8,805 matches
-
insulelor, forma rocilor, a galaxiilor ș.a. Când mărim sau micșorăm un astfel de fractal descoperim același șablon, aceeași schemă fundamentală repetată și reiterată pe diferite scale. Teoria haosului a descoperit existența a patru atractori cosmici: punctul, cercul, torul și atractorul straniu. Un atractor poate fi descris ca o forță în natură ce creează ordine din haos. Haosul este astfel “învins” de atractor, fapt ce determină formarea unei ordini ascunse. Cei patru atractori se manifestă la fiecare nivel al realității, smulgând Universul
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
între creație și anihilare. Nature abhors a vacuum - natura are oroare de vacuum - devine astfel, dintr-o zicere antică, atribuită, se pare, lui Aristotel, un adevăr științific modern, chiar dacă pentru multe minți contemporane încă mai pare o idee cel puțin stranie și ciudată. Mult mai potrivită ar fi acceptarea ideii de pseudovacuum, o stare metastabilă a materiei care poate decădea, în anumite condiții, într-o stare de vacuum pur - însă fizica actuală nu-și poate imagina ce înseamnă acest fapt și
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
cât și pentru religie, fără a mai vorbi de implicațiile sociale. Doctorul a reușit însă să publice în anul 1999 o carte despre munca sa de pionierat în acest domeniu, carte intitulată „DMT: molecula spiritului” - o carte tulburătoare asupra unei stranii și totuși foarte comune biochimii a propriului nostru creier. Și iată-ne la sfârșitul încă unui capitol ... dar mai avem încă câteva întrebări tulburătoare - și una dintre acestea se referă la natura propriei noastre conștiințe. Capitolul următor vă așteaptă cu
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
sunt transmise semnale în întreg corpul prin intermediul biofotonilor. Încercările de a trata conștiința umană ca pe o simplă rezultantă a organului extrem de evoluat, numit creier, nu a dus la nici un rezultat, aceasta trăgându-și, se pare, rădăcinile adânci chiar din strania lume subatomică. Interpretarea proceselor care se produc în microstructurile creierului numai pe baza legilor mecanicii newtoniene (ce implică existența determinismuluiă constituie deja o eroare din moment ce fizica a demonstrat că la nivelul subatomic lucrurile de petrec cumva altfel. Evident, creierul deține
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
de atomi necesari pentru a construi unul dintre solidele platonice. Iată că nimic nu este până la urma urmei magic, ci are o explicație rațională solidă. Greșea oare Platon în tratatul său Timaeus ? Prin anii ’70, David Hudson descoperea niște materiale stranii, pe care avea să le studieze cu mare atenție și eforturi financiare enorme. În final, în anul 1989, Hudson breveta ceea ce el numea Elemente Monoatomice cu Orbitali Rearanjați sau O.R.M.E.s. Aceștia se regăseau în abundență în apa mărilor, cât
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
căderea unui meteorit ?! Pentru că există indicii clare că distrugerea orașului a survenit brusc, numeroase schelete fiind găsite pe străzile orașului în poziții nefirești, ca și cum ar fi fost surprinse de un eveniment care le-ar fi cauzat instantaneu moartea. Afară de acest straniu fapt, în apropierea așezării s-au descoperit numeroase pietre topite și lipite între ele, ca și cum ar fi fost supuse unei temperaturi foarte ridicate, de mii de grade. Ce ar fi putut produce topirea acestor pietre ? În mod sigur nu locuitorii
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
dar și cu fiecare atom, organism și regiune a spațiului și timpului, atunci faptul de a avea acces ocazional la informațiile din acest continuum cât și acela a avea experiențe transpersonale nu pare a fi un fapt chiar atât de straniu. Ținând cont de aceste considerații, poate că o nouă viziune asupra realității s-ar impune. Dar am fi gata sa o acceptăm ? După revoluția produsă în tehnologie de către materialele compozite și ceramice, iată noi descoperiri în acest domeniu. Materiale noi
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
fiind clară și distinctă, dovedește că existența aparține naturii sale. VI.7. Cunoaștere și necunoaștere a Dumnezeului infinit O altă ambiguitate în cartesianism este noțiunea de infinit. Aici Descartes își manifestă din nou acordul cu Sfîntul Toma: ) Este o mărturisire stranie din partea cuiva care nu plasează în câmpul cunoștințelor noastre posibile decât ideile clare și distincte și care în repetate rînduri a declarat că ideea de Dumnezeu este ideea cea mai clară și cea mai distinctă dintre toate ideile. Dar el
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
