1,209 matches
-
dar, fără îndoială, sunetul unei voci. Am surprins un cuvânt care ar fi putut fi „bărbați“, apoi un „oooooooh“ care îți dădea fiori. Nu-mi venea să cred. Se întâmpla, se întâmpla cu adevărat, oare eram pregătită pentru asta? Îmi zvâcneau tâmplele, îmi transpiraseră palmele și îmi ardea pielea capului. Aidan mă contactase. Tot ce trebuia să fac era să ascult destul de atent ca să aud ce avea să-mi spună. Mulțumesc, iubitule, oh, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Vocea părea mai înaltă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a venit la biroul meu pentru a mă duce la Harry Fear ca să-i dau pozele cu Detta și Racey cuibăriți pe canapea, bând ceai și mâncând biscuiți de prima clasă. Imediat după, auzim un bang răsunător. O împușcătură! Îmi zvâcnește și acum timpanul. Geamul meu s-a prăbușit peste birou, împrăștiind cioburi peste tot. Cineva tocmai încercase să mă împuște! Ce tupeu! Colin a zbierat: Jos! Apoi a tăiat-o să vadă ce se întâmplă. Dar am auzit un scârțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vorbească. Era Jacqui. N-o să ghicești în veci, a zis. —Spune-mi atunci. —Sunt însărcinată. Am rămas uitându-mă la ea și ea se uita la mine. —Ce e? a zis. —Ce, ce? —Arăți ciudat. Avusesem un sentiment ciudat. Îmi zvâcnise ceva în pântece. —Ești geloasă? a întrebat. Din senin. Da, am zis. Din senin. Îmi pare rău. Și nici măcar nu vreau să fiu însărcinată, băga-mi-aș. Nu e viața de tot rahatul? —Ba da. Și nu e puțin cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vocea cunoscută. John? — ... Selina! În fine, ticăloaso. Și acum să-mi spui unde d... — Ghinion. Sunt Martina. Martina Twain. Am simțit - am simțit mai multe lucruri în același moment. Am simțit împunsătura neașteptată a rușinii. O clipă am simțit abcesul zvâcnind slab din cauza ciudatei încrețiri a obrazului. Am simțit cum bâzâitul din cap se potolește - și am simțit că nu eram pregătit pentru așa ceva, nu acum, poate că niciodată. Tăcerea mea a făcut-o să râdă. Parcă ar fi râs de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aflat, șomajul a provocat toată nebunia. Știu ce simțiți, mi-am spus eu. Și eu simt la fel ca voi. Nici eu nu prea am multe de făcut cât e ziua de lungă. Stau aici, lipsit de apărare, cu mintea zvâcnind de durerea urechii și de zvonuri. De ce? Vă spun eu. Citadelele interioare o iau razna din cauza haosului financiar - dar eu am bani, cu lopata, și o să fac încă și mai mulți. Ce lipsește? Ce dracu’ mai e? Împins de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
zburând în cercuri între picioarele mele. Era indiscutabil cine arăta mai rău, eu sau viespea. Pumnul îmi era înfipt în claxonul care se rățoia la burta urâtă a unui autocar plin cu turiști, care se crăcănase pe toată strada. Am zvâcnit brusc înainte și viespea m-a înțepat. Am tras pe o stradă laterală și mi-am dat jos pantalonii. Aveam un punct mic și roșu pe coapsă. Mă ardea un pic, și așa și arăta, ca o arsură ușoară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la toaletă, n-o fac nici la ei acasă. Și dacă mă ridic în echipamentul ăsta, voi provoca un adevărat dezastru. M-am tras înapoi, m-am răsucit și-am încercat să slăbesc brâul care îmi sugruma burta. Mirosurile au zvâcnit în aer. Otello urla din pricina batistei pierdute. Martina pufnea și se agita. Poate că își imagina că Otello trece prin clipe grele. Nu știa la ce mă supunea Otello pe mine, habar nu avea de tortură, de supersuferința îndurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
