9,447 matches
-
un pământ de păcat cu trupuri de mort. ARSURA DE VISURI ȘI PLOI Răscolite tăceri, în arzânde chipuri, Orizontul iubirilor pe-o înserare albastră Prin petale de nopți firimituri de ispite Se oglindeau pe-o surdină sihastră... Și-o lume amară de-o secetă calmă, Adieri de morminte în pătule de nori, Condamnabilă clipă prin cei ce se trec în arsura de visuri și ploi. 19-08-2000, 1925 h ALBIA DE NOPTE Am trăit prin viața unui asfințit de sânge, M-am
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fulgerările caste. Cuvintele erau venite din vieți și încercau săruturi de vânt. Îngerul născut de profeți Ne veghea în cerul cel sfânt. Și până în zori, frumoșii nebuni Se plimbau în călătorii ancestrale Cu ploile dezbrăcate-n genuni Disperați de lacrimi amare. FLOAREA DE PĂMÂNT în amintirea colegelor: Geta Păscălin, Adriana Flondor, Valentina Roșca Și de-ar fii ca Dumnezeu să poată să șteargă lacrima uscată sub pământ Omenirea din dureri mai iartă Floarea întunecată de mormânt. Și de-ar fi ca
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de vieți Și aer ei de mai aveam Din viața de profeți Eu îi rugam să o ajute Și-n timp să mă despart de ea Dar moartea rea pe neștiute A dus-o-n nori de stea. NEAMUL VIEȚILOR AMARE În singurătățile ce vin Voi adormi în plâns amar Și-n cuvinte-am să revin Cu nopțile trecute în zadar. Și-n gustul toamnei sidefie Eu n-am știut să prețuiesc, Din cer aștept să mai învie Să-i spun
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
viața de profeți Eu îi rugam să o ajute Și-n timp să mă despart de ea Dar moartea rea pe neștiute A dus-o-n nori de stea. NEAMUL VIEȚILOR AMARE În singurătățile ce vin Voi adormi în plâns amar Și-n cuvinte-am să revin Cu nopțile trecute în zadar. Și-n gustul toamnei sidefie Eu n-am știut să prețuiesc, Din cer aștept să mai învie Să-i spun cât de mult o doresc... Și-n simțul clipelor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nemurire. Cum că-i pământul neființei Și nimica nu-i lipsește; Îngerii au locul pocăinței Iar Dumnezeu îi prețuiește. Prin dimineți o mai rechem Să-i spun cât sufletul mă doare Și iarăși simt parc-un blestem Din neamul vieților amare.
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
trezesc în fiecare zi la unu după-amiaza, să merg la serviciu la șase, să termin munca la miezul nopții și după aceea să mă îmbăt cu barmanii și cu picolii. În timp ce acasă, în Irlanda, biata maică-mea plângea cu lacrimi amare la gândul că fiică-sa cea cu diplomă universitară servea hamburgeri unor staruri pop. Și, ca insulta să fie totală, nici măcar nu era vorba de niște staruri pop foarte celebre. În seara în care l-am întâlnit pe James lucram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de partea mea, a spus Gelozia plină de grație. După care m-a înșfăcat de umăr și m-a zgâlțâit până m-a trezit. M-am trezit în minte cu imaginea oribilă a lui James în pat cu Denise. Furia amară revenise, cugându-mi prin vene ca o otravă. Așa că în timp ce o hrăneam pe Kate, am terminat restul de vodcă, după care m-am dus din nou în camera lui Rachel și m-am urcat pe bicicleta medicală. Dacă ar fi existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
bună și am luat-o pe Kate din brațele moi ale lui James. Iar el arăta de parcă abia aștepta să scape de ea. Am liniștit-o și Kate s-a oprit din plâns. Pentru o clipă, am simțit o satisfacție amară la gândul că fiică-mea îmi ținuse partea mie, și nu lui taică-su. După care m-am simțit tristă și rușinată. James era tatăl lui Kate. Ar fi trebuit să fac tot ce-mi stătea în putere ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fără rost găsind cele mai stînjenitoare rime În momentele cele mai delicate, numai din plăcerea de a ironiza premiul și meseria mea, spunea meserie cu ghilimele ascuțite și adormea ca un prunc Într-un minut cu sînii dezveliți, Înalți, sforăind amar. Îi acopeream cu șuba. Ghilimelele Însă rămîneau, afară, Înfipte-n hîrtia poroasă de 250 de grame offset din capul meu trepanat de griji, deschis spectatorilor din lumea-ntreagă. Pe deasupra căreia zburau gîze. Îmi Îndreptam atenția spre fetele care mă abordau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai bun. Și cred că merge la fel de bine și pe ecranele străine. Acest dialog perfect balansat conturează, replică cu replică, marele joc de table (că puzzle nu pot să-i spun) al României zău că așa cum