8,533 matches
-
măriți, gata să-mi iasă din orbite. Măi, rîde Vlad, ai nevoie de ajutor? Vin urgent! zice și coboară în fugă scara. Iată-mă-s! Cine te bate, că nu văd decît o fată frumoasă și mîndră. Sărut mîinile! se înclină în fața fetei, scoțîndu-și casca. Bună seara! îi răspunde fata. Surioară dragă, începe Vlad curtenitor, cu ochii aruncînd scîntei albastre, și eu sînt implicat în toată povestea. Se poate să-mi faci tu mie una ca asta?! Tocmai voiam să merg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-i așa. Cine e vinovat? Tu! șoptesc eu scurt. Tu trebuiai pedepsit. Ca legea să mă poată pedepsi, trebuie un minim de dovezi... Lasă cinismul, Vlade! îi strig. Spune care-i adevărul! Acela pe care-l știi. Isprăvește! Dacă am înclinat să cred vreodată asta, acum nu mai cred! E drept, strîng eu din umeri, după ce ai pornit Sinteza, te-am văzut la film de două ori cu Silvia, dar... de aici și pînă la... Interfonul începe să cîrîie. Îl deschid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mecanicii pleacă spre secție să-și schimbe hainele. Macaragiul coboară din cabină, o încuie și-mi spune că lasă macaraua pînă mîine dimineață aici; acum, noaptea, e periculos s-o ducă pînă la zona de extindere. Îi mulțumesc, el se înclină ducîndu-și mîna la cască, mototolește în mîini bumbacul cu care se șterge de motorină și pleacă. Maistrul Cornea a intrat în clădirea separatorului, își rotește privirea să vadă cum au fost puse la loc grinzile, dă din cap că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
șterg nasul cu batista care-i deja udă, cobor la etajul unde locuiește Livia și sun. Da, imediat, aud vocea calmă a Liviei. Ușa se deschide larg. Intru, mă întorc spre Livia, care stă cu mîna pe clanță și-mi înclin puțin capul: Sărut mîinile! Scuză-mă că... Știu, răspunde ea sec, a fost o avarie. Cheile tale sînt pe frigider... Iau cheile de pe frigider și le dau drumul în buzunar. Mă uit spre Livia: o văd încă lîngă ușă, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o durere de cap, un fel de amețeală, ca o prăbușire în gol. Intru în blocul vecin, urc la etajul șase, unde stă Ion, și sun. Ușa mi se deschide larg. Intru, avansez pînă în mijlocul holului, mă întorc și-mi înclin capul spre soția lui Ion, care mi-a deschis ușa, retrăgîndu-se într-o parte: Sărut mîinile, doamnă! Bună seara! îmi răspunde în timp ce închide ușa. Mamă, strigă ea spre sufragerie, a venit domnul Vlădeanu... Ușa de la bucătărie se deschide larg: în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spre ușă. Deschid ușa, dar înainte de-a ieși, mă întorc spre Fulvia și strîng din umeri. Fulvia strînge și ea din umeri. Lăsăm cafeaua pe altădată, îi spun. Pe altădată, clatină ea din cap. Viața e-așa de lungă... Înclin privirea într-un gest de salut și ies. Pînă la scări, merg încet, sprijinindu-mă din cînd în cînd cu mîna de perete, ca un om beat. La scări, mă odihnesc un timp, îmi tamponez nasul, apoi încep să urc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acest timp Monica rămânea la E. Lovinescu, alături de care pleca și în vacanțe de o lună în fiecare vară, la Fălticeni. O altă lună și-o petrecea la mare, la Mangalia, cu mama ei. Această balanță afectivă aproape perfect echilibrată înclina, totuși, în momentele sensibile, către mamă. În iunie 1943, cu o lună și două săptămâni înaintea morții lui E. Lovinescu, multă lume (inclusiv criticul însuși) știa că este bolnav de cancer la ficat - dar Monica Lovinescu credea, dimpotrivă, că faptul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fost general uman și repetitiv în abjecțiile comise de ei, asta nu trebuie uitat. Urmărind firul narativ al destinului Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu am riscat ca această carte de corespondență, despre care afirmam că a fost romanul sau poemul iubirii materne, să încline mai degrabă către „roman“. Dar nu puteam face altfel, căci se știe că poemele nu pot fi povestite. Jumătatea cea mai fascinantă a lunii este, însă, cea ascunsă. Poemul - care s-ar fi putut intitula Notre cher chagrin - stă ascuns
