7,266 matches
-
ceva. Trece cineva pe acolo... Era o stână și noi ne-am postat sub cărare. Și Într-adevăr o trecut armata cu câine, dar noi eram În jos. Și am stat până ce-au trecut ei și p-ormă am traversat cărarea, că, de obicei, noi nu prea umblam pe cărări, numai așa, prin pădure direct. Știam unde tre’ să ajungem și aveam un reper, altul, știam... Așa a fost atunci când am mers... Tot timpu’, toată vara erau săgeți și semne de-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
noi ne-am postat sub cărare. Și Într-adevăr o trecut armata cu câine, dar noi eram În jos. Și am stat până ce-au trecut ei și p-ormă am traversat cărarea, că, de obicei, noi nu prea umblam pe cărări, numai așa, prin pădure direct. Știam unde tre’ să ajungem și aveam un reper, altul, știam... Așa a fost atunci când am mers... Tot timpu’, toată vara erau săgeți și semne de-a lor cum ne urmăreau... Și din cauza asta eu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mama și tata. Oriunde aș fi, ograda asta e cadrul statornic al amintirilor și viselor mele. În urmă cu două săptămîni, la parastasul de 40 de zile, ceea ce m-a izbit cînd am revăzut-o a fost faptul că pe cărarea pe care altădată treceam cu părinții, a crescut iarba, o iarbă de o frumusețe nemaipomenită: înaltă, fragedă, de un verde strălucitor, în care simțeai puterea vieții. *Ploi năpraznice au făcut ca mai multe județe ale țării să ajungă „zone sinistrate
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a schiței românești de Mircea Zaciu”. În rest, un drum la Reuseni, la Valeriu, și două în pădure, după bureți, fragi și zmeură. Mi-am amintit de plimbările pe care le făceam odinioară cu Eusebiu Camilar. La Udești, dealurile și cărările pe care am mers împreună mi-l evocă. Aci aproape fiecare lucru și fiecare gest îmi trezește amintiri. Azi dimineață am stat culcat pe un țol, la soare, și m-am gîndit la duminicile în care tata, obosit de muncile
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
O doamnă, Claude Casimir-Perier, cunoscută de contemporani sub numele de „Simone” (iubita lui D`Annunzio, François Porché, Alain Fournier și a altora), a povestit următorul lucru extraordinar: că „a simțit sub frunte” șocul glonțului care l-a ucis pe autorul Cărării pierdute în primele zile ale Marelui Război, „chiar la ora și în locul în care el a fost lovit” (v. „Madame Figaro”, 2 nov. 1985, p.112). *O caracterizare pe care o căutam: „sautes de température d’un tempérament fiévreux et
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de epocă, construit pe moșia preotului Iuga din Baia, care pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun lucra la cancelaria domnească din Suceava. Schitul este Îngrijit prin osârdia celor 15 maici. În drumul parcurs, mi-a atras atenția o răchită din cărare, pe care fălticeneni inventivi au prins o placă, vorbindu-se de răchita În care se juca duduia Lizuca și cățelul ei Patrocle. Am fotografiat-o, ca să fie! Altceva: am fost invitat la Iași de președintele Asociației Veteranilor de Război din
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
dă jandarmului un brânci și acesta cade ca un butuc de-a berbeleacul, puțin a lipsit să ajungă în fundul canalului. Ceilalți nu îndrăzneau să se apropie, iar Nicolae Petrașcu, ca o nălucă fuge de-a lungul canalului, apoi pe o cărare de picior, prin iarba acoperită de plantație și de tufele răzlețe. La un moment se împiedică, datorită cămășii lungi, și cade jos în timp ce trei împușcături trimeteau gloanțele pe deasupra. Se ridică și fuge cât îl țineau picioarele. Alte trei împușcături. Ajunge
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
au plecat în coloană de marș, iar publicul s-a împrăștiat. Între timp apare Ion Boian. M-a condus imediat la Comandant. El era încă la Brașov și locuia în casa unui prieten. Cu răsuflarea reținută am urcat pe diferitele cărări care duceau la locuința cocoțată într-un vârf de deal. L-am găsit la cină cu gazdele. Ma primit cu bucurie și căldură. Am luat loc la masă și am povestit cum sa desfășurat manifestația din oraș. Generalul Antonescu, primind
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