e. Sinistru-comico-tristă, naivă, tembelă, amară, Înduioșătoare, superficială pînă la fundație, barbară, cu mintea pline de clișee din cele mai vechi timpuri și de toate tipurile, automatisme pitorești cum ar fi plăcutul automatism de-a trăi fără scop și neliniștitoare pentru cineva privind acest bîlci de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În care iese la iveală că De Niro joacă precum Scorsese sau invers), numai că fiind un tip tăcut și excesiv, driverul Își cumpără vreo cinci pistoale plus un cuțit de vînătoare ca pentru grizzly. Subiectul filmului e limpede și amar: un taximetrist solitar bate noaptea străzile New York-ului și-i descoperă treptat urîțenia, Întunericul, se Îndrăgostește de Cybill Shepherd, acumulează o ură tot mai densă față de sordidul și gunoaiele metropolei, ce trebuie măturate, șterse de pe hartă, și tot zice chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
somn agitat În care-am visat-o pe doamnă cum Îmi dă o rentă, În ziua următoare am luat micul dejun tot cu patronul, plus soția lui și vicepreședintele editurii căruia apucasem să-i explic, la constatarea sa repetată și amară că am cel mai mare salariu de redactor din companie, că salariul ăsta al meu este egal la tarifele și-n argoul de la Inter cu exact patru boturi, adică mai nimic, la care mi-a replicat că mă duce el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu lună, cu cămeșoaia pe jos. Prin cedare, se Înfiripă sentimentul de iubire. Însă În mod cu totul și cu totul straniu, Vasiluței nu Îi place Brahms. Piesa se Încheie prin despărțirea traumatică a celor doi. Rămînem cu un gust amar, aidoma văduvei pe scenă. Gustul e compensat de bucuria produsă Înainte de spectacol de maestrul Everac. DÎnsul explică că vom vedea, În sfîrșit, o piesă românească, țărănească, jucată lăutărește (spune lăutărește admirativ). O piesă țărănească nu o (aici face ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am văzut niciodată o satiră atît de rampantă, nici măcar arabii n-ar fi reușit ceva așa de radical, de fundamentalist, nici măcar cu glaspapir, e atacată cu garda jos și upercut-uri de un sarcasm necruțător, aproape invizibil dublat de o amară ironie, toată societatea, sînt făcute knock-out unul cîte unul toate miturile americane: democrație, libertate, istorie, dreptul la opinie, la informare corectă, guvern, servicii secrete, președinte, consilieri, armată, credință, loialitate, populație. Ni se demonstrează ca la școală modul infantil În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am eliberat și noi de utopie și respirăm fără masca aceea de gaz”. Uite, săracul, cum stătea cu masca de gaze pe figură și Își imagina că așa arată Dumnezeu. Miercuri, alt utopic, lector univ. Ilie Bădicuț, vorbește de „gustul amar pe care i l-a lăsat descoperirea sinistrei scule În urnă”. E vorba chiar de scula respectivă sau de o metaforă sinistră pentru Cheie. Domnul lector n-a aflat că sculele nu pot fi sinistre, deoarece aparțin Întregului popor, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
atunci industria de arcuri era abia la Începuturi. Mai semnalez și absolut remarcabila schiță Noaptea migdalelor sfărîmate, de Antoaneta Darie, de unde citez: „Ochii rătăciți pe care Pablo Îi purta pe atunci s-au mutat pe chipul său, Încețoșîndu-i migdalele reci, amare”. Frumusețea acestei fraze unice te absolvă de orice comentariu despre migdale. Apropo de acest fruct cu sîmbure comestibil, Love-sexy-magazin ne anunță că țelina rămîne o speranță și „Casanova Își stimula apetitul sexual cu stridii, spaniolii cu momițe de taur, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
al lui Șapte-Sori, Ca să nu mai vorbim cîte detalii enervante despre olărit ne sînt date Întruna, suflă Corectorul, Noroc că pe la sfîrșit ritmul se accelerează, cînd Cipriano descoperă peștera sub Edificiu, adăugă domnul José, Asta-i o parabolă, o alegorie amară, răcni Marçal, și fu imediat mușcat alegoric de cîine, Tu habar n-ai ce Înseamnă cuvintele astea, de ce nu pricepi odată ?, Îl Înghionti Marta, Înțelept e cel ce se mulțumește cu spectacolul lumii, spuse Ricardo Reis În anul morții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Căci sufletu-mi cere iertarea, Isuse, să vii să-l ridici! Abia se zărește speranța De tot ce se-ntâmplă în jur, Nori negri întunecă viața, Azi totul devine obscur. Mai lasă-Ți cu milă iubirea Să vindece plâns și amar. Îți caut cu dor azi privirea Și urc prima treaptă de har.
