7,252 matches
-
runde de negocieri. Odată cu urcarea pe tron a noului împărat, negocierile asupra tratatului au putut fi reluate. Theofano a sosit în Occident cu mare pompă în 972, cu o escortă impozantă și purtând o mare comoară. Cu toate acestea, potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, ea nu era tocmai "virgo desiderata", scontata prințesă imperială. În cadrul contractului nupțial, ea este identificată ca fiind doar "neptis" (nepoata) împăratului Ioan I Tzimiskes. Totuși, Theofano avea o distincție nobiliară. Cercetarea modernă a stabilit că era fiica
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
aflat pe poziții adverse față de soacra sa, Adelaida de Italia, fapt care a cauzat o îndepărtare între Otto al II-lea și mama sa. Potrivit lui Odilo, abate de Cluny, Adelaida ar fi fost foarte bucuroasă când "acea grecoaică" a murit. Cronicarul Albert de Metz o desccrie pe Theofano ca fiind o prezentă neplăcută. Ea a mai fost criticată pentru "decadența" sa, manifestată prin băile zilnice și regulate și prin introducerea veșmintelor luxoase și a bijuteriilor costisitoare în Germania. Pe seama ei se
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
a fost nevoit să predea copilul către mama acestuia. Având sprijinul arhiepiscopilor Willigis de Mainz și Hildebald de Worms, Theofano s-a menținut la guvernare până la moartea sa din 991. Ea a fost înmormântată în Biserica Sfântului Pantaleon din Koln. Cronicarul Thietmar de Merseburg îi oferă un elogiu, după cum urmează: Deși aparținea sexului slab, ea poseda prudență, încredere și bune maniere. În acest fel, ea a protejat cu vigilență de bărbat puterea regală a fiului ei, fiind prietenoasă cu toți cei
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
în mod preventiv "castrum Lucullanum", o fortăreață napolitană din afara cetății, tocmai pentru a preveni preluarea acestei baze de către musulmani. Pe de altă parte, el a fortificat zidurile orașului și l-a aprovizionat cu suficiente muniții pentru eventualitatea unui asediu. Potrivit cronicarului de mai târziu, Leon de Ostia, Grigore a încheiat un pact cu principele longobard de Benevento și de Capua, Atenulf I, și cu locuitorii din Republica Amalfi, creând o forță comună care i-a atacat și i-a înfrânt pe
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
ilustra să familie, care va guverna Capua până la anul 1058. Potrivit "Cronaca della dinastia di Capua", el a guvernat Capua Veche vreme de 25 de ani și 4 luni, iar Capua Nouă pentru încă un an și 8 luni. Conform cronicarului Erchempert, Landulf a fost un "vir bellicosissimus" ("bărbat foarte belicos"). În 839, în conformitate cu "Chronica S. Benedicti Casinensis", Landulf a luat inițiativa eliberării lui Siconulf, fratele principelui Sicard de Benevento care fusese asasinat. Astfel, Landulf l-a sprijinit pe Siconulf în
Landulf I de Capua () [Corola-website/Science/324730_a_326059]
-
cu Rotilda, fiica lui Guaimar. Odată grupată laolaltă, armata greco-longobardă s-a unit cu forțele pregătite de papa Ioan al X-lea și de ducele Alberic I de Spoleto și au obținut victoria asupra sarazinilor în bătălia de la Garigliano. Potrivit cronicarului Liudprand de Cremona, Landulf a fost cel care a inițiat această alianță care a condus la alungarea musulmanilor din fortăreața de la Garigliano. În 921, el a acordat sprijin unei răscoale anti-bizantine din Apulia, provocând ravagii până la Ascoli. În final însă
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
mănăstirea de la San Massimo, unde el și urmașii săi au fost înmormântați, iar în 868 a oferit acesteia numeroase proprietăți și subsidii. În pofida statutului său de principe creștin, el nu s-a aflat mereu în război cu musulmanii și, potrivit cronicarului Erchempert, chiar le-a acordat acestora "foedus" la un moment dat. Cu toate acestea, sarazinii i-au asediat cetatea de reședință în 871-872, fiind respinși. Guaifer a fost nevoit să se retragă la mănăstirea din Montecassino în 880, unde a
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
(n. cca. 950, Kaloe) a fost un istoric și cronicar bizantin. Născut la Kaloe, în Asia Mică, Leon a fost educat la Constantinopol, unde a devenit diacon înpalatul imperial al Bizanțului. Pe când se afla în capitala bizantină, Leon a scris o istorie cuprinzând domniile împăraților Romanos al II-lea, Nicefor
Leon Diaconul () [Corola-website/Science/324780_a_326109]
-
să adopte tiluri, nume și tradiții romane și într-o oarecare măsură să se convertească la romano-catolicism (secolul al VII-lea), deși nu au fost scutiți de o lungă serie de conflicte de religioase și de natură etnică. Din timpul cronicarului Paul Diaconul, care a scris în secolul al VIII-lea, limba, vestimentația și obiceiurile longobarde deja dispăruseră. Vezi și "Langobardia Major" și "Langobardia Minor" În secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian I (cel Mare) a încercat restabilirea autorității imperiale
