8,186 matches
-
a-i da voie să discute cu Hartley. Oricum, ar fi fost prea târziu. Gilbert a introdus scrisoarea în cutia poștală a bungalovului Nibletts pe la ora zece din acea seară. Am mai petrecut puțin timp cu Hartley. A fost foarte ciudat. I-am spus că a doua zi urma să plece acasă. A dat din cap, și a clipit a înțelegere. Atunci am întrebat-o dacă nu dorește să coboare și să ia cina împreună cu ceilalți. Spre ușurarea mea, a refuzat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
totul. Îmi aduc aminte că am făcut și o fotografie a individului, nu s-a schimbat. Și mi-am reamintit numele, toată povestea mi se întipărise în memorie, mi-a stârnit imaginația. A fost un om de mare curaj. Ce ciudat să dau peste el în împrejurările acestea! — Un curaj destul de respingător, am comentat eu. — Era și un război destul de respingător, răspunse James. — Omul ăsta e un ucigaș. — În război, unii oameni ucid mai bine decât alții, dar asta nu presupune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
faci cu Titus? — Nu știu. Probabil că o s-o întindă. — N-o s-o întindă, dacă ai să te ții de el, dar va trebui să te ții. Zice că vrea să se facă actor. — Mi-a spus și mie; destul de ciudat. — Poți să-l trimiți la o școală de actorie? — Poate că da. — Titus va constitui o ocupație pentru tine. — Mulțumesc că te gândești la ocupațiile mele. Bănuiesc că acum ai să părăsești casa asta. — De ce naiba aș face-o? — Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
voință. Eram gata să-i răspund: „Cred că tu găsești că nu-i ușor“. Apoi mi-am adus aminte de întrebarea lui Titus: „Unde locuiește vărul dumitale?“. Am fost întotdeauna conștient că James avea puterea de a mă răni profund. Ciudat că până și acum teama aceasta se insinuase în discuția noastră! (Cousinage, dangereux voisinage!) Mă enerva, mă făcea să mă simt stângaci și nepriceput, și aș fi vrut să-i răscolesc calmul somnolent. Nu mă puteam hotărî dacă să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
măști de Piele Roșie? Întreaga viață fusesem rivali în societate și, dintre noi doi, eu repurtasem succesul mai mare. O ură din copilărie, ca și o dragoste din copilărie, poate dăinui o viață întreagă. James era un bizar, un om ciudat cu un spirit ciudat. Și avea o profesiune foarte agitată. Mi-am adus aminte de observațiile pline de respect pe care le făcuse în legătură cu Ben. Era posibil să fi dorit să mă înlăture deoarece ghicisem că era agent secret și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să manifeste vreo surpriză, și se așeză ca să urmărească scena. Era limpede că știa totul. — Mă întrebi de ce? răspunse Peregrine tot fără să mă privească. Ia gândește-te de ce, gândește-te! — Vrei să spui... Dumnezeul mare... din cauza Rosinei? — Da, destul de ciudat, asta vreau să spun. Mi-am distrus în mod deliberat căsnicia, mi-ai luat soția pe care o adoram, ai înfăptuit totul cu grijă, cu sânge rece, ai elaborat întregul plan. Pe urmă, după ce mi-ai luat-o, i-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Rosina, lasă-mă în pace. — Te las în pace. Trânti telefonul. Când am ieșit din bibliotecă, i-am auzit pe Lizzie și pe James discutând în bucătărie. Ușa era închisă, dar ceva din tonul discuției lor mi s-a părut ciudat. Am rămas o clipă locului, pe urmă m-am dus și am deschis ușa bucătăriei. James, privindu-mă peste umărul lui Lizzie, mi se adresă: — Charles! Spaima profetică te împunge cu repeziciune. Inima a început să-mi bată violent, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai mari. Structura ei interioară plesnise, asemenea unor oase fracturate care n-aveau să se mai închege vreodată; strivită de Ben, de Titus, își rătăcise drumul, pierduse simțul de orientare al adevărului. Așadar, unde se mai găsea acum idealul meu? Ciudat era însă faptul că mai persista în ea o sursă de lumină, de parcă Hartley însăși revărsa lumină asupra lui Hartley. Mă simțeam în stare să accept totul, să receptez totul; indiferent cum ar fi fost, pe ea o iubeam. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
