11,066 matches
-
Jack Allen. Oricum, soția lui s-a întors din Australia și s-au hotărât să se împace. Își scoase inelul de logodnă și îl așeză pe cel mai elaborat dintre cadouri. Însă se rostogoli de-acolo și trebui să se aplece să-l ridice de jos. Așa că nu observă expresia de pe chipul lui Laurence când vestea îl izbi în plin. Rămăsese încremenit. — Știu că n-o să mă crezi acum, dar sunt convinsă că fac ceea ce trebuie. Își dădu seama că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
terminară de mâncat și Louise fu trimisă la culcare, atmosfera se schimbă subtil. Carrie se furișă lângă Jack și începu să-i toarne în pahar, deși de-abia dacă se atinsese de el. La celălalt capăt al mesei, Ralph se aplecă și-i dădu un cot lui Ben șoptindu-i: — Am impresia că suntem în plus pe-aici, băiete. Ar cam fi momentul s-o ștergem. Ben se ridică stângaci. Se presupunea că împăcarea părinților era visul oricărui copil dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
avea să urmeze. Dacă ți-ai iubi foarte mult tatăl și-ai afla că mama ta îl înșală, i-ai spune? — Grea întrebare. Ralph lăsă cărțile din mână cu multă grijă. — Dar dacă vrei cu adevărat părerea meaă Ben se aplecă spre el. Părea să fie din nou Ralph cel de odinioară. — Cred că aș hotărî că nu e treaba mea. E riscant să-ți bagi nasul în treburile părinților. Ben se simți copleșit de dezamăgire. Dacă ăsta era Ralph cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
găsesc ceva interesant de văzut la televizor. Ralph îl urmă ca un mielușel. N-o să se supere Carrie? Fran se uită în jur, căutând semne ale prezenței soției lui Jack, încercând să uite scena din după-amiaza aia, când o văzuse aplecându-se să-l sărute pe Laurence. — Doar dacă are puteri telepatice, replică Jack, trăgând un pled peste genunchii lui Ralph. A plecat acum două ore la Londra. N-a mai putut să suporte viața meschină din Woodbury. Oricum, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pentru liniștea mea. E vorba, deci, în privința mea... orice om moare, mai devreme sau mai târziu. Și cred că după el rămâne numai cât bine face și cât rău. Și motivul pentru care moare și cum. Dacă moare drept sau... aplecat (râde, amar). Și-n orice caz, poate sună ca o dezvinovățire, dar nu cred că mă caracterizează ceea ce-am făcut atunci. Ca persoană. La o familie în casă; am intrat peste doi oameni în vârstă și am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
corecție era să te păzești bine de tot. La începutul corecției făceam baie cu lama de ras în gură pentru ca să nu fiu violat. De caterincă, la corecție se spunea „băi, mi-a căzut și mie săpunul, și ăla când se apleca îi spunea „hai, stai așa că te spăl pe spate“ și atunci pentru mine erau niște lucruri care nu aveau ce să caute acolo, și de frică să nu se întâmple toate astea eram cu ochii în toate direcțiile, nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
fac ape-ape, rotunjesc colțuri și asperitățile chirpiciului atoateânconjurător. În colțul casei stă o poză, cețoasă, hologramă, parcă, mama cu Marcel, la pușcărie. Fratele, Trandafir, de sub un cerb, făcea cartofi prăjiți în sobă cu lemne. „Era băiat ascultător, deștept, nu se apleca să fure nici o hârtie de pe jos. Dădea bună dimineața, bună ziua. Suntem foarte amărâți... sunt și lovit de mașină și doctorul mă tot amână să-mi scoată tija, mă amână de juma’ de an. Era muncitor la Casa Albă, la București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mă nenorocesc“ - Gheorghiță Bate pe toți la șah, le gândește. Arată ca un taur. Sănătate țărănească. Trening. Papuci. În stânga, țigări. Gesticulează cu ele. Scaunul și-l pune la vreo jumătate de metru de masa interviului. Când vrea să convingă se apleacă, se ține de masă. Îi vezi spinarea și umerii. Din Broscăuți, județul Botoșani. 