KorAP: Find »[drukola/base=virtualitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...32 >

796 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

care însoțește semnificația de mediere tehnologică și de simulare în spațiul virtual. Înrădăcinarea condiției umane în trup și materialitatea senzorială ca o conlucrare dintre minte și carne sunt realități care se continuă în ontologia și fenomenologia postumane. Topografiile corporale ale virtualității sunt plasări dinamice și interactive în lume, interferând tehnologia cu evenimentul fizic-material și cu dorințele și intențiile umane și interraportând inteligențele umane și artificiale la senzualitatea și la visceralitatea umanului. Plecând de la o astfel de abordare, se poate constitui și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
trupului protezat, transmutat genetic sau interfațat, individul postuman accesează lumea, în toate planurile și dimensiunile acesteia. Spre deosebire însă de subiectul uman situat în spațiul realității fizice și care are acces imediat, direct la acesta, subiectul postuman, situat în spațiul virtualității (ca întrepătrundere între realitatea fizică și cea computaționalăă, are acces mediat, prin proteză, prin interfață sau prin transgenă, la acesta din urmă. În ultimă instanță, corpul postuman devine un agent al experienței în lumea virtuală și fundamentul existențial al acesteia

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și întrerupe tradiția psihanalizei (umanist-freudieneă. Evidențierea punctelor divergente poate continua, însă ne oprim aici cu acest melanj teoretic. În continuare, formulăm din nou o analiză aplicată pentru a arăta modul în care perspectiva fenomenologică poate funcționa în spațiul corporal al virtualității. 3.5. Char Davies și corpul virtualtc "3.5. Char Davies și corpul virtual" Instalațiile tehnoartistice de tipul realității virtuale, aflate în vecinătatea paradigmei iconic-navigaționale a corpului, pot susține o interpretare fenomenologică, precum sunt cele ale artistei canadiene Char Davies

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
uman. Lucrările sale de acest tip propun o estetică corporal-vizuală a realității virtuale, estetică bazată pe utilizarea mecanismelor de producere a transparenței și a ambiguității optice, spațial-tridimensionale, și pe generarea procesului de imersie corporal-senzorială a participantului într-o lume a virtualității, în special prin interfața respirației și a balansării trupului. Imaginea întrupată și spațializată este explorată, în aplicațiile artistei, prin procesul optic al contemplării interactive a lumii și prin navigarea virtuală cu ajutorul întregului corp în spațiul simulat (vezi Hansen, 2001, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
spațializat și corporalizat și grație interacțiunii în timp real. Un ecran permite vizualizarea în timp real a experienței participantului, adică proiecția stereoscopică a lumii virtuale, de către vizitatorii muzeului, iar un alt ecran arată umbra proiectată a siluetei imersantului în spațiul virtualității, astfel că instalația devine un cadru intensiv al vizualizării. La nivelul conținutului, aplicația constă în trei lumi relaționate: natura (elemente vegetale, acvatice, terestre și cosmice precum pădurea, luminișul, heleșteul, abisul oceanic, pământul subteran și norulă, codul (liniile softului utilizate ca

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
proiectarea optică a privitorului în interiorul unei imagini digitale, prin fenomenul de a fi în imagine și de a acționa în reprezentarea vizuală învăluitoare în mod spațial, dar și prin completarea simțului vizual cu alte experiențe senzoriale. Privitorul unui imagini a virtualității devine, astfel, participant, imersant, interactor, lărgindu-și aptitudinile perceptive. Nefiind un simplu corp-imagine, o ipostaziere a registrului strict vizual sau un obiect al proiecției optice și neprivilegiind modelul perceptiv al privirii, receptorul virtual este un subiect în multitudinea de semnificații