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai degrabă ca o capitulare necondiționată a trupelor române în fața celor sovietice. 24 august 1944 - Aviația germană începe să bombardeze intens centrul Bucureștiului. 26 august 1944 - Sosesc avioane americane care bombardează trupele germane ascunse în pădurile de la Băneasa și Otopeni, înclinând astfel balanța de forțe în sensul victoriei noastre. 28 august 1944 - O comisie pentru semnarea armistițiului, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, pleacă la Moscova. 30 august 1944 - Trupele rusești ocupă Capitala (o „eliberează“). Septembrie 1944 - Trupele rusești iau prizonieri 150 000
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mița R., cu trei domni zăpăciți și teribil de amuzanți: unul, tatăl Dinei Manole, din clasa V-a A. Am râs nervos și cu replici tăioase; erau amuzanți prostește, trăgându și cu picioarele în spate, când unul din ei se înclina să salute. Sunt vecinii mei de palier. La un moment dat, unul din ei mă întrebă: Cunoașteți cântecul cămilelor? Și începe strofa cu „dollarul“, după care adaogă o strofă nouă, cu omul cel mai deștept acum din blajina noastră Românie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
până la unu când vin la duș, la masă, la cafenea - de 2 zile la Curti (Muedin nu mai are nici cafea, nici miere). Iau cafeaua pe trotuarul de vis-à vis, în lumina ireal de frumoasă și în strada ce se înclină în povârniș spre Delureanu și statuia cunoscută. Eri am cumpărat 60 kg. de roșii pentru bulion; le-am dus la d-na Lemonide, unde am luat iar o cafea minunată și unde am primit 10 Philip Morris aduse de Solange
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să ia scrisoarea aceasta. Eu poate voi fi plecată la social-democrați și la pregătirea ciclului mijlociu. E cu putință ca nimic din ambianța, din suflarea mea caldă și strangulată de emoție să nu rămâie pe hârtia asta, pe care stau înclinată de trei ore? Cândva, când invizibilul va fi vizibil, se va vedea, ca pe pânza de la Roma, chipul lui Christos, imaginea celui ce a scris și și-a pus pasionat gândul lui de halucinat? Așa aș putea vedea fața ta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sărbători; ești tânără. Dar fii prudentă, nu te încrede în străini, nu ieși niciodată cu o singură persoană: ieși cât vrei cu mai multă lume. Să nu ai încredere. Tu ești străină, deci, pentru toată lumea, o pradă ușoară. Toți sunt înclinați să-și închipuie că o tânără singură la Paris e neapărat o aventurieră, și ei n-ar disprețui o asemenea aventură. Monique mi-a spus: „Cum ați avut curajul s-o lăsați singură în Paris?“ Fiindcă am încredere în tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aibă de unde alege [alte cărți]. În doi ani, mătasea de pe fotoliile astea? - ofilită sau ruptă! Așa că, vezi, n are rost să-ți faci sânge rău.“ Știi că a fost întotdeauna socotit cam zăpăcit, dar de cu rând, tocmai ca să se încline balanța, s-a spus că e rivalul tatălui tău, ca inteligență. II A scornit noi teorii literare despre Renaștere; eram tristă, enervată, ascultam neatent, dar, de fapt, dulcea mea dragă, el avea dreptate. Acum pentru mine nu mai contează decât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de ploaie și de frig - iar în cameră era bine. Nu mă mai doare urechea. Și atunci? Puteam să mă aștept la ceva mai bun? Pe masă, cele trei garoafe roz în vasul Tutankamon de la Cairo înmiresmează camera și se înclină în fața unei fotografii cu tine... Mi s-a spus la telefon că au mai fost în oraș și alte bucurii: brazi pentru cei mici, chipuri complice și apropiate, flecăreli, zâmbete intime și râsete de copii pătrunzând și luminând inima părinților
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Nu trebuie nici să vii la petrecerea de logodnă dacă n-ai chef - și facem nunta în Oxshott. Ești fericită acum? — Eu... Tac și încep să mă frec la nas. Normal, acum că a zis asta, simt că încep să înclin în partea cealaltă. Fiindcă, dacă stai să te gândești, e o ofertă senzațională. Și, dacă aș putea cumva să-i conving pe mami și pe tati, poate că o să ne simțim cu toții extraordinar. — Nu e neapărat vorba despre locul unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
limite rezonabile. Fiecare dintre scrisori a avut la vremea ei un ecou particular. Unele m-au emoționat, unele m-au enervat, unele m-au alertat, unele mi-au produs remușcări, unele - pe alocuri - m-au amuzat. Nu sînt un sentimental, înclin totuși să-i dau dreptate poetului care a spus, vorbind în numele celor sensibili, că . în cazul meu, vîrsta sugerată de această frază a venit mai devreme. în celălalt deceniu, am ținut și un curs despre Jurnale, memorii, corespondență, reușind - cred
