8,699 matches
-
Pe vremea lui Haret, oamenii providențiali erau foarte rari. Cred că nici nu existau. Modificarea sistemului și a programului era încă de pe atunci o problemă veche și gravă, care, înainte de a se fi pus la noi, se pusese aiurea în Apus. Multă vreme după diversificarea programelor, în Franța, controversa aceasta a provocat discuțiuni și polemici de o importanță remarcabilă. Haret, care, ca profesor, ca inspector, ca vrednic și luminat colaborator al lui Mitiță Sturdza, studiase datele problemei și pregătise în curs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sute de ani, la poarta aceasta a Orientului, de toate atacurile și de toate pericolele ce o amenințau; și că acest lucru prețuiește, poate, atât cât ceea ce au adus și realizat, în forme diferite, și fiecare în parte, toate popoarele Apusului. Nu e însă mai puțin adevărat că, dacă aceste lucruri pot forma pentru noi, față de Apusul civilizat, un titlu de glorie și de recunoștință, ele rămân oricum o cauză de diminuare, de insuficiență și subiectiv de nemulțumire; căci oricât am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
o amenințau; și că acest lucru prețuiește, poate, atât cât ceea ce au adus și realizat, în forme diferite, și fiecare în parte, toate popoarele Apusului. Nu e însă mai puțin adevărat că, dacă aceste lucruri pot forma pentru noi, față de Apusul civilizat, un titlu de glorie și de recunoștință, ele rămân oricum o cauză de diminuare, de insuficiență și subiectiv de nemulțumire; căci oricât am reuși să ne punem la unison cu Apusul, mia de ani de izolare, de întuneric, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
dacă aceste lucruri pot forma pentru noi, față de Apusul civilizat, un titlu de glorie și de recunoștință, ele rămân oricum o cauză de diminuare, de insuficiență și subiectiv de nemulțumire; căci oricât am reuși să ne punem la unison cu Apusul, mia de ani de izolare, de întuneric, de cotropiri, de nesiguranță, ca și mai târziu secolii de lupte, de împilare, de umilințe, de corupțiune, de decădere, n-au trecut fără a fi lăsat, cine știe pentru cât timp încă, urme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cu atât orice limbă tinde să devie și ea mai bogată, mai plastică, mai precisă. Cât preț are pentru noi cultura aceasta din secolul al XVII-lea (destul de săracă de altfel, dacă ținem seama că în timpul ecloziunei sale, aiurea, în Apus, opera lui Shakespeare era de mult terminată, iar Descartes dăduse lumei civilizate celebrul său "Discours de la Methode") se poate vedea din următoarele puține lucruri. Miron Costin nu e un istoric, în senzul pe care-l dăm astăzi acestui cuvânt; e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a culturei străine (acestora le dau dreptate), ci de apărătorii ideii că noi ne-am fi putut dezvolta prin noi înșine, fără a lua nimic de aiurea. * Așadar, ceea ce importă în toate lucrurile acestea, nu e faptul că am imitat Apusul, că i-am copiat instituțiile, ci cum l-am imitat și cum ne-am asimilat tot ce am adus de acolo. Nu importă, iarăși, cât am luat de aiurea, ci cât folos a rezultat din aceasta, pentru viața noastră națională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
atunci, cu energie și entuziasm, lupta pentru noua organizare politică a Statului, pentru libertățile publice și pentru realizarea idealurilor sociale și naționale. "Critica e dreptul obștesc de a adeveri bunătatea mărfei", declară Alecu Russo, vorbind de relațiile noastre culturale cu Apusul. Ea înseamnă încă o repetă necontenit acest om de inimă și mare patriot controlul și supravegherea întregei noastre activități de refacere, nu numai în domeniul literar, firește, dar și în cel cultural, în cel social, în cel politic. Tot în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fragmente din programul publicat în primul său număr: "Scopul nostru e de a face cunoscut publicului român cum privește știința contimporană lumea. Voim să aducem în țara noastră discuțiunea asupra marilor teorii științifice la ordinea zilei la popoarele civilizate din Apus. Scopul nostru mai e, de a purta o luptă înverșunată în contra producțiunilor științifice greșite și mai ales în contra cărților de școală; căci dacă aceste vor fi rele, atunci nu putem aștepta nimic, nici de la generațiunea nouă... Cursurile profesorilor din toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
