8,628 matches
-
pe geam. Afară era un aer sticlos, încețoșat. Ningea dens, cu fulgi care cădeau apatici, pră bușindu-se unul peste altul în straturi groase și neplăcute de zăpadă. Oftă din rărunchi și puse mâna pe telefon, să cheme menajera. Ieși pășind cu băgare de seamă pe trotuar. Nu se înșelase, ningea dens și persistent, straturile de zăpadă creșteau văzând cu ochii și asta îi crea un mare disconfort, mai cu seamă că era și ceață în aer. Dacă sub zăpadă erau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de spaimă și ușurare în același timp. 2. în ziua următoare, Clara Ionescu se trezi mai târziu ca de obicei și cu o amintire îngrijorătoare despre visul din care se deșteptase - un vis despre o fată cu cozi împletite, care pășea prin aer cu capul plecat, târșâindu și picioarele și urcând fără să-și dea seama din ce în ce mai sus, înspre un nor. Amintirea visului o tulbură. De foarte mulți ani nu-și mai amintea visele de peste noapte. Poate că mă preocupă excesiv de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de liniște, și ațipi. La Cluj era o vreme umedă, de-a dreptul mocirloasă și, din nefericire, Georgiana îi dăduse întâlnire la un restaurant rustic unde nu putea ajunge decât parcurgând pe jos o bucată de drum. Coborî din taxi pășind prin noroi cu teamă și dezgust, simțind câte un fior pe șira spinării ori de câte ori stropi murdari o atingeau pe haine și pe cizme. Nu-i plăceau ploile, așa cum nu-i plăceau nici ninsorile care acopereau totul de nu mai știai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
plutesc prin aer cu tine?“ Tresări observând din senin o siluetă subțire care trecu pe lângă ea atingându-i părelnic brațul. Mergea cu poalele paltonului lung și negru fluturându-i pe lângă corp și se mișca atât de ușor, de parcă tălpile îi pășeau prin aer. Clara se ridică de pe scaun și o porni somnambulic pe urmele siluetei familiare. Mergea pe coridor, printre oameni adormiți, cu ochii aninați de si lueta subțire, iar coridorul parcă nu se mai termina. Când își aruncă privirea mirată
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ochii aninați de si lueta subțire, iar coridorul parcă nu se mai termina. Când își aruncă privirea mirată împrejur, văzu că urca pe o potecă jilavă de munte. Crengile copacilor o loveau înțepător, le simțea împunsătura ascuțită în tot corpul. Pășea din ce în ce mai anevoios și mai nesigur. Urca simțind cum aerul se rarefiază în jurul ei. Răsufla din ce în ce mai adânc, inspirând cu nesaț. Ce rul era jos și apăsător. Clara îi simțea apăsarea pe umeri, insuportabilă. La un moment dat, silueta se opri lângă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Nu se vedea nimic. „De fapt, e atât de simplu!“, își spuse, încercând să se desprindă de trunchiul zgârietor al bradului și simțind în același timp, cu mirare, că este trasă înapoi de niște brațe nevăzute și că, dintr-odată, pășește prin aer fără să mai atingă pământul, înălțându-se tot mai sus, înspre o spărtură de un albastru nefiresc de pur din cerul nefiresc de întunecat. 8. Clara se trezi cu un icnet de spaimă, pipăindu se cu degete înfrigurate
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
c-o să te descurci? Nu știi să faci nimic! N-ai un sfanț! Clara ieși fără să mai rostească vreun cuvânt. Se îndreptă ho tărâtă spre lift, dar se opri brusc, se întoarse și se avântă pe scări în jos, pășind de parcă nici nu ar fi atins treptele cu tălpile ei goale.
