7,756 matches
-
al Morții, spuse Grimus. Moartea, nemișcată, privește și ascultă, așteptându-și clipa. Bun. înțelepciunea dă ocol, gesticulând și dezvăluindu-se înaintea propriului ei destin. Bun. Așa aleg să fiu. Omul este liber să-și aleagă modul în care vrea să piară. Eu mi-am ales o Moarte frumoasă și am transformat-o după chipul meu. își coborî vocea, renunțând la tonul ascuțit, iar atitudinea lui deveni una conversațională. — Oamenii obișnuiți, spuse el, adică muritorii, rămân nedesăvârșiți din pricina bătrâneții și a morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
metal ale ușilor? Vultur-în-Zbor, adevărul e că o Dimensiune Conceptuală cum este insula Calf are nevoie de grijă permanentă și de câte o reconceptualizare la intervale regulate pentru a-i menține existența. Dacă e să mor fără urmaș, insula va pieri. Tu trebuie să-mi iei locul. — Spuneai că această cameră stă mărturie, spuse Vultur-în-Zbor. — Da, da, zise Grimus, trădând o urmă de enervare. Foarte bine. Gândește-te la un loc de pe insulă. Oricare. — Doar să mă gândesc la el? rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rază de aur se toarce ușor Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde Prin vânt și prin nor. Ce caută raza din ceruri venită, 10Din galbena steauă ce-aleargă prin cer, Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită Und-razele pier? În fundul cel umed al mărei turbate, În lumea-i noptoasă, în sînu-i de-amar, 15Lucește o steauă în piatră schimbată, În mărgăritar. E-amantul a stelei ce palidă trece Și-aruncă prin nori a ei rază de nea, E-amantul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mi-l îmflă furtuna Și ochi-mi se-nneacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nnalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca să intru cu luna În dome de nouri, ce pier - Doresc cu popoare de stele Să merg drumul mare din cer. Ce caut, eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic-ascunsă Dorința în sufletul meu. Mi-e ciudă pe frunza cuminte, Pe vorbărețe valuri de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lin îndoaie Eros - schimă face, ce văzînd-o Ele-urmează în tăcere abia apa sfîșiind-o... Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must... Chicotind, a lui ureche cu flori roșii o-ncoroană. Lunca râde de răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mreajă argintoasă ca prin vis o vezi ivită, A ei scări ajung din ceriuri a stîncimei negri colți. Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfășoară-în largi oglinde a lui apă cristalină, Insulele, ce le poartă, în adîncu-i nasc și pier; Pe oglinzile-i mărețe, ale stelelor icoane Umede se nasc în fundu-i printre ape diafane, Cât uitîndu-te în fluviu pari a te uita în ceriu. Și cu scorburi de tămâie și ca prund de ambră de-aur Insulele se înnalță
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
viitorul a-l cunoaște, te întoarce spre trecut. Din aghiazima din lacul, ce te-nchină nemurirei, E o picătură-n vinul poeziei ș-a gîndirei, Dar o picătură numai, De cât altele, ce mor, Ele țin mai mult. Umane, vor pieri și ele toate. 1295În zădar le scrii în piatră și le crezi eternizate, Căci eternu-i numai moartea, ce-i viață-i trecător. Și de-aceea beau păharul poeziei înfocate. Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebări nedeslegate Să citesc din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
uimit, În vis umbra râde - și lungile-i plete Ca aurul blonde se las răschiete Pe netezii umeri, pe albul ei gât. "E somnul, bătrînu-n ureche îi spune - O vorbă să nu spui, căci dacă nu taci Ca visul el piere - cu greu se supune La magica-mi vorbă - las stele să sune, Ca-n tabla cea neagră să-l prind - Tu să faci "Ce-oiu spune". O cupă pe margini cu aur El ia și-n ea varsă cristalicul vin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și de pe ochi ia-mi vălul trist și rece, Căci simt bătaia renviatei inimi ". Și de pe ochi-mi cade ceața sură Și noi minuni uimiții ochi văzură, 115Căci înaintea mea stai vrăjitoare Și basmu-asculți cu zâmbetul pe gură. Ș-atuncea pier anticele portale. În jurul meu iluminate sale Și-n loc de morți ființe vii, ce vesel, Cu hohot râd - serbează bachanale. {EminescuOpIV 216} Unde-s acum fantasticele șeme Prin care luna străbătea-ntr-o vreme? Acele mii risipuri din pustie Trăiesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te strâng să nu te pierd Și te chem și te desmierd, Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, 15Suspinînd și amețit Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier, Căci rănit sunt de amor, 20De nici trăesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A dormi de sunt pe cale, Zăresc chipul Dumitale: O icoană zugrăvită Cu mulți nuri închipuită. {EminescuOpIV 235} EA
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de sub frunte ochii mai bine i-aș fi rupt De cât să sorb din ochi-ți veninul ce l-am supt, De cât să fiu un preot la un astfel de cult Mai bine-mi rupeam capul ș-aș fi pierit de mult! 115Și totuși, totuși scumpo... de nu te-aș fi văzut Au astă bogăție de-amor aș fi avut? Durerea-mi este dragă, căci de la tine-mi vine Și îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine; Urăște-mă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În glasu-adînc al stranei Voiu mesteca legenda cea vechie a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: Că tot ce e în lume e vrednic ca să piară"... Tu ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele, 150Cu cârduri uriașe te-ai înălțat, rebele, Ai scos din rădăcine marea s-o-mproști în soare, Ai vrut s-arunci în chaos sistemele solare... Știai că răutatea eternă-n ceruri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri sburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzîndu-l pe tânăr înnalță toiagul. O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară 100Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea cavaleriul. - Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e crăiaso! zîmbirea-ți din treacăt, "Căci mintea mea pus-au simțirilor lacăt Și chipu-ți nu poate pătrunde-n visare-mi. Cu ochii albaștri amoru-mi nu-l sfare-mi. "Păstrează, crăiaso, viclenele sfaturi. În laturi, frumoasă ispită, în laturi! Ea piere... cu dânsa castele, dumbravă... Și marea-nghețată vuiește grozavă. Mișcate de mare-n strigare măreață A Nordului vin caravane de ghiață... Pe ceruri în neguri o stea nu s-arată, Departe doar luna - o galbenă pată. {EminescuOpIV 330} Cetăți hrentuite
