1,110 matches
-
Prostule... MACABEUS (De dincolo de deschizătură.): Psst! (MACABEUS a dispărut din scenă; PARASCHIV, singur, învârtindu-se prin încăpere; își pune trompeta în cui; alege câțiva cartofi; îi așază pe masă; încearcă să-i curețe; se oprește; se apleacă peste masă și vomită.) (Pauză.) (PARASCHIV își ridică încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MACABEUS: Da’ nici tu nu mai ai mult... PARASCHIV (Furios.): Ce-ai zis? MACABEUS: Am zis că nici tu mai ai mult. PARASCHIV: Cum adică? MACABEUS: Te cureți. Te duci pe copcă. PARASCHIV: Ia te uită! MACABEUS: Da, da, îți vomiți plămânii... Știu eu. PARASCHIV: Ia te uită! Vrei una peste bot? MACABEUS: Da. Drept să-ți spun, tare aș vrea să te văd că-mi dai una peste bot. Hai, dă-mi una peste bot! Crezi c-o să mă doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV: Mi-a scăpat. Ia-l pe ăsta! MACABEUS (Molfăie.): E bun. PARASCHIV (Începe să-i bage în gură într-un ritm tot mai rapid.): Și pe ăsta! Și pe ăsta! la-i pe toți! MACABEUS (Se îneacă.): Pfff... Secătură... (Vomită.) Te omor! PARASCHIV: O să-ți treacă. MACABEUS (Mieros.): Mi-e foame. Mai vreau. PARASCHIV: Trebuie să te porți frumos cu mine. MACABEUS: Mă port frumos. PARASCHIV: Ar trebui să-mi pupi mâna. MACABEUS: Ți-o pup. PARASCHIV: Ha! (Îi îndeasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ce vor, numai să mă lase în pace... în timpul nopții... Am să mor de greață... dacă îmi mai desfaceți pleoapele.... și gura... în timp ce dorm... Nu trebuie... Mă asculți? Spune-le că am să le spun eu, tot... tot... Era să vomit astă-noapte, de scârbă, când mi-ați deschis gura... și mi-ați umblat cu firul acela de iarbă... printre dinți... Tu mi-ai umblat cu firul de iarbă. Tu ai la tine întotdeauna câte un fir de iarbă... între dinți.... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mă gândesc la toți oamenii buni care au murit în cel de-al doilea război mondial, și apoi mă gândesc că tu ești încă în viață și trăiești în țara pe care ai trădat-o, simt că-mi vine să vomit. Vei fi fericit să afli că filiala noastră a hotărât în unanimitate seara trecută să ceară fie să fii executat prin spânzurare, fie să fii deportat înapoi în Germania, țara pe care o iubești atât de mult. Acum că știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
apuca de haină privindu-mă speriată. Eu îi șopteam să se liniștească, să aibă răbdare, dar cuvintele mele nu ajungeau până la ea. Urla mereu și se oprea doar cât să-și tragă răsuflarea. Simțeam că mă înăbuș și că o să vomit. Prin crăpăturile din peretele grajdului vedeam oameni fugind speriați în toate părțile. Salcia de dincolo de drum fremăta în bătaia vântului și arătarea asta îmbucătățită plutind deasupra Soniei îmi zbârlea părul. - Încă puțin, încă puțin... bâiguiam în neștire mângâindu-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sprijini de perete în timp ce Matthew punea ibricul pe foc. Ah, presupun că e mai bine decât „mișto“, după cum suna faimosul compliment pe care i l-a făcut Kevin Costner Madonnei, după spectacolul ei. Cred că ea s-a făcut că vomită atunci, nu? O doamnă, ca întotdeauna... Ai făcut școala la Oxford, Matthew? —Nu, la Cambridge. —Sidney Sussex? —King’s2. — Atunci nu prea se explică de ce ai un vocabular așa limitat, nu? Sau poate doar un pic. Hei, valea tu, ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
soldat, gata să sară și să cadă rostogolindu-se în șanțul de apărare, dar, în ultima clipă, un al șaselea simț păru să-i fi dat de știre și se opri cu un picior în aer. Privi în jos și vomită tot ce mâncase în ajun. Soldatul, la stânga lui, izbucni în văicăreli. — Dumnezeule! Dumnezeule! Sergentul rămase mut, înfipt în pământ, privind cu ochii măriți grămada de trupuri sfârtecate, vreo sută de bărbați, femei și copii înecați în sânge și sfâșiați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vezi? Se întoarseră spre el: — Recente? — De acum trei zile. — Dumnezeule sfânt! Ce sălbăticie. Cine sunt? — Niște garimpeiros... Au invadat teritoriul yubani. Veți avea aceeași soartă dacă nu plecați de pe aceste pământuri. Trei dintre bărbați se îndepărtaseră