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
stacojiu, ca zorii primăverii vieții noi, ieșise la joc, bătând din pinteni, sub stejarul de la Primărie, în cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În duduit armonios de alămuri, Păun cel blând și de treabă, cum îl numeau oamenii din Goldana, păși, de nevoie, în vestonul lui, nemaivăzut, roșu, ca drapelul clasei proletare, spre mama Kaliei, țiganca cu glezne subțiri, târșiind mereu târlici de căpătat și sugând dintr-o țigară fumegândă, uitată permanent între buze. O roti convingător și cu foc, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să explodeze ca bomba și să-și reverse mațele fragede, dacă nu-i culegi înainte de a se ridica soarele în cruce. Pe când Petrea Păun ieșea, cu lipițanii lui cuminți, din Goldana și din grijile humei, Nicanor Galan apăru din întuneric, pășind pe cărarea de alături de drum, cu pălăria dată pe ochi și clefăind din cizmele lui largi de cauciuc. Galan se opri dincolo de șanț, în dreptul roibilor, potrivindu-și, pe trupul înalt, chimirul lui de piele, cu care era încins pe mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
totdeauna tacticos pe drum, fumegând ca dintr-o lulea). Da' "Bondocul", cui l-ai lăsat, bade Petre? mai întrebă Nicanor Galan. Și glasul lui răsună pe vale, ca din clanaretă. Apăi, îl las cui o să-i trebuiască, răspunse Păun, înăbușit, pășind pe lângă roțile moi de cauciuc, ale căruței. Da' sămânța asta?... Ce să fac cu ea? De ce mi-o lași mie? iscodi Nicanor, brusc interesat de problemă. Așa, ca să scoți, cu ea, sărăcia din casă, dădu Păun, un răspuns în doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ruginiu. Odihnească-se în pace strada cuminte, ușile din lemn de stejar masiv, curat și sfânt, clematitele strânse în tufe, cu flori albe și violete, din micuța mea insuliță! murmură, câteodată, domnișoara Cristina, la urechea lui Mircea, când în fine pășesc, amândoi, pe segmentul de trotuar, izolat în mareea murdară a dărâmăturilor. Toată această mică societate, în care prețioasă, ca aurul, e numai Cristina, adastă, ca într-un purgatoriu de patetică necesitate, înainte de a fi strămutată cu sila, în blocuri executate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Nu se mai bucurase de momente de răgaz, neajungându-i timpul și trebuind să o convoace pe ea, însăși, să intre în rândurile economiei de piață, obligând-o să preia comanda lanțului hotelier Palace-Afrodita. Ca orice teren nou, pe care pășește omul prima dată, managementul hotelier are, din păcate, încercările sale: clienții ascund firi grobiene, care merg de la lăcomia de proporții tendința de a fi găzduit de pleașcă, de a mânca la micul dejun mai mult decât poate să o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o auziră pe Regina furnicilor rostind doar trei chestiuni, aparent disparate: Fiți bineveniți, în Cetatea noastră, o, voi, vestiți alintători de strune! Fie binecuvântată crearea de bunuri, care atestă desprinderea unor neamuri din cârdul celor sleiți de puteri, pentru a păși în alaiul vieții! Să iubim atât rapida săgeată, dar și pe statornicul arc, din care aceasta pornește!... A doua zi, nu mai devreme de orele prânzișorului, după o altă foială, după alte toasturi în cuvinte subțiri și după hohotitoarea champagne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
urmă forfota obositoare a bulevardului și cotește spre o stradă mai liniștită, cu multe prăvălii mici, înghesuite între case ridicate pe verticală într-un etaj sau două, cu mansardă și lucarne. Fațada unei bodegi, acum închisă, este în lucru și pășește cu grijă printre bucățile de tencuială căzute pe trotuar. Citește meniul afișat în fereastra mânjită cu var"Ciorbă de burtă, mititei, friptură și vin bun". Un gunoier cu obrazul mâncat de o barbă neîngrijită, golește apatic în tomberonul său mizeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de sudoare întunecă vestoanele soldaților. Mușchii fețelor epuizate și murdare tresaltă ritmic în cadența impecabilului pas de defilare prin care-și fac intrarea pe poarta regimentului. Chiar dacă curelele echipamentului taie dureros omoplații iar bătăturile și rosăturile le fac impresia că pășesc pe sticlă pisată, picioarele tuturor calcă precis și uniform, ca unul. Companie, stai! Spre dreapta în repaus, rupeți rândurile, marș! Tăcuți, oamenii se așează la rând, în fața cazanului de bucătărie instalat în aer liber. După ce bucătarul le toarnă zeama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Încearcă să-și facă ordine în gânduri. Imaginile se derulează rapid, dar nu descoperă nimic care să-i atragă atenția. Pornește către casă folosind străzile lăturalnice. Ocolește aglomerația bulevardelor, cu dorința să întrezărească figura vreunuia dintre cei care-l urmăresc. Pășește cu auzul încordat, gată să surprindă orice prezență nedorită în urma lui. Nu aude nimic, nu remarcă nici măcar iluzia unei umbre care să se țină după el. Fără tramvaie, autobuze sau mașini, străzile înguste și întunecoase nu sunt tulburate decât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
