13,488 matches
-
Și continuă, printre hohotele lui Dante Negro.) Da... ar fi bine... da... ar fi perfect. Apoi, după o pauză, oarecum trist, adăugă foarte încet: Voi încerca să-mi cumpăr încă o felie de viață... Știi, feliile astea au început să coste din ce în ce mai scump. Voi da o grămadă de bani. Îi voi da însă cu inima ușoară. Chiar și ceva pe deasupra, la nevoie. (Strânse mai tare mâna pictorului.) Doar ca să mă pot bucura de... „capcana” ta. (Trei zâmbete îi dansară deodată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
surcele, hârtie, sticla cu gaz, de aprins... Zicea că ea se arde; și că ea se nămânjește; și că fotoghinu’ pute... - Nu-i nimic, focul Îl fac eu, ca și până acum, nu-i mare scofală, dar ziceam că lemnele costă, eu, cu un singur salar, cu un copil mic, ziceam că poate... - Copilu nu io țî l-am făcut! Și asta era adevărat - nu ea mă făcuse cu mama. - Ș-apăi soba n-are gură la mine-n odaie... Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
eventual cu un braț încolăcit ca din întâmplare în jurul unei crengi. Numai că tatăl său nul lăsase să facă așa ceva. — Ține-ți mâinile îndoite în poală. Arborează un zâmbet blând, îl instrui. Să nu ți se vadă dinții. Nu vă costă nimic, spuse fotograful agitat și confuz, bucuros numai la gândul că va scăpa nemușcat și nelovit de pietre. Binecuvântările lui Baba îmi sunt de ajuns. Asta e pentru onoarea familiei mele. Și, vă rog, domnule, nu mai spuneți nimănui despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
s-a transformat într-unul de groază. Fiul de șase ani al lui Luca, Paolo, își mânjea terina cu pateu de ficat dintr-o parte în cealaltă a farfuriei. Rezistând tentației de a-l informa că fiecare farfurie cu mâncare costa 10 lire, Alison a întins mâna înmănușată și l-a bătut ușor pe cap, sperând să-i distragă copilului atenția. Totul e în regulă, soldat? l-a întrebat ea cu blândețe, simțindu-l cum se retrage puțin la atingerea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ești, a constatat Nick cu căldură, după ce chelnerița s-a mutat la o altă masă. Ești cea mai politicoasă persoană pe care o cunosc. Susan a zâmbit, mimând o plecăciune scurtă, pornită din talie. Mama întotdeauna zicea că nu te costă nimic să ai bune maniere. A fost unul dintre puținele lucruri... probabil singurul... pe care l-am învățat de la ea. Îți e dor de ea? a întrebat-o Nick studiindu-i atent chipul. Susan s-a gândit câteva secunde la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o adică bătrânu’ o călcase: ca minoră, cum era legea atunci, ea n-ar fi avut voie să lucreze în fabrica aia de pâine, în trei schimburi și-n condițiile de muncă grea de pe bandă, așa încât pe nea Petrică îl costase un curcan și niște damigene la biroul Personal ca s-o angajeze. Asta ca un ultim efort, vezi, după ce se sacrificase la sânge s-o țină opt ani în școala generală și încă un trimestru din primul an de liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
doamnă, să te înhăitezi cu niște amărăștence ca noi, să ne îndopi cu gustărele și prăjiturele și cafele... Lingușeala asta aducea a bătaie de joc, dar uite că nu-i dădea mâna să se supere, și până la urmă n-o costa nimic să le ia în serios. E o doamnă, păi, cum dracu’, când se-ncingea tărâța-n ele punea la bătaie câte trei-patru sticle de lichior și le dădea drumul acasă la două noaptea, sătule și cherchelite și cu sacoșele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
singură are șaișpe metri. Să ai mobilă să bagi în ea, măcar că ei s-au rezumat doar la dormeză și la fotoliul-pat, la masă, șifonier și televizorul NEI, antenă prin cablu la dispoziția cui s-o muta, nu l-ar costa cine știe ce ca s-o rebranșeze. E aproape un an de când n-au mai plătit abonamentul, da’ uite că Mirela tot mai trage speranță că într-o bună zi și-or reveni, barem cât să aibă nas pentru treizeci de canale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
merge-n pierdere și nu-și permite, are puțini clienți și n-are de unde să plătească bucătăresele... Ce jigodie! Pentru cine găteau ele atunci zi-lumină? Clienții, deh, și el că să fie mulțumite că le asigură mâncarea, care și aia costă... A încercat și pe la câteva buticuri, vânzătoare, și ca un făcut și un blestem, mereu a ieșit lipsă la bani și nu s-a ales cu nimic din salariu. Tot așa i-a mers și la doi patroni cu tarabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
