KorAP: Find »[drukola/base=imaginar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...279 280 281 ...289 >

7,215 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

apostolică și sistemul politic imperial roman. În urma analizei traseului istoric individual, s-ar putea spune ce anume diferențiază aceste formule medievale derivate și sistemele de putere care le-au generat. Matricea pe care am propus-o anterior pentru structurarea "materiei" imaginarului, împărțită convențional în două paliere orizontale (sub-împărțite în alte câte două) și două registre verticale (fiecare încadrând diferențiat modelele și contra-modelele), creează module sau câmpuri discursive deschise, care sunt tratate în cercetare și ca subiecte semi-autonome (tipologia feminină, imaginarul cotidianului

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
materiei" imaginarului, împărțită convențional în două paliere orizontale (sub-împărțite în alte câte două) și două registre verticale (fiecare încadrând diferențiat modelele și contra-modelele), creează module sau câmpuri discursive deschise, care sunt tratate în cercetare și ca subiecte semi-autonome (tipologia feminină, imaginarul cotidianului, modelele regalității etc.). Toate, însă, converg către factorul coagulant, arhetipul divin, Unul suprem (imaginat filosofic de la Parmenide până la teologii medievali români), garant al autorității puterii terestre și al imaginii identitare a comunității supuse ei, liantul planului oikonomic de gestionare

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
coagulant, arhetipul divin, Unul suprem (imaginat filosofic de la Parmenide până la teologii medievali români), garant al autorității puterii terestre și al imaginii identitare a comunității supuse ei, liantul planului oikonomic de gestionare a lumii creștine. În virtutea adevărului absolut atribuit Logos-ului, imaginarul creștin este tutelat de formele derivate din esența divină și de valoarea sacrificiului lui Christos − menținut permanent ca suprem judecător și ipostază unică a arhetipului puterii celeste. Dată fiind valoarea jertfei lui Iisus, omul medieval și-a trăit credința îndoliat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
divină și de valoarea sacrificiului lui Christos − menținut permanent ca suprem judecător și ipostază unică a arhetipului puterii celeste. Dată fiind valoarea jertfei lui Iisus, omul medieval și-a trăit credința îndoliat și profund smerit. La un alt nivel, al imaginarului puterii laice, deși a rămas în toată perioada medievală simbolul spiritual incontestabil, Iisus a fost dublat în chip necesar de modelele clericilor sanctificați și de cele ale împăraților creștini, care au dat o valoare militantă credinței practicate și au mobilizat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
istorice dificile. Reflectând relația pe care domnul român a instituit-o cu lumea terestră, dar și cu lumea supraterestră (reperul principal, de delegat al divinității, rămâne Constantin I), discursul oficial despre putere ne relevă coordonatele pe care s-a constituit imaginarul. Să reamintim aici că registrele matricei teoretice reflectă modul în care puterea a organizat și a gestionat spațiul perceptibil, fie după ceea ce numim azi modelul antropologic, teoretizat încă de la Aristotel (masculin−feminin, stăpân−supus), fie după modele simbolice proprii evului

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
tipologii spațiale și se fărâmițează în "timpii" cotidianului sau ai ritualului, ai cunoașterii/formării (traseul inițiatic) sau ai penitenței (postul, rugăciunea) etc. Am introdus această perspectivă asupra timpului și asupra spațiului tocmai pentru a reprezenta complexitatea dominantei antropologice din modelul imaginarului medieval − completat aici cu al patrulea nivel, al ficțiunilor "literare", culte și populare, care au ca resort imaginativ fantezia. Imaginarul medieval românesc (precum sistemul teoretic general) integrează imaginea, simbolul și semnul, ca unități fundamentale în transferul de mesaj. Discursul oficial

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
rugăciunea) etc. Am introdus această perspectivă asupra timpului și asupra spațiului tocmai pentru a reprezenta complexitatea dominantei antropologice din modelul imaginarului medieval − completat aici cu al patrulea nivel, al ficțiunilor "literare", culte și populare, care au ca resort imaginativ fantezia. Imaginarul medieval românesc (precum sistemul teoretic general) integrează imaginea, simbolul și semnul, ca unități fundamentale în transferul de mesaj. Discursul oficial (iconografia sau exegetica religioasă, chiar și istoriografia, "formulă" livrescă de mitizare și de memorare a trecutului și a valorilor identitare

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
memorare a trecutului și a valorilor identitare) este cultivat ca o formă sacră a unei tradiții sacre și servește în primul rând nu atât prozelitismului ortodox, cât "prozelitismului" puterii creștine și programelor sale politice și ideologice. În baza acestei matrici, imaginarul local, deși poate fi comparat cu alte tipuri de imaginar specifice perioadei, nu trebuie confundat cu acestea. Mărturiile culturale și probele istorice despre realitățile politice sau sociale oglindesc elocvent și diferențiator abordările și interpretările diferite, fie chiar și ale acelorași

