrocității sorții, a atrocității vieții, a atrocității lumii. Și refuzul acestei lumi și a celor care au rânduit-o și o conduc: zeii și stăpânitori." Dar nu numai Shakespeare și tragicii greci l-au atras pe Jan Kott, ci teatrul în genere, terenul prin excelență
Jan Kott by Olga Zaicik () [Corola-journal/Journalistic/14834_a_16159]
-
scris că am distrus teatrul englez și tradiția shakespeareană pentru cel puțin douăzeci de ani..." Afirmații confirmând o vigoare morală de invidiat și o mereu proaspătă viziune regizorală neinhibată de nici un fel de prejudecăți. Interesante pentru cunoașterea ultimei perioade din viața lui Jan Kott, mai exact a ultimelor zile sunt mărturiile criticului literar Jadwiga Jaworowska din Zeszyty Literackie, nr. 79, vara 2002, căruia scriitorul i-a încredințat ultimile sale pagini scrise: Piniakoteka, dedicate iubitei lui pisici (așa cum scrisese mai demult foiletoanele
Jan Kott by Olga Zaicik () [Corola-journal/Journalistic/14834_a_16159]
-
a luat-o de la adăpostul pentru câini și pisici de pripas și continuând cu meditațiile privind comportamentul Piniei (de fapt un motan negru cu botul alb și șosete albe) în diverse împrejurări. Un fel de jurnal al sfârșitului propriei sale vieți.
Jan Kott by Olga Zaicik () [Corola-journal/Journalistic/14834_a_16159]
-
după plete, pe care "parizianul" din Mircești le purta cu mîndrie. Biografiile sînt suculente, cu amănunte neașteptate (și, unele, nu îndeajuns verificate). Tot să citești așa critică sau literatură, cum vreți să-i spuneți. A fost reeditată de curînd și Viața lui I.L. Caragiale. O savuroasă carte, mai mult decît simplu material documentar. Tot timpul îți pui întrebarea de ce un spirit atît de fin se epuizează în elucidarea unor minore încurcături biografice. Apoi nu-ți rămîne decît să savurezi această contradicție
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
universului". Aș reformula definiția în felul următor: jurnalul lui Radu Petrescu este o machetă a existenței proprii. Dar asta înseamnă, dacă ne gîndim bine, că jurnalul precede existenței pe care o consemnează: metaforic vorbind, autorul Părului Berenicei credea, probabil, că viața omului este dinainte scrisă. O machetă misterioasă o conține înainte de a se realiza. Astfel de considerații nu sînt fastidioase cînd ne referim la un autor ca Radu Petrescu. El intră în categoria, destul de rară, a scriitorilor inteligenți și care reușesc
Jurnalul ca machetă a existenței by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14863_a_16188]