slujbă și un salariu să-i ajungă și, de bine, de rău, un acoperiș deasupra capului, prin blocurile din cartierele astea de ghetouri, urâte-frumoase, vai de mama lor, să le ia dracu’ că se tot scumpesc, de-au ajuns să coste jde mii de dolari, și cui i-ar mai puți și ar strâmba din nas? Blocuri peste blocuri, cât vezi cu ochii, pădure de blocuri, să aibă lumea unde să stea, și nu era, ca acum, o problemă să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
încă-și puteau permite o ieșire la Cernica sau la Snagov cu mașina. Dacia lui Velicu, Mirelo, mai veche și decât amănțeala lor, ar fi rezistat altminteri și la drumuri mai lungi. Până la Sinaia sau, Constanța însă, i-ar fi costat prea mult benzina, și poate ar fi cedat tentației de a lua o cameră la hotel două zile, cum li se mai întâmplase. Te-a mâncat în fund să te plimbi, Mirelo, și pe urmă te-a usturat în fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
îi mergea mai bine pe atunci. Amândoi erau altfel, și vremurile erau altfel, da’ ce să mai zici, Mirelo, că acum, printre amărăciuni de toată mâna, barem atâta înlesnire ai avea, că s-au legalizat avorturile și nici nu te costă cine știe ce... Poate că tocmai din pricina asta amâna și nu mai ajungea la policlinică ori la vreun cabinet din alea particulare de curând apărute, și parcă ar fi dus dorul vremurilor ălora când el venea cu mașina s-o ia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
iar îndepărtându-se, înstrăinându-se... Și doamna avocată părea să aștepte. Își strânsese picioarele și se ghemuise peste geanta diplomat pe care o ținea pe genunchi în chip de masă, pe care lucra în timp ce aștepta. Să nu piardă timpul, timpul costă... Răsfoia agenda pe măsuța ei improvizată, cu țigara înfiptă-n țigaret între degetele mâinii stângi și pixul între degetele dreptei: biciul și furca, deh, niște unelte pe care le mânuia cu dexteritate și eficiență, mda, s-a luat cu altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a fost om la locu’ lui. Destul rău i-a făcut și ăla, că i-a luat mințile și n-a lăsat-o să-și termine școala, taică, și cât am mai umblat cu tine și cât m-a mai costat să te bag la fabrica de pâine, și tot nu m-ai ascultat. Ai plecat cu el, taică, ai făcut ce-ai vrut, da’ să știi că io mereu te-am ajutat și am făcut tot ce-am putut ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Când anume a fost asta? — Vineri. — Hm. Linda mă fixă cu privirea și mai intens, ca să-mi lase de Înțeles că nu eram deasupra oricăror bănuieli. — Ei bine, dacă se Întâmplă să le vezi, aș vrea să fiu informată. Au costat foarte mult. Le-am comandat special. — Sigur. Mă uitai la anunțul pe care-l prinsese pe avizier. — O, asta nu e valabil pentru tine, Îmi spuse cu aerul ei disprețuitor obișnuit, cel special gândit pentru ca angajații s-o Îndrăgească. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
fac băuturile alea pentru sportivi, pentru că el tot slăbănog e și că, din partea ei, ar face mai bine să nu se mai obosească să arunce banii direct pe fereastră! — Nu știam că Jeff mai bea porcăriile alea, am spus eu. — Costă o avere, asta e adevărat, zise Rachel gânditoare. Linda Îi nimerește Întotdeauna punctul sensibil. — De ce-l urăște atât de mult? Întrebă Lesley, cu ochii cât niște farfurioare albastre. Părul bălai i se ciufulise În jurul capului și Încă mai purta canadiana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
găină. Pereții și podeaua de piatră erau umede și neîncălzite. Pe măsură ce se mai strângea lume, locul avea să se Încălzească, dar, până atunci, fetelor le-ar fi prins bine câte o pereche de dresuri groase. Rachel comandă două beri, fiecare costând tot cam cât intrarea, apoi am rămas la bar, privind cum se umple clubul. N-ar fi avut nici un rost să Încerc să vorbesc acum cu Brian. Era prea devreme, și lumea Încă se mai aduna. Va trebui să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
