7,345 matches
-
țări, dar și cititorilor, debutanților care cer prezentări, revistelor care cer colaborări, participă la colocvii, dezbateri, simpozioane, scrie, scrie noaptea, scrie duminica, scrie în vacanțe, scrie în august și în ianuarie, scrie, conduce, împreună cu Romulus Rusan, Memorialul de la Sighet, îi desenează sigla, îi formulează deviza, organizează și deschide în fiecare an Școala de Vară și Ziua Porților Deschise, scrie, dar o bună parte din timp scrie mai ales scrisori, ținând de relațiile internaționale și de imaginea Memorialului în lume, scrie, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Dom'le, eu cred că ar trebui să mergem mai des pe la spitalul nostru... Plutonierul: Mai ales cînd dă gripa peste voi... (Dosarul nr. și Soția intră; el, privind foarte concentrat o foaie de hîrtie pe care, vom înțelege, e desenată o hartă) Dosar nr.: (privind pe hartă) Va să zică... piața de flori... așa... și trebuie să ajung la capul lui 12... nu? Soția: Ba da Dosar nr.: Și de aici... la Universitate... nu? Soția: Da. Dosar nr.: Și de aici... la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și apoi recunoaște oficial un nume. Incomodă, locuința generică a autoficțiunii este, vorba ceea, autorizată, dar nu și acreditată. În 1975, Philippe Lejeune scrie o carte, Pactul autobiografic, astăzi de referință pentru studenții de la Litere. În bun obicei structuralist, teoreticianul desenează un tabel taxinomic al diferitelor practici de scriitură, În funcție de strategiile narative prin care autori și cititori cad de acord asupra semnării unor “pacte de lectură”. O căsuță rămîne liberă: căsuța cea urîtă, aceea unde pactul romanesc (deci nu autobiografic, cele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
foamei aflați despre existența unei fete caracterizată de o neostoită foame: de dulciuri la Început, de iubire, de alcool, de cărți și de hărți, de călătorii, de asceză și, peste toate, singura perenă, de scris. Ramuri ale acestui copac biografic desenat aici găsiți În alte romane: În Metafizica tuburilor, pe cea despre prima copilărie japoneză, În Uimire și cutremur pe cea despre despre reîntoarcerea, la 21 de ani, În Tokyo și despre experiența de translator avută aici. Romanciera debutează la Începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
așadar funcția cathartică a lecturii, cea mai eficace dintre toate. Viel alternează, În filmul său, jocul funambulesc cu realitatea previzibilă, așa cum Dostoievski contrabalansa umanul supus religiosului cu demonicul “care crede În dracu personal” și ambii reinstaurează realitatea, respectiv religiosul, doar desenând figura ajutătoare a presupunerii prin absurd, Încheiată În sânge. Numai că dacă la Dostoievski moartea este o pedeapsă, la Viel moartea este o lovitură de maestru, o anecdotă (recunoaște la un moment dat naratorul că valoarea filmului rezidă În anecdote
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se află abia la jumătatea carierei - este alcătuită de fapt din cronici ale unor vieți care au fost. Critica vorbește de o suită romanescă: În Les champs d’honneur atenția se focalizează asupra figurii bunicului, În Des hommes illustres se desenează portretul tatălui, În Le Monde à peu près (1996) se insistă asupra morții tatălui. Penultimele două romane, Pour vos cadeaux (1998) și Sur la scène comme au ciel (1999) se concentrază asupra figurii mamei. Toate aceste cărți vorbesc Însă despre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vizuale. Mai mult și poate mai important este faptul că, din moment ce relațiile psihologice pe care arta este chemată să le reprezinte sunt aspirații motivate, imaginile trebuie și ele să redea acțiunea unor forțe direcționate. Aceasta este problema de bază. Formele desenate pe hârtie sau pictate pe pânză, ca și cele realizate din diferite materiale în sculptură și construcții, sunt în și prin sine nu numai imobile din punct de vedere fizic, dar și statice, nefiind animate de forțe însuflețitoare. O minge
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
chiar dacă acel centru nu figurează efectiv în proiecția optică a cercului pe retina ochiului nostru. De fapt, nici măcar nu putem sesiza structura unei astfel de forme fără să o vedem organizată în jurul centrului său. Imaginați-vă, de exemplu, pe cineva desenând mecanic un pentagon, prin unirea a cinci linii la fel de lungi, așezate una față de alta la un unghi de 108°. Va avea o surpriză structurală atunci când capetele se vor uni. Pentagonul va apărea ca o figură centrică simetric organizată în jurul mijlocului
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
