1,030 matches
-
aici, o să mă răfuiesc eu cu tine! - Ea nu te mai vrea, nu vei putea face nimic Împotriva noastră! - O să vă fac de petrecanie! O să vă omor! Stéphane, la Început depășit de evenimente, se Încordă din toate puterile ca să-l zvîrle pe Nicolas afară, zăvorînd apoi ușa În urma lui. Îl lăsă să vocifereze pe Yves Pérec, care nu contenea să-i amenințe cu moartea, și chiar mai rău de atît, pe nevastă-sa și pe gigoloul ei. TÎnărul jandarm se postă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Hai, dă-i drumul! Du-te s-o cauți! Și o azvîrli departe peste umăr. Bărbatul elegant se făcuse la fel de palid ca eșarfa alb-gălbuie Înodată savant În deschizătura cămășii cu monogramă brodată. - Știi ce-ți zice paiața, tîrfă ce ești? zvîrli el cu răutate. - Pojghița de lustru crapă repede! Îl persiflă ea, sarcastică. Problema ta, PM, e că tu n-ai nervi ca să Înfrunți o campanie care o să se lase cu sînge. Eu, da. Îl sfredeli cu privirea. - Dacă te pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
i‑au direcționat pe arhitecți să clădească și magnificele spații publice ale capitalei. Acestea constituiau acum decorul natural al lui Ravelstein. El apărea ca un magnat În noua ordine a lucrurilor, purtându‑și cărțile de credit și cecurile, gata să zvârle cu dolari - și dacă ar fi existat un hotel mai elegant decât „Crillon”, Abe s‑ar fi dus acolo. În aceste zile, Ravelstein era un om grandios. Facturile erau achitate prin cărți de credit emise pe baza contului său de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
covorul ăsta au Înfășurat‑o pe Cleopatra goală? Ești Într‑adevăr așa cum spune Chick, ai impresia că banii sunt făcuți ca să fie aruncați de pe platforma ultimului vagon al unui tren expres. Te afli pe platforma de observație a secolului douăzeci, zvârlind cu hârtii de o sută de dolari. I se telefonase lui Nikki, care fusese Înștiințat că Ravelstein era din nou bolnav. Băiatul se găsea Încă la școala de hotelieri din Geneva și am aflat că va sosi neîntârziat. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de soț Își duce mâna la gură și, pe după palmă, rostește confidențial către public, Într‑o minunată șoaptă de operetă: „Ea habar n‑are că i‑a mai rămas doar o săptămână de trăit.” La auzul acestei replici, Ravelstein Își zvârlea capul pe spate, Închidea ochii și se scutura de râs. În felul meu, aveam și eu aceeași reacție. Așa cum am mai spus, faptul că ne amuzam de aceleași lucruri ne unise, dar acesta ar fi doar un mod firav, anemic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
tot orașul și dincolo și de oraș, pe câmpie, pământul e pârjolit de iarnă. Cum în acest ceas depărtat de soare nu crește nimic comestibil în sânul maicii noastre pământul, tot creștinul îl privește indiferent și-l tratează cu dispreț, zvârlindu-i în obraz orice nu-i face trebuință. Cizme vechi, moloz, oase, sticle, cutii, lighene crăpate, pungi, înghețat bocnă, pământul nu poate primi și nu poate ascunde nimic și până la vară când or răsări buruienile, istoria se oglindește mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nu poate primi și nu poate ascunde nimic și până la vară când or răsări buruienile, istoria se oglindește mai departe în geografia patriei. Femeia care învârte în mămăligă trage ceaunul de pe foc, apucă găleata de zoaie și crăpând ușa, o zvârle în șănțulețul de scurgere săpat printre câteva lespezi. Firișorul argintiu de gheață de pe fundul șanțului e înecat de viitura care pornește la vale câteva capace de plastic, ghemotoace de praf cu fire de beteală, coji de ouă, firimituri. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
agent comunist, am zis. Încearcă să mă atragă la Mexico City ca să pot fi răpit și expediat la Moscova pentru a fi judecat. Nu se poate! exclamă Resi. — Taci! i-a poruncit Kraft. Apoi s-a ridicat în picioare, a zvârlit revista. A scos din buzunar un pistol mic, dar eu l-am luat prin surprindere cu Luger-ul meu. L-am obligat să arunce pistolul pe podea. — Ia te uită la noi..., zise el minunându-se, ca și cum ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