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
te va surprinde: nota pe care ai scris-o despre Cronica este, după părerea mea, obiectivă, chiar dacă unii pot avea și obiecții. Trebuie să mă crezi că eu nu sînt cîtuși de puțin supărat, cum mi se pare că ești înclinat să crezi. Trebuie să mă crezi apoi că singurul care știe că nota e a ta sînt eu (căci știam pseudonimul) și asta n-am spus-o nimănui din redacție. Ce rost ar avea? Voi publica, negreșit, poezia Elisabetei Isanos
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
deci să părăsești învățămîntul! Nu știu dacă e bine sau nu, dar mă gîndesc la un lucru de care m am convins în oarecare măsură: atmosfera din redacția Ateneului e cu totul alta decît aceea din redacțiile ieșene . Sincer sînt înclinat să spun că astăzi începe să se înfiripe o mișcare literară nu la Iași, ci la Bacău. Și apoi, fiind redactor șef adjunct, altfel vor merge treburile cu revista și, bineînțeles, altfel vei fi privit. Îmi închipui că s-ar
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
interesant mod de abordare a unor oameni aleși și nu numiți. a.w. Armata avea nevoie chiar și de convalescenții În concediu Nevoia de prezență a convalescențelor pe front nu credem că era cauzată de lipsa luptătorilor ci, mai degrabă Înclinăm spre experiența de război a cestora deoarece, după cum bine se știe, un soldat se formează foarte greu or cei care trăseseră realmente cu arma Înspre pieptul inamicului nu mai aveau inhibiții prea mari. De aceea, posibil, armata apelase la Prefectură
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
va deschide mâine filială în Chiguilpe și Universitatea Harvard își va dezvolta un nucleu pilot în școala din centrul satului? Cum ar progresa toți acești curandero? Hmmm... Bănuiesc, elementul cel mai puternic l-ar asimila pe cel mai slab și înclin să cred că Microsoft ar câștiga bătălia înainte de a o începe... Ar putea coexista tradiția șamanică cu o societate hiper tehnologizata? Nu cred, modul bazic de abordare al vieții este complet opus: intuiție contra creier; simbolism contra materialism, exprimare orală
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
unde tehnologia și banii au anihilat complet tradiția șamanică iar oamenii sunt un fel de mini-roboți făcuți la copiator, standardizați prin tipul de mașină, haine, casă... Și oare nu e mai bine așa, nu asta e definiția progresului? Nu știu. Înclin să cred că intuiția, respectul pentru natură, sunt atât de adânc parte din ființa noastră, încât, cu toate descoperirile incredibile ale științei, care nu pot decât să mă facă mândră că sunt om, am pierdut o bucățică esențială din existența
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
de fapt să învăț. O experiență spirituală este oricum greu de explicat din punct de vedere logic, pentru că la baza fenomenului stau spiritul și intuiția, în timp ce logica poate fi chiar o piedică în asimilarea cunoștințelor și trecerea la următorul nivel. Înclin să cred că ăsta este motivul pentru care există mulți șamani sau, în lumea vestică, asa-zișii lideri spirituali care fac business pe spinarea credulilor. De-a lungul procesului de cercetare spirituală în care am pornit, încerc să-mi amorțesc
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
spaniolă, așa că le spun că a fost o experiență excelentă și că am văzut tot felul de imagini mai mult sau mai puțin reale pe care încă nu pot să le încadrez în realitate. Îi mulțumesc lui Don Julio, el înclină din cap și îmi spune că ar vrea să mai facă o ceremonie cu mine. Îi mulțumesc, îi spun că am nevoie până una-alta să-mi adun gândurile și, mai important, Guillermo și familia lui știu că voi pleca
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
dacă, în schimb, nu am o conexiune foarte adâncă cu persoana de lângă mine, vreau să fac un milion de lucruri pentru a umple timpul teatru, filme, restaurante, petreceri, călătorii, până și televizor... Experiența cu Don Julio a fost deosebită și, înclin să cred, prima mea experiență serioasă cu ayahuasca. În teorie, aș putea sta o bucată de vreme la el, așa cum au stat cei doi ofițeri, într-o cură intensivă de șamanism ar fi o experiență complet diferită de cea cu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]