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
o formă sacră a unei tradiții sacre și servește în primul rând nu atât prozelitismului ortodox, cât "prozelitismului" puterii creștine și programelor sale politice și ideologice. În baza acestei matrici, imaginarul local, deși poate fi comparat cu alte tipuri de imaginar specifice perioadei, nu trebuie confundat cu acestea. Mărturiile culturale și probele istorice despre realitățile politice sau sociale oglindesc elocvent și diferențiator abordările și interpretările diferite, fie chiar și ale acelorași teme. O comparație cu performanțele artistice particulare din culturile catolice

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
din cauza incompatibilității formelor de expresie, a ideologiilor religioase care le-au condiționat, a specificității care, de la un punct, diferă ca "substanță" ideatică. Mai firească ar părea comparația cu arealele ortodoxe. Totuși, dacă se menține drept referință imperiul bizantin, analiza fenomenului imaginarului și a diferitelor sale forme sau particularizări (în funcție de tipul de organizare statală, de ideologia puterii, de aspecte culturale locale) devine extrem de relevantă pentru istoria post-medievală. La nivelul imaginarului colectiv, comparația se poate susține, teoretic și practic, datorită trunchiului comun - planul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
arealele ortodoxe. Totuși, dacă se menține drept referință imperiul bizantin, analiza fenomenului imaginarului și a diferitelor sale forme sau particularizări (în funcție de tipul de organizare statală, de ideologia puterii, de aspecte culturale locale) devine extrem de relevantă pentru istoria post-medievală. La nivelul imaginarului colectiv, comparația se poate susține, teoretic și practic, datorită trunchiului comun - planul politico-religios de guvernare a lumii creștine, de sorginte "constantiniană" −, din care s-au desprins formule politice și identitare diferite, atât în spațiul post-bizantin ortodox, cât și în cel

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
teoretic și practic, datorită trunchiului comun - planul politico-religios de guvernare a lumii creștine, de sorginte "constantiniană" −, din care s-au desprins formule politice și identitare diferite, atât în spațiul post-bizantin ortodox, cât și în cel occidental. Din momentul în care imaginarul suportă modificări structurale, s-ar putea spune că blocurile de mentalitate ale unei perioade s-au fisurat, că unele sunt epuizate sau au fost dizlocate de altele noi. Totuși, în cazul românesc, în planul imaginarului puterii, această desprindere rămâne tributară

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
occidental. Din momentul în care imaginarul suportă modificări structurale, s-ar putea spune că blocurile de mentalitate ale unei perioade s-au fisurat, că unele sunt epuizate sau au fost dizlocate de altele noi. Totuși, în cazul românesc, în planul imaginarului puterii, această desprindere rămâne tributară unei gândiri de tip medieval, cu toate transformările de tip umanist și cu toate influențele culturale, fie târzii bizantine (prin isihasmul palamit și prin renașterea paleologă), fie venite dinspre Europa centrală (catolice sau reformate), în

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mai multe etape istorice. Există în mod evident, atât în opțiunile politice fundamentale (întemeierea statelor românești), cât și în imaginile identitare, colective sau individuale (la scriitori), aspecte care trimit la modelul imperiului creștin al Constantinopolului și care au preformat schema imaginarului medieval în varianta lui locală. Acest pattern din gândirea comunității românești, despre sine și despre raportul său cu alteritatea, deși formulat stereotip - date fiind regulile de memorare specifice culturii predominant orale, dar și locurile comune din dogma ortodoxă și din

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
curând cu soluțiile pragmatice de menținere în istorie (atât politic și ideologic, cât și social sau economic) decât cu o imaginație culturală fantezistă sau cu o gândire raționalistă novatoare (de altfel, aproape imposibile într-o cultură tradiționalistă). Imaginea, simbolistica și imaginarul colectiv, rămase la populația ortodoxă românească în siajul rezistenței canonice iconodule, pe alocuri chiar a isihasmului, au integrat în principal discursul militant al puterii și mesajul mobilizator pentru formarea "steagurilor", apeluri politice pe care le-au suprapus peste configurația narațiunii

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
naturii sau a orașului medieval, reprezentat cu fidelitate în frescă sau pe altare (o mutație decisivă, așadar, în raport cu orientul ortodox). Despărțirea iconologică și iconografică a catolicismului de ortodoxie se produce așadar definitiv în pre-renașterea italiană. În schimb, despărțirea la nivelul imaginarului colectiv era de dată mai veche, pentru că se manifestase prin atitudinea instituțională a papalității, iconodulă, în timpul crizei bizantine a icoanelor (secolele VIII-IX). Umanismul Renașterii de secol XV (despre care am pomenit într-un capitol din prima parte a volumului) va

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
capitol din prima parte a volumului) va realiza, paradoxal, exaltarea omului natural și a ambientului său agrest, dar și întoarcerea la "teologia naturală a forțelor antropomorfe care stăpânesc natura" și la o imagistică păgână, reziduală în mitologiile locale și în imaginarul popular creștin (Durand, Aventurile imaginii 137). După criza teologiei creștine din secolul XVI, moment la care a aderat burghezia în ascensiune și care a fost valorizat nu doar printr-o reformă instituțională și dogmatică, ci și printr-o afirmare economică