2 cartușe țigări Viceroy. Se vorbește de o banalitate: pușcărie și divorț Sunt aici de o lună și câteva zile. Am avut afaceri judiciare la Botoșani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cânte iar, cu și mai mult năduf, același marș. În cele din urmă, vaporul se apropie destul de mult ca să se poată distinge chipurile pasagerilor, aliniați de-a lungul parapetului ca niște păsărele. Printre turiștii străini erau și câțiva tineri japonezi, aplecați peste parapet, fluturându-și pălăriile spre cei care priveau de pe chei. Într-un colț se aflau adunate câteva călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori ca un copil. Tomoe s-a îndreptat hotărâră spre biroul din față și s-a adresat unui funcționar care semăna cu regretatul actor francez Louis Jouvet. — Parla lei Italiano? — Si, signorina. Bărbatul i-a zâmbit cald și s-a aplecat ușor spre ea, gest care i-a amintit și mai mult de Louis Jouvet. — V-aș ruga, dacă se poate, să vă uitați puțin pe lista pasagerilor. Caut un Gaston Bonaparte. — Aspetta, signorina. — Tante grazie. Întors de la toaletă, Takamori cerceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gang cu iuțeala unui șobolan. Gaston auzise că orașele orientale, așa cum sunt ele descrise în O mie și una de nopți, abundă în labirinturi pline de enigme, dar nu se așteptase să găsească un astfel de gang în plin Tokyo. Aplecându-se cât a putut de mult, a urmat-o pe femeie în beznă. — Ce faci? O auzi pe femeie strigându-i de undeva de sub picioarele lui. Fii atent, e o scară aici. Ochii i s-au obișnuit cu întunericul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
S-a întors cu spatele la ușă și și-a amintit, cu compasiune, de chipul desfigurat al lui Endō numai cu câteva clipe în urmă și de luminița ciudată din ochii săi negri. Nu mai era deloc supărat. Când Endō s-a aplecat încet după pistol, Gaston a fost incapabil să facă vreun gest ca să-l oprească. Șoferul arunca din când în când câte o privire spre bancheta din spate. În cazul în care Gaston îl ataca pe Endō, ar fi oprit imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Femeia a simțit apropiindu-se pericolul și s-a întrerupt brusc. Gaston a auzit pe cineva dregându-și glasul în spatele lui. Întorcându-se, l-a văzut pe Endō, îmbrăcat în pantaloni și cămașă albă. — Străine... — Da. Gaston, care tocmai se apleca pentru a auzi mai bine cuvintele femeii, s-a îndreptat consternat. — Ce s-a întâmplat? întrebă Endō blând, căscând somnoros. Nu la toaletă mergeai? — Da... toaletă. — Atunci dă-i drumu’! Va au shotte! Dincolo de ușă se auzea femeia foindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
atât de elegant, încât chelnerițele nu-și mai luau ochii de la el. — Te-am făcut să aștepți cam mult, zise el pocnind din degete. Iartă-mă. — Nu face nimic, răspunse Tomoe cu ironie în glas. Doar zece minute. S-a aplecat spre ea, a privit-o în față și s-a mai scuzat o dată, fapt pentru care l-a asemuit în clipa aceea cu fustangiii din filmele occidentale, care se joacă cu sentimentele fetelor. Cu cât încerca să fie mai politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la spate, așa că îi distingea și coastele. Și-a scărpinat picioarele murdare, apoi a despăturit o bucată de hârtie, pe care i-a întins-o lui Endō ca să o privească, rămânând cu degetul fixat pe un pasaj. Endō s-a aplecat și a studiat hârtia. Kobayashi i-a explicat ceva, cu un zâmbet servil pe chipul lui de șobolan. Lui Gaston i s-a părut totul foarte ciudat. Știa ce înseamnă Kobayashi pentru Endō. Îi văzuse ochii plini de ură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
totul foarte ciudat. Știa ce înseamnă Kobayashi pentru Endō. Îi văzuse ochii plini de ură și mânie când, pe șantierul acela, îi dezvăluise motivul pentru care pleca la Yamagata. Cum se explică atunci faptul că cei doi bărbați stăteau acum aplecați deasupra aceleiași bucăți de hârtie, râzând și discutând pașnic, de parcă erau prieteni vechi? Ploaia s-a întețit iar. Picături mari se scurgeau de pe streașină chiar pe gâtul lui Gaston. De la aprozarul de vizavi, trei copii cărora le curgea nasul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai sânt Undeva pe câmp a murit fratele vânt. Toamna sângerează peste un mers bătrân. Printre umbre prelungi rostul mi-amîn. Spre nu știu ce sfârșit un zbor s-a întins. Cu pâlpâit de sfeșnic un copac s-a stins. În fântână mi-aplec gând și cuvânt. Ceru-și deschide un ochi în pământ. [1929] * ELEGIE Tremură aceeași apă și frunză la bătăile aceluiași ceas. În ce tărâm și-n ce somn te-ai oprit? Cerească subt ce iarb-ai rămas? Se revarsă în mine
