798 matches
-
pe care era afișat orarul, lipită cu bandă adezivă la colțuri direct pe tocul ușii. Ce-o mai fi și cu gluma asta proastă? Unde s-a mai pomenit orar la non stop? Se enervă și mai tare, începu să zgîlțîie clanța, să izbească cu pumnii și picioarele în ușă, doar, doar o să-l audă cineva dinăuntru. — Ce te-apucat? Vrei să rupi ușa? reuși să citească pe buzele lui Timișoara care începu să gesticuleze iritat în dosul geamului, zornăind prin
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
se vor liniști cu Încă un plâns al bătrânului, acesta ieși din cabină și se agăță de clanța ușii pe care scria „DIRIGINTE”. Ușa era Într-adevăr Încuiată. Mai Încercă o dată să o deschidă. Același rezultat. Furios, Începu să o zgâlțâie. Soția dirigintelui se ridică În picioare indignată. Cele de la telefoane abia mai respirau. Bătrânul Începu să strige: Sabina, sunt eu, tata! E nebun, exclamă oficianta. Chipul i se destinse, brusc eliberată de spaime și presimțiri negre. La o adică știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pistolul în față. Nici un sunet, nici o mișcare. Doar pânze de păianjen și o dușumea de lemn presărată cu ziare îngălbenite și pneuri uzate. M-am retras. Lee mi-o luă înainte pe scări, mergând în vârful picioarelor. Ajuns pe palier, zgâlțâi clanța, clătină din cap spre mine, după care îi trase ușii un șut de-o scoase din țâțâni. Am urcat scările în fugă. Lee intră cu arma pregătită. Când am ajuns pe palier, l-am văzut că își bagă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
De ce-ai omorât-o? Privirile bătrânului implorau milă și am evitat să mă uit la el. Fritzie, care examina cazierele de pe perete, rupse tăcerea: — Nu fi timid, băiete. Păsăroiul ăsta îi obliga pe băieței să-i sugă pixul. Am zgâlțâit și am smucit de cârlig. Hai, tataie, spune adevărul! De ce i-ai făcut felul? Bidwell răspunse cu voce stinsă, bătrânească: — N-am omorât-o eu, domnule. Voiam doar să ajung într-o închisoare de minimă securitate. Nu voiam decât trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vârful picioarelor pe lângă o mașină de spălat spre adevăratul obstacol ce-mi bloca intrarea în casă. Ușa aia era din lemn masiv, dar i-am pipăit tocul și am constatat că-i prinsă de perete cu un simplu cârlig. Am zgâlțâit clanța și am văzut că ușa se crapă puțin. Dacă reușeam să salt cârligul, eram ca și intrat. M-am lăsat în genunchi, am pipăit podeaua și m-am oprit când am dat cu mâna de o bucată subțire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga „Suntem salvați! Suntem salvați!”, iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat în barăci, unde mă mâncau păduchii. Cineva mi-a explicat că, pentru a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i răspunsul. Auta oftă: - Asta-i tot întrebare!... Soldatul îl privi lung și tăcu. Apoi începu să mormăie alt cântec, de la el de-acasă, privind spre gura fluviului și mai departe, spre zarea mării. Dar deodată se întoarse și-l zgâlțâi pe Auta de umăr: - Uite, vin corăbiile noastre! strigă el bucuros. Într-adevăr, zarea mării era plină de mărunte aripi de păsări albe care, fără să fâlfâie, se înmulțeau mărindu-se pe toată dunga apelor din orizont. Nu se putea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldați, care nu apucase să-și arunce armele la timp, zărind luntrea ce cobora spre el, nu mai avu putere să fugă și se trânti cu fața în țărână. Poate că era mort. Iahuben se apropie de el și-l zgâlțâi de umăr. Soldatul își ridică fața palidă și plină de praf spre sutaș și îl privi cu groază. Nu murise. Iahuben îl întrebă de ce fugeau ceilalți. Soldatul bîigui: - Ne-au trimis de la peșteri, stăpâne. - Cine v-a trimis? - Căpetenia. Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rămâi nu te putem lăsa. - Unde plecăm, Hor? Străinul arătă în sus. Nefert nu părea să înțeleagă, dar se strânse la pieptul lui Auta și urmări îngrijorată mâna lui Hor. - De ce? făcu Auta. Ca răspuns la întrebarea lui, piscul fu zgâlțâit scurt de alt cutremur. Ploaia începu din nou. - Acum nu mai putem ști nimic, decât după ce se va sfârși. Dar aici nu putem aștepta sfîrșitul! - Care sfârșit, Hor? Nu înțeleg nimic! Hor nu mai putea vorbi legat. Zise iarăși: - Atlantida