iepe, La Femme au Jardin, La Maja Desneuda și Alice la Mulatresse, când am auzit scheunatul orgasmic al lui Shadow și zgomotul unor pași repezi care urcau scările. Abia dacă am avut timp să mă arunc pe pat și să zvâcnesc înainte, convulsionându-mă oribil, chiar în clipa când Martina a deschis ușa. Iat-o plină de viață, cu un zâmbet care îi traversează toată fața... mai târziu am încercat să descopăr ce văzuse și cum o afectase. John Self întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acolo sus, în țara lui fără-vamă. Mi-am răsucit în căutarea căruciorului. Și trei lucruri s-au întâmplat în același timp. Prima dată, ca de încălzire, cineva mi-a tras un șut în mutră - dar din interior. Capul mi-a zvâcnit la impactul cu această cizmă dureroasă, cu acest uppercut, deloc glumeț, cât se poate de dur. Între timp am simțit cum un întreg duș de vomă și venin mi se revarsă din burtă. Trei sticle de B & F e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plâng în parcul de mult părăsit... Și-a mea serenadă s-a rătăcit În note grele, și blestemate... Noapte Se-ntind bulevarde-n noapte de vară, Pe arbori, electrică lumină - La gară zvâcnește o mașină Și-n gol, tresar signale de gară. Pe cer de safir, comori de avari... Tăcerea în gol vibrează cu zvon, - Orașul, cu-ncetul, pare-un salon, - Acuma, în somn, tresar fete mari. Strigoii Cu roșii fanare, galbene, verzi
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
rochie, spuse cu uimire Vultur-în-Zbor. — într-adevăr, îi răspunse Virgil Jones. Dă-mi voie să-ți explic. întotdeauna există o explicație rațională, după cum se spune -, sau, mă rog, cum se spunea. — Vă rog, rosti Vultur-în-Zbor, pipăindu-și capul, care îi zvâcnea. — A, da, zise Virgil Jones. Capul. Mă aștept să te doară și nu-i ceva cu totul neașteptat, dacă îmi dai voie să folosescpe moment o tautologie. Capetele pe jumătate înecate protestează într-un fel anume, s-ar putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pentru recentele evenimente era însă acolo. Eu luptam pentru insulă. El lupta pentru el însuși. Și a pierdut. Dincolo, Peckenpaw și Moonshy scotoceau prin casă. Eu, eul-Vultur, vorbeam cu Media. Eul-Grimus se ascunsese înăuntrul meu, devenind o durere ce îmi zvâcnea în ceafă. — Am de gând să distrug Trandafirul, a spus eul-Vultur. Nu o să spun că nu există nici un risc. Ne-ar putea aneantiza pe toți. — Mașinăria lui Grimus nu merită salvată, a răspuns Media. Fă-o acum. Poate că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
erau minunate. Lumina parcă pășea temătoare peste case, peste ogrăzi, peste dealuri, peste sufletele noastre. Soarele se urca lin, răsfățat, întârziindu-și venirea în Lume. Mai mult parcă se juca de-a răsăritul, copil alintat, râzând, dând din mâini și zvâcnind de picioare când mama îl desfată, să-i schimbe pelincile, să-i curețe dusul somnului. Aici, în București, de la primele mele contacte cu universul lui, am trăit fascinația înserărilor. Amurgurile de toamnă, în special, au o molcomeală nesfârșită. Adeseori le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lângă un geam murdar, urmărit de o puștoaică din spatele galantarului care tot trage de o mingiucă de cârpe colorate atârnată de tavan cu un elastic. Prinde mingiuca, o coboară până la buric, apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și despre Ghidale, cu timbrul lui cu marele fluture care tot zbura. I-am spus atunci și despre cântecul de Hanuca pe care mi-l cântase Ghidale, melodia lui zglobie și cuvintele acelea neînțelese pentru mine, dar calde, învăluitoare. A zvâcnit din pat și, făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a aplecat pe spate și și-a azvârlit piciorul pe umărul meu. Mi-a tras capul înspre ea. Chicotind, s-a săltat puțin și și-a dus piciorul celălalt peste celălalt umăr. Eram acum cu capul între coapsele ei. A zvâcnit din fund și i-am simțit perii pe frunte. Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul acela umed. Nu mai făcusem așa ceva niciodată. Mă împingea cu mâna. Icnea. „Hai, curajosule! Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cheful, am plecat spre casă, gândind să mă duc pe la prânz la vot. Am adormit însă în tramvai. La capătul liniei, vatmanul m-a trezit. Se lumina de ziuă. De undeva se auzea un taraf. Instinctiv am pocnit din degete, zvâcnind spre o țopăitură. N-am mai apucat să chiui. Vatmanul m-a scos afară din vagon. Un fel de șut, cu învârtitură pe loc. L-am întrebat unde am ajuns. Mi-a spus că acolo era capul. Trecusem cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și, vedeți, m-am derutat, io, de la neoanili astea care nu se vede prea bine... Mă amețise vorbăraia lui. L-am lăsat să turuie, curios cum de aproape am scăpat și pot să plec nebătut. Am dat să cobor. A zvâcnit și, până să mă urnesc, portiera din dreapta mea era deschisă. — Spuneați că mergeți la... — Cobor aici. Mai am o stație și vreau să mă mai răcoresc. — Nu-i periculos? Lasă, mă descurc. Luase poziție de drepți. Am trecut pe lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În voia soartei. De fapt, nici el nu știa prea bine cum ajunsese În gară. Căutând-o prin casă pe Mathilda, se trezi la un moment dat umblând haihui pe Karl Marx (capul Îi vuia ca o morișcă, urechile Îi zvâcneau, mâinile aveau un tremur Îngrozitor, iar cerul gurii Îi era amar și aspru ca o iască); de aici, trecând prin Piața Sfântul Spiridon, ieși pe Independenței, după care se trezi mergând pe Lăpușneanu. Ținea minte că la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rău, de greață. După care coniacul Își făcu efectul. Noimann mai Întâi transpiră. Apoi, Încetul cu Încetul, Își reveni În simțiri. Transpirația Își făcu efectul. O parte din răul ce se afla În el fusese eliminat. Tâmplele Încetară să-i zvâcnească. Ritmul bătăilor inimii deveni mai regulat. Medicul Își aruncă halatul pe umeri și, luând o poziție marțială, se Îndreptă spre dulap să-și inspecteze „trupele”. Pauza de respiro durase prea mult. Costumele se aflau În dezordine. „Soldați, drepți!” făcu Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Judecata de Apoi vă veți umfla mușchii pectorali...” „N-aș vrea să fiți În pielea mea”, răspunse Satanovski cu o voce tristă. „Nu cumva ar trebui să vă compătimim?” zise Noimann, simțind cum Îl apucă amețeala. Tâmplele Începură să-i zvâcnească, iar fruntea i se acoperi de broboane de sudoare. „Poate că ar trebui să mă compătimiți, de ce nu?” răspunse Stanovski cu aceeași intonație În glas. „Dar de ce, mă rog?” se auzi hodorogind prin Întuneric glasul răgușit al domnișoarei Fundyfer. „De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sale nocturne nu au stat la aceeași masă, privindu-se tăcuți din timp În timp, fiecare adâncit În propria sa lume... ...Nici el nu știa cum, stomatologul Paul se trezi umblând hai-hui prin gară. Capul Îi vuia Îngrozitor, urechile Îi zvâcneau, mâinile aveau un tremur ușor, iar cerul gurii Îi era amar și aspru ca o iască. De cât timp hălăduia aici, medicul nu-și dădea seama. Ținea minte, ca prin ceață, cum, tot căutând-o pe Mathilda, ieșise din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
hai! Io mi-s moț, mă! Valerică: — Și vrai, bre, vrai o suticî, spune? În tot acest timp, ca o populație microbiană ce pulsează pe o lamă de microscop, cele câteva zeci de corpuri umane aflate pe ring au tot zvâcnit În ritm și În contra-ritm cu melodia din repertoriul internațional cântată de Johny Titilică. Pe ultimele acorduri ale șlagărului internațional, Zare a luat de pe una din mese un pahar elegant din sticlă subțire și cu picior Înalt. I l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
vătuite, privirea-și păstrează fixitatea, buzele, limba, gâtlejul Încă nu se desparte de izvor. Mirosul ciochinilor zumzăitori, culoarea lor albă (Înalțată spre mai pur de vecinătatea fragmentară a verdelui), gustul mierii capătă dăinuire. Ecranul se luptă cu toate acestea, palpită, zvâcnește, transformă semiântunericul Într-o fosforescență violetă. Camera se populează treptat, este duminică 8 mai ’77 și sunt mai multe meciuri de văzut. Zgomotul zarurilor În cutia de table, clinchet de pahare, un vin roșu bine păstrat peste iarnă. Așteptare. Ecranul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
trec dincolo de așteptări suspendându-se una pe alta. Nu cerșesc blândețea zilelor de ieri, doar sunt tentat de atracția viitorului ce se poticnește în staționări echivoce. Liminar, clipele brodate timid se pierd, însă acum mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios zvâcnesc în afară tot felul de versuri întâmplătoare declanșând flashul amintirilor înăbușite ce nu le-am întâlnit niciodată
At?t de cald by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83727_a_85052]