KorAP: Find »[drukola/base=zbate & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...201 >

5,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

la stele. Azi noapte, trecând pe sub fereastra vecinei cu nas de papagal, cea care locuiește În casa de alături, m-am oprit câteva clipe și, am privit Înăuntru prin ochiurile perdelei. În penumbră am zărit-o pe vecină gemând și zbătându-se cu picioarele desfăcute sub o huidumă de bărbat, gol. Am atins fără să vreau burlanul de tinichea care a scos un sunet dogit care i-a făcut pe protagoniști să stingă imediat lumina slabă. Noaptea, În singurătate Îmi Închipui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
până la glezne . Un jandarm a prins de guler un copil al străzii pe care-l târăște după el, și-i mai dă din când În când câte un șut În fund. Copilul, un țigănuș murdar și sfrijit, plânge și se zbate, dar jandarmul Îl ține strâns, coborând cu el undeva, În hăul metroului. Cerșetorii apar și dispar ca Într-un spectacol grotesc: bătrâni, tineri, copii, singuri, În cuplu, În haite, gălăgioși, violenți, emotivi, cu priviri pierdute, bețivi, smintiți, smeriți, sperietori de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
bine lichidul ăsta parfumat,, .Antoniu apucă cu degetele câteva fire de zahăr dintr-un borcan aflat pe masă și le dă drumul În apa fierbinte, amestecând În ea cu o lingură. E ceai de tei, coropișniță bătrână.,, Un zâmbet se zbate la colțurile gurii lui Antoniu, făcându-l și pe bătrân să-și miște barba stufoasă și Încâlcită, semn al unui răspuns la acest semn de afecțiune. Cu mare efort, Kawabata Își mișcă trupul uscat de suferință, și umple plămânii cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
fără Încetare atâta amar de ani. A lovit cu sete, dar nu a dat Înapoi. A continuat să-și ducă existența nomadă, cu un soi de detașare mută și să cerșească fără mustrări de conștiință, tocmai de la cei care se zbat să facă din prezentul lor plin de lipsuri și frustrări, un viitor intoxicat cu speranțe. Își dă seama că este procentul pe care societatea se face că nu-l vede, este o verigă rezistentă dintr-un plan diabolic al ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
puteai baza pe el, era ca o Încăpere șubredă În care intri și ai sentimentul că se poate prăbuși În orice clipă peste tine. Cuvântul ăsta s-a pierdut la un moment dat În aglomerația de cuvinte noi, care se zbăteau să iasă la suprafață, cum ies viermișorii pe o brazdă de pământ reavăn. Când a văzut că sunt atât de multe și diferite, l-a cuprins Întâi panica, apoi dorința de-a le așeza, născocindu-le tot felul de Împerecheri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

intact acel fir care ne lega. Însăși acceptarea acestei situații era o tortură în sine iar legătura, deși blândă, era pentru mine ca lațul pentru un condamnat. Eram blestemat să fiu incapabil de violență. Și totuși, undeva în adâncuri, se zbătea în mine violența ascunsă în spatele durerii. Lucrul cel mai derutant era sentimentul pe care-l avusesem atunci, în preajma Antoniei, că am nevoia de ea, că am nevoie de ei; iar lucrul după care tânjeam acum în chip abject era să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
de critica, chiar de violența dumneavoastră. Prin blândețe nu faceți decât să prelungiți această vrajă a minciunii pe care au țesut-o în jurul lor înșile și în jurul dumneavoastră. Mai curând sau mai târziu va trebui să deveniți centaur, să vă zbateți pentru a scăpa. Am ascultat-o cu mare atenție. Doream să-i înțeleg foarte exact cuvintele. — Ați spus mai devreme că amândoi ar vrea să facă un pas înapoi, am zis, dar ceea ce spuneți acum ar putea însemna că, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Georgie; totuși îmi displăcea profund atât momentul cât și maniera în care trebuia să abordez acest subiect și uneori mă întrebam dacă dragostea mea pentru Georgie era destul de puternică pentru a rezista la presiunea mizeriei și haosului în care mă zbăteam acum. Totuși, când o găsisem în compania lui Alexander, simțul posesiei se trezise brusc și agresiv: un simț al posesiei ce dăinuia acum în mine ca un resentiment dureros. Ciudat era faptul că nu mă mâna o nevoie acută de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
purta eticheta „victimă”. Am simțit că trebuie să-mi feresc privirea. — L-am invitat pe Martin să vină cu noi, rosti Palmer. Mă privea atent, cu un zâmbet abia schițat, așa cum ai privi o muscă sau un pește care se zbate să scape din plasă. — Îți bați joc de mine, Palmer? am întrebat. La Honor nici nu puteam să mă uit. — Nu te coborî sub nivelul destinului tău, Martin, zise el. Ca psihanalist nu-mi imaginez că libertatea se obține prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