câțiva metri și vomitau; ceilalți se strânseră instinctiv, înspăimântați: — Sunt aproape? întrebă un tractorist. — Nu vă temeți. Vor doar să plecați. — Păi, eu plec! spuse unul dintre cei ce încetaseră să mai vomite. Cred și eu că plec! Și chiar în clipa asta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de pe aceste pământuri. Trei dintre bărbați se îndepărtaseră câțiva metri și vomitau; ceilalți se strânseră instinctiv, înspăimântați: — Sunt aproape? întrebă un tractorist. — Nu vă temeți. Vor doar să plecați. — Păi, eu plec! spuse unul dintre cei ce încetaseră să mai vomite. Cred și eu că plec! Și chiar în clipa asta. Nu merită treizeci de pesos pe zi, ca s-o sfârșești așa. — Și eu plec. — Un moment! Un moment... interveni cel care deschisese pachetul învelit și care cu siguranță era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
când a dat cu ochii de el. Nu, nu când a văzut că era mort și că era Într-adevăr Foster, ci când a văzut ce l-a omorât - era În pragul panicii. I s-a făcut rău. — Rău? — A vomitat. — Chiar acolo? — Da. Ciudat, nu-i așa? Paola se gândi o vreme Înainte să răspundă. Își termină vinul, Își mai turnă o jumătate de pahar. — Da. E-o reacție ciudată În fața morții. Și e doctor? El Încuviință din cap. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cred la fel. Nici eu n-am treabă cu mașinile. Merg peste tot cu bicicleta. Apoi a îndreptat markerul spre el, întrebându-l: —Cum te cheamă? —Jake. Soția mea, Alice, e și ea aici, dar momentan se află la toaletă. Vomită, a rânjit el către femei. Cred că știți cum e, nu, fetelor? Stomacul lui Hugo s-a strâns dezgustat de populismul ieftin al lui Jake. Cu toate astea, femeile păreau vrăjite. Toate au produs un murmur compătimitor. Toate, cu excepția Amandei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
problemă cu chestia asta. Chipul lui Lotti s-a luminat de extaz. —Ai dreptate, Jake, a gâfâit ea cu ochii strălucindu-i în spatele lentilelor. Ce bine ar fi dacă și alți bărbați ar gândi ca tine! Să-ți vină să vomiți, s-a gândit Hugo. Asta era singura modalitate prin care putea descrie ce simțea el, personal. Aruncând o privire piezișă în lungul camerei, Hugo a ghicit că sentimente similare îi animau și pe ceilalți bărbați. Expresiile lor variau de la mizerabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a întrebat Jake. Nu știu din ce motiv, dar mi se pare că te urăște de moarte. Cred că așa e, a recunoscut Alice, sperând că Jake n-o să-și continue investigația. Alice simțea că-i vine din nou să vomite, iar o altă călătorie cu autobuzul nu avea să-i îmbunătățească situația. Când intrase la cursul prenatal și o văzuse pe vechea ei dușmancă, i s-a părut că visează sau, mai curând, că are un coșmar. Era aproape imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o secțiune transversală a corpului feminin însărcinat. Cartonul era proptit pe un șevalet. Hugo s-a cutremurat văzând rinichii colorați într-un roșu țipător și tuburile intestinelor și mușchii contorsionați ai inimii. S-a holbat îngrijorat, venindu-i aproape să vomite, la copilul roz, așezat cu susul în jos în pântecele ilustrat. Hugo nu știuse că pruncii se formează cu capul în jos. În mod sigur, asta nu putea să le facă prea bine. Amanda se plângea constant de greșelile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
oprea? Asistenta Harris avea grijă de Theo. Ea nici nu prea trebuia să fie pe-acolo - cu toate că fusese rugată să-și mângâie fiul mai des, Amanda prefera să riște viitoarea sănătate emoțională a lui Theo decât să-l lase să vomite pe una dintre hainele ei de firmă. Amanda detesta din tot sufletul faptul că nu putea să se mai îmbrace în negru fiindcă Theo îi regurgita tot timpul pe umăr. Alternativa- o garderobă în toate nuanțele laptelui praf pentru copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
