7,219 matches
-
trebuie să-și urmeze cursul, deoarece altfel n-ar fi slujit drept pildă pentru cei mulți. Fiindcă transpiraseră informații despre regimul de detenție, fie ele adevărate sau false, paznicii au fost adunați de urgență și amenințați: Ceea ce se întâmplă aici înăuntru trebuie să rămână între aceste ziduri. Noi nu ne facem decât datoria, așa cum prevede legea, și suntem conștienți că slujba noastră e spre folosul lui Dumnezeu și al oamenilor. Drept urmare, Tommaso a fost cules din celulă, încă potopit de durere
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de cele mai multe ori, participanții fac anumite investiții financiare și emoționale pentru a se prezenta - îngrijirea copiilor, deplasarea, faptul că trebuie să își lase copiii singuri în condițiile în care simt că nu petrec suficient timp alături de ei, faptul că stau înăuntru într-o zi frumoasă, faptul că trebuie să plece de acasă când de-abia s-au făcut comozi în fotoliul preferat sau neliniștea provocată de faptul că trebuie să vorbească despre ceva drag lor sau probleme personale. În cele din
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
întâlnirilor cu grupurile, să arate chitanțele banilor folosiți și să restituie suma rămasă. 3. Plicurile cu bani sunt pregătite înainte de întâlnirea cu grupul. Se pregătește câte un plic pentru fiecare participant. Pe plic este scris numele participantului, banii sunt puși înăuntru și plicul este sigilat. 4. Stimulentele financiare sunt transportate în siguranță. 5. Fiecare persoană din focus grup trebuie să primească aceeași sumă de bani. Niciodată nu trebuie să plătiți un anumit participant în plus sau în minus. 6. Moderatorul sau
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
de trei ceasuri să se gândească La ieșirea din curtea tribunalului Teotecnus, episcopul locului, l-a luat la o parte și după ce au stat de vorbă un timp l-a luat de mână și l-a condus la biserică. Intrat înăuntru episcopul i-a cerut să se apropie de sfântul altar și descoperindu-i puțin mantaua i-a arătat sabia cu care era încins; în același timp i-a arătat și cartea sfintelor Evanghelii, pe care o scosese de pe sfântul altar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cei care luptați pentru el“. 7. Auzind aceste cuvinte, tribunul a poruncit să fie aruncat în închisoare, să fie întins pe pari de lemn și să fie străpuns de patru cuie; el însuși a sigilat închisoarea și l-a închis înăuntru ca să moară de foame și sete. Însă Theogenes a fost hrănit de Duhul Sfânt. În timpul nopții i-a apărut Domnul și i-a spus: „Theogenes, vindecă-te! Eu sunt cu tine! Să nu primești nici mâncare și nici băutură de la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
el a început să cânte un psalm care preamărea promisiunile Domnului; iar acolo erau prezenți îngerii care îi răspundeau într-un cor numeros. Atunci gărzile au alergat spre ușa închisorii, pe care au văzut-o închisă și sigiliul intact. Pândind înăuntru au văzut o mulțime de îngeri îmbrăcați în alb care psalmodiau și spuneau: „Mărire în cer Dumnezeului atotputernic!“. Cuprinși de frică au anunțat tribunul de ceea ce se petrecea. 8. El s-a ridicat și a alergat repede la ușa închisorii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui și sigiliul intact; a auzit și el marele cor al celor care recitau psalmul împreună cu Theogenes. A poruncit să vină imediat un grup de soldați înarmați cu securi, cantonați în preajma închisorii, și deschizând larg ușile acesteia au intrat vijelios înăuntru fiind convins că împreună cu Theogenes s-ar fi aflat și alți creștini. Însă, după ce a intrat nu l-a văzut decât pe Theogenes întins pe pari, recitând psalmul. Atunci tribunul și cei dimpreună cu dânsul cu fost cuprinși de o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Acestui edificiu, acestei construcții perfecte, Kenneth Burke îi cercetează toate structurile și colțurile cele mai ascunse, în încercarea sa generoasă de a oferi, oricui alege să îl urmeze în riscantul demers în care s-a angajat, privirea ambivalentă a lui "înăuntru" și, în același timp, cea "din afară". Astfel, interpretarea lui Burke menține distanța față de text necesară oricărui demers critic, în timp ce întreprinde o analiză din perspectivă etică a lui Mein Kampf, însemnul discursiv al acțiunii simbolice a lui Adolf Hitler, tot
