14,398 matches
-
o rara avis. Totuși, e un început de spargere a unanimității mitice în care trăiește încă Marea Rusie. XIV. Vă așteptăm de 22 de ani!" Ceea ce am relatat în capitolul anterior n-a fost decât începutul prelungirii țarismului în bolșevism. "Pierdută" în 1918, prin întoarcerea la matca firească a etnicității ei, Basarabia va continua să rămână obsesia "onoarei" moștenitorilor Kremlinului: Lenin, Troțki, Stalin, Hrușciov, Brejnev, Cernenko, Andropov, Gorbaciov, Elțân, Putin, Medvedev. Această obsesie va determina prelungirea Războiului de o sută de
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
290 În noiembrie 1973, mareșalul Andrei Greciko raporta că "Armata Sovietică este pregătită și operațiunea ar putea avea loc mai rapid decât în cazul Republicii Socialiste Cehoslovacia."291 Cert e că liderii comuniști din Tratatul de la Varșovia considerau România ca pierdută nu numai pentru Pact, ci și pentru socialism. Unul dintre ofițerii autohtoni ai DSS (principala oficină românească prosovietică) se adresa unui ofițer KGB, în primăvara lui 1972: "Ceaușescu e un trădător [care] nu dă doi bani [...] pe socialism sau pe
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
este de fapt numai despre tine; este infectată de propria mediocritate sau micime sau lipsă de complexitateă“52 Despre cei zece ani, care au trecut până în 1929, când Wittgenstein a revenit la filozofie, s-a vorbit ca despre „anii săi pierduți“. Poate că nu așa au fost resimțiți ei de către Wittgenstein. Cucerit de înțelegerea tolstoiană a creștinismului, Wittgenstein a crezut că pentru el ar putea exista o viață decentă, chiar dacă nu una împlinită, în afara îndeletnicirii cu filozofia. Când a decis să
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
semnificație, incongruența dintre cuvânt și idee, acestea motive de mortificări și incompletitudini. Sublimul, tragicul, anxietățile nu pot fi puse în portativ verbal; indicibile, inexprimabile, inefabile acestea, la rândul lor, configurează mizeria poetului. Apropierea desăvârșită de cuvântul năzuit și regăsirea cuvântului pierdut solicită, în fapt, inventarea unui "limbaj în limbaj" (dezideratul lui Paul Valéry și al lui Michel Foucault), prag semantic spre iluminări și fulguranțe. Ilarie Voronca era sedus de imprevizibilul ficțiunii: "E extraordinară lovirea cuvintelor într-un poem; sunetul pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un irealism mitic transcendențe și eternități iluzorii; acolo unde ochiul lui Sadoveanu, bunăoară, se lovea de monotonie și plictis, Cezar Ivănescu, oscilând între prezentificare și trecut, propune secvențe gânditoare, imprimând actului mnemonic rezonanțe empatice. Departe de a fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se-nțelege, sursă de melancolie; lipsit de aura unui joc secund mai pur, Baaad-ul său, asimetric, încremenit într-un timp închis, întreține (în subtext) o mitologie crepusculară. Subcurenți de adâncime sugerează zădărnicia. Timpul, noi îl
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
printr-o carență de logică internă: toată poezia modernă trăiește din delir existențial și o acută conștiință a unui păcat originar, pierderea secretului marii arte; de la Hölderlin la Eminescu, de la T.S. Eliot la Blaga poeții moderni suspină după o țară pierdută, o limbă pierdută, o artă pierdută". Postmodernismul e totuna cu "libertatea absolută a plagiatului". Unde ne sunt marii instauratori de verb inspirat? "De ce de la cuvintele de forță, mantra, de la cuvintele magice, incantatorii, limba s-a degradat până la bavardajul inconsistent al
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de logică internă: toată poezia modernă trăiește din delir existențial și o acută conștiință a unui păcat originar, pierderea secretului marii arte; de la Hölderlin la Eminescu, de la T.S. Eliot la Blaga poeții moderni suspină după o țară pierdută, o limbă pierdută, o artă pierdută". Postmodernismul e totuna cu "libertatea absolută a plagiatului". Unde ne sunt marii instauratori de verb inspirat? "De ce de la cuvintele de forță, mantra, de la cuvintele magice, incantatorii, limba s-a degradat până la bavardajul inconsistent al omului modern"? (Interviul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
toată poezia modernă trăiește din delir existențial și o acută conștiință a unui păcat originar, pierderea secretului marii arte; de la Hölderlin la Eminescu, de la T.S. Eliot la Blaga poeții moderni suspină după o țară pierdută, o limbă pierdută, o artă pierdută". Postmodernismul e totuna cu "libertatea absolută a plagiatului". Unde ne sunt marii instauratori de verb inspirat? "De ce de la cuvintele de forță, mantra, de la cuvintele magice, incantatorii, limba s-a degradat până la bavardajul inconsistent al omului modern"? (Interviul citat Dacia literară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
