1,189 matches
-
woogie, în cafenele cânta Juliette Greco, se purtau discuții filozofice cu creatori celebri. Efervescența ambianței de după război îmi stimula pute rea creatoare, aveam o sete de cunoaștere intelectuală nemăr ginită. Mă simțeam ca o pădure în care se trezesc în zori toate vietățile, trăiam euforic, eram liberă, nu-mi mai era frică de nimic. Duceai o viață mondenă? — Sigur. Clocotul restaurantelor, teatrele, muzeele mă uluiau. Eram ca o cratiță pe foc care fierbea fără oprire. Ceea ce am reținut din acea perioadă
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
cu litere mari: „Premiul I pentru cel mai bun dansator“ și i l-am trimis respectivului prin poștă. Mulți au făcut haz, dar alții, dezamăgiți, au contestat acordarea distincției partenerului desemnat. — Grozav, am chicotit. — Hai să revenim la chestionar, mă zori Ioana. — Care sunt pictorii tăi preferați? — Leonardo, Piero della Francesca, Rafael, Monet, Klee, Bissière. Mai sunt multe întrebări? — Destule. De ce? m-am mirat. — Pentru că viața este scurtă, nu avem dreptul să ne plictisim, replică Ioana. 128 IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
în orice om e un contrabalans al firei întregi. Natura singură a pus în el atâtea elemente minunate, încît îi poate face cumpănă și împotrivire. 33 Pe Mini apropierea orașului viu o smulsese de la basmele stelelor. Cu gândul acum treaz, zorea spre dânsul. Intr-o ultimă proiecție de lună i se păru că vede casa ei înaltă odihnindu-se pe piața cu lespezi solitare. Peste somnul material al orașului, ipnoza acelei nopți lucra, totuși, tăcut, albastru, diafan. Dete Prundenilor un ultim
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Lică sau Hallipi nici un cuvânt. Toate lucrurile astea dosite erau însă pondere materiale, care apăsau asupra locului și ceasului. După dejun Lina se grăbi să plece la o clientă. Mini nici nu ar fi vrut să o aștepte, atât se zorea; Rim declară că e foarte ocupat. Dar chiar atunci un auto Ic tăia drumurile de scăpare. întîlniră pe scară pe Hallipa însuși, cu haină largă de drum, cu ochelari și caschetă. Subt echipamentul acela, așa de diferit de costumul lui
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
roade ale grimpantelor delicate. Viziuni de case după care te întorceai la colț de strade albe, ca după o femeie elegantă și parfumată fin; balcoane suspendate în verdeață și flori, cii un decor, în fața cărora trecătorii, pe care nu îi zorea goana traiului, se opreau visători o clipă, așezîndu-și acolo, în cuiburile frumoase, odihna iluziei. Abia de curând bulevardele căpătaseră gravitatea edificiilor netede, înalte, impunătoare, aliniate, dar prezentând diversitatea fațadelor noi; iar pentru un viitor poate că iminent - așa erau de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
tramvai cu solicitudine, ca pe o pasăre muiată. Era tocmai o mică întrerupere de circuit. Pe Mini întîrzierea o neliniști. își asemui sufletul cu soția Meșterului Manole, cu picioare mici, vajnice, care șovăiau dar nu se dau învinse, 114 115 zorind fără preget, nerăbdător, curagios, prin torente, izbit, bătut de vânt, udat de șuvoafie, ca și ea neînvins în dorul de a ajunge, purtând în mâinile mici, udate de lacrimile ploaiei, hrana stăpânului, ocrotită, caldă de fierbințeala palmelor. . . - La Regală! anunță
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
zi a devenit pentru nepoțica mea un centru de atracție spre care se îndreaptă cu nerăbdare și plăcere în fiecare dimineață. În zilele când unele treburi gospodărești mă rețin și îi întârzii cu câteva minute plecarea la grădiniță, Mălina mă zorește: - Hai, bunicule, că mă așteaptă copiii! Îi înțelegeam nerăbdarea de a ajunge cât mai repede la tovarășii ei de joacă și plecam în grabă. În drumul până la grădiniță foloseam prilejul pentru a-i repeta regulile de circulație pe care le
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
zăpușeală, își pregăteau merindele să prânzească. Am rugat norul să le dea puțină umbră de care să se bucure cât timp își potoleau foamea. Călătorind mai departe, pe o miriște întinsă mi s-au înfățișat ochilor mai mulți tractoriști care zoreau să pregătească ogorul pentru recolta viitoare. Priveau deznădăjduiți spre cer implorându-l să le dea o bură de ploaie. La îndemnul meu, norul a slobozit multașteptatele picături de apă care au umezit pământul încins și i-au răcorit pe truditori
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