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ale „mașinii viziunii”, adăugând noi ambiguizări în relația public-privat, vizibil-invizibil, interior-exterior. Evenimentul transmis „în direct”, televizat, prezentat de la distanță în timp real, este aspru criticat. Logica imaginii în cazul infografiei este incriminată de paroxism întrucât teleprezența înseamnă prezență și absență, virtualitate instituită ca realitate, adică ceea ce Paul Virilio prezintă ca fuziune/confuziune actual-virtual. Aceasta este, în ultimă instanță, logica imaginilor de sinteză propunând o viziune sintetică mijlocită de automatizarea percepției: mai degrabă decât simpla simulare a realității, avem de-a face

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
poate fundamenta postumanismul în latura sa precaută și temperată, împăcând umanismul cu transumanismul sau cyberfeminismul. Perspectiva ontologiei virtuale postumane pe care o propunem este una mediană, aflată între aceste două accepții filosofice asupra corpului. Prezentăm, astfel, spațialitatea corpului în lumea virtualității ca fuziune organic-tehnologică între mintea și materia fizică a subiectului postuman. Avem de-a face cu un fenomen de întrupare relațională la nivel ontologic, dar și epistemologic, antropologic sau sociologic. Posibilitățile deschise de inteligența sintetică, computerele organice sau manipularea genetică

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
corporală postmodernistă și raționalitatea științifică modernistă. Postumanismul temperat critică idealismul transumaniștilor care încearcă să se desprindă de granițele corporale și mintale ale ființei umane. Mai degrabă decât să însemne transcenderea corporealității fizice, ontologia postumană hibridizează fizicul și computaționalul în condiția virtualității. Acest tip de ontologie nu țintește la evadarea din spațiul și trupul fizice și la obținerea stadiului imaterial, nu promite eliberarea eului de limitele corporale și nu aspiră să înlocuiască realul cu teritoriul eteric al informațiilor și al telecomunicațiilor. Dimpotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sau etic. Deopotrivă organic și mașinal, postumanul cyborgic, cel avataric sau cel transgenic este material: organul, proteza, interfața, gena, toate acestea încorporează subiectul virtual. Biotehnologia postumană pune subiectul în relație atât cu lumea fizică, cât și cu lumea computațională, fundamentând virtualități diverse, evoluții confluente și metisaje identitare. Corpul și mintea virtuale stabilesc contactul subiectului cu lumea: postumanul poate fi înțeles în această direcție ca o extindere tehnologică a trupului și a conștiinței umane în lume, dar și ca pătrundere tehnologică a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a conștiinței umane în lume, dar și ca pătrundere tehnologică a exteriorității și a străinătății tehnologice în identitatea umană. Postumanul devine astfel identitatea umantehnologică a subiectului integrat senzorial, perceptiv și mintal în lumea reală și în lumea numerică, prin medierea virtualității. Relația dintre om și tehnologiile biocomputaționale este asemenea relației dintre om și realitate: subiectul se integrează/se cufundă senzorial-corporal și mintal în mediu, simțurile corporale „deschizând” mintea individului către spațiul realității, precum și către spațiul mediatic. Trupul și conștiința sau simțul

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
schimb evaluarea întrupării feminine la interfața monitorului și transformarea elementului personal în politic (celebra teză the personal is politicală. Metafizica cyberspațiului, așa cum este aceasta conturată de pildă de către Michael Heim, este criticată ca discurs al eliberării evazioniste a identității în virtualitate, în timp ce alternativa propusă este negocierea relațiilor de putere. 4.4. Internetul și împuternicirea femeilortc "4.4. Internetul și împuternicirea femeilor" Direcțiile cyberfeminismului se îndreaptă și spre evidențierea modului în care femeile sunt împuternicite în suportul Internetului în viața de zi