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de văpae? {EminescuOpIV 331} El scările urcă cu piatra în mână. În prag îl așteaptă frumoasa stăpână. De gîtu-i s-atîrnă, zâmbind ea îi spune: "Adînca-ți durere pieri prin minune. Dar piatră mai scumpă și cea-adevărată "Iubirea mea este nestinsă, curată; "Păstrează-mi-o bine... aceasta ți-o dărui... El ochii și-i freacă să vadă-adevăru-i? Și drept că-n mișcarea molaticei ierbi Păștea înainte-i o turmă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
numai spre-a da viață problemei, S-o deslegăm nu-i chip în univers? Și orice loc și orice timp, ori unde, Aceleași vecinice-ntrebări ascunde? {EminescuOpIV 378} STELELE-N CER Stelele-n cer De-asupra mărilor Ard depărtărilor, Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele Vase de lemn: Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. Sboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere - Asta e tot
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să treacă. Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite și triste frumuseți: Uitarea le usucă sărmanele vieți... Ș-apoi!? Ce-mi pasă! Fost-am în lume poate unic Ce fără să știu unde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vieți, "Că-n tine nici îți pasă măcar de-ale lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda, cu care i-incarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară". De-odată iar ascultă... se îmflă a lui nări, Aude glasuri multe și pași urcând pe scări Iar ușa de la mijloc dă aripele-n laturi De intră voievozii de țări și de olaturi, În fruntea lor c-un preot bătrân... Iară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Iar negre tac de-asupra a capiștelor bolți Ș-ale cetății ziduri c-un turn la orice colț. S-a strecurat mulțimea și sala-i iar pustie. Prin ea Brigbelu singur îmbla ca o stafie... Adânc fugiră ochii în cap, pierit e chipul, Orlogiul în uitare de mult și-a scurs nisipul, Când iată o femeie mai albă ca omătul, Ieșind încet din umbră, o-ntoarce de-a-ndărătul, Privește cum din discul de aur iese fum Și zice rar și rece: "Ești
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
privire voințele-mi sunt sterpe, M-atragi precum m-atrage un rece ochiu de șerpe, Fugi, fugi în lumea largă! Mă faci să-nnebunesc "Căci te urmez și totuși din suflet te urăsc. " El o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se strânge de-o stranie durere. Ea ar țipa și glasul în gât i se îngaimă. Ea îl sorbea cu ochii deși murea de spaimă... Și cum stau mînă-n mână... tresar, tot mai aproape Se strâng și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe Istru poduri - Dariu al lui Istaspe, Un rege, ce în lume nu-și găsea loc să-ncapă, În Dacia venise, cerșind pământ și apă. Și povestea bătrânul de neamuri curgând râuri, Din codri răsărite, ieșite din pustiuri Și cum pieriră toate pe rând precum veniră Și cum cătând norocul mormântul și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. {EminescuOpIV 418} Cu mutra lui de capră și trup
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mândru și alb pe naltu-i jeț! "El îmflă răsuflarea vulcanului măreț, " Dacă deschide-n evi-i el buza cu mânie Și stelele se spulber ca frunzele de vie; El mână în uitare a veacurilor turmă "Și sorii îi negrește de pier fără de urmă. Dacă se uită-n mare, ea tremură și seacă. {EminescuOpIV 419} "De-și pleacă a sa frunte, tot ceru-atunci se pleacă. "Ci-n evii tăi, Zamolxe, tu n-ai creat vreodată Un chip mai blând, mai gingaș, decât
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tu să tremuri, "Sămănător de stele și-ncepător de vremuri. "Tomiris!, vis de aur în viața-mi, să te cert? "Durerea-mi, nebunia-mi, pustiu-mi ți le iert! Ce să te blestem oare? Căci visul mângâios "A trebuit să piară... Prea, prea era frumos. "Cu-amor atât de fără de margini și de-nnalt Nu se cădea să ție un om la celălalt. "Prea nu aveam în lume nici sfânt, nici Dumnezeu, "Prea ne uitasem astfel de tot și tu și eu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se dă-nnapoi: " - O Sarmis, luptă lungă, grozavă e-ntre noi! "Ce fugi? Ce fugi? Nu vezi tu la luptă că te chem? Nu crede cum că tremur, nu crede că mă tem! Ș-atuncea iar răsare și fața-i slabă piere, Și ochiul fix se uită, cu spaimă și durere: "O inima mea lașă, de ce-nlemnești în sân, Sfîrșește! Și pumnarul îmi scap-acum din mâni... Dar îl voiu strânge bine... Stai... stai, nebun mișel " - Lovește crud odată și cade mort - Brigbel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gura mea acest păhar din când în cînd! O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când. Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit; Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,. Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da, Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când. Paserea Phoenix, numai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]