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
guvernator până la moartea sa în 1553). Cuplul a locuit inițial la Palazzo Medici Riccardi, din via Larga, iar apoi s-a transferat la Palazzo Vechio, care a fost restructurat și mărit cu această ocazie. Cuplul era foarte îndrăgostit după mărturiile cronicarilor și a numeroaselor scrisori dintre cei doi. Cât timp a trăit Eleonora, Cosimo nu a avut aventuri cu alte femei, care dificil ar fi trecut neobservate într-un oraș unde toți ochii erau ațintiți asupra lui. Eleonora la rândul său
Eleonora de Toledo () [Corola-website/Science/322608_a_323937]
-
(n. 11 aprilie 1898, București - d. 23 octombrie 1982, București) a fost un prozator, traducător, dramaturg și cronicar dramatic român. A fost fiul generalului Dumitru Ștefănescu și al soției acestuia, Vasikca, născută Scărlătescu. După ce a absolvit, în 1917, liceul „Gheorghe Lăzar" din București, a urmat, o vreme, studii juridice, la care a renunțat pentru a se putea dedica
Mircea Ștefănescu () [Corola-website/Science/322654_a_323983]
-
renunțat pentru a se putea dedica teatrului și ziaristicii. A debutat cu proză în 1920, în revista Cuvântul liber. Prima piesă de teatru i-a fost jucată în 1924 la Brăila. Este vorba de "Roba albă", scrisă în colaborare cu cronicarul teatral I. Lăzăroneanu. A început să colaboreze cu revistele vremii, ca Epoca, Vremea, Îndreptarea, Curentul etc. "Comedia zorilor", care cuprinde patru tablouri din „comedia adolescenței" (1930), a fost primul lui succes important. În București, pe clădirea din Bulevardul Alexandru Ioan
Mircea Ștefănescu () [Corola-website/Science/322654_a_323983]
-
al veseliei”. Criticul apreciază că cei doi Păcală, tatăl și fiul, sunt oribili. Dacă tânărul este comparat cu un manelist în costum de gigolo, bătrânul Păcală „face una dintre cele mai proaste scene de beție din istoria filmului universal”. Concluzia cronicarului este dură: "„Pe scurt, incompetența lui Saizescu e totală, iar autoidentificarea lui cu „umorul național” e la fel de frauduloasă ca autoidentificarea lui Nicolaescu cu istoria și a lui Corjos cu adolescența. E adevărat că Saizescu nu știa ce face nici la
Păcală se întoarce () [Corola-website/Science/322644_a_323973]
-
un succes, Augustin stabilinduse la Canterbury unde a întemeiat mai multe biserici și mănăstiri, inclusiv o catedrală dedicată Sfântului Salvator. Aceasta a devenit sediul Arhiepiscopiei de Canterbury. Între secolele VIII-IX, catedrala a fost extinsă, având un turn central destul de înalt. Cronicarul Eadmer spunea că aceasta avea un plan bazilical similar cu cel al Bazilicii Sfântul Petru din Roma. În timpul arhiepiscopului Dunstan, între anii 960-988 catedralei i-a fost adăugată o nouă mănăstire benedictină, pe lângă vechiul complex monahal din vremea lui Augustin
Catedrala din Canterbury () [Corola-website/Science/322672_a_324001]
-
Catedrala a fost finalizată și sfințită în anul 1077. În anul 1096, catedrala a fost extinsă, iar în anii următori au fost construite în incinta sa trei capele. Ca în majoritatea bisericilor în stil romanic interiorul era unul foarte bogat, cronicarul William Malmesbury spunea că: "Nicăieri în Anglia nu pot fi văzute atât de multe ferestre luminoase de sticlă, trotuare de marmură strălucitoare sau mai multe picturi colorate ca la Canterbuty". Un moment crucial în istoria catedralei este asasinarea arhiepiscopului Thomas
Catedrala din Canterbury () [Corola-website/Science/322672_a_324001]
-
orașe din România. (Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Deva și București) în iunie 2008, iar cartea lui a fost prezentată pe larg de media cu acoperire națională. Raluca Ion, care a scris despre carte în ziarul Cotidianul a fost unul dintre primii cronicari care a sugerat o relație între Ormsby și unul dintre cei mai importanți scriitori români: Cartea a fost recenzată pe larg de săptămânalul “Formula AS”, al cărui critic literar, Adriana Bittel, a detectat o viziune foarte limpede și lipsa oricărui
Grand Bazar România sau Călător străin updated () [Corola-website/Science/322848_a_324177]
-
de acolo: Buzăul, Râmnicul-Sărat, Brăila și Secuienii"” În 1649, Episcopia Buzăului a fost reconstruită de Matei Basarab, „"după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești"”, așa cum scria un cronicar al vremii. Dintre figurile istorice importante de episcopi ai Buzăului se remarcă Mitrofan, cunoscut editor de carte bisericească, de al cărui nume se leagă tipărirea Bibliei de la București din 1688, și apoi, în secolul al XIX-lea, Dionisie Romano. Spre