drăguțe. Deci și ei își au demonii lor de care nu mai pot scăpa. Mă rog, dacă pleci, dă-mi de veste când te întorci. — Așa o să fac. — Nu pot să înțeleg atitudinea ta față de Tibet. — Față de Tibet? — Da, destul de ciudat! De bună seamă, nu era vorba decât de o tiranie medievală, primitivă, superstițioasă. — Firește că era o tiranie medievală, primitivă și superstițioasă, cine neagă acest lucru? — S-ar spune că tu. Tu pari să privești Tibetul ca pe un paradis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câțiva biscuiți și i-am savurat din plin. În ziua aceea, sau poate că a doua zi, când, după cât îmi aduc aminte, mă simțeam mai în putere și mai normal, a sunat, dis-de-dimineață, telefonul. Acum eram conștient de semnificația acelui ciudat țârâit. În clipa când am auzit oribilul sunet strident m-am gândit la Hartley și mi-am spus: Acum e acum! Am alergat în bibliotecă, pocnindu-mă de propriile mele picioare. Am înșfăcat receptorul, l-am scăpat din mână, l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vana de fontă, care rămăsese pe jumătate plină. Am reușit s-o golesc, jumătate peste dalele de gresie, jumătate pe pajiște, și am așezat-o la loc sub scară. Am încercat să mănânc câțiva biscuiți dar se muiaseră și erau ciudat de umezi. Nu aveam în casă din pâine, nici unt, nici lapte. Dar, în orice caz, nu-mi era foame. M-am gândit să ies după câteva cumpărături, dar nu știam ce zi din săptămână era. Mi se părea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
valurilor (sau cel puțin așa mi s-a părut mie) însemna a pune la grea încercare credulitatea unui occidental sceptic. Și totuși îmi aminteam de aceste lucruri. Și exista dovada celor scrise de mine. Oricum, se petrecuse un lucru extrem de ciudat. M-am așezat din nou la masă, încercând să respir regulat, iar ideea că vărul meu folosise cine știe ce trucuri bizare pentru a-mi salva viața mă umple de o pătrunzătoare și plăcută bucurie, de parcă s-ar fi deschis cerurile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
călătoare respira ușor, fără zgomot. Mi-am adus aminte că James murise. Cine e prima ta dragoste? Cine, într-adevăr? Mi-am întins mădularele, și am început să-i scutur păturile și perna udate de rouă. Și atunci am auzit, ciudat și înfricoșător în tăcerea totală, un sunet venind din apă, un plescăit subit și puternic, de parcă ceva aflat sub stâncă era pe cale să iasă la suprafață și să se târască pe uscat. O clipă m-am simțit încleștat de gheara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fericire, nu am nevoie urgentă de bani, întrucât, datorită testamentului lui James, mă aflu într-o confortabilă situație financiară. Presupun că trebuie totuși să descriu înmormântarea lui James, așa cum am pus că am de gând să fac. Atmosfera a fost ciudat de pustie. Slavă cerului, nu a fost nevoie să organizez eu nimic. Totul a fost pus la punct de un colonel Blackthron, care a apărut anume în acest scop, apoi s-a făcut nevăzut. Când am sosit la Londra, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
emigrarea în Australia nu a fost decât o simplă farsă. De ce nu mi-a suflat Hartley o vorbă despre Australia? Pentru că nici prin cap nu-i trecea să plece acolo. Ben a născocit tot planul în ultimul moment. Nu era ciudat să cumperi un câine cu puțin înainte de a părăsi definitiv țara? Ilustrata din Sydney, scoasă atât de prompt la iveală de complicea din casa vecină, putea fi foarte ușor falsificată cu ajutorul unui prieten din Australia. Ben hotărâse să mă facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Și oricât aș fi de nefericit, nu mă pot împiedica să nu răspund automat acestor stimuli, așa cum, desigur, făceam și în trecut, în alte toamne când eram nefericit. De când am scris rândurile acelea despre Clement, îi simt teribil lipsa. Ce ciudat să poți identifica o suferință drept „lipsa cutărei sau cutărei persoane“. Mi se pare mereu că o văd pe Clement pe stradă când eu mă aflu în autobuz, o văd pe scara rulantă care urc\ în timp ce eu sunt pe cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am dat peste ediția lui de lux din poemele de iubire ale lui Dante. Câte nenumărate lanțuri de cauzalități inutile, ca tot atâtea capcane pentru cei din jur, au lăsat în urmă-le vanitatea noastră, gelozia, cupiditatea, lașitatea noastră! Ce ciudat e să-mi amintesc că, atunci când m-am retras la mare, mi-am închipuit că renunț la toate cele lumești. Dar depui armele și predai puterea sub o anumită formă, ca să o preiei sub altă formă. Poate că, într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
