7,931 matches
-
medicului ce mă doare, dar onorariu l - a luat numai el. Bărbații preferă marea. Pentru că e lichidă. Tatăl își urcă fiul pe umerii săi. Iar el uită să mai coboare. Judecătorii împart dreptatea. Dar nu o lasă întreagă. Poate nu întâmplător lingourile de aur au formă de sicriu. Același contur au toate obsesiile noastre materiale. Nenorocirea e că omul poate fi performant și în absența caracterului. La mare, unele fețe își poartă costumul de baie aiurea. Adică, în mână. Chirurgii ne
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
între adevăr și minciună (se știe de la Sofocle: nici o minciună nu ajunge să îmbătrânească), între obiectiv și subiectiv, între realitate și ficțiune/ iluzie, încât poporul devine populație căreia i se pot servi orice inepții, de cei aflați la Putere. Nu întâmplător, sistemul (totalitar sau post-totalitar, "era ticăloșilor", în sintagma lui Marin Preda) urăște memoria. Sub umbrela uitării se pot ascunde toate durerile /frustrările și visele Lumii /individului. Spre a sugera eternitatea fluviului uitării, efectele benefice și malefice ale acestuia, Anton Petrovschi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
despre el. Acum, în regiment, își făcea mereu de lucru pe lângă niște ofițeri, cărora le ciugulea câte ceva din palmă. Din fericire, acest Spânu Neculai făcea parte din alt pluton, alt divizion și avea o cu totul altă specialitate militară. De câte ori, întâmplător sau intenționat, îi ieșea în cale, rămânea cu o senzație neplăcută, în special datorită ochilor care-l trădau. Aceștia, nu numai că nu se bucurau de succesele altora, ci din contra exprimau o șiretenie înnăscută și un fel de amenințare
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
picior greșit!...". Tocmai din acest motiv, discuția cu el trebuia să fie cât mai scurtă și superficială, pentru a nu-i da posibilitatea să interpreteze după bunul său plac și să transmită unde știa el, orice afirmație făcută chiar și întâmplător. Când se aflau față în față, Bidaru avea impresia că stă de vorbă cu Uriah în persoană, iar după ce dădea mâna cu el, îl obseda aceeași senzație neplăcută, că trebuie să se spele pe palmă. Din fericire îl întâlnea rar
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
aflau față în față, Bidaru avea impresia că stă de vorbă cu Uriah în persoană, iar după ce dădea mâna cu el, îl obseda aceeași senzație neplăcută, că trebuie să se spele pe palmă. Din fericire îl întâlnea rar și numai întâmplător. Caporalul Bidaru făcea parte din "Plutonul Comandă Regiment" pe post de radiotelegrafist sau morsist, cum i se mai spunea. Avea în dotare o stație RBM cu carcasă metalică, cu lot alimentar separat, cântărind împreună peste douăzeci de kilograme. Stația, cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
respirat ușurat. El era. Matematica, cu el, cu profesorul... Trăiască Bolovan! Era salvat. Nu cu ea! Dar pentru cât timp?... În primele trei, patru săptămâni intra și ieșea din școală pe ascuns și cu multă precauție ca să nu o întâlnească întâmplător până când... Un eveniment neașteptat i-a dat peste cap întregul eșafodaj construit cu migală în jurul său. Sunase de intrare. Se afla în clasă vesel și bine dispus, cum era de obicei înaintea orelor de matematică și de fizică, în ultima
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
au rămas exact opt persoane pe opt locuri și toți mulțumiți, în timp ce pe coridor, se putea circula mult mai lejer și se instalase chiar un fel de relații de amabilitate între cei ce așteptau să coboare și cei ce treceau întâmplător. Deci în compartimentul cinci, din primul vagon de lângă locomotivă, s-a instalat ordinea. Întâmplarea făcea că șase, din cei opt amintiți mai sus, trebuiau să coboare în aceeași gară, inclusiv cei doi soți economiști care se îndreptau spre Săvinești. După cum
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
patronului. De multe ori, prin fața acestuia, se deplasa într-un pas de balet desuet, eventual cu un morcov sau pătrunjel în mână, fredonând câte un cazacioc, un marș prusac, o canțonetă italiană cunoscută sau un început de melodie extrasă, nu întâmplător, dintr-o operă celebră, pe care o interpreta cu minunata ei voce de soprană trecută pe linia moartă. La petrecerile de seară, și nu numai atunci, patronul o acompania cu o mandolină originală, adusă din răsărit, iar ea dansa și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