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pe drumuri, pe țărmuri, între mașini și-n biserici. Lângă fântâni fără fund mi-am deschis ochiul cunoașterii. M-am rugat cu muncitorii în zdrențe, am visat lângă oi cu ciobanii și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții. Acum mă aplec în lumină și plâng în târziile rămășițe ale stelei pe care umblăm. Cu toată creatura mi-am ridicat în vânturi rănile și-am așteptat: oh, nici o minune nu se-mplinește. Nu se-mplinește, nu se-mplinește! Și totuși cu cuvinte
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
în așteptare vei umbla ca și-acum printre stele triste și ierburi, la patruzeci de ani sugrumîndu-ți cuvântul te-i pierde în tine - în căutare. Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer, vei mânca miere neagră și aplecat vei tăcea. La patruzeci ca pe-un țărm vei ajunge unde fără-ncetare vei aștepta să vie la tine celălalt țărm, jaf veșnic voindu-te pentru păsări din cealaltă zare. Pe șaptezeci și șapte de uliți vei umbla desculț și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? [1933] * VRAJĂ ȘI BLESTEM Pe creasta nopții moara seacă macină lumină-n gol. Lopeți se-nalță și s-apleacă. Războiul după ușă pus țese singur - vezi suveica? Fă o cruce spre apus! Fântânile la uliți rele găleți coboară și ridică 'n cerul jefuit de stele. Cuiburi în copaci s-aprind ca de-o mână. Ard cu flăcări. Auzi ouăle
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o zi că ceasul îi este stăpîn! Dar ornicul bate bătrân. Izbânzile cui n-au căzut? Și inima cui n-a tăcut? Ah, luntrele toate spre-apus un val aherontic le-a dus! [1937] * IN PREAJMA STRĂMOȘILOR Pe lespezi dacă te-apleci auzi scarabei sărutând părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adânc, în ținuturi amare și reci. Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se viermi cu freamăt porniți pe căile vremii cu carnea noastră să se cuminece pe rând în nouă duminece
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cu nechez de soartă. De-aceeași prea senină părere e și asinul bătrân, ce roade-n petice condurii găsiți prin paie și prin fân. Maria n-avu timpul pîn-acum nici măcar să-și vază pruncul de-atîta solie din atâta drum. S-apleacă peste iesle și peste lumină Maria. De dragoste-i țâșnește laptele în sâni, și-i umezește ia. [1937] * ALESUL Voinicelul de șapte ani se călește lângă cei bolovani la marginea satului. Ca-n marginea lumii și-a leatului. O șoaptă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
acest rând, dar cocoși au cântat de trei ori în noapte - și-a trebuit să strig: Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat? Sunt mai bătrân decât tine, Mamă, ci tot așa cum mă știi: adus un pic din umeri și aplecat peste întrebările lumii. Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină. Numai ca să umblu printre lucruri și să le fac dreptate spunîndu-le care-i mai adevărat și care-i mai frumos? Mâna mi se oprește: e prea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cer pe pământ. Ca să nu le sperii - trebuie să te apropii de ele cântând. Vino - încet. NOI CÎNTĂREȚII LEPROȘI Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac. Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecăm capetele în și mai mare tristețe. Pentru noi cerul e zăvorât și zăvorâte sunt cetățile. În zadar căprioarele beau apă din mînile noastre, În zadar cânii ni se închină, suntem fără scăpare singuri în amiaza nopții. Prieteni, care stați lângă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te: taina trăită unde s-a dus ? Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt ? De la basmul sângelui spus întoarce-ți sufletul către perete și lacrima către apus. ÎN PREAJMA STRĂMOȘILOR Pe lespezi dacă te apleci auzi scarabei sărutând părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adânc, în ținuturi amare și reci. Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se viermii, cu freamăt porniți pe căile vremii cu carnea noastră să se cuminece pe rând în nouă duminece
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]