Golgotha mea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83297_a_84622]
-
culcuș Iese vântul la plimbare Cântă plopii sub arcuș Azi bagheta primăverii Inima-mi o-nalță sus Ca o rugă-n pragul serii Mulțumire lui Isus Mai târziu doinind aleanul Stelele pe cer apar Înflorind ca și tăpșanul Alungă dorul amar Genele se zbat în șoapte Trase-n fire de balsam Petice negre de noapte Lin alunecă pe geam Mă surprind cu încântare Călătoare prin tării Iar mă plimb în Carul Mare Până înspre zori de zi
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
zadar. Dar cum ar putea spune toate acestea cât mai pe înțelesul celui care ar asculta-o, dar care n-a trăit nimic asemănător? Cum ar putea, mai ales, să explice sentimentul nedefinit de așteptare care o stăpânește de atâta amar de vreme și, dacă se gândește bine, dintotdeauna, ajuns acum la paroxism? Așteptând cu nerăbdare să vadă Parisul, ca sub o vrajă în care își trăise întreaga adolescență, cu baluri, recepții, petreceri, discuții, ceaiuri, toalete și obiceiuri provinciale, toate perfecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chipul lor sau o parte din trăsăturile chipului lor. Nu însemnaseră nimic și cu atât mai mult nu erau iubirile dorite. Însă acele relații ori cum le va fi numit, încheiate atât de repede, nu-i lăsau numai un gust amar care sporea cu timpul, ci îl și avertizau asupra prostiei, lăudăroșeniei, aroganței, stupidității, prea marii încrederi în sine, incapacității de a vorbi despre altceva decât modă și amor, orgoliului și obsesiilor. Rămânea cu un ușor și, desigur, și relativ amuzament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nimic. - Ce să înțelegi? - Ce s-a întâmplat, ce anume s-a întâmplat cu el, pentru că... pentru că e altul... și pentru că nu vreau asta și pentru că... omul ăsta s-a schimbat. - Dar nu asta încerc să-ți explic de atâta amar de vreme? Și ce-ți mai spuneam? Că se obișnuise să asculte izbiturile în zid, pe care apoi nici nu le mai auzea. Iar după mai multă vreme, indiferența asta putea fi foate bine numită și mulțumire sufletească. Al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în lacrimi, în timp ce deschidea ușa coborând valvârtej pe scări. Și pe urmă lui îi venea să urle, i se descleștaseră fălcile în sfârșit, dar nu mai avea cui să-i vorbească. A fumat un pachet de țigări, își simțea gura amară ca o rană. N-a lucrat nimic. Avea o sticlă de votcă și a început să bea. N-avea unde să se ducă și nu voia să meargă nicăieri. Auzea muzică de la vecini și din alte apartamente și la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și impunătoare. Izbucnea din nou: „Și ce-o să spună lumea? Am prietene care știu că se pregătește să se mărite... Aveați de gând să vă căsătoriți, nu-i așa? Ce-o să spună lumea?“ Cafeaua i se păru brusc și mai amară, îl cuprinsese o stare de greață și de penibil, s-a ridicat îngăimând o scuză cu examenele și a plecat. A doua zi Ioana Sandi l-a primit ușor distantă. Stăteau iarăși pe marginea sofalei și Andrei Vlădescu se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înainte. S-a întors pe urmele propriilor săi pași, a ieșit în drumul luminos, pe care nu-l mai recunoștea, hotărât să reînceapă lupta, tot independent, dar împotriva otrăvurilor din el. Era cu un alt soi de luciditate, tristă și amară, dar nu se mai simțea prizonier. Cel puțin așa a crezut. Atunci a început să-și scrie gândurile pe frânturi de hârtie, pe caiete, pe colțuri de ziare pe care le lăsa răspândite pretutindeni în cameră, după ce i se strânsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]