7,731 matches
-
căzu În gol, luînd cu el fugara imagine a doi ochi verzi Încadrați de plete lungi fluturînd În vînt, și a unui chip palid cu gîtul tăiat și Însîngerat... Ochii lui clipiră sub lumina prea vie. Faimoasa lumină de la capătul tunelului, așa cum o descriu cei care au avut parte de o experiență În preajma morții, a near death experience. Fără doar și poate că murise, sau era pe cale să moară, dar totuși creierul Îi funcționa și Înregistra amănunte tulburătoare, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sub degetul lui. - E ciment! exclamă el. Asta Înseamnă că se află ceva dincolo! Începu să scormonească alături de Marie și degajară Împreună intrarea Într-o galerie lată cam de un metru. Lucas Îndreptă lanterna spre interior și lumină pereții unui tunel căruia nu Îi vedeau capătul. Poate că era tot o galerie Înfundată? Dar ce aveau de pierdut? Apa le ajungea deja la bărbie. Lucas o ajută pe Marie să se cațăre În pasaj și se strecură la rîndul lui, părăsind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era tot o galerie Înfundată? Dar ce aveau de pierdut? Apa le ajungea deja la bărbie. Lucas o ajută pe Marie să se cațăre În pasaj și se strecură la rîndul lui, părăsind grota de acum complet Înecată de mare. Tunelul urca În pantă lină. Se tîrÎră cam vreo douăzeci de metri, cu veșmintele agățîndu-se de asperitățile pietrei, cînd galeria se lărgi, Îngăduindu-le să se ridice. Exclamația tinerei femei răsună Îndelung ca un ecou. Mai Înainte chiar ca lanterna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și o Întinse ușor pe targa așezată jos. Un medic militar Îl dădu atunci la o parte fără menajamente și Începu operația de reanimare. Timpul păru că se deșiră. Dură mult, mult prea mult. Avea sentimentul că plutește Într-un tunel lung, la capătul căruia Gildas și Loïc, aureolați de lumină, Îi făceau semn să vină spre ei. Inima Îi umflă piepul cînd Îl văzu pe Nicolas bebeluș Încercînd să-i vină În Întîmpinare, clătinîndu-se pe piciorușe, cu brațele lui mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mă trezesc dintr-o dată singur, căutând ieșirea. Alerg dintr-un culoar în altul și, la fiecare intersecție, mă opresc să-mi trag sufletul și aleg mereu galeria cea mai îngustă. Nu știu de ce, dar știu că asta trebuie să aleg. Tunelurile devin din ce în ce mai înguste, abia mai pot respira, mă târâi pe burtă în mâini, disperat, către ieșire. La ultima galerie, mă poticnesc. Umerii mei, deși prea puțin generoși, îmi blochează trecerea. Îmi duc mâinile orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ieșire. La ultima galerie, mă poticnesc. Umerii mei, deși prea puțin generoși, îmi blochează trecerea. Îmi duc mâinile orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti pentru o mare săritură. Cu un ultim efort, mă trag în mâini. La capătul ultimului tunel mă întâmpină o lumină albă, orbitoare. Telefonul fără fir. Gulliver. Drumul furnicilor Extenuat, zac pe spate în iarbă cu ochii închiși, inundați de lumină. Stau așa o vreme, străduindu-mă să nu adorm, de teamă că nu am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
stâncă sau se aștern ca nestematele la baza cascadei, dând acestui loc o strălucire remarcabilă. Cascada este înconjurată de o vegetație abundentă ce-l ecranează complet pe scăldător de restul lumii. Prin acest stufăriș întunecos, soarele și-a clădit un tunel luminos, prin care asistăm la un duș ritualic de cristale, apă și lumină. Dincolo de binecuvântarea răcoroasă a apei ce ți-o dă această oază într-un ținut arid și uscat ca cel al Goianei, vei beneficia aici poate de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a repetat Randall. Ce om renascentist ești, Harry! Miroase incredibil! — și cred că e gata. De ce nu mergem să ne așezăm la masă? a întrebat Harry, indicându-ne drumul. A fost un week-end plăcut, a spus Randall, în vreme ce treceam prin tunelul Midtown, pe drumul înapoi dinspre Long Island. Bea și Harry sunt extraordinari, Claire! — Mă bucur că tu și Harry v-ați înțeles așa de bine! am zis eu, strălucind de mulțumire. În dimineața aia, băieții se despărțiseră de noi ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