monografii reproducem articolul: „Adevăratul creștin și legionar”: „Intre litera Evangheliei și concepția de viața legionară găsești o perfectă asemănare, viața legionară în maximul ei de desăvârșire, este Evanghelia trăită. Legionarul cu adevărat creștin trebuie să meargă pe același drum, aceeași cărare trebuie să străbată, în aceeași haină să fie îmbrăcați, ei sunt frați, ba mai mult, ei se contopesc unul în altul. Un tânăr bogat L-a întrebat pe Mântuitorul de calea ce duce la viața veșnică. El împlinise poruncile; nu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ultimul gând Ție, celui mai aprig și mai viteaz luptător pentru dreptatea neamului românesc. Acei care au trăit iluminata zi de bucurie a unui popor întreg, ne-am simțit sufletele cuprinse de nemărginita durere și privirile noastre triste au cercetat cărările însângerate ale prigoanelor, așteptându-te să vii și să ne deslegi de toate chinurile și apsările. Legionarii Tăi credincioși Te chemau să cobori în mijlocul lor, să-ți numeri oștile fără număr și să îmbrățișezi coloanele biruitoare cu fulgerul ochilor Tăi
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Sima relatează la pagina 98 din Prozonieri ai Puterilor Axei, o altă încercare, care eșuase printr-un concurs de întâmplări fericite: „O întâmplare asemănătoare am pățit-o și eu la Berkenbrück. Făceam plimbări lungi în fiecare zi la Fürstenwald. Erau cărări și drumuri de pământ, care tăiau pădurea în toate direcțiile. Mergeam însoțit de camarazi tineri, de obicei Smultea și Borobaru. Într una din aceste plimbări, zărim cam la două sute de metri, venind din direcția Fürstenwald, doi indivizi. Mergeau repede, venind
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
trecut: corul lui Mircea Hoinic din Lagărul de la Miercurea Ciuc, corul de la Buchenwald condus de fratele acestuia, corul lui Cubicec de la Rostock, corul școlar de la Sf. Sava sub bagheta profesorului Cerchez. Toate cântecele bătrânești, doinele, romanțele întâlnite și învățate pe frumoasele cărări ale tinereții îmi erau prieteni acum la nevoie. După vreo două săptămâni ușa a fost deschisă larg și locotenentul a apărut singur pe platforma scărilor care coborau la parter. Eu încercam să mă acomodez cu slaba lumină ce venea de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
întors capul și m-am uitat la tânăra cea dolofană din dulap. O priveam din abisul acela întunecat prin ochelarii fumurii. Mi se părea foarte drăguță. „Aveți grijă să nu vă îndepărtați de râu sau să o luați pe vreo cărare lăturalnică. Mergeți drept înainte“, spuse ea, aplecându-se ca să mă privească atent. Deci tot înainte până la cascadă, am strigat. „Da, tot înainte până la cascadă“, repetă ea. Ca să văd cum reacționează, am mișcat buzele ca pentru a spune sela. A zâmbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a părut mult mai joasă. Sau cel puțin asta mi-a sugerat zgomotul apei. Am ridicat lanterna deasupra capului, dar n-am reușit să disting nimic în bezna aceea densă. Nu se vedea nici o boltă. Apoi au început să apară cărările laterale. De fapt nu erau chiar cărări, ci mai degrabă niște fisuri mari în zidul de piatră. Prin ele se prelingeau șuvițe de apă care se scurgeau în râu. Din curiozitate, am îndreptat lanterna spre una dintre fisuri, dar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
puțin asta mi-a sugerat zgomotul apei. Am ridicat lanterna deasupra capului, dar n-am reușit să disting nimic în bezna aceea densă. Nu se vedea nici o boltă. Apoi au început să apară cărările laterale. De fapt nu erau chiar cărări, ci mai degrabă niște fisuri mari în zidul de piatră. Prin ele se prelingeau șuvițe de apă care se scurgeau în râu. Din curiozitate, am îndreptat lanterna spre una dintre fisuri, dar n-am văzut nimic. La intrare părea îngustă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tot mai mulți, de forme și soiuri diferite. Pe ici-colo, flori înflorite de mărimea unui vârf de deget. Dacă nu s-ar auzi din când în când ciripitul păsărelelor, liniștea mormântală ar fi de-a dreptul apăsătoare. Am pornit pe cărare. Copacii erau tot mai deși și formau o boltă ce mă împiedica să văd Zidul. Nu mai aveam cum să merg de-a lungul lui. Am luat-o pe un drum mic, am traversat podul vechi și m-am întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în beznă. N-a întors nici măcar o dată capul să vadă dacă eram pe-aproape. Își vedea de drum cu îndârjirea unui cercetaș. Încercam să-mi scot din minte ideile năstrușnice de adineauri. S-a oprit puțin la prima intersecție de cărări, a scos harta și a studiat-o cu atenție la lumina lanternei. Atunci am reușit și eu să ajung aproape de ea. — E în ordine? Suntem pe drumul cel bun? am întrebat. — Da, cel puțin deocamdată. — De unde știi? — Nu ți-e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