lumea să continue. Cât de indispensabilă este rama unei astfel de picturi ne dăm seama dacă privim reproducerea unei picturi imprimate pe hârtie albă. Acolo pictura se comportă asemenea unei figuri așezate deasupra fondului alb, ceea ce creează o opoziție vizuală stranie către margini. Spațiul pictat este obligat să continue, dar se decupează prin propriile-i contururi, delimitându-se astfel ca suprafață plană. Când Alăptarea lui Jupiter de Poussin (figura 26) este văzută în condiții optime, nu suferă o asemenea frustrare. Ea
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
religie (e islamic, și nu creștin), s-a născut în altă țară. Altul este, desigur, altul identic, dar în același timp identicul acesta este altul. Iar identicul care este altul (altă limbă, alți părinți, alt sex, altă nație etc.) e straniu, e stranietatea, e străinul, e cel din atâtea puncte de vedere (din cele douăsprezece care ne unesc, dar care totodată ne despart) diferit de mine. Pentru mine, ca bărbat, femeia e stranie și străină (atât de stranie încât sfârșește prin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
alți părinți, alt sex, altă nație etc.) e straniu, e stranietatea, e străinul, e cel din atâtea puncte de vedere (din cele douăsprezece care ne unesc, dar care totodată ne despart) diferit de mine. Pentru mine, ca bărbat, femeia e stranie și străină (atât de stranie încât sfârșește prin a deveni „mister“), pentru mine, ca european, asiaticul e straniu și străin (și până la urmă un „mister asiatic“), pentru mine, ca om al secolului XX, un om din Evul Mediu este atât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nație etc.) e straniu, e stranietatea, e străinul, e cel din atâtea puncte de vedere (din cele douăsprezece care ne unesc, dar care totodată ne despart) diferit de mine. Pentru mine, ca bărbat, femeia e stranie și străină (atât de stranie încât sfârșește prin a deveni „mister“), pentru mine, ca european, asiaticul e straniu și străin (și până la urmă un „mister asiatic“), pentru mine, ca om al secolului XX, un om din Evul Mediu este atât de straniu încât este alt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de vedere (din cele douăsprezece care ne unesc, dar care totodată ne despart) diferit de mine. Pentru mine, ca bărbat, femeia e stranie și străină (atât de stranie încât sfârșește prin a deveni „mister“), pentru mine, ca european, asiaticul e straniu și străin (și până la urmă un „mister asiatic“), pentru mine, ca om al secolului XX, un om din Evul Mediu este atât de straniu încât este alt om. Străinul este altul a cărui identitate, comună cu a mea, se pierde
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
străină (atât de stranie încât sfârșește prin a deveni „mister“), pentru mine, ca european, asiaticul e straniu și străin (și până la urmă un „mister asiatic“), pentru mine, ca om al secolului XX, un om din Evul Mediu este atât de straniu încât este alt om. Străinul este altul a cărui identitate, comună cu a mea, se pierde în spatele a ceea ce el are diferit de mine. La limită, tot ceea ce cade în afara eului meu îmi este străin. Sunt atât de bine închis
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
economia posibilului. Nehotărârea se bazează astfel nu pe inexistența obiectivă a soluției, ci pe imposibilitatea noastră de a o depista. Și totuși... Nu cumva această neputință se naște din faptul că lucrurile însele, printr-o teribilă răsucire, prin așezarea lor stranie, îmi ascund soluția? Dispunerea lor, sau poate imprevizibilul devenirii lor, generează neputința hotărârii mele. Nehotărârea existențială nu e de aceea o nehotărâre psihologică, carență comportamentală izvorâtă dintr-un caracter indecis. Ea este mai degrabă o criză provocată de starea lumii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
noastră de hotare? Ce a rămas din noi, după ce iubirea ne-a desființat? În lumina iubirii, și cu atât mai mult în lumina iubirii contrariate, tot ceea ce până atunci îmi părea intim își pierde consistența, nu mă mai definește, devine straniu și străin. Nu altul, ci eu îmi devin străin. De abia în iubire elementele fondului intim străin îmi apar în toată inconsistența lor și își dezvăluie natura accidentală și exterioritatea. De-abia acum aflu că în mod esențial nu sunt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de sine, ci se surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de altfel, și explică posteritatea modernă a eroului, de la Goethe până la Shelley și Spitteler. Prometeu funcționează cu adevărat ca agent al depășirii, ca unul care vrea să mute din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