autoritățile locale. Îl blestema însă pe șeful pieții, unul Andronaș Soporan, nepot al tovarășei Rela de la Șoptireanca. Și mai avea ce avea cu unul Țongu, care se zicea că era mare de tot la București. Fărmăcata, despletită, cu poalele ridicate, zvârlind din mâini în toate părțile, alergă spre unul, Jani Boldescu-Cărămidă, un ins bulbucat, scund, burtos, mustăcios, cu buzele atârnând ca două jumătăți de pepene. Era intelectualul străzii. Lucra la Biblioteca Județeană, citea cărți fără poze și mai trimitea și cronici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fata luă farfuria cu oasele din fața popii și i-o aruncă în față bărbatului acela. Din ușa bucătăriei de vară Geta, nevasta de-a doua a lui Sighirtău, văzu ce se-ntâmplă. Se repezi spre fata veterinarei. Mai să-l zvârle din scaun pe popă, se aruncă la gâtul ei: - Ce-ai ghiolbano, nu mai ai stare? Bei cu părintele și te dai de doamnă?! Ai făcut toată Turcia și te dai de fată mare? Păi tu nu te vezi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
părea că pune capac. Biserica ar fi putut să lămurească, oarecum, lucrurile. Dacă nu ar fi fost, În unele țări, tot mai mult cuprinsă chiar de sodomie, tocmai erau niște scandaluri. Cine ar fi fost Îndeajuns de curat pentru a zvîrli cu pietre În cele două lesbiene? Cele două femei nu făceau nimănui vreun rău. Aveau o casă Îngrijită, mergeau - a aflat Thomas - la liturghii, duminica, se rugau pentru odrasla lor, nu comiteau jafuri, nu se prostituau, erau chiar respectate, pentru
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Pascalopol. - Cine cîștigă? - Aglae, șopti Costache. Într-adevăr, Aglae, care juca foarte serioasă, începuse să-și reducă datoria față de Pascalopol. Ea privea din când în când și în cărțile Aureliei, și câteodată trăgea de la ea câte o carte și-o zvârlea jos. - Aurico, nu ești atentă deloc! Când Otilia supraveghea pe Felix, Pascalopol aruncase ochii spre ei. Acum îl întrebă, fără să ridice ochii din cărți: - Domnule Felix, am uitat să te-ntreb, ce-ai de gând săurmezi la Universitate? - Aș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
marginea patului, neîndrăznind încă să profaneze cu somnul său acest ascunziș feminin. Atunci văzu că patul era el însuși plin de tot felul de nimicuri, de perne de catifea cu broderii aplicate, de păpuși de stofă, de rochii și jupoane zvârlite în grabă și că nu se zărea nici umbră de plapumă ori de întocmire pentru dormit. Otilia uitase acest amănunt. Felix se întinse puțin pe pat spre a-și odihni emoțiile neînțelese pe care le încercase de câteva ore. Un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cunosc proprietățile, deși sunt oameni serioși care m-au asigurat că cutare casă e a lui. Tanti Aglae îl întreține în misterul ăsta, ca să poată pune mâna pe averea lui. Doamne, dacă mâine ar muri bietul papa, Aglae m-ar zvârli în stradă. G. Călinescu - Ești cu mine, Otilia, poți s-o disprețuiești, declară fanatic Felix. - Știu, nu mă-ndoiesc. Și tu ai nevoie de un protector. Otilia pleda cu atâta tărie cauza lui Pascalopol, încît Felix se îndupleca pentru o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe Aurica și pe Olimpia, precum și pe servitoare și începu să scoată afară toate lucrurile din camera lui Simion. Strânse patul și-l aruncă într-o magazie, aruncă pe foc toate hârtiile pe care le găsi, resturile de îmbrăcăminte le zvârli la gunoi, curăță pereții și dușumelele, apoi făcu un fel de odaie de primit. - Uite, aici să stați voi când veniți pe aici, zise eaOlimpiei. Am mai limpezit casa, că se făcuse grajd. Din ziua aceea, Aglae nu mai aminti
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un cumsecade loc de născut. - Uite, dragă, ți-am cumpăricit, de la simigeria din colț, niște dardanele... - Merdenele, proasto! Și îi deșerta chiar atunci cumpărăcitura la debaraua cu mătură și făraș, iar pe ea, apoi, nici nu știa cum s-o zvârle mai iute afară. Cum să faci o femeie perfectă din asta? Ce s-o înveți mai întîi? Îți trebuia o groază de vreme. Și apoi, după masă, după ce rămânea, în medie, cam două ore peste program (în caz de nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dintr-asta, n-am nevoie la casa mea! N-am fost nici prea mirat. (Și habar n-am de ce.) Că-n momentul în care m-am aplecat să-i înșfac geanta, să i-o depun în brațe și să-l zvârl, de-a dura, cu ea pe scări, am zărit, strălucind ca de sărbătoare, în palma lui neuro-astenică, de hîrțogar, cuțitul. Mi-am și zis. Ia uite la ăsta! Nu-i prost deloc. Mă învață el acuma pe mine cel de-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Iar