woogie, în cafenele cânta Juliette Greco, se purtau discuții filozofice cu creatori celebri. Efervescența ambianței de după război îmi stimula pute rea creatoare, aveam o sete de cunoaștere intelectuală nemăr ginită. Mă simțeam ca o pădure în care se trezesc în zori toate vietățile, trăiam euforic, eram liberă, nu-mi mai era frică de nimic. Duceai o viață mondenă? — Sigur. Clocotul restaurantelor, teatrele, muzeele mă uluiau. Eram ca o cratiță pe foc care fierbea fără oprire. Ceea ce am reținut din acea perioadă
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
cu litere mari: „Premiul I pentru cel mai bun dansator“ și i l-am trimis respectivului prin poștă. Mulți au făcut haz, dar alții, dezamăgiți, au contestat acordarea distincției partenerului desemnat. — Grozav, am chicotit. — Hai să revenim la chestionar, mă zori Ioana. — Care sunt pictorii tăi preferați? — Leonardo, Piero della Francesca, Rafael, Monet, Klee, Bissière. Mai sunt multe întrebări? — Destule. De ce? m-am mirat. — Pentru că viața este scurtă, nu avem dreptul să ne plictisim, replică Ioana. — O să sar peste câteva. În
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
uN nu-i așa că-s mai mult decât vierme nu-i așa că tulpina-ți mă vrea nu-i așa că urcușu-mi cât ferm e nu-i așa că-s nebun dar nu prea îmi urcam turbionii pe frunte ca pecețile calde și zorii unde cornul omizii de prun te adulmecă-n voia ninsorii de flori albe ca lingura ceții puneam caii să freamăte cald prin columna fântânii ce ți-i aromită de voci care scald m-a topit umbră palidă luna în șuvoiul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
uscate. Te fac părtașă-n suferința mea îți vând un pont din lada cu secrete, De câte ori iubirea va durea înseamnă că trăiești pe îndelete. Tu ești fiorul ultimilor flori Și dependentă doar de clorofilă, Ești vara care nu mai are zori Și iarna prefăcută-ntr-o copilă. Hai toamnă cu miros de mandarin Adu-mi iubirea s-o mai văd odată, Și nu uita pocalul meu cu vin Și să nu uiți că am iubit o fată. Toamnă Bahică încă petrec
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
erau numărate. În ultima vreme mă forțez să mă trezesc în zori și să particip la audiență înainte de micul dejun. Am ținut secretă starea mea, însă azi am fost prea slăbită ca să mă ridic. Eunucul meu a venit să mă zorească. Mandarinii și autocrații mă așteaptă în sala de audiențe, stând în genunchii amorțiți. Nu se află aici să discute probleme de stat ce vor apărea după moartea mea, ci pentru a mă presa să numesc ca moștenitor pe unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
face picioarele să pară mai mici, precum cele ale chinezoaicelor. Picioarele încep să mă doară. Trecem prin luminișuri înconjurate de bambuși și copaci mai mari. Cu fiecare cotitură, cărarea devine mai îngustă și treptele mai alunecoase. Eunucul-șef Shim ne zorește, și toate fetele încep să gâfâie. În momentul în care sunt convinsă că am ajuns într-o fundătură, se dezvăluie pe neașteptate o priveliște spectaculoasă. Mi se taie respirația în fața mării de acoperișuri aurii care se întinde brusc în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
că Aliații se află la numai douăsprezece mile de capitală. Trupele generalului Sheng Pao au ajuns, dar s-au dovedit a nu fi de nici un ajutor: cu o zi înainte, generalul și-a pierdut ultima divizie. Lumea intră și iese zorită din sala de audiență precum niște figurine din hârtie tăiată care se agită convulsiv. Cuvintele prin care toți îi urează Majestății Sale longevitate sună ca niște vorbe goale. În această dimineață, norii sunt atât de joși, că pot să simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o, de la ea înțelept de‐aș fi fost ploaia nu mi‐ar fi întunecat cerul senin de altădată. mama a fost cândva o fată sfioasă, cu obrajii roșii și cu rochia albă, cu ie de borangic. acum plânge aici până în zori, mama singură, și‐i este dor de copilul care‐ i ca ea muritor. pletele‐i au fost ninse de‐ atâtea ori și părul ei de mult a albit cum îi zăpada. o stea milenară trece pe cer născătoare ‐ toate constelațiile
