1,442 matches
-
spre est și și-a ridicat palmele în dreptul urechilor. Allahu Akbar, a spus el. M-am gândit să-mi încep cartea asta nouă în Salmon, a zis Alice, iar Irene s-a încordat. Vocea femeii te zgâria pe urechi așa cum zgârie unghiile tabla de scris. Cum de-o suportau John și copiii ? Să scot în evidențul luxul pensiunii pentru ca apoi, când personajele ajung la râu, să li se pară că intră într-o altă lume. Alice a întins mâna către sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Leagăn și loc de visat. Omul, în a lui visare, Uită cum crește o floare. De-ai fost cumva însetat, Pic de apă nu ți-a dat. Pomul îți dă mângâiere, De îți simte vreo durere; Omul, de l-ai zgâriat, Cu securea te-a tăiat. Greu e, Doamne, să fii om Dacă nu știi să fii pom! Leagănă... Leagănă-mă, leagănă... Cu ochii mă farmecă, Dăruiește-mi visele Și-alină-mi durerile. Deschide ferestrele, Să văd iarăși zările, Să intre în casă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
că te-am tăiat cu o linie roșie mâinile slăbite nu pot opri tremurul picioarelor pe drumul bolovănos rana din umărul stâng îmi sângerează nu pot purta încă o cruce erai înalt în ochii mei acum noroiul tău uscat îmi zgârie retina poate se va găsi cineva puternic să ți-l spele cu o cisternă de apă un cer de lumină dacă dorești apoi poartă-ți-o singur la trecerea prăpastiei îți va fi punte de post calea crucii o descoperim
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe un sac de cauciuc umplut cu aer, dar a fost imediat estompat de un zgomot puternic... ceva care a lovit receptorul... Asta a fost tot... nu s-a mai auzit nimic... doar un sunet ușor, ca de cățeluș care zgîrie cu lăbuțele În cutie. Poate Îmi juca feste imaginația... Nu-mi venea să cred că se poate sinucide. Ce să fac? Dacă s-a Întîmplat Într-adevăr astfel, Înseamnă că cei de la poliție o să mă perpelească fără milă. Ei or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se afla În colțul de lîngă casa de marcat. Scaunul femeii, exact În spatele lui. Și cînd am trecut prin fața ei, abia a schițat un gest de a-și schimba poziția. Genunchiul care-i ieșea În afară era gata să-mi zgîrie brațul, dar n-a Încercat deloc să mă evite. Își țuguie buzele, comprimînd aerul din gură și cînd ele reveniră la normal, scoase un sunet asemănător sărutului. Se asemuia cu un salut, dar unul prietenos, aș zice. Dacă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
audă, nici să vadă! Voia să fie singură. Iar după două zile domnul Ion Rusu, picherul, se întorcea tulburat de la treburile lui, de la cancelaria inginerului, cu cortelu-i uriaș și cu pălăria-i cenușie, pleoștită. Cetea mergând spre casă câteva vorbe zgâriate cu o peniță rea pe un petic de hârtie; cetea, și-și ștergea fruntea de sudoare cu basmaua-i mare, roșie, și nu-i venea a crede! Un băiat de ovrei îi ieșise înainte în capătul uliții și-i pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care-l scria badea Toma Orășanu în viața lui. Cinci le scrisese în vremea războiului - unde chiar învățase însemnarea slovelor. O asemenea scrisoare de la badea Toma avea nevoie de interpretare. Nu că slovele n-ar fi fost bine rotunzite și zgâriate din peană: ci dintr-un motiv mai special. Dacă fiecare pământean al acestui regat își ia dreptul de a nu fi de acord cu gramatica și cu Academia, badea Toma putea lăsa la o parte întreaga chestia, deoarece niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îngăimă un „nu“, acoperit imediat de un „da“. La auzul acestor cuvinte, Juan țâșni spre mine și mă apucă de un braț. Cum aș putea uita urletul pe care l-a scos atunci maică-mea? S-a aruncat asupra soldatului, zgâriindu-l, lovindu-l, în timp ce eu mă zbăteam la rându-mi cât puteam de tare. Dar tânărul nu s-a lăsat înșelat. S-a scuturat ușor, dându-mi drumul și aruncându-i soră-sii pe un ton de reproș: — Atunci doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când tăcea, se înălțau urletele dizgrațioase ale bocitoarelor cu chipul mânjit cu funingine, cu părul zbârlit, cu obrajii zgâriați până la sânge, în vreme ce într-un ungher din curtea interioară, bocitorii înveșmântați femeiește, proaspăt rași și sulemeniți, își agitau febrili tamburinele pătrate. Pentru a-i face să tacă, Astaghfirullah reîncepu să psalmodieze, mai tare, mai fals, cu și mai mult zel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