frivolității și ale pierzaniei, ale perversității, nesăbuinței și voluptății în care zadarnic încerc de-o viață întreagă eu însumi să mă cufund cu succes - deci, eu sunt cel care trebuie s-o salveze de tentațiile cărora de-atâția ani mă zbat să le cedez eu însumi. Iar pentru ea n-are absolut nici o importanță faptul că-n pat și ea bătea câmpii în legătură cu aranjamentul ăsta cu aceeași ardoare ca și mine. Te-ntreb, doctore, cine a avut primul ideea asta? Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
astea istețe din Sud, mai ales când sunt și lungane, ca tine. — Nu te mai căca atâta pe tine, Portnoy. Recită-mi poezia aia porcoasă. — Porte-noir, i-am răspuns eu, după care am început: Un suflu brusc... Aripa se mai zbate. Uimită-și simte gâtul strâns în cioc, I-s coapsele de áripi mângâiate Și-o strânge lebăda la piept cu foc. — Auzi la el, coapsele! a exclamat ea. Unde-ai învățat chestia asta? — Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

mini, cu pantofi închiși, eleganți, cu o eșarfă legată peste păr, o ține de braț pe maică-sa, ascultînd-o. Vezi, poate uiți iar să-mi scrii. Ei, mama, cum îți închipui?! Pînă acum..., ca la început... Eu am să mă zbat să te aduc în Iași. Bine, mama; cum vrei tu..., deși... Nu mi-ai spus, ce fel de oameni sînt cei la care stai în gazdă? A... Așa..., de treabă. Să înveți, să-ți continui studiile; e păcat să rămîi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
e undeva, în față. Concert simfonic la radio. Șoferul schimbă programul: un om de știință vorbește despre viitor în cadrul unei emisiuni destinată tineretului școlar. Ca o reacție întîrziată la panica de mai înainte, copilul din brațele mamei începe să se zbată plîngînd. Se liniștește cu greu abia cînd simte că i s-au desfăcut hăinuțele să se mai răcorească. Băiatul din brațele tatălui a făcut și el ochii mari de la primele țipete ale frățiorului. Ar vrea ceva, dar nu știe precis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pui în mînă, știind că pe acolo a dispărut cățelușa. Cînd este prins și luat pe sus, copilul începe să țipe cît îl ținea gura. Femeia îi arde un vîrf de palmă peste obraz, după care copilul începe să se zbată, aruncînd cît colo carnea din mîna sa. Ce naiba nu te poți abține?! murmură soțul, amăgindu-l cu greu pe celălalt să mănînce cîte o bucățică din carnea de pui, în timp ce, cu ochii mari și vii ca o flacără, copilul urmărește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
puțin încețoșată, e lovită mereu de același gînd: "Trebuie să divorțez de el!" Oameni încărcați cu bagaje circulă dintr-o parte în alta iar Aura, cu pieptul apăsat în bara de aluminiu, cu nasul lipit de geamul în care se zbate viscolul, simțindu-și agățat de colțul unui geamantan ciorapul stîng, frîntă din cauza oboselii și a romului, simte cum începe să tremure iarăși de furie și nu-și dorește decît să ajungă acasă, unde, fără să spună un cuvînt măcar, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de salut, cu care să încheie discuția, să se poată așeza pe saltea, lăsîndu-1 pe șofer nedumerit. La masa lui, lîngă fereastră, profesorul stă lăsat adînc în scaun, cu cotul stîng sprijinit de marginea mesei, fascinat de viscolul ce se zbate dincolo de sticla groasă. Cuvintele lui Lazăr i s-au înfipt adînc în gîndurile ce-l frămîntă: "...tînăr, sincer..." și-l sîcîie provocarea crescîndă a fostului discipol. "Ce ușor e să vorbești acum, cu sînge rece, despre ce a fost în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dădeam ceai din miez de ghindă, copt bine. Ghindă?! se miră tatăl. Da. Aici sînt mulți stejari; mă duc să caut în zăpadă. Țăranca se îndreaptă spre ușă, urmată de tatăl copiilor, care, luați de mama lor, plîng și se zbat, pînă ce unul scapă și-și ajunge tatăl lîngă ușă, agățîndu-i-se de picior. Studenta sare de pe saltea, ia copilul în brațe, îl plimbă așa un timp, șoptindu-i tot felul de minciuni pînă tace, îl aduce la masă și începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