putere nebănuită, muribundul îl prinde de haină, trăgându-l către el. Îmi pare rău ... doream ... să fac mai mult ... ține minte ... Obersturmführer Schultz ... Schultz, repetă el agonic. Nu se știe niciodată ... fă tu ... ceea ce aș fi vrut eu ... să fac. Pășise deja în altă lume, dar nu poate să plece definitiv până nu aude răspunsul lui Marius. Poți să fii sigur de asta. Promit. O șuviță de sânge țâșnește pe gură lui Manfred, odată cu ultima răsuflare, apoi mâna se destinde brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Cu patul bine sprijinit în umăr, continuă să urmărească cu luneta armei cele trei siluete abia sesizabile care se mișcă furișat printre dărâmături. Ajuns aproape de stadiul perfid când extenuarea poate să devină mai puternică decât conștientizarea pericolelor, sublocotenentul Darie Novăceanu pășește cu greutate printre dărâmături, mânat doar de un singur gând să-și îndeplinească misiunea încredințată ca apoi să se întindă undeva jos, chiar și pe zăpadă și să doarmă. Câteva zile în șir sau chiar mai mult. Lupta fără întrerupere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rănitului. Privește către comandantul său. Acesta face un semn negativ din cap. Pușca Mauser, revolverul din toc, un Parabellum nou-nouț, grenadele agățate de centură, chiar și baioneta sunt culese rapid de către partizan. Apoi, fără să-i mai dea nici o atenție, pășește peste el în direcția peretelui din spate unde, într-o nișă joasă, se văd numeroase lăzi însemnate cu vulturul nazist. Totul este scos afară și dus în pădure, sub comanda lui Karel care supraveghează acțiunea dând ordine în dreapta și stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu grad înalt! Ce rahat mai vrea și ăsta să mănânce pe aici?" gândesc la unison cele două santinele atunci când văd însemnele argintii pe uniforma neagră. Tacticos, cu pumnul mâinii stângi bine proptit în șold, cel care provocase îngrijorarea santinelelor pășește cu atenție pe asfaltul curățat lună. Ocolește cele câteva minuscule pete de zăpadă transformate în bălți de soarele după-amiezii. În mâna dreaptă are o cravașă și, din când în când, bate alene cu ea peste carâmbii cizmele lustruite oglindă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lui alcătuiește, cu înfrigurare, scenarii după scenarii, dar nici unul nu-i dă sentimentul siguranței și certitudinea reușitei. Zvâcnesc cu toții înainte. Se opresc gâfâind, întinși cu burta la pământ. O bobiță mică de foc trădează poziția santinelei. Iese din întuneric și pășește agale, prin fața clădirii. Se oprește și rezemat de zid, trage din țigara ascunsă în pumn. Pe muțește, Marius face un semn lui Mâțu. Imediat, acesta pornește târâș, cu baioneta între dinți. Imaginea îi aduce în minte un film cu pirați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ferestre trântite și sunet de voci. Intră pe un coridor mic, strâmt și ușor curb. Și aici se văd urmele luptei. Becul din tavan este făcut țăndări, globul de cristal care-l proteja este smuls cu tot cu o bucată de zidărie. Pășesc peste cadavrul unui militar neamț și deschid o ușă pe care scrie cu vopsea verde, scorojită, ceva în cehă. Intră, urmat de Mâțu, în scârțâitul balamalelor uzate. Sprijinit de peretele scorojit, cu arma în brațe, Romulus. La vederea lor, prizonierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bine. Asta e o veste bună. Brusc, își aduce aminte de ce mai trebuia să facă. Înainte să plece, se adresează sublocotenentului Novăceanu: Mai trimite o santinelă pe clădire. Avem nevoie de cât mai mulți ochi acolo sus. Am înțeles. Marius pășește pe hol cu senzația că pierde câte puțin din puterea trupului suprasolicitat la fiecare expirație. Dar dacă se așează jos, sigur va adormi instantaneu. La vederea lui, soldații ce moțăie întinși pe podeaua mozaicată se ridică în picioare dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
durere înfiorătoare. Are gura uscată ca plita unei sobe încinse, iar pe obraji curg pâraie de sudoare. Durerea este bună, atât timp cât o simte înseamnă că trăiește. Starea de bine și visurile frumoase se vor instala cu puțin timp înainte să pășească pe cărarea morții. Încercă să-și umezească, cu grijă, buzele crăpate, dar nu reușește. Aude cum cineva se apropie, târâș. Nu pot fi nemții. Ei nu și-ar lua atâtea precauții. Cu greutate se întoarce într-o rână și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aude sunetul unei cești ciocnite grăbit de farfuria din porțelan pusă pe masa joasă aflată în dreapta fotoliului. Ah, în sfârșit! Mulțumesc, Anatol. Cu o prezență aparent fragilă, doamna cu păr argintiu care-și face apariția, în jurul vârstei de șaizeci ani, pășește cu greutate prin cameră sprijinită într-un baston lung din lemn, maro închis cu măciulie de os albă. Accesoriul din mâna ei nu o face să piardă nimic din distincția ei naturală, dimpotrivă. Dreaptă, zveltă, cu bărbia ușor ridicată, pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]