te ajute? Ochii lui Hugo au alunecat către ceas. —Bonă? a pufnit Laura. A pus mâna la frunte, zicând. M-am săturat deja de bone. Fumează pe ascuns, îți lovesc mașina, nu-ți spală rufele, le sare țandăra dacă Django vomită pe ele, unele și-o trag cu Fergus, în rarele ocazii când ajunge și el pe-acasă... Și-o trag cu Fergus? Laura a clătinat din cap. Îi intrase fum în ochi. —Fergus e unul dintre bărbații ăia care consideră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu serviciu de la Chicklets nu era ceva la care se așteptase. Și totuși, senzația asta era plăcută. Într-un fel cumplit. Cu toții erau în aceeași barcă, iar barca naviga pe o mare în furtună. Lui Sue îi venea deja să vomite. Ar cam trebui să plec, a zis ea respirând cu greutate. Dacă am noroc, o s-ajung la toaletă înainte să mi se facă din nou rău. * * * Conducând, în sfârșit, către birou, Hugo s-a frecat la ochi. Spiritul de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo a continuat. I-a explicat că realitatea se impusese. Amanda și-a dat seama că bebelușii se trezesc la toate orele din zi și din noapte, că urlă fără nici un motiv și, încă mai îngrijorător, din toate motivele. Că vomită, murdăresc scutecele, mușcă, zgârie, dau vânturi și că sunt departe de a fi niște ființe docile și adorabile. Că seamănă, mai curând, cu niște animale sălbatice. Punct în care, Amanda și-a pierdut abrupt și complet interesul. — Așa că a acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a tunat el. Mintea lui Hugo, care fusese plină de prospețimea lui Alice, s-a umplut acum de depravarea Laurei, așa cum îi apăruse: goală pușcă, cu picioarele depărtate în camera aia sufocant de parfumată. A simțit că-i vine să vomite. Întregul episod îi ieșise din minte. De atunci și până-n clipa de față i se părea că trecuse o viață întreagă. —Ai și de ce să faci fața asta, a lătrat Neil. Știi că, evident, am pierdut-o. —Ce să pierdem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
păruse. Urmărindu-l agitată din amonte, Alice a țipat la rândul ei când a văzut, îngrozită, cum silueta în fugă a lui Hugo își schimbă brusc direcția și se cufundă în apă. Dintr-odată, a simțit că-i vine să vomite. Ea fusese cea care-l împinsese la asta. Hugo nu plecase în căutarea ursulețului decât ca să fie iertat. Ca să-i demonstreze că-i părea rău fiindcă întârziase. Și să-i confirme că-i păsa. Of, Alice nu voise să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un hohot de râs disprețuitor. Sincer, draga mea, și eu aș vrea să știu cum reușesc. Dar, sigur, întreabă-mă. O să-ți spun ce știu. —Ăăă, păi... a ezitat Laura. Apoi a vărsat totul, fără nici o barieră, așa cum pățești când vomiți. A povestit cât de plictisitor i se părea rolul de mamă. Cât de abandonată de Fergus se simțea. Cât de puțin o împlinea - deși era puțin spus - Django. Cât de vinovată se simțea din toate aceste motive. Amanda s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o păpușică. O să arătăm bine împreună. Știi că accesoriul cel mai în vogă la ora actuală sunt copiii. Theo poate să meargă cu mine la prezentările de modă și să fie mascota revistei Class. Hugo simțea că-i vine să vomite din motive care nu aveau nici o legătură cu limbricii lui Theo. —Dar nu poți... a început el, după care s-a oprit. Bănuia că, de fapt, Amanda putea. Și dacă situația se înrăutățea... Și-a amintit de fotografiile din ziare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe Theo era, probabil, justificată. Așa cum ea știa foarte bine, procesele în care era implicată Amanda Hardwick erau un dezastru și nimic altceva. Și, peste toate, Hugo își mai pierduse și slujba. Alice a gemut. Simțea că-i vine să vomite și că se sufocă. Din cauza circumstanțelor, dar și din cauza fumului negru care ieșea din toba de eșapament a vehiculului. Ajunsă acasă, a deschis ușa dărâmată a Vechii Morgi. Jake, care se afla chiar în spatele ușii, i-a aruncat-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
zâmbit Hugo. —A, da, a spus Lotti. Ai dreptate. Barcă. Deci, Yogi. Cum te simți la gândul c-ai să devii tătic? Hugo a fost cuprins de un sentiment de déjà vu. Inima îi bătea cu putere. Îi venea să vomite și-și frământa mâinile. A deschis gura, apoi a închis-o la loc. După care a deschis-o din nou. S-a uitat la Alice, care îl privea îngrijorată. — La gândul c-am să devin tată? s-a forțat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]