pe asta, într-adevăr, Sinistratul, din ură și înverșunare, o vlăgui toată noaptea, drăgostind-o în reprize lungi și cauzatoare de febră musculară. În pauze, împroșcînd-o cu majoritatea zoaielor reproșurilor pe care, în restaurant, ar fi dorit să le zvârle în obrazul poetului bețiv și impunător, dar care nu îi veniseră pe limbă atunci. Toate iubitele poeților români, auzindu-i numele, se îmbujorau, îl căutau, își luau lumea în cap, năvăleau peste el. El le-ar fi preferat numai pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să ritmeze "măr" cu "adevăr", "furnale" cu "cincinale" și "șperț" cu "comerț", așa cum făcea și grasul și guralivul poet al plutonierilor din țara asta. Iar alții îl credeau un sfânt. Uitase până și cum parașutista de Mariușca C. Nicolici îi zvârlise cu sudoare descântată în față. Ședea liniștit și insensibil în șezut, ca un oligofren al Sanatoriului "Mociornița", mătura, cu privirile sale tâmpe, carosabilul și nu înțelegea cum de nu se poate descleia din patul acesta de boală, să-și sfâșie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bucată tare de pâine. Se iscă o bătălie înfricoșătoare. Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâșiară urlând, își apucară beregățile, căzură unul peste altul și căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuțindu-i cu alte bucăți pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză roșie, pierită. Fumau sprijiniți în cozile lopeților. Erau osteniți și strânseră paiele rare din jur. Se lungiră unul câte unul pe pământ. Împrejur mirosea a bălegar încins. Începea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Trecea de la el la fiecare un deget și le ura să poarte marfa sănătoși. Îi mergea repede gura: - Cu ce să vă mai servim? Marchizet, madipolon, stambă, americă, poplin? - O cămașă de gata, ceru Stere, dar mai bună... Negustorul le zvârli una peste alta, o duzină: albastre, albe, verzi, tutunii, în dungi, pestrițe, scorțoase, moi ca mătasea, mai largi la guler, străvezii, cu manșetele făcute din două bucăți, cum îți poftea inima. Așa cămăși purta numai jupânul lui. Erau ca firul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mare și negru și privea întunecat pământul bătătorit cu palmele. - Doi-doi! spuse Oacă și-și trecu mâneca zdrențuită pe sub nas. Ceilalți fumau pe vine împrejur, așteptîndu-și rândul. - Para-n coadă! - Șase-cinci... mormăi Nicu-Piele, aruncând în țărână un chiștoc uscat. Sandu zvârli un ban de doi lei și se mai căută în fundul nădragilor. Fruntea i se brobonase de sudoare. Își mișca repede spatele ca de mâncărime șrse uita drept în ochii lui Bozoncea. Acesta apucă oasele îngălbenite și tocite pe margini. Între
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Hoții priveau cu ochii aprinși norocul. - Șanu-Brăila! spuse unul. - Perechi! mârâi alături Piele. Bozoncea strânse oasele, râse cu toată gura lui frumoasă de i se văzură dinții albi și puternici; ascultă la ureche sunetul lor djilce și tainic și le zvârli. - Doi-una! zise după aceea supărat. ... Aruncă și Piele. - Tăiete! îl opri Sandu și se răsti la el: Bă, nu jucăm arșice, nu le da-n paguba noastră... . Golanul le mai răsuci odată. - Para-n coadă! - Trei-trei... 53 Jocul se îadîrjea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai adăpost de frigul dimineții. O ceață albă se lăsase peste pământul uscat. Sus, la rampa de gunoaie, ardea un felinar unsuros. Se auziră lătrături de câini depărtate și pe malul înalt se iviră primii gunoieri, care deșertară resturile orașului zvârlind gunoiul cu lopeți înguste. - Tu n-ai o treanță mai groasă pe tine? Un parpalac, că vine iarna? îl întrebă Florea pe Paraschiv. - Nu-i nevoie. Nu mi-e frig. - Ei, cum ți se pare? - Ceată bună, poți să mănânci
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scări tăinuite, umblase, bătuse la uși, uneori fațadele înnegrite de vreme, cu urme vinete de ploaie, ascundeau camere cu covoare moi și perdele de pluș în desene curioase, în care leneveau femei frumoase și câini, unde se benchetuia și se zvârleau banii. Toate aceste lucruri la un loc îl stârneau și îi făceau o poftă sălbatică de viață. A doua zi era la primărie. Clădirea cenușie, înaltă, cu geamuri largi și posomorite se vedea încă de departe, peste podul de piatră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]