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei () [Corola-website/Science/322851_a_324180]
-
are o suprafață de aproximativ 34.87 km pătrați și are o populație totală de aproximativ 337320 de oameni O comunitate a fost înființată în Mandaue de un grup de negustori înflorirea indoneziene, malaezian și chineză.venețian Antonio Pigafetta scria cronicarul o așezare numită Mandani a existat în zona cu un șef de trib care a fost numit Aponoan apoi câteva decenii mai tarziu un alt conducător numit Lambusan. Mandaue a fost stabilit că un sat misiune (care a inclus ziua
Mandaue () [Corola-website/Science/322196_a_323525]
-
este o familie de boieri, cu rol politic in istoria Moldovei. Cei mai importanți membri ai aceste familii au fost: Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693), tutelat de marea boierime. A pedepsit cu moartea pe Miron Costin, cronicarul acuzat de „hiclenie”. Antioh Cantemir, domn al Moldovei (1695-1700 și 1705-1707), fiul lui Constantin Cantemir. A încercat să reglementeze fiscalitatea și s-a apropiat de Rusia în vederea luptei antiotomane. Dimitrie Cantemir(1673-1723, n. Iași), cărturar umanist, domn al Moldovei (mart
Familia Cantemir () [Corola-website/Science/329584_a_330913]
-
istoric cu studii de dacologie ce conturează perspective noi" (10) Activitatea de jurnalist : Între anii 1976 -1989 a fost redactor angajat al ziarului ,Delta" Tulcea - organul de presa al comitetului județean P.C.R. În anul 1990 a înființat și condus gazeta ,Cronicarul" Tulcea - săptămânal informativ-independent.A colaborat la mai multe publicații, printre care : Steaua Dobrogei- Tulcea, Cetatea culturală - Cluj, Dacia Magazin - New-York,Boema - Galați,Revista Sud - Bolintin Vale, Daima- Tulcea,Moldova literară - Iași, Fereastra - Mizil, Revista română de versuri și proză -București
Gheorghe Șeitan () [Corola-website/Science/329698_a_331027]
-
împotriva principelui polonez Boleslav al Mazoviei. Principele Daniel ocupă și arde cetățile și așezările: Derevici, Gubin, Kobud, Gorodeț, Cudin, Bojskai și Diadicov, drept răspuns bolohovenilor care îi ajutau pe tătari cu grâu, făină și mălai de orz. Povestind despre acestea, cronicarul rus amintește că Daniel le-a făcut un mare bine bolohovenilor, oprindu-l pe Boleslav, principele polon al Mazoviei, să prădeze Țara Bolohovenilor. Daniel l-a întrebat: "De ce ai intrat în țara mea pe care nu am dat-o lor
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
Alexander Mackendrick, cu Burt Lancaster, Tony Curtis, Susan Harrison și Martin Milner în rolurile principale. Scenariul este realizat de Clifford Odets, Ernest Lehman și Mackendrick după o nuveleta de Lehman. Mary Grant este realizatorul costumelor. Filmul spune povestea unui puternic cronicar de ziar J.J. Hunsecker (interpretat de Lancaster și în mod clar bazat pe Walter Winchell) care-și folosește legăturile pentru a distruge relația surorii sale cu un bărbat, relație pe care o consideră nepotrivită. În ciuda unei primiri inițial proaste a
Gustul dulce al succesului () [Corola-website/Science/329912_a_331241]
-
În secolul al XVII-lea, literatura română cunoaște curentul umanism și cronicarii moldoveni și munteni. Este secolul în care așa numita literatură religioasă culminează cu editarea Bibliei lui Șerban Cantacuzino în 1688 și de asemenea secolul în care apar scrieri educative de elocvență precum ale lui Neagoe Basarab „Învățături către fiul său
Literatura română a secolului al XVII-lea () [Corola-website/Science/328071_a_329400]
-
de elocvență precum ale lui Neagoe Basarab „Învățături către fiul său Teodosie” (1654) sau „Cartea românească de învățătură”(1643) a mitropolitului Varlaam. O altă mișcare literară care apare în veacul al XVII-lea este umanismul, manifestându-se în principal cu cronicarii moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin și Nicolae Costin. Tot în acest veac publică cronicarii munteni Mihail Moxa, Kyr Gavriil, Stoica Ludescu sau se scrie Cronica Buzeștilor. Și tot acum Nicolae Milescu Spătarul scrie Jurnalul de călătorie în China (publicat 200
Literatura română a secolului al XVII-lea () [Corola-website/Science/328071_a_329400]
-
Cartea românească de învățătură”(1643) a mitropolitului Varlaam. O altă mișcare literară care apare în veacul al XVII-lea este umanismul, manifestându-se în principal cu cronicarii moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin și Nicolae Costin. Tot în acest veac publică cronicarii munteni Mihail Moxa, Kyr Gavriil, Stoica Ludescu sau se scrie Cronica Buzeștilor. Și tot acum Nicolae Milescu Spătarul scrie Jurnalul de călătorie în China (publicat 200 de ani mai târziu). În timpul acestor ani se traduc multe cărți din Occident ca
Literatura română a secolului al XVII-lea () [Corola-website/Science/328071_a_329400]