9,583 matches
-
Prostul, cu sau fără știință, era un diplomat eminent. Hangerliu suferea de două complexe, de cel de inferioritate și de cel de superioritate, simultan. Se simțea inferior oricărui om din comun, mai ales mahalagiilor. Întrevedea în ei o forță imensă, tremura în subconștientul lui la ideea că aceștia vor fi neapărat stăpânii de mâine, se prosterna în fața lor, se pregătea să se facă tolerat de ei. Un ton mai răstit al unui căruțaș îl demonta, îl făcea să-și piardă cumpătul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de conjunctură politică? - Ce am eu cu politica? striga Suflețel sucindu-se în toatepărțile. Epicur spune: "Înțeleptul să nu facă politică, să nu aspire la tiranie, să nu fie cinic", ca domnul Hagienuș. Hagienuș, supărat foc, i-ar fi răspuns tremurând gușa: . - Eu nu sunt cinic, domnule Suflețel, eu sunt epicurean.Dar aprob vorba lui Antisthene: "Cel mai mare bine e să nu te cunoască nimeni". Zău! Gulimănescu, aflând că atâția vor să treacă granița, dorind să nu piardă nici un avantaj
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
simplu meseriaș, fără cultură deosebită, se speria de tot ce nu reprezenta repetarea unui prototip. Botticelli privi macheta cu o seriozitate perfectă, dovedind (după credința lui Ioanide, care-l observa la rîndu-i) o forță de disimulare nemaipomenită. Nici un mușchi nu tremura, pleoapele nu clipeau în semn de iritație internă. Botticelli părea într-un extaz calm și zise doar: G. Călinescu . - E foarte frumos! . - Ascultă, Botticelli, ție nu-ți place, spune drept. . - De ce să nu-mi placă? se miră Butoiescu. . - Asta nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Vara nu asuda, nu-și făcea vânt cu evantaiul. De cădea un cărbune din sobă pe parchet, îl ridica cu mâna. Totul se explica prin soliditatea nervilor. Pica însă - informă Hergot - era indispusă și de dogoarea focului, și de frig. Tremura G. Călinescu când se deschidea fereastra și zbucnea aerul rece și mirosul de zăpadă. Îndată lua un pled pe umeri, înfășurîndu-se în el. Prin urmare, comentă Hergot, Pica trebuie să fi fost pradă unei concentrații morale intense ca să voiască să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
închipui plângând. N-am văzut-o de fapt niciodată scîncindu-se. Odată, când, mică, mi-a făcut o poznă, luîndu-mi o schiță de pe masă și mîzgălind-o, dîndu-i o ușoară palmă, n-a plâns, ci ochii i s-au umezit foarte puțin. Tremura însă din buze. Nici Elvira nu plânge niciodată. Privește în gol, mândră, și mușcă puțin din colțurile gurii. Asta e maxima expresie a durerii ei. Hergot comunică de asemeni că Pica a cerut să se ia din odaie niște ghivece
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și Cioarec, acesta din urmă legat de parul mobil. Hangerliu schiță un salut amical lui Tudorel, însă fără exces de emoție, lui Cioarec îi întoarse spatele, prefăcîndu-se a nu-l vedea. Acesta, legat la ochi cu o basma, gemea și tremura. Hangerlioaica urmărea scena de la distanță, încercînd zadarnic a transmite un semn nepotului său, care era cu totul ocupat cu spargerea semințelor, în așa fel că atunci când se comandă foc se prăbuși încet alături de ceilalți, cu o sămânță în gură. Hangerlioaica
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu mai avea entuziasm. Invidia din nou pe Ioanide. Condiția de a izbuti într-o artă e de a avea un suflet mereu tânăr și de a te corecta singur, cu o încredere nestrămutată. Cine are superstiția opiniei altuia și tremură de toate strâmbăturile din nas nu construiește nimic. Greutatea este de a ieși din faza critică a elaborării, când toți cei care te văd la lucru sunt sceptici sau batjocoritori, neputând să se așeze în perspectiva viitorului. Calitatea lui Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu e niciodată terifiant, dezmințind definițiile prea rectilinii, după care fantasticul ar fi inseparabil de spaimă. La polul celălalt, întâlnim, ca și la Caragiale, alianța comicului cu fantasticul. De exemplu, dracul caragialian are o slujbă măruntă în lumea subterană și tremură în fața lui Dardarot, iar pe pământ este terorizat în mod continuu de Acrivița. Îngerii decăzuți ai lui France practică întotdeauna meserii umile: Nectaire e grădinar, Mirar artist în Cartierul Latin, iar Arcade, îngerul păzitor al lui Maurice d’Esparvieu, care