capetele. Coarnele albe se reflectau în apă asemenea unor oase scufundate în adâncuri. Am urmat instrucțiunile paznicului. După vreo jumătate de oră de mers de-a lungul râului și după ce-am trecut de podul de est, am zărit o cărare la dreapta. Era atât de mică, încât aș fi ignorat-o cu siguranță dacă nu mi s-ar fi atras atenția. De ambele părți ale ei, buruienile crescuseră nestingherite. Porțiunea respectivă făcea legătura între pădurea de est și zona cultivată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nebuloase, improprietățile de limbaj și incoerența compromițând mesajul și expresivitatea textelor. În volumul de sonete Valuri împietrite (1941) predomină tema identității eului liric, nedumerit de propria existență, dezorientat, aflat pe o traiectorie descendentă, pășind, împovărat de dureri și neîmpliniri, pe „cărări pierdute-n adâncuri afunde”. Suferința, golul interior, sterilitatea poetică, eșecul îl fac pe poet să caute un remediu în „spuma de Cotnar”, pe care o cântă într-un ciclu de inimă albastră. O călătorie onirică în compania iubitei, spre „lumi
FLOREA-RARISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287027_a_288356]
-
Munții necunoscuți, București, 1973; Patria, cel mai frumos cuvânt, București, 1974; Alfabetul năzdrăvan, București, 1975; Noi, cei care visăm, București, 1975; Țara de Sus, București, 1976; Bibliografie de literatură română pentru copii, București, 1978; Cărticica celor harnici, București, 1979; Pe cărări de munte (în colaborare cu Petre Nedel), București, 1980; Ghiocei pentru mama și alte povestiri, București, 1982; Sunteți oaspeții mei, București, 1984; Ningea peste rododendroni, București, 1986; În căutarea lui Avram Iancu, Timișoara, 1989; Năzdrăvăniile iepurașului Zdup, București, 1992; Povestiri
GAFIŢA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287125_a_288454]
-
în românește a lui Ulysses de James Joyce, proiect pe care însă nu va apuca să-l ducă la bun sfârșit. Traduceri: I. Semionov, Averile pământului, București, 1942; Carl Crow, China. 400 000 000 de clienți, București, [1943]; Humphrey Cobb, Cărările gloriei, pref. Eugen Barbu, București, 1961 (în colaborare cu Eugen Barbu); Hans Marchwitza, Peter Kumiak și urmașii, pref. Paul Langfelder, București, 1962 (în colaborare cu Eugen Barbu); J. B. Priestley, Fundătura îngerilor, pref. Matei Călinescu, București, 1964 (în colaborare cu
DELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286721_a_288050]
-
frumoase forme geometrice. Se va observa, Însă, că, odată parcul terminat și dat În folosință, oamenii care trec prin el În drum spre serviciu sau pentru relaxare („consumatorii”) vor Înceta În câteva zile să respecte traseul aleilor și vor bate cărări sau scurtături peste gazon, alegând trasee mai convenabile decât cele descrise geometric. 2. Pentru a evita acest rezultat, arhitectul poate Încerca să studieze atent situația, Încercând să estimeze comportamentul așteptat, și să prevadă dinainte patternurile care vor fi alese de
Politici publice și administrație publică by Florin Bondar () [Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
arhitectul poate amâna construcția aleilor pentru o fază ulterioară a procesului de construcție. El va inaugura parcul fără nici o alee, permițând consumatorilor să circule liber peste gazon. După o săptămână sau două, el va urmări pe unde s-au stabilizat cărările și traseele trecătorilor și le va betona, ridicându-le la „rangul” de alei oficiale. Rezultatul acestei a treia alegeri va fi un parc curat, cu gazonul intact și În care oamenii au pe unde merge fără să treacă prin noroi
Politici publice și administrație publică by Florin Bondar () [Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
Metafora poetică, București, 1975; Desen în galben, Timișoara, 1978; Embleme ale realității, București, 1978; Arhitectura visului, Timișoara, 1982; Culegătorul de alge, Timișoara, 1985; Dodoacă și Biciușcă, Timișoara, 1986; Castelul de calcar, București, 1988; Căsuța fermecată, Iași, 1989; Epistole, Cluj-Napoca, 1990; Cărarea din insulă, Timișoara, 1991; Psalmii în versuri, Timișoara, 1993; Cronică, Timișoara, 1993; Piticul arămiu, Timișoara, 1995; Abaddon, Timișoara, 1995; Ecclesiastul în versuri, Timișoara, 1997; Pildele în versuri, Timișoara, 1998; Poezii despre și pentru Raluca, Timișoara, 1998; Scrisori la un prieten
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
de imageria loufoque - dar mai ales inadecvarea registrelor de limbaj la condiția socială a personajelor. Puteți aprecia ușor dacă povestea spusă lui Fio de bunica ei - jitană, repet - are parte de un limbaj credibil : « pedalam cu toată viteza, trasînd o cărare prin verdele cîmpului, culcînd ierburile sub roți. » Uite-așa vorbește o declasată social, locuitoare de rulotă, ca un personaj de telenovelă proastă. Martin Page s-a aventurat pe un teritoriu greu, unul În care estetismul exagerat nu salvează autenticitatea personajelor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]