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
important nu doar în discursul feminist, ci și în cel postcolonial, alături de noțiuni precum devenire și nomadism. Diverse etnii își pot face vocile auzite pe Internet, fie în mod individual, fie în mod colectiv, prin intermediul comunităților virtuale. Discursul destrupării în virtualitate nu intră în această schemă, după cum nici discursul posibilității de eradicare a ierarhiei sociale și a structurilor politice. Marginalizarea unei părți a populației, după criterii economice, sociale și politice este reliefată mai ales în analiza comunităților virtuale ale rețelei, în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
În continuarea manifestelor presupus revoluționare ale marxismului și ale futurismului, cyberfeminismul și postcolonialismul adaugă noi manifeste ale tehnoștiinței. În același timp, aceste direcții oferă modele de existență, comportament și etică pretabile practicilor diverse și divergente care se derulează în spațiul virtualității. Toate aceste orientări nu doar teoretizează rolul utilizărilor diverse ale tehnologiilor, ci atribuie acestor practici înțelesuri sociale și politice, sensuri alternative și strategii opoziționale. Cyberfeminismul extinde noțiunile ideologice ale conceptului de gen în contextul științei cibernetice, însă principala sa preocupare

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ca, în momentul preluării puterii din mâinile forțelor absolutizante, să fie vorba de o putere la fel de esențializantă. Am propus, în schimb, evidențierea modelelor tehnoculturale caracterizate prin pluralitate perspectivală și perceptivă, fie că ne-am referit la ontologia, fie la ideologia virtualității. În ciuda prezicerilor cu iz științifico-fantastic ale oamenilor de știință transumaniști, corpul continuă să fie valorizat atât în existența empirică, cât și în reprezentările cultural-artistice. Astfel, în spațiul tehnologiilor virtuale sau în proiecțiile media, viața umană continuă să fie trăită prin

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
împuternicirii. Doar punând în balanță astfel de factori multipli, condiția virtuală a postumanului poate avea sens uman. Intersectarea dintre existența fenomenologică, practica tehnologică, etica responsabilității pentru celălalt și arta întrupării poate fi o soluție viabilă la chestiunea dispariției trupului în virtualitate. Nu trebuie uitat că aspectele „diurne”, apolinice sau pozitive ale relaționării dintre uman și tehnologic (marcate prin avantaje și oportunitățiă sunt strâns legate aspectele „nocturne”, dionisiace sau negative care vorbesc de posibile pericole, de riscuri și dezavantaje în spațiul virtual

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în spațiul virtual al vitalității și al viralității. Mai mult, aceste aspecte luminoase și întunecate sunt, cel mai adesea, interrelaționate, astfel că deciziile umane în fața provocărilor tehnoștiințifice sunt dificile, echivoce și produc un imaginar monstruos sau fantomatic. În acest sens, virtualitatea este condiția virtuții și a virtuozității umane, atât prin implicarea responsabilă în chestiunile etice ridicate de domeniul biotehnologiilor, cât și în reprezentările artistice sau în creațiile umane în care esteticul, coroborat cu societalul, încearcă să exprime caracterul încorporat al ființei

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Haraway în capitolul al patruleaă, nici la dimensiunile sociale ale avatarurilor din cadrul comunităților virtuale. 5. Abordăm problematica virtualului nu ca imaterial, ci ca paradigmă a materialității, aparținând deopotrivă tehnologiei comunicaționale și corpului uman. Propunem însă și alte direcții pentru înțelegerea virtualității (ca întrepătrundere între fizic și numerică, precum virtual = vital sau virtual = viral. De asemenea, abordarea virtualului nu se face în opoziție cu realul, cu posibilul și cu actualul, tocmai pentru a nu institui noi dihotomii discursive. 6. Analiza schizofrenică sau