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mersese mai departe și el era Încă și mai derutat. Stătea Înțepenit pe scaun, cu o expresie fixă și lipsită de Înțelegere, fără să clintească un mușchi, parcă cioplit În piatră, În timp ce În jurul lui oamenii se clătinau pe locurile lor, zgâlțâind din umeri și dându-și coate cu Încântare. [La St James, Fericire pe jumătate se Încheiase cu aplauze calde și Întârziații, Între care și familia Du Maurier, Își ocupau locurile, zâmbind și făcând semne cu mâna prietenilor și cunoștințelor, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
în secundele de dinaintea leșinului (și foarte probabil ale morții), aveai șansa enormă de a-ți închipui oricâte corăbioare și panglici. Toți cei care trecuseră prin asta, iar acum, de pe alte tărâmuri, se îmbulzeau la ședințele de spiritism să-ți zgâlțâie masa, mărturiseau că stilul acesta de sinucidere fusese înfiorător de șocant. Meritase. Așa că puștoaica intrase în ultima ei stație la "Romarta Copiilor" și se pregătea, iar Celestin prinsese mișcarea. O luase ușor, virase de vreo două ori în preajma ei, trântise
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
capăt al Bucureștiului. Și dacă-o fi să-ți rup osul, îți pun eu ghipsul la loc numai din bancnote de cîte-o sută! ...Hai, că fără taximetrul tău nu putem cârmi pe strădișoara aia... Dar în loc ca matahala la care zgâlțâia el să-i răspundă, se pomeni că, din somn, se răstește la dânsul, sfârâind și împleticindu- se, muierea din stânga. Nicoloaica. - Ce e, băi?... Ce... e, băi?... Ați făcut... cu toții hepatită... întîi ați intrat în spital... Nu vreți nici unul să vă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
paradit parașutele voastre... și ați vrea să le încălecați pe ale noastre?!... Mutați-vă și la boarfele ălelalte... Că, de nu... Să moară tanti! Bat, ca tine, câți încap în metrou!... Abia acum, ușurat, întorcînd fața hăndrălăului pe care-l zgâlțâia, has-Satan se dumiri că n-are de-a face cu credinciosul său Țaca. Ci că morfolea, între palmele sale cu degete subțiratece, dar ferme, hoitul unei alte podoabe de derbedeu: Papașa Ion, coleg de taximetru și de anvelopă cu Genel
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
așeze toate astea la ușa lui Grimus? Dolores se uita fix la munte cu o intensitate drăcească. — Nimic nu se va schimba, spuse ea printre dinții încleștați. DOISPREZECE Cutremurul a fost cel care l-a trezit devreme pe Vultur-în-Zbor. îl zgâlțâia prin rogojina subțire. Zguduise singura măsuță din cameră până când trântise și stricase jocul de puzzle. Vultur-în-Zbor s-a dezmeticit repede și a sărit drept în picioare în aceeași clipă. Dar se terminase. Fusese prea slab ca să provoace stricăciuni. Visase - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din fire, pradă unei emoții puternice. Nu-l va lăsa pe Vânător să moară. Nu-l va lăsa. Haide, ticălos mic ce ești! îl alinta el. Hai, tu, cel de două ori, hai că-i OK, e OK, e OK... Zgâlțâia leșul ca pe un preș mototolit. — N-are rost, spuse Flann O’Toole cu o blândețe neobișnuită. Lasă-l în pace, Cale-Bătută. N-are rost. Și a pus o mână pe umărul ursului cel uriaș. Peckenpaw s-a ridicat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nouă țigară. Închid ochii și nu trag decât un fum, adânc inspirat. O stare violentă, de greață totală, urcă iute În mine. Vomit exploziv, ca o arteziană dementă. O vomă colorată, aburindă, asemeni unui mozaic plin de duhoare, care mă zgâlțâie din toată ființa. Ies din bucătărie Împiedicat. Dincolo de ușa de la intrare se aud tot mai multe voci amestecate, pițigăieli si văietături, urmate de alte ciocănituri, de strigăte și amenințări. Vin parca dintr-altă lume. O lume străină mie, o lume
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
I-am atins umărul ușor, rugând-o să se trezească, spunându-i că nu face bine să doarmă acolo, și mai ales la ora aceea târzie. Nu a dat nici un semn că mă aude. Am Împins-o mai tare, am zgâlțâit-o de câteva ori, dar a rămas nemișcată. Părea cufundată Într un somn foarte adânc, respirând aproape imperceptibil. Mi-a atras atenția la ea un soi de inocență și de suavitate, datorate, aș zice, buzelor țuguiate Într-un anume fel