al clasicizantului italian. În alte texte, același impresionism volatil, flou; nici un profil distinct. Rămasă pe retina celui rătăcit în "cețuri" (singur în "Codrii Dezolării"), Fiorella e o "legendă"; și "parcă într-o apă / se oglindea icoana cea de-a pururea pierdută". În același registru melancolic, o transparentă Rosalba, obiect de "fragedă moarte" și devenită "turn al durerii", reprezenta însăși viața: "Pe mozaicul maur Rosalba dansează / în cizme de Spania, dansul ferice / al tragediei mele pe roata eternă". Seria continuă cu fabuloasa
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de pasăre / și picioare de copil"; în odaie intră un "ochi de gheață", motiv de descântec (Talismanul). Până și în Eden, moartea e inevitabilă: "Cu blânda regină în față mă văd / Vorbim între noi ca-ntre moarte / Prin dragostea noastră pierdută murind / Supuse aceleiași soarte". Moarta dintr-un Cântec se adresează unui alt iubit decât Ieronim: unui Natanael simbol masculin și acesta. Și solilocviile din Crini pentru domnișoara mireasă (1973) se integrează stilistic tiparelor mentale de până acum; altfel spus într-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Mălăncioiu, Urcarea muntelui (1985), act de transcendere, presupune analogii de subtext cu ascensiunea pe Golgota: Și-acum când ninge cât de trist îmi pare". Simbolistica din Dormeam lângă-acel munte deschide porți spre cosmic: Dormeam lângă-acel munte ca lângă-un paradis Pierdut, în care lumea aceasta vinovată Nu mai putea s-ajungă pe jos ca altădată Și încerca să urce pe sforile de vis. O schiță de fenomenologie a morții este poemul În multe feluri poate să vină: Se moare pe pământul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
labirint; "Securea cu două tăișuri" amintește de tărâmul Minotaurului. Antropologii văd în simbolistica labirintului un stimul spre purificare: "mersul și întoarcerea din labirint ar fi simbolul morții și al învierii spirituale"; pe scurt, labirintul duce spre "profunzimile inconștientului", spre "unitatea pierdută a ființei care se risipește în mulțimea dorințelor", ori îndrumă spre o "eternă întoarcere". Inițiatul care va depăși obstacolele va dobândi "un sine nou" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, ed. 1982). Liviu Ioan Stoiciu preia elemente de cadru
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ca un copil, capabil să ne reînvețe inocența de a fi, după ce am orbecăit o vreme, plini de neliniști și smulși din pacea unității, prin obscuritatea nopții spirituale, în căutarea sensului. Obiectivul profund al întregului demers îl constituie intuirea unității pierdute cîndva, in illo tempore, dar care poate fi recunoscută, sau măcar intuită, dincolo de multiplicitatea infinită a formelor exterioare : suntem construiți după același ADN și aparținem aceleiași Ființe. Mecanismele mentale care au domnit în ultimele secole sunt pe cale să se stingă
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
să ne întoarcem. În ce privește conceptul de aletheia, acesta se traduce astăzi prin adevăr, cînd bogăția sa originară de sensuri era mult mai mare, însemnînd "dezvăluire, descoperire, non-ocultare, fără ascundere". Întoarcerea la semnificațiile originare este necesară pentru că acestea dețin un sens pierdut, singurul capabil să ne elibereze de alienare, de lumea înstrăinată în care trăim. Noi nu mai înțelegem nimic din măreția începutului, cîntată și de romantici (vezi "primii zori" ai lui F. Schlegel), totul s-a degradat și dereglat pînă la
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
vreodată pe pămînt. Noaptea venea acasă, dar cum se ivea soarele se întorcea la iubitul ei, pe care-l găsea în lacrimi. Într-o astfel de dimineață a vrut să-l îmbrățișeze, dar un spin a rănit-o, iar sîngele pierdut a colorat trandafirul într-un roșu aprins, ca în suavele povești persane. Iubirea, ca jertfă, mi-am zis, iubirea care pătează atît de frumos. Pasărea mea n-a murit, nu putea să moară, am îngrijit-o cu sufletul acela al
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
de un liant spiritual-religios nu e posibilă, prin urmare prevăd dispariția actualei civilizații occidentale. Timpul va rezolva această problemă într-un mod implacabil. În ciuda implantului Occidental, Orientul încă mustește de religiozitate, într-un chip firesc, fără păcate originale și paradise pierdute, încă oamenii caută acest summum bonum reprezentat de unirea cu divinul, în ei și dincolo de ei, și imortalitatea, iar asta înseamnă că omenirea mai are o șansă : Orientul revine la putere, care pentru ei este sfîntă. Ambii poli cultural-civilizaționali cunosc
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
se produc ca urmare a modificărilor funcționale sau a unor stări inflamatorii și distrofice. Fibroza este caracterizată de retracția mu șchiului și se poate depista la mobilizarea forțată a segmentului respectiv; la palpare ansamblul mu șchiului apare întărit, cu elasticitatea pierdută (parțial sau total), fibrozele putând fi dureroase dacă se asociază cu o stare inflamatorie sau cu o contractură. Masajul singur este insuficient pentru a trata o fibroză, având ̀ nsă importanță mare din punct de vedere profilactic. Alte probleme. La