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Și odată strigă: −Olgo ! aicea miroase a duh străin. −Nu se află. Mi-a spus vraja. −Pe onoarea mea ! − Aprinde lumânarea... Și caută unchiașul în pat, caută-n dulap, caută sub pat și dă de titul din Dealul Spirii, care tremura de frica lui Aghiuță’’. În final, dorind a pune în ecuația epico satirică ideea potrivit căreia invenția lui Gutenberg ar sta la originea erorii săvârșite de Dumnezeu de a-i fi ,,greșit’’ pe oameni la chip dându-le gândul drăcesc
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
mai grav? (provocat sau nu) Acum te voi întreba despre aceste atacuri. Ce ai observat prima oară? Apoi? În timpul atacului... ...ți s-a tăiat respirația? ...te-ai simțit amețit, ca și cum ai leșina? ...ai simțit că inima bătea mai tare? ...ai tremurat? ...ai transpirat? ...te simțeai ca și cum te-ai sufoca? ...ți-a fost greață, te-a durut stomacul sau ai avut o stare de diaree? ...lucrurile din jurul tău păreau ireale sau te-ai simțit detașat de lucruri din jurul tău sau de o
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
bată foarte tare, a simțit că se îneacă, că o trece o transpirație puternică și a fost sigură că urmează să aibă un atac de inimă și apoi să moară. După aproape douăzeci de minute de teroare, panica a încetat. Tremurând, a urcat în mașină, a mers cu viteză spre casă și nu a mai ieșit de aici următoarele trei luni. De atunci, Veronica a mai avut aproximativ trei atacuri pe lună. Ea nu știa când urmează ca acestea să se
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
echipă cu altcineva. Cei mai mulți oameni se simt puțin nervoși când trebuie să vorbească în fața unui grup de persoane sau când trebuie să intre într-un grup deja angajat într-o conversație. Dacă se găsesc în situații sociale, pot începe să tremure, să le treacă unde de transpirații, să fie confuzi sau amețiți, să aibă palpitații cardiace și uneori chiar să aibă un atac de panică. Asemeni lui Andrei, ei sunt siguri că ceilalți le observă starea de nervozitate și îi analizează
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
bea în public, de frică că vor face gălăgie, vor da pe lângă farfurie mâncarea sau ceilalți îi vor stânjeni. Ei, de asemenea evită să scrie în public, nici măcar să semneze, de frică să nu fie văzuți de ceilalți cum le tremură mâna. Bărbații cu fobie socială vor evita chiar să folosească toaletele publice de frica de a se stânjeni pe ei înșiși. Unii oameni cu fobie socială se feresc doar de una dintre aceste situații. Cei ca și cazul Andrei, cărora
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
și evita locurile unde a văzut anterior insecte. Ea nu mai dorea săi meargă în bucătăria din casa ei pentru că a văzut odată o furnică acolo. Când vedea o insectă, Jeanina se plângea de dureri de cap, dureri de stomac, tremura și avea palpitații cardiace. Ea se confrunta de asemenea cu o mare problemă "că nu este îndeajuns de bună" (ex. În performanțele școlare), "face mereu greșeli", "îi sâcâie pe ceilalți", sau "va fi într-un accident"în care ea sau
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
oferă pâine la o sută de mii de persoane? Luați de asemenea în calcul că armata consumă vin, haine, arme, că ea răspândește activitatea în fabrici, în orașele garnizoanelor, și că ea este, în defintiv, Providența nenumăraților săi furnizori. Nu tremurați în fața ideeii de a nimici această imensă mișcare industrială? Acest discurs, după cum se vede, conchide în favoarea mobilizării celor o sută de mii de persoane, făcând abstracție de necesitatea serviciului lor, pe baza unor considerații economice. O sută de mii de
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
nu a învățat omenirea cultă, de șapte mii de ani încoace, să moară, pe el care mă uimise prin neomenescul sau supraomenescul lui, prin tot ceea ce făcea sau simțea altfel decât se face sau se simte îndeobște, l-am descoperit tremurând, pălăvrăgind, chicotind, amenințând și plângând - bătrânește și omenește deopotrivă. Și se mai ridica acum în el o finală nevoie de a pune lumea în ordine. Omul acesta care-și închinase viața "culturii romîne", care alesese să rămână în țară, care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