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și o fustă de mătase chinezească. Îmbrăcat în aceste straie elegante și încadrat de doi însoțitori, fu condus în camera lui Hanbei. Bine dispus, Shojumaru nu luă în seamă fețele brăzdate de lacrimi ale ajutoarelor. Păi, atunci, să mergem! îl zori el din nou pe Hanbei. În sfârșit, Hanbei se ridică și le spuse vasalilor: — Vă rog ca după să aveți grijă de toate. Mai târziu, gândindu-se la această cerere, avură impresia că toate intențiile lui se concentrau doar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mânjite cu noroi, însă nici o pereche de ochi nu le privea cu regret. — Mai repede! De ce plângeți? Asta înseamnă să te naști ființă omenească. Vă veți face de râs în fața țăranilor! Katsuyori călărea printre palanchinurile și lecticile ce înaintau încet, zorindu-le, pentru a se refugia, tot mai departe, înspre răsărit. Sperând să ajungă la castelul lui Oyamada Nobushige, priveau către vechiul castel din Kofu, în timp ce treceau prin dreptul lui, dar nu puteau merge decât înainte, spre munți. Înaintând, purtătorii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în divizii, lângă Castelul Himeji. Se crăpa de ziuă și, una câte una, siluetele brazilor de pe marginea drumului deveneau vizibile. La răsărit, un soare roșu ca sângele se înălța peste orizontul Mării Harima, printre norii dimineții, ca pentru a-i zori pe oameni înainte. — Priviți! strigă Hideyoshi. Avem vânt bun. Drapelele și stindardele noastre flutură spre răsărit. Știu că soarta omului e nesigură. Nu știm dacă vom apuca să vedem zorii zilei de mâine, dar cerul ne arată calea înainte. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
face, nu-i așa? O armată numeroasă e pe drum încoace, iar trupele noastre sunt izolate aici. În seara trecută, Genba refuzase, cu încăpățânare, să asculte ordinele lui Shibata. Acum, le ordonă el însuși oamenilor săi panicați să ridice tabăra, zorindu-și vasalii și pajii. — Mesagerul de la Hachigamine mai e aici? îi întrebă Genba pe vasalii din jur, în timp ce încăleca. Aflând că mesagerul mai era în tabără, îl chemă la el. — Du-te și spune-i imiediat lui Hikojiro că batalionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
primăverii care bătea la ușă. Ieyasu, desigur, nu veni, iar puțini seniori provinciali care căutau să îi intre în grații, îi urmară exemplul. Mai mult, chiar și acum încă mai existau anumite forțe care-l denigrau pe Hideyoshi și se zoreau să facă pregătiri militare și să adune informații secrete. Aceiași oameni se fereau să-și lege caii la poarta Castelului Osaka. Hideyoshi observa toate acestea, în timp ce continua să salute oaspeți după oaspeți. Când anul intră în Luna a Doua, Nobuo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
biroul lui că ne va primi. Ne întoarcem la școală, dar ce puteam face acum, când parcă ieșisem din rândul școlarilor. Nu știu cum fac și-l conving pe tata să luăm lucrurile ce le aveam și să plecăm, de parcă cineva ne zorea pe drumul spre casă. Am strâns tot ce aveam la clasă și dormitor, facem balotul și alte pachete și astfel încărcați, o luăm spre ieșirea din școală, de pe str. Regală, și trecem pe trotuarul de pe partea spitalului, ca să nu ne
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
fereastra deschisă, papucii. Intrase, până la urmă, în baie, apoi zăcu, epuizat, pe fotoliu, apoi se bălăbănise printre scaune. Mintea pornea greu, se oprea, amâna. Pe masă, plicul lunguieț, cu ștampile și timbre. Îl văzu, îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea, da, grozav se mai grăbea. Dintr-odată, începu să se grăbească, năuc, și iar se opri. Concediu, dada, era în concediu, dar unde s-o pornești în sezonul incert, acum e pâclă roz și peste o oră zăduf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Păi de ce n-ați spus (zâmbește șui), că acuma a plecat sor’-mea, tot după țigări s-a dus, pentru nea Țârțâc... Ei, nu-i nimic, oricum trebuia să mă duc în oraș. Ridic din umeri, mormăi un merci și zoresc pasul pe drumul bun. Mi-e greu să recunosc că, la atât de puțin timp după ieșirea din Draculaland, lumea mea casnică, în care nu reușeam să-mi dau ceasul biologic înapoi până spre treizeci și șase de ani, începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nici nu mai întrebam ce-i cu ele, doar Zina s-a trezit intrigată, într-o seară când și-a găsit patul ei improvizat ocupat de sacii doamnei. Dimineața la șapte, zgomotul toacelor pe care doamna coboară treptele de ciment, zorind spre un fel de serviciu misterios (că doar și dumneai e pensionară), marchează clar, în casa îngustă a scărilor, intervalele pașilor de femeie ajunsă la „o anumită vârstă“, care nu renunța totuși la pantoful elegant, omorâtor de picioare (ce boal-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]