toate, decât învățătorul lor. Această imagine i-a persistat în memorie foarte mult timp. După terminarea școlii primare, mulți ani la rând, drumurile lor nu s-au mai intersectat până mai deunăzi când, trecând pe Bulevardul Magheru, l-a întâlnit întâmplător. De câțiva ani pensionar, venise la fiica cea mare, căsătorită în București, să-și vadă nepoții. Mult s-au bucurat amândoi de întâlnire. Stând de vorbă, pe picior de egalitate, cu personajul pe care l-a idealizat și cu care
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cu casele acoperite în majoritatea lor cu țiglă și văruite cu multă sineală, cel puțin odată pe an la Paști sau la Crăciun; cu oameni săraci dar primitori, gata să servească din puținul lor pe orice pământean care, chiar și întâmplător, ar fi trecut pragul vreo unei gospodării, cu un păhărel de țuică de prună păstrată în butoiaș de dud pentru zile mari sau toamna, cu o cană de lut plină ochi cu vin-ravac de producție proprie, natural sută la sută
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
numai pentru calitățile ei profesionale deosebite ci, în special, pentru felul cum știa să fie aproape de viața particulară a celor din jur, să-i înțeleagă și să-i ajute: fie elevi, colegi, părinți sau simpli cetățeni cu care se întâlnea întâmplător. Într-un cuvânt, directoarea era o persoană în care avea deplină încredere. Ținea la ea ca la o soră de aceeași vârstă, cu picioarele pe pământ și mai înțeleaptă decât el. Acest lucru îl determină pe Bidaru să facă ceva
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pregătiți, să facă ceva util, de care să se bucure nu numai el, dar și aproapele său; să folosească în mod rațional timpul pe care nimeni nu-l mai reîntâlnește după ce a trecut. Unde mai pui că deunăzi, a auzit întâmplător o discuție între mai mulți tineri, băieți și fete, care l-a pus pe gânduri. Văzând doi bătrânei mergând la braț ca doi amorezi, unul dintre tinerii respectivi, făcând semn cu capul în direcția celor doi bătrâni, exclamă: Nu văd
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
organizate în una din camere, cu cafele, mezeluri, conserve de carne, pește sau cu mici calzi cu muștar, aduși de la birtul din apropiere. În treacăt fie spus, pe unul din ei îl chema Petru. Cu domnul Petru Cârlan se întâlnește întâmplător și în prezent. Colonel în rezervă, s-a retras cu soția sa în casa moștenită de la răposații ei părinți undeva la țară unde, dimineața, după ce-l trezește cocoșul, se apucă de o treabă pe care nu o mai termină, după
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
că scopul ei era să ne învrăjbească, ca să-l poată manipula în voie. Exact. Eu, care-i eram prieten din copilărie, din punctul lui de vedere, îi devenisem cel mai mare dușman. Ții minte și pe stradă, când ne întâlneam întâmplător, ne ocoleau de parcă am fi fost ciumați. În cei aproximativ patru ani, până la fuga ei, la eforturile disperate depuse de propria sa mamă, precum și la toate insistențele noastre de a ne împăca, răspunsul era unul și același: un refuz categoric
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nu știe să-l dezlege. Încă din prima povestire (Suflet paralel), el utilizează cunoscutul motiv romantic al dublului ca preludiu la întreaga problematică a cărții, complicată contrapunctic cu fiecare text spre a culmina cu ultima narațiune, Experiență aparte, care, nu întâmplător, este și cea mai amplă, mai dramatică, deschizând, poate, în viitor, perspectiva încercării și în roman. Ceea ce-i 6 Rareș Tiron interesant este că deja adolescentul pare maturizat, cu o bună stăpânire a limbii române (chiar dacă uneori este ispitit de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
este de-a dreptul absurd și ridicol așa ceva! Fac așa astăzi, tot la fel mâine, așijderea poimâine, încât asta ajunge să le devină un statornic obicei, ca un fel de parte integrantă a firii lor. Iar, peste ceva vreme, auzi întâmplător cum, uite, cutare amic sau cutare unchi al tău, din cauza stresului îndelung și a muncii istovitoare 132 Rareș Tiron depuse, epuizat de energie, ca din senin a făcut atac de cord și a murit, sărmanul. S-a sfârșit din viață
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Salonul-separeu se lumina brusc, ca și cum s-ar fi repetat acel prim bing-bang al înfiripării Creației. Erau însă și dăți când Iozefina juca o altă carte: intra în bibliotecă la ora fixată, bineînțeles, dar nepăsătoare, ca și cum ar fi trecut pe-acolo întâmplător sau ca și când ar fi intrat în bibliotecă pentru prima oară, dând mai ales, senzația că nu mai poate presta „munca aceasta patriotică ingrată” de a dactilografia texte pe de-a moaca și că, obosită fiind, mai degrabă s-ar fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