comun, așa am auzit, și lustruiau coridoarele și mozaicul de străluceau. Cum erau și becurile aprinse, parcă era o sală de dans și între etaje era plasă... N-am mai văzut până acolo plasă și mi s-a părut foarte ciudat. Am auzit că dintre bărbați au sărit de la etaj, ca să moară. Noi am fost la parter, a fost căldură, calorifer, mâncarea acceptabilă, dar n-am stat mult acolo. Trecuse reeducarea, bărbații erau foarte mulți... Ne-a dus într-o sâmbătă
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
a inaintat la Ministerul de Interne. Și a arătat meritele lui, și a scris toate lucrurile ce a făcut, cum a informat, despre cine, despre ce, mă rog... Prin acest fapt el a sperat să se elibereze mai grabnic... Destul de ciudat, totuși, că a făcut închisoare dacă era omul lor... Exact. Și alt mister, că ce a fost acolo nici acuma nu știm, pentru că este un referat foarte amănunțit despre el... Așa este o expresie că a fost un „informator cu
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
s-a priceput bine la sculptură de os. El alegea din oasele din mâncare și, înainte de demascare, a făcut o mică amuletă pentru fiecare, cu gratii, semnul legionarilor. Pentru noi doi, pentru Dezméri și pentru mine, ar fi fost lucru ciudat să primim semnul legionarilor. (râde - n.n.) Noi am primit cruce de săgeți... că a auzit de undeva că szálosiștii au acest simbol. Bine, eu am acceptat, am primit, că n-am vrut să-l jignesc, că n-am vrut să
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
la mine după masă, pentru procesul cu Callimaki-Catargi. Moruzi o oră la mine, apoi lucrat încă o oră cu generalii. Seara biliard. Vremea rămâne mohorâtă. Marți, 11 octombrie/29 septembrie Furtună, barometrul a coborât foarte mult. Mai târziu soare și ciudat de cald. Orele 9½-12 promenadă. Se începe construcția noului atelier. La lunch Alecsandri cu soția, care au venit de la București și rămân aici, tânărul Beclar etc. După-amiaza promenadă, vreme minunată și foarte cald. Seara biliard cu Alecsandri. Venit generalul Barozzi
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
Repararea extensorilor: Are un dublu scop: împiedică rotația și asigură extensia. Repararea trebuie să fie meticuloasă pentru toate cele trei bandelete, altfel mobilitatea articulațiilor interfalangiene este afectată. Repararea extensorilor consumă, în general, puțin timp și va fi făcută, oricât de ciudat ar părea, înaintea anastomozelor venoase aceștia aflându-se într-un plan mai profund decât cel al venelor. Când tranșa de amputație este transarticulară refacerea aparatului capsulo-ligamentar va ține cont de poziția funcțională a aparatului extensor. 5. Anastomozele arteriale: Restabilirea circulației
Capitolul 14: TRAUMATISMELE MÂINII. In: Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1210]
-
unor copii dezavuați de noul regimț. Preia conținutul semantic global al unei propoziții (sau grup de propoziții) și pronumele ceea ce in enunțuri sintactice cu caracter emfatic, purtând amprenta influenței sintaxei limbii franceze sau italiene: „Ceea ce mi s-a părut totdeauna ciudat în casa dv., era că vă iubeați unii pe alții fără să v-o spuneți.” (T. Arghezi) 2. Pronumele din subclasa a II-a vin în enunț cu sensul din clasa care le este proprie prin trăsătura semantică individualizatoare: pot
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în care se înscrie conținutul semantic al pronumelui: M-a întrebat cine a trădat. ștrădătoruț Când introduce propoziții atributive, pronumele relativ conține numai sensul particular, preluat de la substantivul pe care îl reia anaforic: „Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi/ Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi.” (M. Eminescu, I, p. 137) șbarzi ® careț. MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIV" Sub aspect structural, pronumele relative se grupează în două subclase: • pronume relative simple: cine, care, ce etc. • pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fiecare dezvoltare propozițională: „Dacă Achim are să stea toată vara la București înseamnă că el va tunde oile.” (M. Preda) Gradul de complexitate a propoziției crește atunci când propozițiile cu nucleu predicațional secund dezvoltă în interiorul lor alte nuclee predicaționale „secunde”: „Și e ciudat că tocmai ceea ce ne amenință cu moartea ne întoarce violent cu fața spre soare.” (O. Paler) Din punctul de vedere al raportului propoziție-enunț, propoziția poate fi: • independentă; reprezintă în ea însăși un enunț autonom (sau relativ autonom): „Nimic nu urâțește
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]