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ei se Îndreptă Înspre același loc, s-a cutremurat și emoționată a spus: Vezi că spui minciuni că n-a crescut, am dreptate! Pierzându-și cumpătul, Începu să-l sărute iar, pătimaș! A venit Mădălița, a tras-o deoparte, a zgâlțâit-o și i-a șoptit ceva la ureche, apoi tare: Fa, vezi c-aista-i prost tare și te poate spune! Hai, gata! Valerică o Înțeles lecția cu dilatarea la temperatură, când va ajunge și el În clasa a V-a o să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
să văd că erau de fapt o pereche de răngi de oțel. Din clipa În care plecaserăm de la club Îmi Închipuisem că avea de gînd să Întreprindă o serie de acte provocatoare, spargeri mărunte și alte lucruri neplăcute care să zgîlțîie Residencia Costasol, ațipită În automulțumirea ei. Bănuiam că infracțiunile despre care Îl informase poliția spaniolă pe David Hennessy erau tot opera lui Crawford, uvertura campaniei sale de hărțuire pînă la exasperare. Douăzeci de minute mai tîrziu, ne-am oprit În dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ginerelui. - Ce să ne mai încurcăm, întreab-o și pe fata dumitale, așa cum ne-a fost vorba... Lina tăcea chitic. Bătrânul se repezise la ea: - Spune! Tu nu vrei să fii în acte? Ea începuse să plângă speriată. - Spune, spune! o zgâlțâia și mă-sa de mână. Dacă nu erau vecinii pe aproape, Grigore și Aglaia lui, se omorau. - Hoțule! striga Marin Roșioară. Mi-ai furat zestrea fetii! Las', că te potrivesc eu! Parchetul te mănîncă! Se roșise tot și se repezise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-a privit. Caramangiul horăia doborât, gol, între perne. S-a uitat afară. Curtea era albă în lumina lunii. A auzit câinii departe și un zvon de lăutari. Pe nesimțite a cuprins-o spaima. Parcă se făcuse frig în odaie. -La zgâlțâit pe Paraschiv. -Scoal'! El dormea adânc. A mormăit: -Ce-i? - ScoaP, că mi-e frică... Îi era greu celui tânăr. S-a uitat împrejur și și-a adus aminte unde se afla. Didina ședea la geam și asculta. S-a ridicat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în apă, brunet și cârlionțat ca al tău... — Ah, Ofelia, murmură Hugo. Vi ar face o super scenă a nebuniei. Violet părea extrem de tulburată. Tocmai în acel moment, Tabitha țipă ușor. Paul își pusese mâinile în jurul gâtului ei și o zgâlțâia în joacă. Au! zise Tabitha, care începu să chicotească. Ai grijă, că mă sugrumi! Aceasta a fost ultima picătură. Violet, care-și înăbuși un hohot de plâns, se răsuci și se repezi către ușă. După un moment de ezitare, Sophie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Privește, stărui Harun, în timp ce Mariam își deznoda straiele cu o mână, ștergându-și lacrimile cu cealaltă. Rochia căzu. — Uită-te la corpul ăsta! Vezi vreo urmă de lepră? Du-te s-o cercetezi mai de aproape! Harun începu să-l zgâlțâie pe Zeruali, împingându-l spre Mariam, trăgându-l apoi îndărăt, ca să-l împingă apoi iarăși, violent, dându-i drumul. Bătrânul se prăbuși la picioarele surorii mele, care scoase un țipăt. — Ajunge, Harun, te implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Către ARTUR.): Nu-l ascultați! E plin de venin... Mă urăște de mic copil... Întotdeauna m-a urât... Uneori toarnă otravă în mâncarea deținuților. Da! Iată cu cine-aveți de-a face! GARDIANUL (Către CĂLĂU.): Taci! ARTUR (Către GARDIAN.): Adevărat? GARDIANUL (Zgâlțâindu-l pe CĂLĂU.): Taci! Taci! CĂLĂUL (Către ARTUR.): Adevărat! Adevărat! GARDIANUL (Către ARTUR.): Minte. Vrea să vă abată atenția. Treziți-vă odată! Ați încălzit șarpele la sân! CĂLĂUL (Arătând către GARDIAN.): El e șarpele! GARDIANUL (Către ARTUR.): V-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pace... CĂLĂUL: E bine? ARTUR: E bine... GARDIANUL (Prăbușit.): V-a întunecat mintea! V-a ucis deja! CĂLĂUL: Și ce dacă? Mă plictisești. ARTUR: Și ce dacă... Mă plictisești... CĂLĂUL: Mai bine du-te! ARTUR: Mai bine du-te... GARDIANUL (Zgâlțâindu-l pe ARTUR.): Nu vă lăsați păcălit! Priviți-mă în ochi! Vă suge sângele, vă scufundă în întuneric! Nu vă lăsați! Faceți un efort! CĂLĂUL: M-ați obosit. Vreau să rămân singur. Nu vreau să fac nici un efort. ARTUR: M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]