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
contraargumentul identității psihice stabile care caracterizează normalitatea subiectului uman în pofida descentrării identitare: subiectul uman nu poate evada din fixitatea relativă a corpului și a minții. 18. Cele trei faze ale ciberneticii, în Hayles (1999Ă, sunt: homeostaza (1945-1960Ă, reflexivitatea (1960-1985Ă și virtualitatea (1985 până în prezentă. Primul stadiu al ciberneticii este ilustrat prin Claude Shannon și Norbert Wiener (stabilitatea sistemelor mecaniceă, al doilea prin Humberto Maturana și Francesco Varela (accentul asupra observatoruluiă, iar al treilea prin diverși teoreticieni ai inteligenței și vieții artificiale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Paris, transumanismul trebuie să fie un „nou umanism”. Acesta consideră că în cyberspațiu-timpul definit ca o componentă a tehnonaturii există posibilitatea distrugerii materiale, biologice și spirituale a omului. În acest context, este necesară intervenția responsabilității umane. Realizarea practică a oricărei virtualități cyberspațiale este focalizată spre potențialul colectiv al libertății de alegere umană: „era neguțătorilor” sau „era mărșăluitorilor”, „sat global” sau „sat al satelor” (Nicolescu, 1999, pp. 97-98Ă. „Omul care se naște din nou”, homo sui transcedentalis, are în vedere responsabilitatea autotranscendenței

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
umane la tehnologie 25 1.2. Destructurarea opozițiilor natural-artificial și subiect-obiect 35 1.3. Inteligența și viața artificiale (de la agenții cognitivi la virușii computaționaliă 43 1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică. 62 1.5. Stelarc și corpul cyborgic 83 1.6. Infomedicina 92 Capitolul 2. Identitatea la interfață: avatarul 104 2.1. Interfațarea și avatarizarea corpului. Mediere și întrupare la interfață 104 2.2. Identitatea postmodernă în spațiul virtual. Sherry

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
2.1. Interfațarea și avatarizarea corpului. Mediere și întrupare la interfață 104 2.2. Identitatea postmodernă în spațiul virtual. Sherry Turkle și studiile etnologice 112 2.3. Alteritate și nomadism 121 2.4. Orlan și corpul avataric 135 2.5. Virtualitatea ca virulență. Baudrillard și critica identității la interfață 142 Capitolul 3. Postumanul și corpul transgenic 149 3.1. Condiția postumană. Sinteza întrupării la Katherine Hayles 149 3.2. Transumanismul. Hans Moravec, limita spiritualismului tehnologic și bioetica 158 3.3. Eduardo

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
corpul transgenic 149 3.1. Condiția postumană. Sinteza întrupării la Katherine Hayles 149 3.2. Transumanismul. Hans Moravec, limita spiritualismului tehnologic și bioetica 158 3.3. Eduardo Kac și corpul transgenic 179 3.4. Fenomenologia de tip Merleau-Ponty în spațiul virtualității 189 3.5. Char Davies și corpul virtual 196 3.6. Critica corpului virtual la Paul Virilio 203 3.7. Postumanismul critic temperat 216 Capitolul 4. Cyberfeminismul și corpul împuternicit 236 4.1. Varietatea și contradicțiile cyberfeminismului 236 4.2

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524

trebuia să respecte, ca într-o cartogramă, harta întregii țări". Proiectul muzeului social reprezintă un fundament al sistemului sociologic al lui D. Gusti, prin care este analizată esența existenței sociale: studiul societății ca totalitate dinamică semnificativă; deosebirea cadrelor sociale (a virtualităților sociale, tendințele de devenire) de manifestări (realitatea socială); studierea mecanismelor dinamicii sociale. Unitățile fundamentale de analiză sociologică sînt surprinse în starea prezentă, iar stările anterioare sînt identificate prin istoria socială. Din perspectiva sociologică elaborată de Gusti, gospodăria ca unitate de

by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439

prin varietate tematică, lirica vremii, C. se remarcă prin expresia în acord cu o nouă sensibilitate: cu naturalețe și simplitate, reflexivitatea și sentimentul comunică în poezia sa de interogație interioară și de atmosferă. Neajungând să-și fructifice pe deplin propriile virtualități, păstrând încă unele convenții, a deschis, la noi, prin meditația și elegia romantică, drumul unei lirici moderne. SCRIERI: N. Nicoleanu, Poezii și proză; V. Cârlova, Poezii; C. Stamati, Poezii și proză, îngr. G. Bogdan-Duică, București, 1906; Vasile Cârlova și Al.

Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]