7,432 matches
-
de către acestea a rolului de protector al Europei prin NATO, Europa ar fi trebuit de mult timp să-și Întărească propria mașină militară pentru a-și apăra interesele regionale și globale. Corect și echitabil. Pe de altă parte, mulți europeni argumentează că armata americană este mult mai mare decât este necesar În lumea de după Războiul Rece și Îi aduc aminte Statele Unite ale Americii ca așa numitul „dividend al păcii” - reducerea așteptată În cheltuielile militare care trebuia să rezulte din căderea Zidului
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
În cheltuielile militare care trebuia să rezulte din căderea Zidului Berlinului și sfârșitul Războiului Rece - nu s-a materializat Încă. Dacă amenințarea terorismului mondial pune noi probleme de securitate care nu au fost anticipate cu un decenniu În urmă, europenii argumentează că aceste probleme sunt cel mai bine tratate cu o combinație de acțiuni polițienești, diplomatice și fonduri pentru dezvoltare mai generoase și mai sofisticate. În orice caz, spun analiștii europeni, dacă cei 155 miliarde de dolari cheltuiți În prezent de
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
un pas mai aproape de a fi considerată ca o resursă. John Locke, filosoful politic englez, a dat ultima lovitura cu viziunea sa asupra naturii. Pentru Locke, orice chestiune despre valoarea intrinsecă a naturii era, ca să fim direcți, un nonsens. Locke argumenta că „pământul care este lăsat În starea lui naturală se numește, așa cum este, pământ necultivat”17. Locke credea că natura virgină nu are alt rost decât să fie folosită de oameni pentru a-și Îmbunătăți situația. El a scris: Să
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
era convins că matematica era cheia pentru a descifra secretele universului, filosoful iluminist, sir Isaac Newton, a fost cel care a furnizat formula matematică pentru organizarea lumii naturale. Newton a descoperit metoda matematică pentru a descrie mișcarea mecanică. El a argumentat că o singură lege poate să descrie atât mișcarea planetelor, cât și căderea unui măr din pom. El spunea că „toate fenomenele naturii pot să depindă de anumite forțe prin care particulele corpurilor, din anumite cauze necunoscute până acum fie
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Început să se dezvolte În secolul al XII-lea, banii au devenit mai importanți În reglementarea tranzacțiilor economice și a schimburilor. O nouă clasă de comercianți și bancheri a Început să Împrumute bani cu interes, obținând astfel profituri enorme. Biserica argumenta că obținerea de profit era un păcat capital, pedepsit prin osândă veșnică. Ca să suporte această poziție, aducea citate din ambele testamente. În Ieșirea 22,25, Dumnezeu Își avertiza poporul ales: „Dacă vei Împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
pentru a plăti În tranzacții comerciale obișnuite. Prin urmare, rezultă că, În principiu, nu este corect să pretindem plata pentru bani Împrumutați, adică să pretindem interes 26. În centrul controversei asupra interesului sau a profitului, era chestiunea folosirii timpului. Comercianții argumentau că time is money 27. Pentru ei, timpul era critic. Succesul depinde de abilitatea lor de a folosi timpul În mod avantajos; să știe când este timpul potrivit pentru a cumpăra ieftin și a vinde scump și cât de mult
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
pentru a produce un anumit bun. Comerciantul care acumula cele mai multe cunoștiințe care să-i ajute să prezică, să folosească și să manipuleze aceste diverse limite de timp, putea impune cele mai mari prețuri și obține cel mai mare profit. Biserica argumenta că timpul Îi aparține În mod exclusiv lui Dumnezeu, care Îl distribuie gratuit În regatul sau temporal. Timpul este un dar pe care Dumnezeu Îl oferă, astfel Încât oamenii să se poată pregăti pentru salvarea viitoare. Uzurpând timpul, comercianții, bancherii, moșierii
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
În regatul sau temporal. Timpul este un dar pe care Dumnezeu Îl oferă, astfel Încât oamenii să se poată pregăti pentru salvarea viitoare. Uzurpând timpul, comercianții, bancherii, moșierii și antreprenorii uzurpau autoritatea lui Dumnezeu. Rezumând poziția oficială a Vaticanului, Thomas Chobham argumenta că pretinzând interes, „cămătarul nu vinde nimic care Îi aparține celui care se Împrumută. El vinde numai timp care Îi aparține lui Dumnezeu. Prin urmare, el nu are dreptul să obțină un profit vânzând proprietatea altuia”28. Dacă totuși timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Teologii Reformei se ridicau Împotriva autorității papale și Îi admonestau pe coreligionarii lor, afirmând că preoții erau ființe umane imperfecte, ca și restul lumii și, prin urmare, nu puteau servi ca intermediari divini. Martin Luther, John Calvin și succesorii lor argumentau că interpretarea Bisericii asupra doctrinei biblice nu avea mai multă autoritate decât cea a fiecărui creștin și că relația fiecărei persoane cu Dumnezeu este În cele din urma o experiență personală. Reforma protestantă a căutat să răstoarne ierarhia Bisericii și