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
șaizecistă, devine, și de data aceasta, dovada spiritului militant al unei generații. Totuși, speriată de cruzimea exterioară cu prelungiri asupra organicului, în căutarea unui refugiu, dar și în încercarea de a reconstrui o nouă lume, această poezie are ochii întorși înăuntru. Întâlnim, aici, simbolul romantic al ochiului închis către lume și deschis în interior: Am degete care tremură/ Și gura uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai,/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru." (Ochii statuilor). Volum de "interiorizare și densificare lirică, dominat de meditații interogative asupra sensului existenței, resorbite în cenzuri prelungite, sugerând absența răspunsului"85, A treia taină "este în măsura în care comunică neliniștea sufletului poetei ce se confruntă cu dilema sau cu misterul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru". (Ochii statuilor) Mai presus de orice, somnul și visul devin, la Ana Blandiana, spații interioare, de refugiu, în care ea pare să se regăsească pe sine. Prielnice detașării eului de lume, acestea permit reactualizarea unor lumi proprii, pierdute de mult
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tine însuți cât mai adânc,/ De afară, din calendar,/ Să ne mai vadă/ Decât cel mult o spinare acoperită de mușchi/ Sau, când bate vântul,/ două palme mișcându-se,/ Lovindu-se fără convingere între ele;/ O fugă fără oprire,/ Mereu înăuntru,/ Mereu adânc, mai fetid,/ Și totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vântul,/ două palme mișcându-se,/ Lovindu-se fără convingere între ele;/ O fugă fără oprire,/ Mereu înăuntru,/ Mereu adânc, mai fetid,/ Și totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la dumneavoastră și aparența îmi spune că sînteți un vecin... un colocatar... un musafir din bloc... dar asta-i numai ce pare... Vecin 2: Sau, să zicem că, uitîndu-vă la mine... mă vedeți un om... prost... dar poate că acolo... înăuntru... nu sînt... Am înțeles? Val: Da, cred că da... Vecin 2: E, atunci mai trageți un gît din sticla asta că poate mai trecem dincolo de aparențele astea... Mai voiați să spuneți ceva? Val: Nu... nimic... (trece din sufragerie cu sticla
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Îmi exersez dispariția..." Este că sînt șmecher? Octav: Da... Și mai ales vesel... insuportabil de vesel... (duce canistra în cort) Marieta: (intră însoțită de un bărbat) Bună ziua... Groparul: Sărut mîna, doamnă. Marieta: E..., eram să spun dacă-i acasă... E înăuntru? Groparul: Da... Marieta: Doarme? Groparul: Nu... nu cred. Marieta: I-am adus cîte ceva... Ce să fac dacă el... mă rog... Vreți să-l chemați? (groparul se duce spre cort) Domnu' doctor, eu o să vă las singuri... vedeți... știți dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o nostalgie dureroasă față de locuința originară - căreia i s-a substituit femeia - pe care n-o recunosc niciodată ca atare. Aflate la ananghie, Într-o agonie leneșă, parcă eternă, personajele lui Oster Încep să se simtă aici, În interstițiul dintre Înăuntru și afară, acasă. În Le Pont d’Arcueil (1994), eroul, părăsit de nevastă, celibatar de nevoie (ca la Echenoz), Îi face o scurtă vizită unei prietene, dar nu o găsește acasă. Povestea drumului pînă la imobilul În care se află
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu, al existenței unui adversar pe care nu trebuie să-l scapi din ochi și pe urmele căruia trebuie să fii mereu ca să afli ce pune la cale și cum i-ai putea dejuca planurile. Veghea se desfășoară mai ales înăuntru, supravegherea mai degrabă pe afară. Există, însă, și o supraveghere „din interior” și ea este cea mai odioasă, căci îi socotește pe apropiați (prieteni, rude și chiar părinți ori copii) ca pe niște virtuali inamici ce trebuie descurajați, hăituiți și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
existenței o va face țăndări. După ce constată dezastrul, Arnolphe, strateg obstinat, își schimbă tactica și decide să transforme interiorul într-o capcană pe care o observă din exterior, cu alte cuvinte își continuă supravegherea, dar de pe alte poziții. Această conversiune înăuntru/în afară a fost genial pusă în scenă de către Louis Jouvet în 1936. Grație dispozitivului imaginat de Christian Bérard, el a dat o pregnantă expresie scenică trecerii de la interior la exterior care, deși controlate amândouă de Arnolphe, îi scăpau din