vîrstă decît tine, Tușico, Angelino, în dragoste anii nu contează, termină cu balivernele, ești în pat cu dușmanul, oohhh, uuuhhh, dă-te jos Delfinașule, trebuia să plece, n-a fost decît un joc de-a șoarecele și pisica. Apucase pe tunel înainte, repeta că ar fi trebuit să-l lăsăm să moară Gulie, Tîrnăcop. Cu alte cuvinte, era responsabilitatea noastră că el se mai găsea încă în viață. Nu-mi mai aduc bine aminte dacă ăla a fost momentul în care
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
spații, arbitrul fluieră prima repriză, iar jucătorii intră la vestiare. Pe timpul pauzei rezervele ies la încălzire, jucătorii de cîmp fac doi contra patru, portarii plonjează de la o bară la alta. În sfîrșit trec cele cincisprezece minute, echipele ies tropăind din tunel, urmate de cei trei arbitri. După așezare se vede limpede că nici unul dintre antrenori n-a operat nici o schimbare tactică, partiturile rămîn aceleași ca înainte de pauză. Se joacă la fel de prudent ca la începutul meciului, așezarea celor două echipe pare trasă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Sub el se afla un tub de carton. Semăna cu o petardă de mare putere. E pentru tine, zise Iolanda. Cadou de casă nouă. Deschide-l cu grijă. Știi că la Asediul din 1529, armata lui Soliman Magnificul a săpat tunele până sub zidurile orașului, ca să le umple cu butoaie de pulbere. Noroc cu ploile care au căzut fără oprire până au trecut În ninsori... Petru știa povestea: Să nu-mi spui că aici e un eșantion din pulberea nefolosită acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
continua să stea lipit de peretele alb purtând pe umărul stâng ca pe un mic trofeu desenul lui Szántó. Piciorul Iolandei Îi atingea lobul urechii. Se priveau unul pe celălalt și pentru prima oară simțeau că privirea lor săpa un tunel În aerul cald al Încăperii În care trupurile lor aveau să se Întâlnească Într-o Îmbrățișare prelungă, Întreruptă din când În când de scurte pauze În care nu făceau decât să constate același lucru: nu aveau nici de mâncat, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
făcut-o doar ca să văd cum ar fi să mi-o pun cu o fată care seamănă atât de mult cu mine. Am simțit că leșin și că patul se prăbușește sub mine. Madeleine părea să stea la capătul unui tunel lung, fiind vizibilă printr-un soi de trucaj fotografic. — Bucky, asta-i tot, mă asigură ea. Jur că asta-i tot. Glasul i se auzea înăbușit, de parcă ar fi venit de foarte departe. M-am sculat și m-am îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mă trimită de-acasă sub diverse pretexte, când vine el. 4 mai Am avut o nouă criză. Trebuie să-i spun doctorului B. 7 mai Numai ce iubim e adevărat. Restul e minciună. 9 mai Mă simt ca într-un tunel. Deci, merg. 12 mai Timp urât. Ploaie. Cerul umed. Și rece. Ce primăvară mai e și asta? 13 mai N-am mai fost de mulți ani, poate șase sau șapte, la aeroport. M-am așezat pe unul din fotoliile negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sala cu oglinzi a fost încă și mai feerică. Trecuse primul șoc, acum mă stăpânea numai emoția că din moment în moment putea să apară Bătrânul, în rest eram copleșit de o stare care semăna cu fericirea. Ieșisem dintr-un tunel umed, friguros și murdar, într-o sală strălucitoare în care vechiul cioplitor de cruci se simțea răzbunat. M-am așezat pe fotoliul mai scund, rezervat oaspetelui, mi-am înfipt coatele în masa de răchită și am început să mă privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lire. Shaw era sincer impresionat. — Felicitări! Am să o caut. Cum se numește? — Mașina timpului. — Un titlu incitant, spuse Shaw. Așadar, se sfârșise. Ajunsese la capătul unui drum Închis, la fundul secat al fântânii, la zidul de piatră din capătul tunelului. Eșecul. Avusese o Înțelegere cu Soarta - “Încă un an“ - și Soarta Îl ținuse În așteptare până la ultima clipă, Îl ținuse agățat, plin de speranță, de scara de frânghie care ducea către succes, Înainte de a i-o tăia de sub picioare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sfârșit și noi ne iubirăm. Nu fă nimic ce îți va lua puritatea. Căci e singurul lucru ce nu se mai întoarce. Fă totul pentru a face ce ești tu! Mai târziu se lăsă seara. Luminile continui trăgeau după ele tuneluri subțiri de pietricele sclipitoare. Jucau artificii în cercuri și transformau pământul într-o horă de culori pastelate. Era noapte și imaginile se întrerupea, uși se succedau ca într-o discotecă. Pe negru umblau culori în ritmuri și linii concentrice. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fi priceput și ce nu medicul, cert este că, la plecarea sa, s-au procopsit cu o pară pentru măsurarea tensiunii 289 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Când s-a trezit depus cu tălpile pe planșeul de beton al tunelului și-a reluat o poziție neagresivă, de biped, și ne-a făcut cu ochiul. L-au încadrat patru, înnegurați și clădiți cu vitamine, de la trupele de comando. Habar n-am de ce, dar nu l-au pocnit sub privirile noastre. A