compoziții ca punct central în jurul căruia își află organizarea. Din moment ce delimitarea spațială este o condiție indispensabilă în cazul unei astfel de organizări, devine necesar să discutăm aici caracterul curios, bivalent al limitelor spațiale în unele stiluri ale picturii. De îndată ce cineva desenează chiar și cea mai simplă formă pe o foaie de hârtie, golul capătă o funcție spațială distinctă; devine „fondul” în fața căruia se află forma desenată ca „figură”. Fondul este continuu dinapoia figurii. O ramă operează de asemenea ca figură, dacă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
jos a ramei, ele se curbează ușor în vecinătatea scenei centrale. John White a indicat exemplele din ilustrațiile cărților franțuzești, mai ales în Grandes Chroniques de France a lui Jean Fouquet. În Sosirea împăratului la Saint Denis, de exemplu, este desenat un paviment în perspectivă centrală, dar orizontalele care se încrucișează cu dreptunghiurile convergente se curbează lângă caii de paradă. Un exemplu comparabil cu o origine foarte diferită ni-l oferă Dormitor la Arles al lui Vincent Van Gogh (figura 121
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
niciodată/ ne-răsfrângând, nici cât să-l poată strâmba,/ chipul adevărului adevăratei ființe și tu deopotrivă de schimbător, și privind-o" ("Tratat despre posibilitatea unicității") O notă de reflexivitate caracterizează ultimul volum. "Alte poeme" (1973): liniștea, timpul, spaima, plictiseala se desenează-n aer, în imagini rare ce se-aud ca o muzică: "Și când lumina este ca o față spre care-ai vrea/ să se ridice palmele unite" ("Liniște"). Volumul se leagă de lirica anterioară prin invocarea aceluiași personaj, mopete; se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lecturile (Thomas Mann, Ruskin, Faulkner) se îmbină cu trăirile interioare într-un cântec continuu subtil și nuanțat; un cântec în cercuri concentrice pe care revin personaje, obsesii, observații, stări inefabile, interioare, oroarea de frig, peisaje de toamnă și de iarnă, desenate într-o succesiune de tablouri, așezate într-un cerc magic și obositor de fascinant. Versurile îți dau un fel de saturație, pentru că intrând în poemul "Labirint" nu mai ai șansa să ieși. Cezar Ivănescu "Rod", E. P. L., 1968; "Baaad", Biblioteca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cea a interiorului cosmicizat, iar cea interioară presupune concen trarea unui întreg arsenal de sentimente. Ilustrativ este poemul "Desen invers" în care frunza poartă în ea seva întregii veri, ea va coborî în cerc ("Urcă frunza-n cerc deschis"). Poetul desenează în cuvinte poeziile, realizează portrete. Pământul este desenat cu smalț duios, profilul ulciorului a săpat o cută neagră, cerbul plânge-n fugă frântă și izvorul este oglindă spartă. Gestul mâinii este surprins cu încetinitorul, de aceea mișcarea este imperceptibilă și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
concen trarea unui întreg arsenal de sentimente. Ilustrativ este poemul "Desen invers" în care frunza poartă în ea seva întregii veri, ea va coborî în cerc ("Urcă frunza-n cerc deschis"). Poetul desenează în cuvinte poeziile, realizează portrete. Pământul este desenat cu smalț duios, profilul ulciorului a săpat o cută neagră, cerbul plânge-n fugă frântă și izvorul este oglindă spartă. Gestul mâinii este surprins cu încetinitorul, de aceea mișcarea este imperceptibilă și imaginile par suspendate undeva între pământ și cer
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi,/ dulcea mea moartă,/ fiindcă tot ce eram/ și cu ceea ce sunt..." Universul întreg este chemat s-o ajute să treacă vama": fotografii, scrisori și amintiri. Îi aude râsul, desenează în aer gesturi. Obsesia căutării frumuseții apare și aici; mama își dorise un copil frumos: "și doar eram frumoasă, așa cum mă dorise,/ și se-nprimăvăra". Volumul "Marea conjugare" (1971) aduce o poezie trecută prin toate experiențele estetice, dominate însă de sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și-a maicii sale vină/ Fie curat ispășită de lacrima luminii/ Etern întoarsă într-un ochi senin/ După o fugă, după vânătoare/ Înalt prin pădurea de crini". Obiectele se însuflețesc și poeta se mișcă lejer, pentru că ea le-a creat: "Desenez lucruri care se trezesc/ Și se prefac în ființe adevărate/ cu glas, cu inimi și cu aripi,/ Cu părul lung împrăștiat pe spate." Uneori prea feminină și prea directă, Ioana Diaconescu eșuează în declarații retorice: "Balada cântată, balada lăsată la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Mircea cel Bătrân/ merele luate de la sân." Legenda biblică a lui Cain și Abel îi implică pe trădătorii de azi: Când am fost Matei Corvin/ Te-am vândut la străin/ taie-mi cu sabia labele/ fratele meu, Abele" Mutul Zugrafu desenează mari bătălii într-o suită de tablouri: Podul Înalt, Șălimbăr, Sarmisegetuza și Oituz, și portretele lui Ștefan, al lui Harmăn, al lui Purice și al altor viteji, cu faptele lor eroice "adormite în urice". Astfel, tot ce a fost măreț