prăbușească la fiecare nouă zguduitură, și tot așa vreme de mai bine de două ceasuri, până ce unul dintre lei, desigur ațâțat de înțepăturile miilor de ace care-l furnicau la fiecare nouă năvală, se întoarse spre ușă și începu să zgârie, brăzdând-o cu ghearele. Tata și cu mine urmăream spectacolul neputincioși, știind că fiarele ar putea ajunge la femei și le-ar putea devora, fără ca noi să putem face altceva decât să privim de sus de pe acoperiș sau să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și avuție! Chiar de m-aș pricepe la istorisit, chiar dacă pana mi-ar da pe deplin ascultare, tot n-aș fi în stare să descriu ce poate cineva să simtă când, după săptămâni de traversare istovitoare a deșertului, cu ochii zgâriați de furtunile de nisip, cu gura umflată de o apă sălcie și caldă, cu trupul încins, murdar, strâmbat de deșelare, vede ivindu-se în sfârșt zidurile orașului Tombuctu. Firește, la capătul unei călătorii prin deșert, toate orașele sunt frumoase, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în scurt timp se îndepărtă de cei care îl urmau. — Antonius, așteaptă-mă! Errius își luă scutul și gladius-ul și începu să alerge spre pădurea în care Antonius intrase deja. Fără să bage de seamă arbuștii și crengile care îi zgâriau picioarele și brațele, fără să-și dea seama că e singur, Antonius pătrunsese în pădure. Continua să alerge printre copacii agitați de vântul puternic. Încerca să se orienteze, să înțeleagă cum îi putea ajunge din urmă pe quazi și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
voi înfrunta în timpul ritului... Mi-e teamă de necunoscut. — Cine va fi martorul tău? — Errius, răspunse Antonius. El va fi martorul inițierii mele. Chiar dacă nu e ofițer, e un tovarăș de arme foarte curajos, de aceea l-am ales. Cineva zgâria insistent peretele cortului. Antonius ieși și se întoarse după scurt timp însoțit de Lurr, care veni lângă Valerius dând bucuros din coadă și se așeză la picioarele lui. Sunt stele, zise Antonius. Vântul care bate în jurul cortului creează fantasme. Rămâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să te întorci.“ Simțea căldura părului și a trupului ei, căci Velunda stătuse lângă el. În lumina ce pătrundea prin ferestruica de sus, de lângă tavanul celulei, zări pe perete câteva desene grosolane reprezentând siluete feminine și inscripția morituri te salutant, zgâriată pe piatră nu se știe cu ce instrument, pentru că toți intrau dezbrăcați în celulă. Închise ochii. Dacă Manteus credea că o să-l înduplece lăsându-l să sufere de foame, se înșela. Valerius știa să-și domine senzația de foame și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul unui gladiator și pieptul altuia. Impactul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Oare era dragoste? se întreba. Oare nu era dragoste? Cum de se poate? Era oare o pervertire, o malformație a realității? O păcăleală? Bătând cu putere în ușă, sora sa cea mai mică strigă: — Ieși de acolo. Ce faci înăuntru? Zgâria la ușă. Hai odată, spuse, bufnind. Grăbește-te. Ne trebuie uleiul. Acum că li se uscase părul, fusese trimisă de celelalte unsprezece doamne să ia sticla cu ulei de păr; erau nerăbdătoare să-și maseze capetele cu ulei parfumat înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la violențe subite și nediscriminatorii - mari scule de basculă, pricepuți în a stârni urlete atavice. În timp ce traversa scârțâind grinzile, apropiindu-se de noi, cu părul lui îmbibat de ulei, care îi acoperea umerii ca un șal, cu încheieturile mâinilor care zgâriau podeaua, atât eu cât și Fielding am fost tentați să credem că avem ceva în el care îl împingea mereu înainte, fără putință de a se opune, poate din cauza bărbii de om primitiv, sau a blugilor străvechi, sau a pântecului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