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Degeaba! N-aveți nici cea mai amărâtă șansă. Voi ați scris poezii numai când erați mici. Și atunci numai d-alea porcoase, cu madam Mița. - Branșază-ne atunci, din nou, la Raicopol! comandă Gârbea. - Horia, imperturbabil... Trei ore am zăcut în tunel. Dispeceratul fusese luat prin surprindere. După opriri, conducătorii de 302 DANIEL BĂNULESCU arteriale, bandaje, flaconașe, un stetoscop, scoase toate din gentuța de piele, ovală, de culoarea piersicii coapte, pentru a face loc înăuntru celor două mii de bilete de bancă albastre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
putea, din senin, să pornească. Și, datorită faptului că mama sa lucrase cu atâta abnegație, să-l crească pe el și pe soră-sa, că Raicopol nu va pierde ocazia de-a ne strivi, pe noi, de vreun cot de tunel. Așa că, în prima fază, nu l-au înrăit prin nimic. L-au lăsat în factorul lui psihologic. Omul ședea și el liniștit la postul lui de comandă... Și, c-o expresivitate neliniștitoare, continua să ne plimbe prin tumultoasa viață a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-n aceste clipe grele mă gândesc la mama!..." - Zău, mă? - Lumea înmărmurise. Mi-am zis: "Lasă-l în pace. Poate coboară la prima. Garnitura a mai mers vreo două minute cu pas mărunt. Și apoi s-a oprit cam pe la mijlocul tunelului... Cineva din cabina de conducere se juca la lumini... ...Apoi o voce: "Aici Anghel Raicopol. Am să vă vorbesc despre necazurile mele personale!... Când eram mic (închipuiți-vă cum arătam eu la cinci-șase ani) am văzut un film despre mare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sinucidă reușesc s-o facă într-un fel care-i lasă fără suflare de uimire. Vultur-în-Zbor, purtat acum în grabă pe creasta unui val, era pe cale să descopere acest lucru. în momentul de față era inconștient. Tocmai căzuse printr-un tunel în mare. Marea fusese Mediterana. Acum nu mai era - sau nu tocmai. Baba Dolores așeză balansoarul pe nisip. Domnul Jones urmărea aprobator totul. Balansoarul era îndreptat cu spatele către mare, întors spre masiva culme împădurită a muntelui Calf, care ocupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Alungă monștrii. — Monștrii... spuse pierdut Vultur-în-Zbor. — Vin dinăuntrul tău, zise Virgil Jones. Dinăuntrul tău... îVocea i se stingea, i se pierdea.) Pe Vultur-în-Zbor îl cuprinse iarăși nedumerirea. Avu iar vedenii deformate. — Nu-ți pot explica! urla Virgil de la capătul unui tunel lung. Să treci prin asta înseamnă s-o înțelegi. Ascultă vocea mea. Ascultă doar vocea mea. Pe Vultur-în-Zbor îl copleșea frica, frica omului sănătos în fața unei boli inexplicabile. Simțea cum convingerile îi alunecau printre degete. în definitiv, ce căuta el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
O să ne putem deplasa prin ea înspre centru fără să fim afectați de Dimensiuni. Virgil Jones căpătase el însuși o altă dimensiune. Era ager și autoritar. Vultur-în-Zbor se apucă să modeleze substanța din care era făcută mintea lui. Pasajul - sau tunelul - căpăta formă în jurul lor. Era de un gri închis, inundat de o lumină galben murdară. Cu emoție crescândă, Vultur-în-Zbor își dădu seama că modela un fel de copie aproximativă a tunelului roșu prin care fugise Prepelicarul când pe el îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
substanța din care era făcută mintea lui. Pasajul - sau tunelul - căpăta formă în jurul lor. Era de un gri închis, inundat de o lumină galben murdară. Cu emoție crescândă, Vultur-în-Zbor își dădu seama că modela un fel de copie aproximativă a tunelului roșu prin care fugise Prepelicarul când pe el îl cuprinsese febra. Puterea începea să-i revină, inundându-l. Maleabila substanță se întindea într-un tunel din ce în ce mai lung. Virgil Jones privea, simțea o ușurare enormă. Și în final zăriră la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]