decât o simplă înlănțuire, un syn-logismos. Poate că tu vei obține conceptul. Crede-mă că nu știm niciodată cu adevărat ce putem deveni. Pentru mine, tu ești deja ceea ce poți deveni. Să nu mă dezamăgești!" Glasul a început să-i tremure, apoi a izbucnit în plâns și a ieșit. Am rămas de partea cealaltă a ușii, neștiind ce să fac, simțindu-mă tare neînsemnat, neputincios și, mai ales, speriat. Constantin Noica se poate considera - și se consideră, cred - un om fericit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
acolo poți privi lumea, cu colcăiala ei dostoievskiană, de sus. Totul e, repet, să ai o "idee", singurul, adevăratul pașaport de intrare în lumea filozofiei. "Care vă este ideea?" era întrebarea cu care Noica îi făcea pe discipolii săi să tremure. Pentru că fără "idee" ce te făceai? Rămâneai condamnat la lumea sublunară a suflețelului, ceea ce însemna a literaturii, a artelor sau, și mai rău, ajungeai să îți pui nemijlocit problema mântuirii. Iar eu eram foarte mîndru: eu aveam "ideea" ― limita, nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ele pe tăcute. Tatăl meu nu m-a mângâiat, nu m-a îmbrățișat și nu m-a sărutat niciodată, nici când ar fi putut să o facă, când eram copil. Mama, care avea un potențial afectiv enorm și căreia îi tremura vocea când se emoționa, a făcut-o câtă vreme nu s-a lovit de crisparea mea, manifestată destul de devreme, în fața oricărei efuziuni. Îmi displăcea mai cu seamă manifestarea unei emoții prin lacrimi; plânsul îmi provoca un amestec de spaimă și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care nu mai este în chip definitiv, ca de o ființă intens iubită și moartă. Mi s-a făcut apoi dor de Carmen, cu care mă însurasem în țară ca să poată veni apoi la mine și pe care o așteptasem tremurând, rugîndu-mă bunului Dumnezeu să mi-o aducă. Apoi a intrat în scenă Andrei, care sosise la un an după mine, scos practic din țară ― după ce fusese dat afară de la Institut pe chestia grotescă cu "meditația transcendentală" ― de o campanie făcută
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Jupiter tonans român, în hăurile celui mai cumplit Tartaros, supus la pedepse cumplite pentru crima de a fi făcut public, fără să fi cerut voie, scenariul unei iubiri alpine. Scrisoarea aceea a lui Noica, al cărei plic l-am desfăcut tremurând, a venit la capătul unei așteptări atât de încordate și a reprezentat pentru mine o asemenea eliberare, încît de fericire am început să plâng. Am simțit atunci că făcusem una dintre isprăvile vieții mele și că în spatele ei, făcînd-o posibilă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și cum îi propune reginei să înceapă să semneze pe prima dintre ele, într-un colț anume, dar nu pe dosul pozei, ci pe suprafața lucioasă color. "Ah, non! Non! C'est trop!" o aud pe regină spunând, cu glasul tremurând și împingînd poza cu mâna. Intervin cu un "Dar e posibil, doamnă?", în vreme ce scutierul în scurtă de piele din dreapta mesei o înhață pe femeie de cot. Femeia își trage, demn, cotul și pleacă, vădit fericită, cu prada obținută în mâini
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
capul la piept. A treia ceartă. El se apropie amenințător, cu chipul desfigurat de furie. Ea stă pe un scaun de bucătărie și capotul de catifea neagră, căzut într-o parte, îi dezgolește un genunchi. El vede cum picioarele îi tremură, cum coapsele se apropie și se îndepărtează ritmic, electrocutate de spaimă. marți, 5 martie Ce îți aduce vîrsta? Un plus de cunoștințe? Aș spune mai degrabă că un deficit, uitarea crescând cu fiecare zi ce trece. Îți aduce însă și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
clipă și, în felul acesta, nu-i lasă pe ceilalți să înceapă să fie. Discursul final despre moarte rostit în fața discipolilor este o apoteoză a autorității sale și el îi transformă pe aceștia în simpli figuranți. Lui Socrate nu-i tremură mâinile, nu face pipi pe el, nu-și uită vorba. Pentru că nu regresează, pentru că nu cere ajutor și nu are nevoie de el, pe scurt pentru că le refuză celorlalți autoritatea de-o clipă pe care le-ar da-o spectacolul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
minte, cum sunt maghiarii, fie cât de timidă, cum sunt evreii, fie cât de înapoiată, ca turcii, ci sunt bineveniți în taină diplomației europene, care cu mănușa ei cea fină mângâie fața "bunului rus", dar în taină se teme, de tremură, de el. Departe de noi de a crede în spontaneitatea comediei de la Bosfor. Toată constituția turcească nu-i decât pactul de alianță așezat de turci între ei și tot ce nu e slav în Turcia. Se inaugurează acolo un soi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]