regiunei, încântătoarea frumusețe a locurilor, el n-a cunoscut totuși, în agitata-i existență, decât o strălucire îndoielnică și de scurtă durată. Așezat pe unul din cele mai înalte podișuri, la încrucișarea marilor drumuri care, străbătând Moldova, legau Răsăritul de Apus, Polonia de gurile Dunărei, Țarigradul de unele ținuturi apropiate de noi ale Europei, Iașul a început să se afirme ca un centru cu destulă importanță, încă din secolul al XV-lea. Destul de târziu, firește, dacă țineam seama de faptul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
marei generații" cum a fost numită, în multe, foarte multe părți a fost atins, iar formele diferite și-au găsit întrupători destoinici dându-ne icoana, câteodată strălucită, mai des întunecată a faptelor și viselor unor vremi, ce sunt pe geana apusului. Se lămurește ceasul Epigonilor, fie că luați acest cuvânt în înțelesul lui primitiv de urmași, fie că-l colorați cu ironia lui Eminescu. Ce va fi? Urma-vom calea deschisă de mult? Lupta-vom lupta deja luptată? Îndruma-ne-vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ziarului de azi o organizație tehnică și condițiuni de existență care nu pot avea loc decât în anumite centre, mai ales în centrele mari. Din această cauză, chiar presa bucureșteană s-a găsit mult timp în întârziere față de cea din Apus. Cu atât mai mult cea din Iași s-a văzut în neputință de a realiza prea mari progrese. În situația de azi a fostei capitale moldovene, o presă bună, cu autoritate și cu prestigiu, un ziar sau două cel puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ce mijloace am de a reproduce unicul, de a evoca inimitabilul?). Așadar, Caragiale ne-a vorbit "cam așa": Într-o seară de vară, obosit de drum, un tânăr călător se-ntinse pe iarba moale lângă un izvor. În fața lui, spre Apus, se vedea o pădure; peste creasta acesteia, cerul păstra încă ceva din focurile amurgului. Curând, tânărul drumeț căzu într-un somn adânc, atât de adânc încât nici visul nu cred să fi putut pătrunde în el. Când s-a trezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de primele raze ale soarelui, anunțau o zi superbă de vară. Am imortalizat mai multe peisaje care doream să rămână o amintire vie a clipelor de neuitat. Dacă ar fi să realizezi în fiecare zi din același loc răsăritul sau apusul soarelui, grandiosul spectacol de lumină pe care ni-l acordă centrul universului, dându-ne diferite palete coloristice ce nu pot fi niciodată la fel între ele, ni s-ar demonstra că la fel și fiecare zi este unică în felul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
a fost edificiul inițial. Ar trebui să mă refer iar la iluzia neoclasică de a recupera Elada. Și la faptul că singurii care au făcut, Într-adevăr, să strălucească din nou soarele elenic, au fost cei care au vorbit despre apusul său ineluctabil. Dar vreau să spun altceva; că riscul de a se Înșela neînțelegînd la timp o noutate le apare unora azi infinit mai grav decît acela de a linguși o prostie. Explicații există și au fost adesea invocate; erorile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
i-l arătară. Dar el nu ținu seama de sfatul lor. Mergând mai departe, nimeri într-un sat atât de ars și distrus 1 încât până seara nu găsi pe nimeni care să-i dea ceva de mâncare. Dar la apusul soarelui ajunse la un satîncercuit. Străjerii îl arestară imediat, luându-l drept iscoadă. Îl duseră într-o căsuță foarte aproape de poartă și începură să-l cerceteze așa cum se face de obicei cu un bănuit. La toate întrebările lor, el răspunse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
bunătate. C. Pe cărările iubirii Soarele era strălucitor, de un galben deschis, aproape alb incandescent. Copacii erau înmuguriți, iar pământul se pregătea să explodeze cu toată forța lui într-un verde proaspăt. Vântul adia ușor peste pământul fără margini, iar apusul era de un roșu stins. Mirosul ghioceilor dispăruse demult. Diamantul o conduse acasă și stabilise o eventuală întâlnire. - Aș vrea să le spui alor tăi ce am stabilit. - Da. Sigur le voi spune. Stai fără grijă. - Vin ambii părinți. Ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu pasul mai mare ca de obicei înaintea fiului lăsat ca un orfan. Se duse să-l aștepte în gara din Solnok. Era o gară foarte mare, cu lumini fosforescente, cu multe intrări și alte spații auxiliare. Trecuse mult de la apusul soarelui, iar vocea simțea că-i tremură și ochii i se umpluse de lacrimi dureroase pentru a nu știu câta oară. Timpul i se păru că se scurge prea repede, grăbindu-se pe nesimțite în defavoarea ei. O lună plină de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dacă ar fi îndrăznit să vină să o vadă sau i-ar fi reproșat mai degrabă cu ce drept mai calcă în acel loc. Carlina venise să vadă copiii, nepoata și alte persoane dragi. Acum zorile îi păreau plumburii iar apusul de un roșu cărămiziu și stins. Altădată, când toate erau bune, îi păreau cele mai frumoase și bogate locuri, iar acum era lipsită de strălucirea lor. Se simțea ca o persoană săracă, fără casă și care trăiește în umbra ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ridică încet ca lumina în văzduhul întunecat de parcă ar fi fost în fața unui altar al iertării și al iubirii. După multe așteptări, tata și cu fiica își găsiseră fericirea. Ochii lor sclipeau atât în răsărit de soare cât și la apus. Victoria se regăsise, era plină de speranțe și trăia unul din acele momente minunate ca toate ființele și plantele când simt bucuria și mândria existenței lor pe pământ. Distanța dintre ei dispăruse odată cu demonii dintre ei. Ochii ei mari, expresivi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
poveștii, Trenul vieții este net mai bun decât multipremiatul film al lui Benigni ; nu doar premisele filmului, dar multe dintre întorsăturile de situație, soluția finalului și un plan de ansamblu demn de Lubitsch (evrei deghizați în naziști rugându-se la apus) sunt superioare lui La vita e bella. Filmul reușește să spună o fabulă umană (de aceea nici nu contează dacă povestea e autentică sau nu) într-un mod remarcabil de simplu și de eficace, fără efecte sau defecte majore din
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de teren. Poartă salopete noi cu însemnele societății, pe cap au căști de protecție, viu colorate. După un scurt instructaj de comportare în perimetrul exploatării, pornim după călăuzele noastre. Se face tot mai frig și nori amenințători se îngrămădesc spre apus. Peste tot vezi utilaje grele, înțepenite, dezmembrate, mâncate de rugina, care cu ani în urmă, erau buldozere, basculante, excavatoare. Ajungem pe marginea superioară a zonei de exploatare. Privirile aleargă nesătule, pentru a cuprinde totul. Sub noi se deschide un uriaș
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
această întrebare ajunge în întregime: "Acum, cînd ești prieten cu Livia, mai scrii?" Sigur, răspund, mințind. În fiecare zi, îmi rezerv cîteva ore pentru scris. De fapt, tot din stradă, se văd și două tablouri: un peisaj marin și un apus de soare. Voi avea grijă ca jaluzelele să nu mai stea ridicate, mai ales seara, îmi spune doamna Teona calm, pe același ton sigur pe care purtăm discuția. Să fiu pictor, spun eu, nu aș vinde nimănui vreun tablou; le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mă dor rărunchii“. Mă dor rărunchii, Monica! Seara Hotărât, s’a schimbat vremea: posomorât, frig tare și vânt ce îndoaie crengile până jos. Ții minte oțetarii cu foi ca de salcâm, dar mari. S’au ruginit, bat în roșu de apus de soare și se frâng de mijloc. După masă, am fost la D-na Roșculeț, pe tite dame vulgaire, mais intelligente; son fils a été recalé dans la session de Juin, à Sf. Sava. E vorba să-l iau în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și pline de amintiri într’o odaie de azil... Eu aștept tropotul pașilor micuți și moi și râsul clar în camera mea de bunică; și tu, după plecarea mea, nu trebuie să rămâi singură. Tinerețea e victorie și victoriile au apusuri. Să nu crezi că sunt nefericită în astă seară; ușor melancolică, da. Aș fi vrut la întoarcerea prin ploaie să te găsesc acasă, să-ți spun ușor agresiv (de teamă să nu răcești): „Ai schimbat pantofii?“ și după masă să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lor și unicul meu trezorier. Așa că am încredere în tine. Iubește-mă mult: fii cinstită și puternică și fă să te respecte toți, fiindcă ești ultima verigă a unei familii pe care ai cunoscut-o întru câtva și tu, la apusul gloriei ei. Și iată: și pentru asta te iubesc. Miercuri, 17 decembrie [1947] [...] Foarte adesea strig peste depărtări: „O să ne mai revedem vreodată?“ Într-atât mi se pare că toate astea sunt de durată și fără ieșire. Și uite, Mouette
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]