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
consensulului și a fuziunii istorico-afective, Gianni Vattimo salută explozia raționalităților "locale" și diferențelor. Dacă pentru Lucien Sfez, în societatea comunicării "realitatea a devenit o noțiune fără conținut real, [...] mesajul nu mai are sens, [...] nu mai există frontire între afară și înăuntru, [...] expresia, ea însăși, [...] nu poate decît să se repete la infinit ca sunet, fără diferențe" ceea ce ar duce la o cacofonie și tautologie generalizate, pentru Vattimo "realitatea [...] e mai degrabă rezultatul încrucișării, al "contaminării" (în sensul latin) a multiplelor imagini
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
avansate s-au jucat zadarnic de-a perspectiva și ficțiunea, sînt prinse ele însele în ceea ce enunță. Dacă realitatea a devenit o noțiune fără conținut real, dacă mesajul nu mai are sens, dacă nu mai există frontiere între afară și înăuntru; dacă expresia, ea însăși, devine o construcție găunoasă pentru că nu poate decît să se repete la infinit, fără diferențe, atunci mesajul acestor profeți trebuie tratat ca atare. Nu au nici mai multă realitate, nici mai multă greutate în a spune
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
aceeași trăsătură a realității de ordinul al doilea. Aici nu principiul linearității și al cauzalității sînt rău puse, ci acela al non-contradicției, care suferă modificări de mare importanță. Un obiect poate fi acesta și acela, eu sînt acesta Și acela, înăuntru Și în afară, iată-mă față în față cu un mecanism ciudat! La această confuzie a punctelor de vedere se adaugă aceea care provine din reversibilitatea părții și a întregului. Partea acoperă totalitatea pe care ea o "exprimă", în timp ce totalitatea
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
acest caz, face și contrariul: cadrul se alătură barierelor și recipientelor din cadrul picturii ca un alt spațiu închis, delimitând întreaga scenă și blocând orice acțiune conținută. Nu toate împărțirile sunt colectoare. Scena de gen japoneză din figura 114 se desfășoară înăuntru, părând însă esențial deschisă. Ea se organizează în jurul personajului central al maimuței ce dă spectacol și al ecranului mai proeminent aflat dinaintea unuia dintre grupurile de personaje. Ecranul traversează axa principală a scenei, conexiunea diagonală dintre femei și bărbați. În loc să
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
univers al groazei, de coșmar, cu mașini și trenuri înspăimântătoare, cu sunete de claxoane stridente, torturante pentru nervi. O spaimă metafizică amenință existența: "Drumul, ducând departe, în sensul opus/ Acelui ceasornic uriaș/ Cu axul înfipt in Marele Oraș/ Dar aflat înăuntru tuturor acestor mizerii!/ Dar poate ar trebui să mă sperii." Poetul integrează o lume de fantastic în dimensiunea existenței cotidiene urbane, ea amintește de poveștile populare germane ("Istoria lui Claus și a giganticei spălătorese"). Fantasticul își face loc în universul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
distinct/ fiecare por al pielii?". Aleph fiind primul cardinal infinit, la puterea zero, reprezintă, așa cum demonstrează Nichita Stănescu prin cuvinte, mulțimi numărabile, valori discrete; la puterea unu, mulțimile devin nenumărabile, ele reprezentând puterea continuului; și neobosit definește infinitul; El e înăuntru. O, nimic nu e/ în afară. Totul e înăuntru./ însuși cosmosul nu există decât/ înlăuntrul său." Și pentru că Aleph la puterea Aleph este o abstracțiune, ea nu poate fi reprezentată, deci ea " Nu este cu putință". În "Poemul al VI
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
infinit, la puterea zero, reprezintă, așa cum demonstrează Nichita Stănescu prin cuvinte, mulțimi numărabile, valori discrete; la puterea unu, mulțimile devin nenumărabile, ele reprezentând puterea continuului; și neobosit definește infinitul; El e înăuntru. O, nimic nu e/ în afară. Totul e înăuntru./ însuși cosmosul nu există decât/ înlăuntrul său." Și pentru că Aleph la puterea Aleph este o abstracțiune, ea nu poate fi reprezentată, deci ea " Nu este cu putință". În "Poemul al VI-lea", încearcă poetizarea puterii continuului sau a discontinuității materiei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]