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unit turmele./ dar mie cine-o să-mi plângă urmele?", pentru că "trebuie cineva să sfințească/ în propriul sânge/ Țara părintească...". Prefigurând "Mai mult ca plânsul", în care valorifică iconografia, "Zoosofia" îi prefigurează aduce pe Mutu Zugravu din poemul "Faraoanca", care desenează într-o suită de tablouri pe Ștefan, pe Șmil, bătălia de la Podul Înalt, Șelimbăr, Sarmisegetusa și Oituz. Datele sunt culese din literatura religioasă, cronicari, moldoveni și munteni, toți apostoli ai neamului. Țara trece prin foc și sabie, răscoalelor țărănești li
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rama lui "mureau un șir de luptători", de atunci el ne asigură că opera sa este un sublimat, un efort de generație, la care se adaugă harul: "El îmi spuse/ scrisul este un mod de-a încetini gândirea,/ de-a desena primitiv/... Eu i-am spus: sunt multe păduri și mi-e foame/ de răsturnări de tipare" ("Arta scrisului"). "Un motiv pentru "Necuvintele" lui N. Stănescu ar putea fi luat dintr-o cugetare a lui Yeats, ori poate din T. S.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la Bacovia, doar ca plural: amanți/ amante și înseamnă (nu-i chiar inutil să precizez) „îndrăgostiți”, acesta din urmă lipsind din poezia sa1). Ce fel de îndrăgostiți însă? Dintre cei chinuiți de povara sentimentului, atinși de disperare. Siluetele lor se desenează, prima dată, în „Nervi de toamnă”: „E toamnă, e foșnet, e somn.../ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plînset, e gol.../ Și-i frig, și burează.// Amanții, mai bolnavi, mai triști,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate -/ Iar frunze, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ochii, de copil în ultimul stadiu al inaniției, impresionează în mod deosebit prin fixarea privirii în vag, infinit. Parcă cerșesc milă și parcă vorbesc de o spaimă vizibilă numai lor. Fruntea e frumos construită. Gura, punînd în evidență edentarea, se desenează, de asemenea, cu multă și resemnată tristețe deasupra bărbiei pronunțate. Nasul, întrucîtva bizantin, are narine frumos dilatate, deși pare prea coborît. O barbă scurtă, acoperind numai atît cît trebuie fața, pentru ca aceasta să nu pară nebărbierită, accentuează și mai mult
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
frivolă al unora dintre texte, soluție de lucidă revenire la matca autoironiei care deține valențe taumaturgice verificate: "gata, azi spun o rugăciune,/ fac o piruetă, mă dau pe gheață,/ pornesc mașina de spălat, închid aragazul,/ îmi pârlesc sprâncenele cu bricheta,/ desenez un elefant pe o frunză,/ miros mâinile iubitei mele,/ gust din mâncarea pentru mâine,/ îmi dau singur foc la valiză". Este evidentă, în fine, conștiința manipulării resurselor livrești, bine asimilate în actualul volum. Spre deosebire de cărțile anterioare, livrescul nu sufocă totuși
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a neliniștii în fond benefice, din moment ce generează versuri precum cele din Pledoarie pentru stare de fapt : "Aștept într-o haltă,/ populată cu lumi paralele,/ învierea morților și viața veacului ce va să vie.// Îmi strivesc memoria/ de prima lepădare/ și desenez pe zar strigătul cocoșului.// Navetist de o veșnicie pe drumul Damascului,/ vreau să ies la pensie/ în plină zi de Golgotă.// Gol în fața pântecului,/ mă închin ca într-o biserică/ năruită de o zbatere de aripă// Îmi simt nebunia luată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o flacără răstignită între două poezii nescrise,/ numai Dumnezeu există/ simt mâna lui pe ceafa mea acoperită cu hârtie albă nescrisă/ degetele mele se rătăcesc în pădurile din inima Lui/. Un creion bont cu vârf din coarne de cerb mă desenează pe Carte. Sunt". În acest proces de relevare a unicului adevăr al ființei, iubirea (tema de recurență în Femei, Editura Junimea, Iași, 1997; Alt fel de sinucidere, Editura Junimea, Iași, 1998 și Amanții iluziei, Editura Timpul, Iași, 1999) are un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de limitele proprii, cât și de cele ale universului pe care încearcă, inutil, să îl cuprindă în text este, din această perspectivă, cât se poate de edificator: "Capitalul (sau Capătul) (0),/ (în care mă trezesc cu fața la peretele pe care se desenează/ și joacă umbrele unei realități infiltrate abuziv,/ pe timp de noapte, în locurile unde erau ascunse provizii/ ilegale de vise care poluau și făceau pagube mai importante/ decât marile ploi căzute peste cartierele ce,/ mai apoi, trebuiau renovate din temelii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]