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
a fi reprezentantul numit al lui Dumnezeu pe Pământ. În acest fel, Luther și discipolii săi au pus la Îndoială legitimitatea Imperiului Roman Sfânt și a aranjamentelor sociale feudale. Luther a fost foarte dur În atacurile sale asupra proprietății Bisericii, argumentând că Vaticanul a adunat bogații fabuloase, În decursul secolelor, pe socoteala oamenilor și a violat credința creștină, care predica abstinența și evitarea luxului lumesc. Fervoarea Reformei a Înlocuit o clasa de proprietari cu alta. Pământurile Bisericii au fost confiscate În
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
oameni de afaceri și negustori. Noțiunea de „chemare” avansată de Luther a ajutat la punerea bazelor pentru legea naturală a proprietății și a furnizat fundamentul spiritual esențial pentru comasarea capitalului și bogăției - care a făcut posibilă epoca industrială. Luther a argumentat că toate chemările, chiar și cele mai umile În natură, sunt la fel de sacre În ochii Domnului. El a scris că „ceea ce faceți În casa voastră valorează la fel de mult ca o lucrare asemănătoare În ceruri pentru Domnul nostru”4. Luther s-
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
ochii Domnului. El a scris că „ceea ce faceți În casa voastră valorează la fel de mult ca o lucrare asemănătoare În ceruri pentru Domnul nostru”4. Luther s-a revoltat Împotriva a ceea ce el considera a fi elitismul ascetismului preotesc și a argumentat că dacă Își Îndeplinesc cu credință Îndatoririle pământene - indiferent de chemare -, credincioșii servesc ca intendenți ai lui Dumnezeu și administratori ai creației Sale. Să ne reamintim că John Calvin a mers și mai departe decât Luther, chemându-i pe cedincioși
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
acompanieze. Au găsit răspunsul În teoria legii naturale a proprietății - un concept care s-a dezvoltat treptat În Evului Mediu târziu și a avansat mai rapid În timpul Reformei și În perioada următoare. Filosoful politic francez Jean Bodin a Început să argumenteze că proprietatea comună nu este naturală, fiind, În același timp, o violare a legii divine. Comunitatea lui Platon, care adoră proprietatea comunală, scrie Bodin, este „Împotriva legilor lui Dumnezeu și ale naturii, detestând nu numai incestul, adulterul și omorurile inevitabile
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de mijloc, care Își făcuse apariția pe scena politică din Anglia. Scrierile sale au servit ca rațional pentru reformele parlamentare din Anglia, iar mai apoi, au furnizat fundamentul filosofic pentru Revoluțiile Franceză și Americană. Ca mulți dintre predecesorii săi, Locke argumentează că proprietatea privată este un drept natural și inalterabil. Raționamentul lui Locke, Însă, este ceea ce distinge teoria lui de a celor dinaintea sa. El a demonstrat că fiecare om Își crează proprietatea adăugând munca sa la materia primă, transformând-o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
economiștii clasici, precum și de urmașii lor neoclasici din secolul XX. Premisele operaționale care ghidează rețelele contrazic majoritatea teoriilor economice ortodoxe bazate pe piață și deschid o nouă fereastră pentru a regândi guvernarea politică. Să ne reamintim, că Adam Smith a argumentat că superioritatea economiei de piață stă În abilitatea fiecărui individ de a-și urmări interesul personal. În Avuția națiunii, cercetare asupra naturii și cauzelor ei, Smith scria: Fiecare individ se străduiește În mod continuu pentru a găsi cel mai avantajos
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
resursele fizice sunt rare. Acum, spune MacPherson, cel puțin pentru o cincime (reprezentând persoanele cu nivel ridicat al veniturilor), problemele materiale ale vieții sunt rezolvate și, prin urmare, interesul lor se Îndreaptă către chestiunile mai profunde ale calității vieții. MacPherson argumentează, la rândul său, că proprietatea trebuie redefinită pentru a include „dreptul la un venit imaterial, un venit care să includă dreptul de a se bucura de o viață de calitate”15. El sugerează că „un astfel de venit poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
a Învins lipsurile, valorile imateriale capătă o importanță sporită, În special căutarea realizarii și transformării personale. Dreptul de a nu fi exclus de la o „viață deplină” devine cea mai importantă proprietate pe care o au oamenii. Proprietatea În noua eră, argumentează MacPherson, „trebuie să devină un drept de a participa Într-un set de relații de putere care oferă individului posibilitatea de a trăi o viață deplină”17. Desigur, pentru patru cincimi din rasa umană, care Încă trăiesc În sărăcie abjectă