minte. Coborâse de pe munte și uitase grozăveniile cumplite de care fugise. Ele erau încă acolo, zăvorâte în mintea lui, dar Virgil nu le vedea. Acum, de dragul lui Vultur-în-Zbor, descuiase închisoarea și, întocmai ca spiritele incontrolabile ale Pandorei, amintirile îl năpădiră, zgâriindu-l dureros atunci când ieșiră la iveală. Uitase durerea. Amorțise atât de tare și atât de mult timp. La început se gândise că Vultur-în-Zbor ar fi putut să fie destul de puternic, destul de înăsprit de lungile lui călătorii ca să supraviețuiască fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întrebă Vultur-în-Zbor. Dar Virgil Jones clătină din cap, fără să înțeleagă. Un fel de pierdere a cunoștinței. Probabil că suntem obosiți. — Dar amândoi, Virgil? în același timp? Virgil clătină iar din cap. Nu știu, spuse el, iar vocea lui îi zgârie lui Vultur-în-Zbor nervii încordați. — Hai să intrăm, spuse Vultur-în-Zbor. Am putea încerca să găsim niște paturi. Elfrida auzise numele lui Virgil. Sigur că nu, își spuse ea. Sigur că domnul Jones nu s-a întors. Și totuși una dintre siluetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un gigantic trandafir geometric și de aceea îl numim acum Trandafirul de Piatră. Se afla în mijlocul unui tufiș. Nu cred că a fost ascuns acolo în mod intenționat. Pur și simplu era acolo. Mi-am croit o potecă până la el, zgâriindu-mi mâinile și rupându-mi puțin mâneca hainei. Aici este punctul în care trebuie să-ți alungi neîncrederea, prietene. L-am atins și atunci s-a întâmplat un lucru de-a dreptul înspăimântător. Capul a început să mi se-nvârtă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
controla ceva. Liv petrecu o bucată bună de timp descoperindu-i încet preferințele și tabuurile și șoptindu-i neîncetat: „îți place așa? E bine? S-o fac mai tare sau mai ușor? Să ling, să mușc, să gâdil sau să zgârii? E bine dacă țin mâna acolo? Să fac așa, așa sau așa?“ Blândețea tihnită, abia apărută în vocea ei, transforma molatec interogația în intimitate și de-abia mai târziu el își dădu seama că n-o întrebase niciodată dacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu capul cele două scaune din piele neagră și masa de sticlă din celălalt colț al camerei de recepție. —Încearcă acolo, i-am zis. —Bine. Și-a lăsat aparatele și accesoriile pe masa de sticlă fără să-i pese dacă zgârie sau nu suprafața. Toți fotografii pe care îi cunoșteam aveau genți căptușite din nailon negru cu buzunare pe margini și curele de susținere pentru echipamentul lor extrem de valoros și purtau haine în același ton, negre, ca să se asorteze cu gențile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
întrebam dacă nu cumva cerea sprijin la acest eveniment fioros, fără să aibă curajul să mi-o spună în față. Bineînțeles că voi veni, i-am spus și am fost răsplătită cu o îmbrățișare. În partea de sus, puloverul lui zgâria precum o cămașă din cânepă - Tom făcea penitență pentru că era cu Alice. —Trebuie să plec acum, Sammy, a spus. Sunt la jumătatea unui sonet și parcă simt cum îmi vine inspirația. Ne vedem duminică, da? Și își luă zborul. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
întreb nici o chestie mai complicată decât când pleacă ultimul metrou de la Highbury și Islington. Capitolul 17tc " Capitolul 17" A doua zi m-a trezit telefonul care, din moment ce nu îl pusesem pe robot, suna întruna, țipând la mine ca un disc zgâriat cu o soprană proastă de coloratură, până când, bombănind, m-am îmbrăcat în chimono și am coborât scările să răspund. Luasem hotărârea, pentru a mia oară, să cumpăr un prelungitor. Acum chiar îmi permiteam să fac asta. Nu mai aveam nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
casa tăticului meu! Nu era vorba despre ceea ce spunea, care era atât de terifiant, ci fața ei, descompusă și torturată de nervi, umflată din cauza lacrimilor. Sebastian, în spatele meu, se lupta cu încuietoarea ușii din față. Belinda a încercat să mă zgârie, cu ochii plini de ură, și a trebuit să o blochez cu o mână. Nu aș fi fost surprinsă dacă ar fi aruncat cu otravă în noi. — Ieșiți! țipau. Ieșiți din casa noastră, ieșiți, ieșiți! Sebastian m-a tras afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]