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Trento. Rezistența iconodulă se va opune ascezei reformaților cu un program agresiv și mai puțin nuanțat, provocând excesele artei și ale spiritualității baroce. Numit fie epoca "banchetului îngerilor", fie jocul "profunzimii aparențelor", barocul este înainte de toate o explozie inegalabilă a imaginarului, într-o aventură a imaginii care, de multe ori, chiar în spațiul sacru, șochează prin sfidarea tuturor canoanelor, chiar și a celor consacrate în renaștere. Accesul la profunzimea sensului religios se face tocmai prin jocul periculos și înșelător al aparențelor

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
din Europa centrală, exploatează la maximum jocurile de perspectivă, efectul trompe l'œil, ornamentația bogată, pe baza teoriilor desprinse de altfel din textele clericale ale mișcării iezuite și ale fondatorului Companiei lui Iisus, Ignatio de Loyola. Pe de altă parte, imaginarul mistic al occidentului creștin se clădește pe fundamentul dogmei religioase, modificate și adaptate la evoluția spiritului și a civilizației materiale, dar se reflectă în egală măsură în pictura religioasă, interesantă tocmai prin originalitatea și prin devierile de la canoanele reprezentării iconografice

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
reale" a lui Iisus Christos din timpul Judecății de Apoi. În urma crizei provocate de Reformă (și care începuse în fapt să se manifeste încă din timpul creștinismului medieval), războaiele religioase și mai ales Războiul de 30 de ani au constrâns imaginarul mistic să se manifeste fie insurgent, la nivelul instituțiilor religioase marginale, fie la nivel individual, critic deopotrivă față de cele două mișcări religioase majore. Afirmarea noilor atitudini polemice, de grup sau în forme individuale, precum și devalorizarea bazelor confesionale tradiționale au provocat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
La rândul lui, neoclasicismul reintroduce un "dezechilibru iconoclast între puterea Rațiunii" și imaginație, iar semnele "funcționalismului" său se fac simțite curând, prin anularea simbolisticii baroce atât de bogate și prin introducerea unor simple și univoce alegorii (Durand, Aventurile imaginii 141). Imaginarul continuă să reziste, însă contextul și cadrul său de manifestare se schimbă fundamental în ultimele două secole. Dincolo de perioada iluministă, caracterul dublu (laic și religios) al acestui depozit ordonat de imagini și de coduri de mentalitate se pierde. De la raționalism

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de mentalitate se pierde. De la raționalism și pozitivism, ambele iconoclaste (despărțite de copleșitoarea stilistică vizuală, în primul rând cu motivație religioasă, a artei baroce), civilizația europeană deprinde și afirmă un alt tip de gândire: științifică și, disimulant (încă), ne-religioasă. Imaginarul se diferențiază astăzi în funcție de palierele culturale cu care interferează. Arta modernă își va crea deliberat propriul "sistem" imaginar (mai curând forme și stilistici noi), inevitabil însă pe bazele celor configurate de-a lungul perioadelor anterioare (chiar și atunci când le neagă

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
sistem" imaginar (mai curând forme și stilistici noi), inevitabil însă pe bazele celor configurate de-a lungul perioadelor anterioare (chiar și atunci când le neagă); separarea de spiritul religios îi va deschide spații largi de reconfigurare și nenumărate posibilități de expresie. Imaginarul religios, la rândul lui, nu va mai traversa crize dogmatice care să îl scindeze violent; își va stabiliza în timp direcțiile noi în raport cu principiile creștine fundamentale și va căuta căi de conciliere cu valorile umaniste, iar guvernarea spirituală cvasi-totală asupra

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
își va stabiliza în timp direcțiile noi în raport cu principiile creștine fundamentale și va căuta căi de conciliere cu valorile umaniste, iar guvernarea spirituală cvasi-totală asupra întregului spațiu public și privat va deveni un fapt mai degrabă istoric, dar încă neepuizat. Imaginarul popular își recuperează și își afirmă liber depozitele de credință pre-creștină, protejate întotdeauna în fața presiunilor bisericii; ele constituie o sursă permanentă pentru creația rurală și urbană, în formele ei populare sau culte. Elocventă și interesantă se dovedește istoria imaginarului politic

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
neepuizat. Imaginarul popular își recuperează și își afirmă liber depozitele de credință pre-creștină, protejate întotdeauna în fața presiunilor bisericii; ele constituie o sursă permanentă pentru creația rurală și urbană, în formele ei populare sau culte. Elocventă și interesantă se dovedește istoria imaginarului politic, nevoit să se adapteze poate cel mai mult la schimbările de mentalitate, la cerințele sociale și economice ale modernității și, mai ales, să se mențină în fața atât de variatelor exigențe comunitare. Prin despărțirea destinului său de cel al instituției

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]