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Teoretic, orice țară poate să ceară să devină membră și, dacă satisface criteriile, să fie admisă În Uniune. Natura deschisă și inclusivă a acestei noi instituții de guvernământ a cauzat neliniște În rândul membrilor și tensiuni Între țările candidate. Unii argumentează că, cu toate că apartenența se bazează pe criterii de valoare, ea trebuie restrânsă numai la acele țări care formează „Europa istorică”. Problema este că istoricii Înșiși nu pot cădea de acord asupra a ceea ce constituie Europa istorică. Geografii, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
care euro-entuziaștii o proiectează. De exemplu, În lumea antică Greco-Romană, ideea de Europa nu se extindea la nord de Gaul și Insulele Britanice. Cu siguranță, țările nordice nu erau considerate parte din ceea ce anticii considerau a fi „Europa”. Biserica Catolică argumentează că religia creștină este liantul cultural al Europei. Dar atunci cum putem explica faptul că Islamul a domnit peste părți ale Europei din secolul al VIII-lea și până la Începutul secolului XX? Acestea nu sunt simple chestiuni academice. Există o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
sporită Uniunii și, În același timp, cedând o parte din ce În ce mai mare a suveranității naționale În acest proces. Drumul către uniune a Început cu crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) În 19519. Mulți intelectuali și lideri politici europeni au argumentat că vechile rivalități economice dintre Germania și Franța erau În inima conflictului de durată În Europa și o cauză majoră a războaielor care periodic au pârjolit continentul. Jean Monnet a propus unirea producției de cărbune și oțel a Germaniei și
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Înseamnă că nu a existat o polemică Încinsă asupra absenței lui Domnului din document. Papa Ioan Paul al II-lea și Vaticanul au pledat public pentru „o referire clară la Dumnezeu și la religia creștină” În preambul 37. Alții au argumentat că a nu menționa creștinismul, care a jucat un rol determinant În istoria Europei, este de neiertat. Majoritatea totuși au fost după cum arată Anna Palacio, fost ministru de Externe al Spaniei și membru al convenției constituante, care a argumentat că
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
au argumentat că a nu menționa creștinismul, care a jucat un rol determinant În istoria Europei, este de neiertat. Majoritatea totuși au fost după cum arată Anna Palacio, fost ministru de Externe al Spaniei și membru al convenției constituante, care a argumentat că „singurul nostru standard este secularismul”38. Un diplomat francez s-a exprimat chiar mai fără menajamente: „Nu ne place Dumnezeu”39. Nu numai Dumnezeu a fost trecut cu vederea. Există numai o singură referință la proprietate, Îngropată undeva În interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
În vogă. Filosofia procesului și principiile ciberneticii, care deja pătrunseseră În tehnologie, comerț și chiar În psihologie - terapia personală se folosește mult de recondiționarea mentală bazată pe proces - au Început să-și găsească locul În dezbaterile cu privire la guvernare. Teoreticienii politici argumentau că birocrația rațională și ierarhică nu permite nici feedback și nici sugestii de la toți actorii implicați - atât agenți guvernamentali, cât și cetățeni. O nouă generație de teoreticieni și analiști politici favorizează o abordare a guvernării bazată pe proces, care să
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
toți actorii implicați - atât agenți guvernamentali, cât și cetățeni. O nouă generație de teoreticieni și analiști politici favorizează o abordare a guvernării bazată pe proces, care să Înlocuiască vechiul model ierarhic Închis cu un nou model de sistem deschis. Ei argumentau că guvernarea efectivă ține În mai mică măsură de impunerea, de sus, a deciziilor predeterminate unor agenți pasivi la nivelul de jos, fiind mai mult o chestiune de angajare efectivă a tuturor actorilor - guvern, oameni de afaceri și societate civilă
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
mare parte un caracter defensiv. Opinia publică, din ce În ce mai negativă În ceea ce privește eficacitatea guvernelor de a livra serviciile, a dus la apariția mișcării de dereglementare, privatizare și descentralizare a activității publice. Există totuși și un alt aspect al acestei chestiuni. Unii analiști argumentează că sectorul privat a avut un rol determinant În alimentarea nemulțumirii cetățenilor - până În punctul de a genera o criză a Încrederii publice, care nu era În Întregime justificată -, pentru a obține noi (și enorme) oportunități comerciale, care au apărut odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]