te întîlnești cu soțul meu seara asta, să-ți ții gura. N-o să afle nici de la mine nimic. Ai înțeles?! Înainte ca Mihai să mai spună ceva, Maria se întoarce și iese, trîntind furioasă ușa în urmă. Înnebunit, vîntul se zbate în fereastră, gata s-o spargă. Unde s-o caut, unde? clatină încet din cap Radu. Spre Iași? Spre Valea Brândușelor? Dacă, vrînd să ajungă mai repede, a luat o mașină de ocazie!? Tu știi cîte mașini întroienite am văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spargă. Unde s-o caut, unde? clatină încet din cap Radu. Spre Iași? Spre Valea Brândușelor? Dacă, vrînd să ajungă mai repede, a luat o mașină de ocazie!? Tu știi cîte mașini întroienite am văzut? Lasă, doctore, nu te mai zbate atît îl temperează Lazăr, îndesîndu-i sub nas paharul cu vin. Măcar de-ar merge telefonul, dar... Nu mai instista, nu pot să beau împinge Radu paharul într-o parte, apoi își lasă fruntea pe brațele puse unul peste altul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe părinții noștri chiar dacă ne-au bătut ori ne-au pus la muncă, uneori, să-i înțelegem și să depășim prin înțelegere momentul. Nu lumea în care trăim e continuu rea, ostilă, ci noi, cei ce trăim în ea ne zbatem prea puțin s-o facem mai bună. În douăzeci de ani tatăl tău putea să se întoarcă măcar o dată în sat, dacă nu la tat-su, atunci la maică-sa, la mormînt, să-i aprindă o lumînare, c-așa-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
picioare, sub lăzi. Mircea Emil sare ca ars și o imobilizează, răsucindu-i mîinile la spate. Aha, rîde el încet, înțelegînd că a fost confundat am zis eu că tremură carnea pe tine, și-ncă ce carne... Lasă-mă! se zbate femeia, dar învinsă în final, nu atît de forța bărbatului cît de toropeala băuturii, încearcă o vorbă de protest parșiv: De unde naiba vii, că însetat mai ești !... Ssst! îi temperează bărbatul rîsul zgomotos. Hai spune, găinarule, se alintă femeia gîdilată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
las pe aia să-mi scape; știam că voi nu mai sînteți prieteni, nevastă-mea era la maternitate, eu singur cu ea; am amăgit-o să vină acasă la mine, nu la cabinet..." Și, aia s-a speriat, s-a zbătut, a fugit de sub el și n-a mai revenit s-o chireteze, iar eu duc povara... A, tăticu', surîde malițios Lazăr, privindu-l cum tremură de-a binelea și mă vrei pe mine ca mînă de lemn cu care să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
femeii de la etajul doisprezece: "Ia așa prietenă, ba chiar soție mi-ar trebui... La naiba!, are dreptate Vlad: să-mi văd lungul nasului, prostul de el! Crede că Sorina lui stă la Sălcii. Măcar să-i spun, să nu se mai zbată..." *** Alo! țipă Vlad în telefon cum să nu mă agit, ce, crezi că-s mort?! Prietena mea stă de-alaltăieri la Sălcii, stau atîția oameni acolo, iar dumneata strîngi din umeri. Lasă gluma, tovarășe!, cum de unde te văd că strîngi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că stîlpii centrali au cedat deja..." Ieși afară! bate el cu palma ușa e blocată, cred că se dărîmă vreun perete. Dărîme-se mormăie Mircea Emil, căscînd somnoros. În sala restaurantului, pasagerii devin tot mai nervoși din cauza scheunatului cățelușei, care se zbate în brațele bătrînei. Dă-i drumul pe jos, o fi vrînd și ea să facă ceva spune un pasager. Maria Bujoreanu știe că nu asta vrea cățelușa, dar îi dă drumul, să facă pe plac celor care o ceartă mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
își înfinge colții în poala paltonului cu care e îmbrăcată stăpîna și trage în direcția ușii. Bărbate, ai dreptate, se întîmplă ceva! se sperie țăranca, sărind în picioare, strîngîndu-și sumanul la piept, amintindu-și că, în '40, așa s-a zbătut cîinele lor în lanț, l-a rupt și a sărit în coșul căruței, a tras de ei pînă au sărit amîndoi jos să caute un băț, să-l alunge, dar n-au apucat decît să iasă în mijlocul ogrăzii că imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]