spiritual, finit și infinit, pe care numai înțelegerea simbolului o poate face transparentă. Fie că este vorba de binomul nietzschean al apolinicului și dionisiacului, de prizonieratul cultural-simbolic al conștiinței descris de Cassirer, de teoria jocului a lui Huizinga sau de strania teorie heideggeriană despre opera de artă ca dispută între lume și pământ, Gabriel Liiceanu realizează de fapt, dincolo de această impresionantă paradă de idei care a întemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii întreprinse din perspectiva suprafeței“. Suntem ființe ale absconsului și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de scară, de mărime dintre om și obiecte devine pentru privitor o imagine simbolică de neșters, ea stabilind relația eroilor în societate. Această structură scenografică este evocatoare pentru orice grafician care își pune problema semnificației formelor în imagine. Un sentiment straniu, neliniștitor, îl trăiești și atunci când privești un film în care un om călătorește în corpul uman, în care venele, arterele și celulele devin gigantice față de omulețul insignifiant, rătăcitor. Contrastul este o modalitate expresivă pentru a stabili proporția dimensiunii elementelor care
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
elementelor care intră în acțiune. Ierarhizarea mărimii personajelor ne ajută să înțelegem relațiile care se stabilesc în imagine. Contrastul formelor vitalizează și dinamizează imaginea. Mișcată, linia dă un plus de expresivitate compoziției temei alese și o impune prin caracterul ei straniu, neobișnuit. XI. Orientarea formelor în compoziție 1. Casetarea imaginii Reușita unei compoziții se leagă de felul în care așezăm, organizăm și ordonăm formele în vederea transmiterii unui mesaj. Analizând semnificația fiecărei zone principale în care amplasăm centrul de interes al imaginii
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
tragismul imaginii, dă compoziției o notă neliniștitoare. Sistemul convențional de luminare a imaginii (cu lumină de la o singură sursă) a primit o lovitură de la Giorgio de Chirico care, în picturile sale metafizice, utilizează două, trei surse de lumină, accentuând factura stranie a lucrurilor. Suprarealismul a împins mai departe problemele umbrei tratate ca un element aleatoriu, ea urmărind mai mult gândul creatorului și nu o raportare strictă la realitate. Demne de luat în seamă sunt lucrările cu umbra întreruptă, de diverse crăpături
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
devine ea însăși un element dramatic, funcțional, în acțiune. Felul în care luminăm un portret, un chip uman de jos, de sus, de la stânga sau de la dreapta ajută la accentuarea caracterului cu ajutorul umbrei. Expresionismul cinematografic a utilizat umbre oblice uriașe, stranii, care accentuează dramatismul. În desen, umbra este folosită în mod frecvent la Corneliu Baba pentru a sublinia caracterul personajelor. În gravurile lui H. Daumier întâlnim exemple strălucite de integrare a umbrei în compoziție. Pentru fiecare grafician, umbra face parte din
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
atingerea sublimului: 1. competent, când pictorul capătă îndemânare și poate reda înfățișarea exterioară a naturii; 2. neobișnuit, caracterizat prin gustul individual spre virtuozitate. Artistul pictează contururi largi care nu concordă cu adevărul motivului reprezentat; lucrurile pe care le face sunt stranii, aparte, lipsite de veridicitate; 3. minunat, divin e pictorul care pătrunde cu gândirea natura tuturor lucrurilor din cer și de pe pământ, și, astfel, lucrurile curg din penelul său în funcție de adevărul motivului reprezentat; 4. dezinvoltura o ating pictorii care pot sugera
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
fost trimis la învățătură în veneratul templu al lui Amon-Ra din Memphis- la fel ca și alți prinți regali, precum Hosarsif, băiatul surorii lui Ramses. Pe cât era Meneftah de timid, încrezător, mediocru și apatic, pe atât era Hosarsif de ascuns, straniu, pătrunzător și activ. Primul deveni o unealtă în mâinile profesorilor săi, preoții templului; cel de-al doilea, cu voința oțelită, ajunse în curând să se joace cu probele inițiatice, cu scrierea vulgară și hieratică, cu înțelesurile comune și mistice ale
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
caii chiuind. Toți erau veseli; numai bătrânul canonic Nicolaus, slăbit și bolnav, zăcea lungit în alcovul său. Avea pielea de pe obraz ca un pergament, iar privirea îi era ațintită drept înainte, într-un punct numai de el știut. O flacără stranie strălucea în ochii săi spălăciți. Se lupta cu moartea, dar nu vroia să se lase învins înainte de a-și vedea opera întregii vieți, lucrarea de căpetenie pe care a scris-o cu trudă și nesfârșit curaj. Foile manuscrise sunt acum
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]