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
confunda cu ea. Aceste interferențe nu sunt străine de condiția sociopolitică a evreilor în exil, care i-a împiedicat să aibă cronicari de curte, cronicari profesioniști, sau să constituie depozite de arhive: documentele deținute de comunități erau cel mai adesea pierdute sau distruse în timpul masacrelor 3. Retorica suferinței era, în plus, corelată cu convingerile populațiilor de atunci, atât creștine, cât și evreiești. Suferința din viața de zi cu zi, cauzată de foamete, ravagiile epidemiilor, condițiile de viață, se întâlnește cu suferința
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
În secolul al XVI-lea, discursul sefard despre suferință o ia, cât se poate de firesc, pe calea speculației istorico-escatologice, cum face Isaac Abravanel în drama sa mesianică în trei acte: răzbunarea lui Dumnezeu asupra creștinilor și musulmanilor, întoarcerea semințiilor pierdute și, în sfârșit, învierea morților 38. Procesul izbăvitor este presupus a începe în 1503 sau 1531, după calcule complicate bazate pe interpretarea unor versete biblice. Să ne amintim că Abravanel, care își imaginează că Dumnezeu duce istoria spre un sfârșit
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
lumea sefardă continuă în deceniile de după expulzare o înflăcărare mesianică, cu apariția unor figuri de izbăvitori ca David Reuveni și Solomon Molko în secolul al XVI-lea. Primul, mort în 1535, personaj ciudat care pretindea că reprezintă cele zece seminții pierdute, ajunge în 1525 în Portugalia, unde sălășluia cel mai numeros grup de marani, evrei convertiți cu forța la creștinism în 1497, definindu-se în continuare ca aparținând poporului evreu și aderând la riturile, practicile și sistemul de credințe ale acestuia
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
pământ pe care acești exilați îl considerau al lor, conform unui mit care plasa prezența lor în Spania după distrugerea Primului Templu, în 568 î.Hr. Menținându-și obiceiurile și tradițiile pe noul teritoriu de refugiu, ei încearcă să recreeze "paradisul pierdut" și conferă o valoare tribulațiilor. Dacă făcuseră sacrificii ca să rămână evrei, aveau totodată datoria sacră de a transmite mai departe hispanitatea inseparabilă de iudaitatea lor. Problema transmiterii apare în toată intensitatea ei atunci când examinăm existența acestor expulzați de-a lungul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
la criza produsă de rupturile intervenite în condiția evreiască sub presiunile interioare și exterioare, ci și ca un colac de salvare în fața fricii de o disoluție a identității evreiești în noul context. Istoria, cel puțin această istorie, devine "credința evreilor pierduți"62. Un mod de a rămâne evreu prin consemnarea a ceea ce a fost ființa evreiască în timp. Însă această istorie trebuia scrisă altfel, după metode care se doreau științifice, deci critice. Și dacă nu se puteau mulțumi cu mitologia biblică
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
mai există nici credință, nici transmitere? Poți să rămâi mult timp evreu doar prin privirea Celuilalt? Reluând discursul despre suferință, noua scriitură istoriografică recrea această comunitate de suferință în lipsa comunității religioase, sau a comunității pur și simplu, aceasta fiind deja pierdută sau pe cale de dispariție. Credința și suferința, iudaismul și suferința erau interschimbabile și aveau să-i mențină pe evreii secularizați sudați într-o comunitate a încercărilor. Această trecere de la comunitatea de credincioși la comunitatea celor care suferă marchează începuturile istoriografiei
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
va fi și nu a fost niciodată suficientă pentru a asigura transmiterea. N-ar trebui să evocăm mai degrabă, pentru prezent, veritabila datorie de istorie pe care este imperios să o suscităm la consumatorii de memorie? Este oare o cauză pierdută? Așa am putea crede, citindu-l bine pe Y. Yerushalmi: "Istoriografia evreiască contemporană, scrie el, nu va putea niciodată [...] să se substituie memoriei evreiești"63. Memoria seculară sacralizată a contemporanilor noștri, care poartă greaua povară a genocidului, va avea oare
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
pasiv umilințele și renunțările impuse de imigrație. În aceste butoaie cu pulbere prost stăpânite care au devenit suburbiile, identificarea cu palestinienii și cu toți cei care sfidează Occidentul este cea care, mai mult decât religia, îi face să regăsească onoarea pierdută a familiilor lor. Acțiunile spectaculoase ale eroilor cauzei palestiniene devin acte de bravură, obiecte de apropriere, în timp ce Israelul, asociat Occidentului care i-a împins la marginile lui, întruchipează dușmanul prin excelență, persecutor al palestinienilor, frații lor de destin. În această
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]