împărțit tovarășul Sima. Valy îi suflă de fapt, lui Sima, cel mai bine în supă. Până și eu de la el învățasem (mi-am dat seama mai târziu, desigur) să suflu în câte o supă (nu în prea multe, pentru că, nu întâmplător, mă născusem într-o familie de nonconformiști și principiali care erau convinși că nu s-ar ajunge departe cu linsul blidelor). Sau începusem, fără să-mi dau seama, să semăn tot mai bine cu Mihai din Giulești, cu personajul pe
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu deosebită răbdare bâțâindu-mă pe genunchii lui-Cred că te-ai lămurit, Pruncule, că în cutia asta năzdrăvană, nu stă nimenea, pentru că nu are cum să încapă. Cei care vorbesc aici sunt departe, tare departe. Când zicea departe, se uita întâmplător spre ușă, iar eu îi urmăream cu gura căscată, privirea și gestul cu mâna, ca și cum acel departe ar fi chiar acolo. Repede săream de pe genunchiul lui nenea Epa și mergeam spre ușă, adică spre acel departe, unde mă aștepta pridvorul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
bălăriile care țin loc de gară. Da. De acolo, trenurile nu se mai întorc înapoi. Vorbea cu buzele întredeschise. Aproape crispată. Ca și cum i-ar fi părut rău că gândise toate astea cu voce tare. Îmbujorată la față, cu palma ajunsă întâmplător pe mâna lui Gerard, udă, zise : Dictați, vă rog... Gerard dictase câteva fraze. Iozefina întrerupse din nou dictarea: Strașnic bărbat, Mihai de Giulești ăsta făcuse ea pe un alt ton, mai veselă. Și îndrăgostit lulea de doamna contesă de Bethlen
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
aer dintre noi. Reluam propoziție cu propoziție, sintagmă cu sintagmă, cuvânt cu cuvânt accentuând mai ales vocalele deschise. Ea repeta după mine ca și cum ar fi vrut intenționat, să mă imite prost. Figura aceasta se repetă de câteva ori și, fiindcă întâmplător, ea se bâlbâi, o umflă râsul și, fără să-și verifice gestul, căzu cu capul pe umărul meu, apoi și-l retrase, ca și cum ar fi conștientizat, cu oarecare întârziere, greșeala făcută. Lăsați-vă capul pe umărul meu - șoptesc. Și cum
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a discuției... Acuma începeam să pricep eu cât de cât, de ce am găsit statueta Afroditei făcută cioburi. Fusese așa ca și cum ar fi trebuit poate, să corespundă unui anumit plan încă necunoscut mie. Senzația că în această lume nimica nu e întâmplător, îmi tăia orice elan. Stau și mă gândesc abia acuma, cât de fericit aș fi putut fi, dacă nu aș fi dat importanță statuetei cu pricina. Eram aproape sigur că tot ceea ce avea să se întâmple în cele două luni
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sfârșit, mai dramatizam eu nuvela lui Alexandru Ivasiuc? Totuși în tot răul este și un bine. Nu aveam, cu certitudine, această onoare. Ce era de făcut acuma? Puteam eu să o iau pe Roji la bani mărunți în ceea ce privește discuția auzită întâmplător? Nu. Și la ce bun? După discuția respectivă, cu o oră înainte, nu mai credeam în nimic și în nimeni. Toți pașii săvârșiți de mine în acest orășel, fuseseră, în mod cert, bine gândiți de cineva. Aproape că nu mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
întrebarea aceea pe care am crezut-o retorică mult timp: "Ce-și doresc femeile?"... Evident, nici astăzi n-am aflat răspunsul. Într-o zi am fost însă pe aproape de acest everest gnoseologic. Eram în metrou, la Sankt-Petersburg, și mă așezasem, întâmplător, lângă o doamnă îmbrăcată superb, armonizată la fel de fericit de către bunul Dumnezeu cu frumusețea de bun-gust. Probabil că, involuntar, privirile mi-au poposit mai mult decât se cuvine asupra ei. Când eram aproape de coborâre, i-am mai aruncat o privire, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ta în tristețea altuia; spațiu din care, cu siguranță, vei orbecăi către dezamăgire, pentru că-ți indică poteca sigură către ea [vezi cazul A&Z, cu nimic deosebit de celelalte miliarde de cazuri]; nimic specific unui anumit ins, întâmplare gravidă de banalitate ["Întâmplător, oricine poate iubi", zice Dostoievski]. Trădare. Atitudine specific umană. Animalele nu trădează, ci pleacă [Am observat că animalele nici nu ucid; doar își procură hrana; atât]. Prostia. Deși este infinită, nu are niciun handicap. De ce? [Poate și pentru faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]