părerea ei despre vinovăția lui Derek. La adresa aceea am dat peste o casă victoriană mare, situată vizavi de Parliament Hill și Împărțită În apartamente. Trebuie că n-o duce prea rău, căci să Închiriezi un apartament În zona asta ar costa o sumă frumușică. Clădirea avea fațada spre strada principală, dar, imediat dedesubt, era zona Împădurită de pe Parliament Hill, iar dincolo de ea, Hampstead Heath. Cred că era dificil totuși să parchezi pe aici. Mie, una, mi-a fost greu. În susul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
vreme după războiul hispano-american, care ne purtase trupele nu numai În Cuba și Porto Rico, ci până În Filipine. Nicicând mai Înainte Statele Unite nu-și exercitaseră autoritatea așa de departe de țărmurile lor. Victoria noastră asupra vetustului imperiu spaniol nu ne costase decât două mii patru sute de morți, dar la Annapolis, sediul Academiei Navale, fiecare pierdere putea fi aceea a unui părinte, a unui prieten, a unui logodnic făgăduit sau potențial; cei mai conservatori dintre concitadinii mei vedeau În Președintele MacKinley un aventurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a întâmplat odată, cu compunerea despre muncitorul fruntaș. A trebuit să rup toate paginile, am scris textul din nou, cu tot cu greșeli, iar sublinierile cu creion roșu și observațiile mi le-a adăugat un coleg de la școală, însă asta m-a costat macheta micuță a unui Maseratti, podoaba colecției mele de automobile. Cel puțin nota am putut să mi-o pun singur, la libera mea alegere. Mama a iscălit. În al doilea rând, trebuia să pot pune mâna pe ea, căci tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
îi lasă pentru puțin timp singuri. Câștigam trei sute douăzeci de lei într-o lună, din care o sută douăzeci se duceau pe chirie, treizeci pe abonamentul de tramvai - pentru că nu puteam face blatul la nesfârșit - iar o biată chiflă mă costa treizeci de bani. După trei săptămâni, sunam la ușa apartamentului cu numărul 12 de la etajul patru al unei clădiri destul de impunătoare, care arăta întocmai cum îmi spusese Iulia. Iulia era o servitoare bătrână, locuise și ea cu chirie la soții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a repetat tata. Apoi mi-a văzut fața și a adăugat: „N-a fost posibil să ți-o dau la telefon. Mai bine așa. Ei controlează convorbirile, asta e absolut sigur. Cine știe ce ai fi putut spune? Și în plus, mai costă și o grămadă de bani.” Eu tăceam mai departe. „Cum a reușit să aranjeze cu școala?” a vrut să știe doamna Sanowsky. „Cu cafea, ciocolată și forță de convingere. Forța de convingere nu i-a lipsit niciodată. Mi-a povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
se îngăduise să umble prin școli, iar pentru asta părinții trebuiseră să-și ia de la gură. Deci și eu economiseam și întorceam pe față și pe dos fiecare bănuț, înainte să-l cheltuiesc. Iar ca să ieși cu o asemenea prietenă costa mult. Ieșeam împreună sâmbătă după-amiaza și duminică și, după înghețată, venea cafeaua și mai apoi limonada și nici mâncarea nu trebuia să lipsească de pe masă. Dar nici să renunț n-aș fi vrut, căci o femeie frumoasă o recunoști după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de cineva care să spună că era mort, ea Încheiase convenții cu administrațiile municipale pentru ca Înmormântările organizate de ea să aibă prioritate absolută, indiferent de ora din zi sau din noapte la care Îi convenea să le facă. Toate acestea costau mulți bani, firește, dar afacerea continua să merite, acum că sporurile și serviciile extra Începuseră să constituie grosul facturii. Deodată, fără veste, robinetul din care se ivise, În mod constant, generosul izvor de suferinzi terminali se Închise. Părea că familiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ia tristele rămășițe, și care presupunând, În cel mai bun caz, că nu aveau să se apuce acum să plângă după banii cheltuiți, vedeau cum, dacă ar fi avut puțin mai multă milă și răbdare, evacuarea nu i-ar fi costat nimic. Pe străzi era mare agitație, se puteau vedea oameni opriți În loc, zăpăciți, sau dezorientați, fără să știe Încotro să fugă, alții plângând cu jale, alții Îmbrățișați ca și cum s-ar fi hotărât să-și ia rămas-bun chiar acolo, alții discutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]